REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Biostimulatorii au un rol important în schemele de tratament

15/3/2018

0 Comments

 
Picture
Arysta LifeScience România, în parteneriat cu firma distribuitoare de inputuri agricole NETagro, ce operează în zona de sud-est a ţării, a organizat la jumătatea lunii februarie, la Amara, în judeţul Ialomiţa, un eveniment al cărui scop a fost de a le face cunoscut fermierilor din regiune importanţa nutriţiei plantelor, precum şi portofoliul de produse şi beneficiile asigurate de biostimulatorii şi adjuvanţii pe care compania îi comercializează.
Mircea Purcărea, key account manager Arysta LifeScience România, a precizat în deschiderea evenimentului faptul că în portofoliul companiei se regăsesc produse consacrate, cunoscute de fermieri datorită calităţii lor superioare, cum sunt erbicidele Pantera 40 EC şi Select Super sau fungicidul Vitavax 2000, folosit în tratamentul seminţelor de cereale sau adjuvantul din gama Silwet.

La rândul său, Daniel Tabacu, director tehnic şi de dezvoltare, a subliniat poziţia de top pe care o ocupă Arysta LifeScience pe piaţa din România în ce priveşte combaterea gramineelor din culturile cu frunza lată. În privinţa erbicidelor, compania oferă şase produse, printre care se numără şi Cosmic, pe bază de glifosat şi a cărui formulare îi conferă o eficienţă ridicată. Pentru tratamentul la sămânţă, compania are unul dintre cele mai renumite produse, respectiv Vitavax 2000, care asigură o protecţie deosebită împotriva bolilor de sol şi a celor cu transmitere prin sămânţa. Este singurul produs pentru tratamentul seminţelor care stimulează germinaţia şi creşterea plantelor de grâu şi orz, sporind rezistenţa culturii în condiţii de stres. Gama de insecticide este destul de largă, fiind amintit produsul Daskor, care are o formulare de calitate foarte bună şi răspunde cerinţelor de ecologie şi toxicologie.

„Portofoliul nostru este mult mai larg, nu conţine doar produse de protecţia plantelor, ci şi produse care să susţină şi să ajute produsele fitosanitare atât ca eficienţă, cât şi ca posibilitate de manifestare a acestora astfel încât să-şi exprime întregul potenţial. Portofoliul îl completăm cu biostimulatori, a căror utilizare în România este oarecum la început. Începând cu această toamnă vom mări gama de biostimulatori, acesta fiind răspunsul companiei la noile cerinţe ale consumatorilor legate de protecţia plantelor şi a mediului. Biostimulatorii sunt bazaţi pe o tehnologie patentată de companie - Physio Activator. În portofoliu mai avem şi adjuvanţi, care au o importanţă deosebită la tratamente, aducând un plus semnificativ de eficienţă, la unele erbicide crescând chiar şi cu 25-30%. Nu trebuie să existe tratament fără adjuvanţi şi dacă sunt folosiţi aceştia aduc plusvaloare.“ În portofoliu se mai regăsesc regulatori de creştere, sterilizanţi şi fertilizanţi de sol, inhibitori de încolţire, precum şi un produs pentru condiţionarea apei folosită la tratamentele fitosanitare.

„Mare parte din apa existentă în România este dură şi asta duce uneori la scăderea eficacităţii unor produse de protecţia plantelor. Folosirea produsului pe care îl propunem poate să asigure exprimarea foarte bună a produselor fitosanitare. Într-o apă dură, cationii, în special cei de calciu, blochează moleculele de substanţe active şi o mare parte din produsul de protecţia plantelor este inactivat. Vrem ca portofoliul nostru să fie cât mai larg, să poată acoperi multe din necesităţile fermierilor. Avem un portofoliu complex, dar nu complet la ora actuală, însă începând cu acest an îi vom aduce o îmbunătăţire considerabilă“, a afirmat dl Tabacu.

Beneficiile biostimulatorilor

În cadrul evenimentului, dl Horia Mustea, coordonator regional pentru centrul şi nord-vestul ţării şi specialist în biostimulanţi, a vorbit despre beneficiile acestor produse susţinute de o serie de teste realizate pe mai mulţi ani, nu doar de companie, ci şi de entităţi independente. Şi în România s-au efectuat propriile teste care, la rândul lor, au evidenţiat avantajele integrării biostimulatorilor în schemele de tratament.

„Biostimulatorii sunt priviţi cu scepticism de către fermieri deoarece nu întotdeauna după aplicarea lor se observă o reacţie imediată a plantelor. De multe ori rezultatele se văd doar la cântărirea producţiei. Biostimulatorii sunt precursori metabolici şi nu fertilizanţi care corectează deficienţele tehnologiei. Aceştia îmbunătăţesc absorbţia elementelor nutritive din sol, conferă plantelor rezistenţă la factorii abiotici, ducând astfel la o producţie mai ridicată. Cele mai mari costuri în tehnologie sunt cu fertilizarea, circa 40% din cheltuielile totale. Prin îmbunătăţirea eficienţei fertilizării costurile respective se reduc“, a susţinut specialistul Arysta. Biostimulatorii companiei sunt obţinuţi cu o tehnologie proprie, Physio Activator, care îmbunătăţeşte metabolismul plantelor, randamentul şi calitatea producţiei. Ei conţin ingrediente de origine vegetală, mai exact din alge marine, iar compania Arysta LifeScience are o lungă istorie în acest domeniu. Fabrica de biostimulatori şi laboratorul se află în Franţa, la San Malo.

„În spatele acestor produse există o muncă titanică, iar printre beneficiile asigurate se numără creşterea eficienţei fertilizării, fiind îmbunătăţită astfel absorbţia elementelor nutritive, în special a fosforului şi a fierului, greu accesibile plantelor.“ Pentru culturile oleaginoase, respectiv rapiţă, floarea-soarelui şi soia, s-a recomandat aplicarea biostimulatorului Multoleo. Acesta stimulează creşterea şi dezvoltarea plantelor pe toată perioada de vegetaţie, activează căile de nutriţie ale plantei şi preluarea nutrienţilor din sol. Produsul asigură un conţinut mai mare de clorofilă şi este o sursă adiţională de bor.

De asemenea, îmbunătăţeşte formarea silicvelor şi limitează căderea lor, rezultând o producţie mare şi de calitate. Un studiu realizat pe o perioadă de 11 ani a relevat că la cultura de rapiţă se poate obţine un spor mediu de producţie de 230 kg/ha, în cazul folosirii biostimulatorului Multoleo, comparativ cu martorul. La cultura de rapiţă produsul a asigurat un status nutriţional bun, o bună formare a silicvelor şi o producţie mai mare. În România, testele efectuate la culturile de rapiţă şi floarea-soarelui anul trecut în trei locaţii din ţară au dus la obţinerea unor sporuri importante de producţie. Doza recomandată pentru culturile amintite este de 2 l/ha. Un alt biostimulator propus de Arysta este Zeal, destinat culturii de porumb. Produsul accelerează procesul de nutriţie şi activitatea fotosintetică a plantei, precum şi pe cea de acumulare a biomasei în stadiile-cheie de dezvoltare, în care se formează producţia (începutul înfloritului). Produsul, administrat în doză de 2 l/ha, poate fi amestecat cu alte produse de protecţia plantelor, cu unele restricţii, conform recomandărilor din etichetă. La final a fost prezentat adjuvantul din gama Silwet, care, în opinia specialiştilor Arysta, nu ar trebui să lipsească în momentul efectuării tratamentelor de protecţie. Produsul este o referinţă în acest domeniu, îmbunătăţind eficacitatea produselor fitosanitare şi a fertilizanţilor foliari. Soluţia de stropit se distribuie uniform pe suprafaţa foliară, ceea ce îmbunătăţeşte eficacitatea produselor de contact şi protejează planta împotriva spălării, atunci când ploaia survine imediat după tratament.

„Clima din România s-a schimbat foarte mult, cu preponderenţă în ultimii ani. Asistăm la ploi cu mare intensitate în primăvară, perioade scurte în care putem aplica tratamente etc. Cu atât mai mult este necesar un adjuvant din gama Silwet, astfel încât efectul scontat al unui tratament să fie obţinut la o singură aplicare. Să nu fie nevoie să repetăm tratamentele, să riscăm să nu-şi facă efectul şi să risipim banii pe produse de protecţie. Este de preferat să investim puţin şi să ne asigurăm un efect maxim al produselor fitosanitare. Îl recomandăm la toate tratamentele, în special la cele cu insecticide. Se poate folosi şi în cazul erbicidelor pe bază de glifosat pentru a scurta perioada dintre aplicare şi prelucrarea terenului. Dacă sunteţi sceptici, îl puteţi testa“, a spus dl Purcărea, key account manager Arysta LifeScience România.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE