REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Bio Carpathia - furnizor şi producător de produse de calitate superioară

1/3/2020

0 Comments

 
Picture
În urmă cu 6 ani, cinci crescători de vaci de lapte din judeţul Braşov au pus bazele unei cooperative agricole pentru a valorifica mai bine laptele de calitate superioară pe care îl obţineau. Specializată în producţia ecologică, cooperativa Bio Carpathia a crescut şi a devenit un important furnizor de lapte bio pentru marii procesatori de pe piaţa autohtonă. Totodată, a început să făcă paşi mici, dar importanţi, şi în direcţia lansării de produse lactate procesate sub brand propriu şi a furnizării de carne şi produse din carne certificată ecologic pe piaţa locală.
Compania EGIS, care implementează la nivel naţional un proiect privind acordarea de servicii de consiliere producătorilor agricoli pentru constituirea în forme asociative, a organizat în luna februarie a.c., la USAMV Bucureşti, un eveniment în cadrul căruia a fost prezentată şi povestea de succes a cooperativei Bio Carpathia. Aurel Blaj, preşedintele acesteia, a afirmat că organizaţia a fost înfiinţată în anul 2014 de cinci fermieri şi că astăzi numără 52 de fermieri. Ca urmare, efectivul de animale a crescut la aproximativ 1.800 de vaci de lapte, iar producţia de lapte a cunoscut acelaşi trend, evoluând de la 30 tone/lună până la 800 tone/lună. „Această creştere nu s-ar fi putut realiza fără un contract ferm şi o organizare riguroasă, deoarece toţi procesatorii au nevoie de o anumită cantitate de lapte livrată în mod constant. Iar acest lucru nu se poate face decât în cadrul unei cooperative, capabilă să organizeze producţia şi colectarea acesteia, astfel încât să fie la standarde înalte de calitate“, a susţinut Blaj. Recomandarea sa pentru grupurile de producători sau cooperativele nouînfiinţate a fost aceea ca interesul comun să fie pus pe primul loc şi să se construiască „în jurul contractelor de valorificare a producţiei“. „O cooperativă făcută doar de dragul de a fi, sperând la beneficii viitoare, nu poate sa aibă succes. Acum sunt multe programe de finanţare care încurajează constituirea de cooperative şi sunt, într-adevăr, unele avantaje care se pot obţine, chiar şi de ordin legislativ, dar asta nu înseamnă că nu poate să fie o entitate comercială, dimpotrivă, doar cele care desfăşoară această activitate au marele avantaj.“ Preşedintele Bio Carpathia a spus că prin organizare au căpătat şi o forţă de negociere a preţului de valorificare al laptelui: „Am reuşit să obţinem un preţ maxim de 2,55 lei/litru de lapte. Desigur, acesta nu este unul constant, porneşte de la un preţ fix, la care se adaugă bonitatea de grăsime şi proteina, în funcţie de calitatea oferită“. Bio Carpathia produce lapte bio pentru principalii procesatori din România, precum FrieslandCampina pentru gama Napolact sau Lactalis pentru gama Napolact. O reuşită a cooperativei este faptul că 10% din producţia totală de lapte obţinută la nivelul organizaţiei este folosită pentru obţinerea de produse finite proprii, cu valoare adăugată ridicată: caşcaval, unt, iaurt, telemea etc. şi produse tradiţionale din carne. În cadrul asociaţiei sunt şi producători de materii prime ecologice din judeţul Braşov şi zona montană a judeţului Covasna, care activează şi în sectoarele ovin, avicol, legumicol şi cultura mare.

Activităţile principale ale Bio Carpathia rămân însă colectarea şi valorificarea laptelui de vacă certificat bio. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cooperativa implementează un proiect pe Submăsura 16.4 - „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare“, al cărui obiectiv general îl reprezintă promovarea cooperării între actorii locali din domeniul producţiei/procesării/comercializării produselor agroalimentare ecologice, în scopul comercializării pe piaţa locală a produselor agroalimentare prin intermediul lanţurilor scurte de aprovizionare. Membrii cooperativei consideră că alimentele locale sunt apreciate de către consumatori pentru că au gust, sunt proaspete şi de calitate. Potrivit acestora, un aspect la care ne gândim mai puţin este acela că produsele alimentare locale întăresc economia locală şi aduc beneficii fermierilor mai mici, contribuind în egală măsură la prevenirea risipei de alimente. Consumul şi promovarea produselor locale, precum şi implicarea comunităţii în crearea de criterii de calitate şi de apreciere a produsului cresc responsabilitatea producătorului pentru calitatea produsului, deoarece se bazează pe contactul direct dintre producător şi client. Aurel Blaj a menţionat că este prezent la expoziţia Biofach din Germania - cel mai mare eveniment din lume pentru produse alimentare ecologice. „Avem ocazia să participăm cu produsele noastre finite la mai multe manifestări, cum este şi această expoziţie. Ne bucurăm de efortul pe care l-a făcut Ministerul Economiei pentru a participa la acest târg, iniţiativă pe care o consider a fi un pas spre normalizare. Pe piaţa din Germania, produsele româneşti sunt apreciate, iar producătorii români sunt percepuţi ca furnizori de produse de înaltă calitate, cum sunt, spre exemplu mierea bio, fructele de pădure, nucile provenite din flora spontană etc. În încheiere, preşedintele asociaţiei a susţinut că România ar trebui să aibă o prezenţă mai consistentă la astfel de evenimente pentu a obţine recunoaştere internaţională.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE