REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

BOGBALLE introduce un nou sistem flexibil de împrăștiere a îngrășămintelor

1/3/2024

0 Comments

 
Picture
​Dr. ing. Florin NEACȘU
Mașinile Bogballe de împrăștiat îngrășăminte chimice solide sunt cunoscute în România de mulți ani, iar fermierii români care utilizează astfel de mașini le apreciază pentru concepție, calitatea execuției, fiabilitate, uniformitatea distribuției și a împrăștierii pe lățimea de lucru, ușurința reglajelor și accesul prin internet la tabelele și la informațiile pentru reglaj.
Alte avantaje sunt economia de îngrășăminte datorită “sistemului de control a secțiunilor” pentru evitarea suprapunerilor și posibilitatea de administrare a dozelor variabile. Acestea se realizează prin modificarea în timpul lucrului a poziției în care cade îngrășământul pe discurile de împrăștiere sau chiar prin închiderea fantei prin care cade îngrășământul când se întrerupe distribuția pe o anumită zonă. Noul sistem îmbunătățit de control al distribuției la margini de parcelă vine suplimentar pentru a crește eficiența distribuției îngrășămintelor.
Bogballe este o firmă daneză înființată în 1934, care producea echipamente pentru fermele de creștere a păsărilor. De la începutul anilor 1950 fabrica s-a reorientat spre un alt produs de bază: mașina pentru împrăștiat îngrășăminte chimice solide. Toate eforturile de cercetare, proiectare și execuție s-au canalizat spre perfecționarea continuă și asigurarea unei calități deosebite a acestui produs. La aceasta a contribuit și faptul că toate piesele componente principale sunt realizate în fabrică. Și în prezent se continuă tradiția de dezvoltare a mașinilor Bogballe, marcă recunoscută ca lider mondial în tehnologia de împrăștiere a îngrășămintelor minerale. Testele pe care producătorul le efectuează din 1964 în propriul laborator dotat cu tehnică de testare de ultimă oră, împreună cu încercările pentru verificarea în câmp și utilizarea celor mai noi cunoștințe și tehnici de vârf pentru distribuirea îngrășămintelor minerale, invenții, inovații, pasiunea și experiența uriașa reprezintă punctele forte de care se bucură firma Bogballe. Concepția prietenoasă cu utilizatorul, cultura și mediul precum și fiabilitatea și siguranța în funcționare se bazează pe ani de experiență și de cooperare cu fermierii din lumea întreagă. În laboratorul de testare se lucrează permanent pentru analizarea specificațiilor și realizarea tabelelor de reglare a mașinilor pentru distribuția a mii de tipuri de îngrășăminte, distribuind sute de tone de îngrășământ în fiecare an. Laboratorul de testare Bogballe este unul din cele mai mari și avansate din Europa și singurul care poate efectua atât teste 2D cât și 3D. 
Picture
​Mașinile de împrăștiat îngrășăminte Bogballe sunt în general purtate. Aceleași mașini se pot monta pe un mecanism de transport care le transformă în mașini tractate. Ele au capacitatea de 500 la 5500 litri și toate pot fi dotate cu sistem de cântărire. Cele două discuri distribuitoare au posibilitatea de rotație atât spre centru cât și spre exterior, ceea ce permite distribuția uniformă a îngrășămintelor chiar de la marginea tarlalei, economisind îngrășăminte. De asemenea, sistemul dinamic de control al distribuției asigură întreruperea distribuției la suprapunerea peste o trecere anterioară, sau aplicarea normelor variabile, datorită posibilității ca punctul de cădere a îngrășămintelor pe discuri să se modifice automat, din mers, sau să se închidă complet. Obturatorul dublu se deschide cu viteze de deschidere diferite și menține astfel un punct de cădere perfect, optimizat, indiferent de modificările cantitative sau de viteza înainte. Distanța mica dintre fante și discurile de împrăștiere înseamnă că punctul de cădere este minim influențat, chiar și în condiții de lucru pe pante.
Picture
​Dimensiunea fermelor este în creștere, la fel și profesionalismul celor implicați în agricultură, ceea ce impune creșterea lățimii de lucru a mașinilor, protecția mediului și uniformitatea și controlul distribuției pentru optimizarea costurilor prin reducerea consumului de îngrășăminte. 
Picture
​Reducerea numărului de treceri pe teren pentru reducerea compactării solului și pentru economie de timp și de combustibil, evitarea suprapunerilor în clinuri unde s-a distribuit la o trecere anterioară (prin întreruperea distribuției), distribuția corectă la marginile tarlalei și la cap de parcelă în norma reglată pentru întreaga tarla fără a distribui dincolo de marginea parcelei sunt foarte importante pentru eficiența administrării îngrășămintelor. Astfel se face economie de îngrășăminte și se asigură protecție mediului. Totodată, sistemul de cântărire și monitorizare permanentă a cantității de îngrășământ distribuit, ușurința și eficiența reglajelor, fiabilitatea etc. sunt câteva din aspectele urmărite de fermierii profesioniști.
Pentru reducerea costurilor, la lățimi de lucru mari, este crucial ca împrăștierea la margini să fie cea mai bună, deoarece zona de la marginea tarlalei reprezintă 20-30% din dimensiunea tarlalei, iar consumurile inutile de îngrășământ ar putea fi importante. Deci concentrarea pe optimizarea distribuției la marginile parcelei este perfect justificată și a avut un rol important în realizarea noului concept de împrăștiere al firmei Bogballe.
 
Pentru lățimi de lucru mai mici, de 12-24 m, se folosește sistemul TREND, cu rotație de la centru spre exterior a discurilor distribuitoare. Pentru lățimi de lucru mari (27 - 42 m), după o fază extinsă de încercări, Bogballe a realizat noul sistem optimizat de împrăștiere Dynamic Headland (controlul dinamic la marginile tarlalei), bazat pe rotirea spre centru a discurilor distribuitoare în combinație cu sistemul dinamic de control al secțiunilor. Sistemul Dynamic Headland adaugă funcții suplimentare soluției existente deja de control dinamic al secțiunilor. Printre alte funcții, sistemul dinamic la marginea tarlalei poate alege în timpul lucrului între împrăștierea normală și la margini. De asemenea, se poate alege dacă bordura este spre dreapta sau spre stânga și chiar se poate schimba modul de distribuție în timpul lucrului. Toate funcțiile sunt operate fără oprirea mașinii. 
Picture
Noua interfață Isobus de la Bogballe, cu operare clară, intuitivă și prietenoasă cu operatorul
​Sistemul dinamic de control al distribuției la margini de tarla oferă flexibilitate ridicată în legătură cu modul de conducere atunci când se împrăștie în apropierea altor culturi și pe vânt, eliminând riscul ca îngrășământul să fie distribuit pe terenul vecin, unde ar putea influența culturile și reducând cantitatea de îngrășământ. În același timp reglementările de mediu mai stricte devin din ce în ce mai restrictive. Acest lucru face cu atât mai importantă asigurarea unei precizii mari de distribuție și controlul perfect al cantității de îngrășământ împrăștiat, în special la lățimi mari de lucru.
Picture
Legenda:
Săgeată mov: bordura pe dreapta
Săgeată galbena: bordura spre stânga
Săgeată albastra: împrăștiere normală
Noul sistem “Dynamic Headland” de împrăștiere a îngrășămintelor se bazează pe soluția existentă de Dynamic Section Control, unde modelul de răspândire se adaptează la condițiile de teren din clinuri și la schimbarea distanțelor dintre cărările tehnologice. Acest sistem este acum folosit și pentru împrăștierea îngrășămintelor folosind posibilitatea de rotire spre centru a discurilor distribuitoare, adică același sens de rotație ca și pentru împrăștierea normală. Avantajele acestui principiu de răspândire este că se asigură suprapunerea dintre materialul distribuit de discul din stânga și de cel din dreapta, creând o uniformitate excelentă a distribuției îngrășămintelor.

PRINCIPALELE AVANTAJE ALE NOULUI SISTEM “DYNAMIC HEADLAND”
- Calitate optimizată a distribuției la împrăștierea de la marginea tarlalei la lățimi de lucru mari: 27- 42 m
- Reglarea în timpul împrăștierii a modului de distribuție
- Alegerea din mers a bordurii spre stânga sau spre dreapta
- Poate fi montat și pe mașinile vechi din seria M de ultimă generație cu control dinamic al secțiunilor și cu Calibrator Totz sau ISOBUS generația a II-a.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE