Boli ale plantelor forestiere

În România, plantele forestiere sunt cu frunze caduce (foioase) şi persistente (conifere), după cum prezintă Marcel Pârvu. Dintre speciile forestiere care formează pădurile de foioase menţionăm: fagul, stejarul, gorunul, carpenul, plopul, salcâmul etc. Pe aceste plante lemnoase se întâlnesc o serie de specii fitopatogene. În cele ce urmează prezentăm câteva boli ale plantelor forestiere.

Phytophthora cactorum - mana fagului
Această specie atacă frecvent plantele tinere provenite din seminţe de răşinoase şi de foioase. Simptome - plantele de fag sau alte specii de foioase atacate prezintă simptome de boală (mană) la nivelul organelor subterane şi supraterane, în raport de fenofazele gazdei. Radicele atacate se înnegresc, iar ulterior boala se extinde şi cuprinde embrionul şi sămânţa germinată. Atacul pe tulpiniţă se manifestă frecvent la nivelul inserţiei cotiledonatelor. Ţesuturile afectate putrezesc, iar brunificarea se extinde şi cuprinde frunzele cotiledonate ale plantulelor. Agentul patogen - miceliul speciei Phytophthora cactorum (fam.Pythiaceae, ord. Peronosporales) este endoparazit intercelular şi este reprezentat de sifonoplast, pe care se formează organe de înmulţire sexuată (anteridii şi oogoane) şi sporangiofori cu sporangi. Organele de rezistenţă ale ciupercii - oosporii - au formă sferică (20-24 micrometri în diametru), culoare galben-brună şi asigură supravieţuirea ciupercii în timpul iernii. Prin germinarea sporangilor limoniformi se formează zoospori biflagelaţi sau filamente de infecţie. Dezvoltarea patogenului este favorizată de umiditatea ridicată a solului şi aerului. Infecţiile se produc în primele 4-6 săptămâni de la încolţirea seminţelor. Profilaxie şi terapie - prevenirea bolii poate fi realizată prin tratamente chimice aplicate la sămânţă, cu diferite fungicide sau insectofungicide. Tratamentele curative se efectuează la apariţia primelor simptome de boală. Pentru aceasta, se folosesc altenativ fungicide de contact cu fungicide sistemice.

Rhizopus nigricans - mucegaiul negru
Specia Rhizopus nigricans (san. Rhizopus stolonifer) este întâlnită frecvent în natură, pe alimente, legume şi sol. Cauzează pagube la fructe şi legume, în timpul transportului şi al depozitării. Miceliul este cenuşiu şi prezintă rizoizi şi stoloni. Rizoizii servesc la absorbţia substanţelor în substratul nutritiv, iar stolonii, la răspândire. Sporangioforii sunt de 1,5-3 (4) mm înălţime şi sunt adesea grupaţi câte 3-4. Sporangii sunt brun-negricioşi la maturitate, de formă ovoidă. Denumirea „nigricans“ sugerează culoarea neagră a miceliului şi sporulaţiei mature. Sporangiosporii (aplanosporii) sunt neregulaţi ca formă, adesea ovoizi, eliptici, cu suprafaţa striată. Aceşti spori au dimensiuni de 7-15 x 6-8 micrometri, iar zigosporul este brun-negricios. Rhizopus nigricans (fam. Mucoraceae; ord. Mucorales) este o specie heterotalică. Poate creşte pe diferite medii de cultură (malt-agar, Czapek-agar etc.). Temperatura optimă de creştere este de 25-26 de grade Celsius, cea minimă este de 10 grade Celsius, iar maxima este de 35-37 de grade Celsius (Samson şi Van Reenen-Hoekstra).

Mucor mucedo - mucegaiul comun
Specia Mucor mucedo (fam. Mucoraceae; ord. Mucorales) este denumită mucegai comun. Se întâlneşte pe diferite substraturi (sol, legume, alimente etc.). Talul este alb-cenuşiu şi este un sifonoplast. Pe suprafaţa miceliului se diferenţiază sporangiofori izolaţi, solitari, care prezintă apical câte un sporocist denumit impropriu sporange. Sporangii sunt sferici, negri la maturitate şi conţin numeroşi sporangiospori (aplanospori). Membrana sporangelui este impregnată cu oxalat de calciu. Sporangioforul se continuă în interiorul sporangeluui cu columela. Aceasta poate fi cilindrică sau piriformă. Aplanosporii sunt microscopici, cilindrici sau eliptici, de 10-12,5 x 3,5-8,5 micrometri (Botton şi colaboratorii). Această specie poate fi cultivată pe diferite medii de cultură (malt-agar, cartof-dextroză-agar, Czapek-agar etc.).

Taphrina aurea - băşicarea frunzelor de plop
Simptome - această specie determină apariţia unor umflături proeminente, situate de obicei pe faţa superioară a limbului, iar uneori şi pe faţa inferioară, ale căror dimensiuni variază între 1 şi 3 cm în diametru Agentul patogen - pe organele atacate de Taphrina aurea (fam. Taphrinaceaea; ord. Taphrinales) se formează asce alungite, prevăzute cu celulă bazală. Ascele conţin ascospori unicelulari, sferici, hialini, de 6-9 micrometri în diametru. Taphrina insititiae produce mături de vrăjitoare pe Prunus insititia, iar Taphrina carpini pe carpinus betulus. La aceste plante, măturile de vrăjitoare se aseamănă cu cele de pe cireş (cerasis avium) şi vişin (Cerasus vulgaris).

Microsphaera hypophylla - făinarea stejarului
O altă ciupercă fitopatogenă care produce făinare la speciile de Quercus este Microsphaera hypophylla (fam. Erysiphaceae; ord. Erysophales). Miceliul acestei specii este pe frunze hipofil, fin albicios-cenuşiu, dispersat. Frunzele atacate nu se deformează. Conidiile sunt cilindrice, de 20-60 x 10-16 micrometri. Cleistoteciile se formează pe partea inferioară a frunzelor, sunt numeroasee, de 90-130 micrometri în diametru, cu apendici (fulcre) numeroşi (13-40). Fulcrele sunt hialine, dispuse ecuatorial şi sunt ramificate dicotomic, de 4-6 ori. Ramificaţiile terminale ale fulcrelor sunt curbate. Ascele sunt uşor pedicelate şi au 50-70 x 30-50 micrometri. Fiecare ască va conţine 6-8 ascospori unicelulari, elipsoidali - ovoizi, de 18-25 x 9-10 micrometri (Braun). Prevenirea şi combaterea acestei specii se realizează la fel ca la specia prezentată anterior.

Microsphaera alphitoides - făinarea stejarului
Este cea mai păgubitoare boală care determină fenomenul de uscare la stejar (Quercus robur). În România, această boală se întâlneşte în pepiniere şi în păduri, pe toate speciile genului Quercus (Q. Robur, Q. Petraea, Q. Cerris, Q. Farnetto etc.). Atacă, de asemenea, castanul brun (Castanea sativa). Simptome - atacul ciupercii Microsphaera alphitoides pe diferite specii de Quercus începe primăvara şi se continuă până toamna târziu. Boala se manifestă mai ales pe lăstari şi frunze, pe care apar simptome tipice de făinare. Frunzele atacate sunt deformate, asimetrice, casante şi sunt acoperite de miceliul ectofit al ciupercii. Lăstarii atacaţi nu se dezvoltă complet şi degeră în timpul iernii. Spre toamnă, pe ambele feţe ale frunzei apar cleistotecile ciupercii, sub forma unor puncte mici, negre, grupate. Agentul patogen - făinarea stejarului şi a altor specii de Quercus este produsă de  Microsphera alphitoides (san. Microsphera abbreviata), f.c. Oidium quercinum. Miceliul ciupercii Microphaera alphitoides (fam. Erysiphaceae; ord. Erysiphales) este ectofit. În timpul perioadei de vegetaţie, ciuperca se răspândeşte prin conidii care produc numeroase infecţii secundare. Conidiile sunt solitare, elipsoidale, de 28-36 x 18-22 micrometri. Cleistoteciile sunt mai ales epifile şi au diametrul de 100-136 micrometri. Ascele sunt sesile sau scurt pedicelate, de 45-80 x 30-55 micrometri. Ele conţin câte opt ascospori elipsoidali, de 16-29 x 8-15 micrometri. Transmiterea agentului patogen de la un an la altul se realizează prin cleistoteci şi prin miceliul de rezistenţă din ramuri. Primăvara, miceliul de rezistenţă devine activ şi produce infecţii primare. Profilaxie şi terapie - combaterea speciei Microsphaera alphitoides se realizează prin măsuri preventive (adunarea şi distrugerea frunzelor atacate, tăierea şi distrugerea ramurilor afectate) şi măsuri chimice. Fungicidele care au dat rezultate deosebit de bune în prevenirea şi combaterea făinării, omologate în silvicultură sunt cele de tipul: Tilt 250 EC 0,03%; Bamper 250 EC 0,03%, Topas 100 EC 0,035%; Microthiol special 0,30-0,40%. Doza la hectar variază între 200 şi 500 de litri, în funcţie de densitatea aparatului foliar.

Taphrina coerulescens - băşicarea frunzelor de stejar
Această ciupercă patogenă atacă speciile din genul Quercus şi produce băşicarea frunzelor. Boala se întâlneşte în întregul areal al plantelor-gazdă şi produce pagube însemnate atunci când sunt condiţii de mediu favorabile. Simptome - atacul se manifestă pe frunze. Începând din luna iunie, pe suprafaţa frunzelor atacate apar porţiuni băşicate, de formă neregulată, iniţial de culoare verde deschis, iar apoi cenuşii. Porţiunile băşicate sunt iniţial izolate, iar apoi fuzionează şi ocupă o mare parte din limbul foliar. Cu timpul, mezofilul foliar afectat se brunifică, apoi se necrozează şi se usucă. Pe suprafaţa frunzelor atacate apare o pulbere albicioasă care reprezintă ascele cu ascospori ale ciupercii. Agentul patogen - miceliul ciupercii Taphrina coerulescens (fam. Taphrinaceae; ord. Taphrinales) este endoparazit intercelular. Pe acest miceliu se formează asce cu ascospori, care iniţial sunt situate subcuticular, iar apoi ies la suprafaţa frunzei. Ascele sunt mai mult sau mai puţin cilindrice şi au dimensiuni de 34-45 x 5-8 micrometri. În asce se formează ascospori unicelulari, de 5-7 micrometri, cu rol în propagarea şi transmiterea ciupercii. Terapie - pentru combaterea acestei specii patogene, se aplică tratamente chimice, odată cu apariţia primelor simptome de boală.

Uncinula salicis - făinarea plopului şi a salciei
Această boală se întâlneşte frecvent în plantaţii ale diferitelor specii de salcie (Salix spp.) şi plop (Populus spp.) Simptome - atacul se manifestă pe frunze şi pe lăstari. Frunzele atacate sunt acoperite treptat, epifil şi hipofil, de miceliul şi sporulaţia albicioasă ale agentului patogen. Frunzele atacate sunt răsucite şi devin treptat casante. Agentul patogen - miceliul ciupercii Uncinula solicis (san. Uncinula adunca) este ectoparazit, dens, alb-cenuşiu şi persistent. Pe miceliu se formează conidii de tip Oidium, unicelulare, eliptice, de 24-36 x 12-18 micrometri. Cleistoteciile sunt grupate, au 95-165 micrometri în diametru şi conţin numeroase asce (4-15). Pe suprafaţa cleistoteciilor se găsesc numeroase fulcre lungi şi uncinate. Acestea sunt de 1-2 ori mai lungi decât diametrul cleistoteciului. Ascele conţin 4-6 ascospori eliptici, de 18-30 x 10-18 micrometri. Această specie aparţine fam. Erysyphaceae (ord. Erysiphales) Profilaxie şi terapie - tratamentele de prevenire şi combatere vor fi eficiente, utilizând alternativ diferite fungicide de tipul: Derosal 0,08-0,10%; Bavistin 50 WP 0,06-0,10%; Microthiol 0,30-0,40%, Thiovit 0,30-0,40%; Tilt 250 CE 0,03%. Doza de soluţie la hectar este de 500-700 de litri.

Victor VĂTĂMANU