Boli şi dăunători ai culturilor de piersic şi cais

Pe lângă obţinerea pe căi nu tocmai simple a unor soiuri cu rezistenţă sporită la acţiunea agenţilor patogeni, a fost pusă la punct o serie întreagă de măsuri biologice, fizice sau agrotehnice menite să conducă la evitarea sau diminuarea pagubelor produse de boli şi dăunători, după cum prezintă F. Mateescu.

Mijloacele chimice de combatere au desigur o importanţă majoră. Varietatea substanţelor chimice aflate astăzi pe piaţă este rodul unor cercetări îndelungate în laboratoare şi totodată al testărilor minuţioase pe un număr mare de plante. Drumul a fost lung şi anevoios şi nu s-a terminat încă. Dacă ne gândim că, înainte de secolul al XVIII-lea, se cunoştea doar acţiunea sulfului în combaterea anumitor boli, că în secolul al XVIII-lea sunt recunoscute calităţile de fungicide ale sulfatului de cupru şi că, în prezent, numai în România sunt omologate câteva sute de substanţe fungicide, ne dăm desigur seama de progresul uriaş ce a fost înregistrat. Administrarea produselor de uz fitosanitar trebuie să respecte strict anumite legi care ţin, în principal, de protecţia sănătăţii consumatorului, de protecţia florei şi faunei terestre şi acvatice, de schimbarea însuşirilor natural ale solului etc. Legat de acest lucru, s-a întocmit şi aprobat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale de omologare a acestora în vederea fabricării, comercializării şi utilizării lor în agricultură şi silvicultură. În cele ce urmează prezentăm principalele boli şi dăunători ce afectează culturile de cais şi piersic, culturi mult apreciate de consumatori.

Boala plumbului  (Stereum purpureum)

Frunzele atacate au o culoare plumburie, cu un luciu argintiu. Sunt ondulate şi mai subţiri decât frunzele sănătoase. Ele sunt cărnoase, mai groase decât cele normale, deseori băşicate şi deformate. Frunzele bolnave cad prematur, lăstarii se dezvoltă mai slab, rămân mai scurţi şi ramifică abundent. Fructificarea este slabă din cauză că multe flori avortează.

Fainarea (Sphaerotheca pannosa)

Sunt atacate frunzele tinere de la vârful ramurilor. Frunzele sunt acoperite pe ambele feţe de o pâslă albicioasă. Aceste frunze rămân mici, răsucite şi se usucă de timpuriu. Pâsla albicioasă acoperă, de asemenea, lăstarii atacaţi. În timpul toamnei, pâsla ce acoperă lăstarii poate prezenta puncte negre. Fructele rămân mici şi cu crăpături, iar pe suprafaţa lor se găsesc pete albicioase.

Monilioza fructelor (Monilinia spp.)

Boala atacă ramurile cu frunze, flori şi fructe în diferite faze de creştere. Este favorizată de primăveri reci, ploioase, când ramurile cu frunze şi flori se veştejesc în număr mare. Frunzele atacate atârnă, dar fără să cadă. Florile devin brune şi se usucă. Ramurile veştejite se îndoaie în formă de cârlig. Fructele tinere atacate se zbârcesc, devin brune şi cad în număr mare. La fructele coapte, pulpa putrezeşte şi pe suprafaţa lor apar zone mici, mai ridicate, de culoare galben-cenuşie. Coaja fructului se rupe în mai multe locuri, permiţând scurgerea din interior a unui lichid dulceag, lipicios. Această zeamă produce lipirea mai multor fructe între ele. Pachete de fructe lipite, putrezite şi zbârcite rămân atârnate de pom.

Ciuruirea micotică a frunzelor (Stigmina carpophila)

Boala atacă ramurile, fructele şi frunzele. Pe frunze apar pete mici, circulare, de culoare verzui deschis-gălbui la început, pentru ca mai târziu să ia o culoare brunroşiatică. La nivelul petelor, părticica din frunză moare. Aceste părţi de frunză moartă se vor desprinde şi vor cădea, dând astfel un aspect de frunză ciuruită. Pe fructe apar pete mici, circulare, negricioase, chiar adâncite. Pe ramuri se produc leziuni adânci şi deschise.

Băşicarea frunzelor de piersic (Taphrina deformans)

Atacul se produce mai ales în cazul unor primăveri şi veri răcoroase. Sunt atacate funzele, ramurile, florile şi fructele. Frunzele atacate, în special cele de la vârful ramurilor, sunt încreţite, în sensul că pe faţa superioară prezintă umflături, iar pe cea inferioară, adâncituri. Culoarea frunzelor iniţial este roşiatică, pentru ca ulterior să vireze în galben şi în final în brun. Cu timpul, pe faţa inferioară, în dreptul adânciturilor, se depune o pulbere fină, alb-gălbuie. Rezultatul atacului este uscarea frunzelor. Lăstarii foarte tineri este posibil să fie contaminaţi, ei îngroşându-se şi rămânând mai scurţi. Fructele atacate au pe suprafaţa lor zone băşicate şi de culoare brună, însoţite de crăpături ale pieliţei. Dacă nu se intervine prompt pentru tratarea bolii, după mai mulţi ani se va observa o scurgere crescută de clei la piersicii bolnavi.

Ulceraţia bacteriană (Pseudomonas spp.)

Se manifestă la fel pentru toate sâmburoasele, pe frunze, fructe şi pe lăstarii nelignificaţi. Atacul de pe frunze poate fi confundat uneori cu arsurile produse de diferite soluţii chimice de stropit: pete circulare punctiforme cu diametrul de 0,1-5 mm, de culoare verde închis, cu aspect apos. Pe timp umed, în dreptul petelor se observă o peliculă umedă de lichid ieşit chiar din frunză. Pe timp uscat, ţesuturile atacate mor şi cad, iar frunza ia astfel un aspect ciuruit. În cazul unui atac puternic, frunzele cad în număr mare. Mugurii atacaţi se umflă şi se veştejesc, iar vara se usucă ramurile. Pe lăstarii tineri, atacul produce pete alungite cu diametrul de 7-8 mm. Scoarţa ramurilor este distrusă şi devine brună. Printre crăpăturile scoarţei apare un clei caracteristic. Rănile de pe ramuri, ca nişte ulcere, se măresc de la an la an şi pot evolua către cancere deschise. Pe fructe apar pete circulare cu consistenţă umedă. Lama de lichid ce apare la suprafaţa petelor (şi care provine din frunză) are o culoare uşor gălbuie. Atacul timpuriu pe fructele tinere provoacă excavaţii pline de bacterii. Pulpa fructelor atacate, prezintă în dreptul petelor numeroase crăpături de mici dimensiuni. Fructele se strică sau putrezesc. Această boală a sâmburoaselor este favorizată de precipitaţiile abundente din timpul perioadei de vegetaţie. O mare parte din infecţii se produce în timpul altoitului.

Alternarioza (Alternaria capsici annui)

La începutul atacului, pe frunze se observă nişte pete rotunde şi de culoare brună. Aceste pete pot fi separate sau unite între ele. Frunzele bolnave se usucă. Pe sepale, boala se manifestă prin apariţia unor pete brune alungite. Fructele crude atacate se înnegresc şi se desprind. Pe fructele mature, la exterior, apar pete circulare, negre şi mai profunde în zona codiţei.

Cariul scoarţei (Ruguloscolytus rugulosus)

Dăunătorii în stare adultă sapă galerii între scoarţă şi lemn, în care depun ouăle. Aceste galerii sunt scurte, drepte şi în sensul fibrelor de lemn. Larvele, în schimb, sapă nişte galerii adânci, cu multe încâlcituri de directive şi aşezare sub forma razelor unui cerc. La capătul galeriei ia naştere nimfa. Gândacii (carii) ies prin mici găurele rotunde, făcute în scoarţă. Viaţa pomului este serios afectată, el uscându-se în final.

Molia vărgată a piersicului (Anarsia lineatella)

În caz de atac, lăstarii se usucă şi fructele se strică. Ouăle acestui dăunător au culoare portocalie şi sunt depuse pe muguri, frunze sau pe fructe. Din ouă ies larvele, care vor intra în interiorul fructelor, cu a căror pulpă se hrănesc.

Molia orientală a fructelor (Grapholitha molesta)

Fructele rămân pipernicite şi prezintă adesea la suprafaţă lor pete violacee şi un lichid lipicios, scurs din interior. Fructele bolnave se coc înainte de vreme şi cad. Larva intră în pulpa fructului şi sapă o galerie până la sâmbure, cu care se hrăneşte. La maturitate, viermele părăseşte fructul şi se retrage în scoarţa pomului, unde se transformă în pupă. Iernează în scoarţă. Ouăle sunt depuse pe frunze şi fructe.

Păduchele din San Jose (Quatraspidiotus perniciosus)

Sunt atacate tulpinile, ramurile, frunzele şi fructele: în jurul locurilor de fixare a fructelor (unde se prinde codiţa) se formează pete roşii, caracteristice. Pomii atacaţi suferă în dezvoltare şi cu timpul se usucă, începând de la vârf.

Păduchele ţestos (Eulecanium corni)

În momentul înţepării, acest dăunător introduce, o dată cu saliva, şi enzime care produc moartea frunzelor. Se produce decolorarea, ofilirea parţială sau totală a frunzelor şi căderea lor. La atac repetat, pomii se pot usca în masă. Are o singură generaţie pe an. Iernează ca larvă secundară, protejată de un strat de ceară, la baza mugurilor, pe frunzele de pe sol sau în crăpăturile scoarţei. Pe dejecţiile zaharoase ale păduchelului se dezvoltă ciuperci din genul Capnodium (fumagina).

Păduchele verde al piersicului (Myzus persicae)

Formează colonii aglomerate pe partea inferioară a frunzelor, care, dispersate, pot fi întâlnite şi pe flori. Adultul are corpul globuros, verde-brumăriu, de 2,53 mm, are picioare şi antene scurte. Iernează în stadiu de ou depus pe scoarţă sau la baza mugurilor. Este un vector important pentru viruşi. Înţeapă ţesuturile pentru a se hrăni cu seva. Acestea se necrozează, se răsucesc şi apoi se usucă.

Viermele merelor (Carpocapsa spp.)

Atacă în special mărul şi părul. Mai rar, atacă prunul, caisul, piersicul şi gutuiul. Există două posibilităţi (forme) de atac: 1) atacul primar, atunci când fructele sunt roase superficial şi 2) atacul secundar, când fructele au galerii pline cu excrementele dăunătorului, iar în jurul orificiului de perforare sunt rosături brunificate. Frunzele verzi atacate stagnează în dezvoltare şi cad. Atacurile secundare grăbesc măturarea fructelor şi căderea lor. Aceste fructe nu se pot păstra, deoarece putrezesc. Prin această boală se vor înregistra pierderi de până la 70-80% din recolta de fructe.

Omida păroasă a dudului (Hyphantria cunea)

Atacă, printre altele, şi piersicul, producându-i defolierea (căderea frunzelor). Femela depune 400-900 de ouă pe partea inferioară a frunzelor, acoperindu-le cu perişori albi de pe vârful abdomenului. Larvele se hrănesc cu epiderma frunzelor, formându-se cuiburi mici din 2-3 frunze legate cu fire de mătase. Frunzele atacate se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă în ultimele stadii, omizile rod frunzele în întregime, lăsând numai nervurile mai groase. Frunzele atacate sunt înfăşurate cu fire de mătase, rezultând cuiburi mari, care ajung până la 60-80 cm. La invazii mari, toată coroana pomilor poate fi defoliată. Omizile pot ataca şi fructele, cărora le rod epiderma. Are două generaţii pe an (prima în mai-iunie şi cealaltă în august).

Victor VĂTĂMANU