Boli și dăunători ai culturii de păr

Rapăn (Venturia pyrina)
Pe fructe, în dreptul petelor cafenii care există pe suprafață, coaja este puternic îngroșată, crăpată și deformată. Pe frunze apar pete cenușii. La început, petele de pe fructe sunt catifelate, dar mai târziu devin crustoase și cenușii. Pe ramuri apar crăpături adânci în toate direcțiile, ceea ce va duce, finalmente la uscarea ramurei.
Arsura bacteriană (Pseudomonas syringae)
Sunt atacate ramurile, frunzele și fructele de către bacteria Psudomonas syringae.
Pe frunze apar pete mici, circulare, de culoare verzui deschis-gălbuie la început, pentru ca mai tarziu să ia o culoare brun-roșiatică. În dreptul petelor, țesutul se ususcă. Aceste părți de pe frunza moartă se vor desprinde și vor cădea, generând un aspect de frunză ciuruită. Pe fructe apar pete mici circulare, negricioase, chiar adâncite. Pe ramuri se produc leziuni adânci și deschise.
Focul bacterian (Erwinia amilovora)
Simptomele sunt identice cu cele descrise la cultura de măr, cu diferența că frunzele și lăstarii afectați capătă o culoare negricioasă.
Monilioza semințoaselor (Monilinia fructigena) sau Putregaiul brun și mumifierea fructelor, este o ciupercă care atacă ramurile cu frunze, florile și fructele în diferite faze de coacere. În timpul înfloritului, primăvara, unele ramuri tinere încep să se veștejească, iar frunzele și florile devin brune și se usucă. Pe scoarța ramurilor atacate și pe flori apar mici pernițe de mucegai cenușiu-gălbui. Totuși mai găsim și flori sănătoase, neatacate, situate printre florile distruse, brune. Fructele foarte tinere, atacate, se brunifică și putrezesc în întregime fiind acoperite cu pernițe de mucegai și cad pe sol.
Vara, pe fructele aproape coapte, apar pete brune ce se adâncesc și cuprind pulpa în profunzime. Fructul putrezit cade ușor, aproape de tot. Căldura și umezeala determină apariția în dreptul zonei putrezite, a unor pernițe de putregai brun. Fructul și umezeala determină putrezirea, brunificarea și apoi înnegrirea fructelor. Seceta determină mumificarea fructelor. Apariția unor pete brune la locul de prindere a codiței sau în partea diametral opusă, este semnul unui “putregai al inimii”.
Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea)
Ca urmare a bolii, constatăm o înmuiere a țesuturilor, care se acoperă cu un mucegai cenușiu. Apar pete brune, bine conturate și acoperite cu un mucegai care la început este cenușiu, pentru ca mai apoi să devină brun-olive și pulverulent. Țesuturile se înmoaie și putrezesc.
Fumagina (Capnodium salicinum) se întâlnește frecvent în livezile de păr, măr, prun, piersic și cais neîngrijite, atacate de afide.
Ciuperca se dezvoltă numai pe seama substanțelor dulci secretate de insecte sau produse de unele plante ca urmare a înțepăturilor de afide. Pe frunze, ramuri și uneori pe fructe, se formează cruste negricioase, asemănătoare funinginei. Aceste cruste acoperă numai partea superioară a frunzelor, cea inferioară păstrându-și culoarea verde. Pomii atacați prezintă frunzele și ramurile înnegrite.
Gărgărița mugurilor (Scaphobus squalidus) dăunătorul în stadiu adult roade mugurii vegetativi și floriferi, florile și frunzele în formare, cu efect compromițător pentru recoltă. Are o generație pe an, iernează în sol, ca larvă sau adult, femela dăunător depune 20–30 de ouă pe frunze, iar apoi lipește cele două margini ale acestor frunze între ele cu un lichid lipicios. Mai poate depune ouă și pe ramuri, sub scoarța exfoliantă, acoperindu-le cu o frunză pe care o lipesc local.
Gărgărița bobocilor (Anthonomus pomorum)
Atacă și părul. Adultul a iernat în crăpăturile scoarței, se va hrani apoi cu mugurii pe care-i găurește. În aprilie sunt depuse ouăle (2–5 ouă într-un boboc), iar locul de depunere este astupat cu clei. Larva se dezvoltă în interiorului bobocului. În iunie, adultul găurește bobocul, care între timp s-a uscat și a devenit brun.
Păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus)
Sunt atacate tulpinile, ramurile, frunzele și fructele. În jurul locurilor de fixare a fructelor (unde se prinde codița) se formează pete roșii, caracteristice. Perii atacați suferă în dezvoltare și, cu timpul, se usucă de la vârf.
Păduchele țestos (Parthenolecanium corni)
Atacă pe lângă păr, și merii, prunii, arborii forestieri și ornamentali. Se depun în colonii mai ales pe ramurile tinere, pe care le acoperă uneori complet, cu cruste. Pomii atacați se dezvoltă slab. Au o singură generație pe an. Iernează ca larve.
Puricele melifer al părului (Psylla pysicola)
Larvele de Psylla colonizează primăvara devreme, mugurii florali și mugurii vegetativi, frunzele și fructele tinere, din care extrag seva. La pomii atacați, lăstarii se răsucesc, iar frunzele tinere rămân mici. Excrementele insectei conțin substanțe zaharoase ce ajută la dezvoltarea ciupercilor asupra acelorași pomi. Iernează ca adult pe scoarța tulpinilor și ramurilor pomilor. Într-un an se pot dezvolta 2–3 generații sau chiar mai mult. Colonizează de asemenea, lăstarii, mugurii, frunzele și fructele de la perii pitici și puieții din pepiniere. În urma atacului, lăstarii se curbează, florile avortează, iar frunzele se răsucesc, se usucă și cad.
Cariul scoarței (Rugulorcilytus rugulosus)
Dăunătorii în stare adultă sapă galerii între scoarțe și lemn, în care depun ouăle. Aceste galerii sunt scurte, drepte și în sensul fibrelor de lemn. Larvele, în schimb, sapă niște galerii adânci, cu multe încâlcituri de direcție și așezate sub forma razelor unui cerc. La capătul galeriei se dezvoltă nimfa. Gândacii (carii) ies prin mici gaurele rotunde, făcute în scoarță. Se realizează astfel un atac puternic al pomului, el uscându-se în final.
Acarianul roșu al pomilor (Panonychus ulmi)
Acest dăunător, care atacă pomii fructiferi, împiedică hrănirea normală a fructelor cu substanțe nutritive (seva), ceea ce va duce la scăderea producției. Larvele acestui dăunător se hrănesc cu seva mugurilor, a frunzelor, petalelor și sepalelor. Ouăle de vară sunt depuse pe frunze iar ouăle de iarnă pe partea inferioară a ramurilor, în jurul ramificațiilor, iar la exterior ele par strangulate. Fructele cad înainte de vreme, fiind infectate în același timp și de o ciupercă. Larvele părăsesc fructele și vor intra în sol, unde iernează.
Sfredelitorul tulpinilor (Cossus cossus)
Pomii atacați prezintă la baza trunchiului, orificii circulare înconjurate de rumeguș și un lichid roșcat cu un miros caracteristic. Din cauza galeriilor săpate în trunchi și în ramuri, pomii se debilitează și, cu timpul, ajung să se rupă la un vânt puternic sau se usucă.
În prima primăvară, larvele sapă galerii ascendente și oblice în lemn, secretând o substanță corozivă cu un miros specific. Înaintea impupării din primăvara următoare, perforează coaja în modul amintit.
Omizi defoliatoare
În acest grup de dăunători se înscriu: omida păroasă a dudului, nălbarul (fluturele alb) și fluturele auriu. Omida păroasă a dudului atacă pe lângă, măr, păr, dud și alte specii cum sunt, cireșul, vișinul, prunul, nucul și vița de vie. Ouăle depuse pe partea inferioară a frunzelor sunt acoperite cu perișori albi. Larvele se hrănesc cu frunze și formează cuiburi mici din 2–3 frunze, prinse cu fire de mătase. Frunzele atacate se îngălbenesc, devin apoi brune și se usucă. În ultima fază, omizile rod frunzele în întregime, lăsând numai nervurile mai groase. Frunzele atacate sunt înlăturate laolaltă, cu fire de mătase, formându-se cuiburi mari. Când atacul acestui dăunător este foarte puternic, toată coroana pomului își pierde frunzele. Omizile pot roade și coaja frunzelor.
Nălbarul produce, de asemenea, pierderea frunzelor pomilor fructiferi. Larva acestui dăunător ierneaza în cuiburi formate din frunze legate cu fire de mătase și agățate de ramurile pomilor. Primăvara rod mugurii și apoi frunzele (mai ales fața superioară a frunzelor). Ouăle sunt depuse pe fața inferioară a frunzelor.
Fluturele auriu determină același efect și anume căderea frunzelor. Iernează tot în cuiburi formate din frunze împletite cu fire de mătase și care se găsesc mai ales în vârful ramurilor. Primăvara rod mugurii și apoi frunzele, ouăle depuse pe partea inferioară a frunzelor, sunt acoperite cu pete aurii, dând aspectul de pâslă.
Cotarul
Acest dăunător atacă în pădurile de foioase dar și în livezi. La invazii produce defolieri, mai ales când se asociază cu larvele de tortricide. Larvele se hrănesc cu muguri la începutul primăverii, iar apoi cu flori și frunze. De obicei se ascund foarte bine între două frunze pe care le rod și le leagă cu fire de mătase. Vara se transformă în pupe, în pământ, toamna târziu femelele depun ouă pe ramuri. Are o singură generație pe an.
Molia cojii fructelor
Aceasta atacă multiple specii de pomi fructiferi și specii forestiere, la care rod coaja fructelor. Luând aceste rosături drept poartă de intrare, pătrund în fructe multe ciuperci și în special Monilinia fructigena, a cărei acțiune nocivă s-a descris. Molia cojii fructelor are două generații pe an și iernează ca larvă pe ramurile pomilor, în jurul mugurilor sau între frunzele uscate agățate cu fire mătăsoase. Organele atacate de larve sunt înfășurate cu fire de mătase sub formă de cuiburi. Impupează pe interiorul organelor atacate. Sunt depuse câte 4–16 ouă pe fața superioară a frunzelor. Larvele nou născute acoperă frunzele tinere cu un păienjeniș de fire, la adăpostul căruia rod epiderma superioară a țesutului foliar, lăsând neatinsă epiderma inferioară. Mai târziu frunzele atacate se răsucesc sub formă de cornet sau se produce lipirea a câte 2–3 frunze, legate cu firele de mătase secretate. Uneori larvele se așează la locul de contact al unei frunze cu un fruct. Larva aflată la adăpost, va face rosături la suprafața fructului, pe o arie destul de mare. Ouăle sunt depuse pe fructe, frunze și lăstari. Noile larve rod frunzele, lăsând numai nervurile. Acțiunea nocivă a larvelor poate continua și în depozite.
Molii minatoare
Larvele moliilor pătrund în interiorul mugurilor, mineaza frunzele și, în ultimul stadiu, rod frunzele complet, formându-și cuiburi care pot cuprinde toată coroana. Frunzele atacate se înroșesc, se brunifică și se usucă. În cuib apar coconii compacți, albi, uniți între ei și așezați perpendicular sub formă de plachete. Femelele depun ouă în grupuri de 20–30 de ouă, pe scoarța ramurilor tinere, pe care le acoperă cu o substanță asemănătoare unui lac.
Viermele merelor (atacă și perele)
Fructele atacate prezintă găuri pline cu resturi de hrană și excremente ale dăunătorilor. Aceste fructe rămân pipernicite, sau se coc înainte de vreme și cad. Ouăle sunt depuse în număr de până la 150 pe frunze, lăstari sau fructe. Larvele sapă o galerie în pulpa fructelor de-abia formate, spre miez. Iernează la baza tulpinii, în crăpăturile scoarței, sau în depozitele de fructe.
 
Victor Vătămanu