Boli şi dăunători în cultura mărului

Cultura mărului este o cultură larg răspândită în sectorul pomicol din România. De aceea, cunoaşterea principalelor boli şi dăunători care apar pe parcursul perioadei de vegetaţie a mărului constituie o prioritate în tehnologia de cultivare a acestei specii pomicole. Adrian Chira, Lenuţa Chira şi Florin Mateescu au prezentat lucrările de înfiinţare şi întreţinere a plantaţiilor pomicole, din care prezentăm în cele ce urmează bolile şi dăunătorii culturii de măr.

Rapănul (Venturia inaequalis)

După cum prezintă autorii menţionaţi, rapănul este, poate, boala cea mai răspândită a mărului, cauzată de agentul Venturia inaequalis. Dăunătorul atacă ramurile tinere, fructele, frunzele şi florile. Pe frunzele atacate apar pete circulare cenuşii. Cu timpul, aceste pete capătă culoare brun-măslinie. Asemenea pete apar şi pe sepalele florilor. Atacul asupra fructelor se manifestă prin apariţia de pete brun-măslinii, circulare şi cu un contur neregulat. În faza iniţială petele sunt catifelate, dar ulterior devin crustoase în centru, cenuşii şi învăluite de un halou închis la culoare. Aceste pete se unesc cu timpul, iar ţesuturile atacate crapă. Boala lasă pete pe frunze şi pe ramuri. Sub aceste pete de pe frunze ţesutul se usucă, se desprinde şi cade. Fructele pot fi atacate începând de la formare până la maturare. Când fructele sunt infectate într-o fază tânără, rămân slab dezvoltate, deformate, cu crăpături în dreptul petelor.

Făinarea mărului (Podosphaera leucotricha)

Atacul se înregistrează preponderent primăvara. Florile, frunzele, lăstarii şi fructele tinere atacate sunt învelite într-o pâslă albicioasă şi apoi gălbuie. Frunzele tinere sunt îngroşate, ele se rup la atingere şi se răsucesc spre faţa superioară. Aceste frunze se usucă de timpuriu şi cad. Unii dintre lăstarii atacaţi iau o formă particulară de cârlig şi se usucă. Atacul cel mai păgubitor este cel de pe flori, ale căror organe sunt deformate, mai înguste, iar în scurt timp se brunifică şi se usucă. Uneori, boala se manifestă şi pe fructele tinere, care prezintă porţiuni acoperite de o pâslă fină, albicioasă, sub care ţesuturile se brunifică.

Monilioza seminţelor (Monilinia fructigena) sau Putregaiul brun şi mumifierea fructelor

Este o ciupercă care atacă ramurile cu frunze, florile şi fructele în diferite faze de coacere. În timpul înfloritului, primăvara, unele ramuri tinere încep să se vestejească, iar funzele şi florile devin brune şi se usucă. Pe scoarţa ramurilor atacate şi pe flori apar mici perniţe de mucegai cenuşiugălbui. Totuşi, mai găsim şi flori sănătoase neatacate, situate printre florile distruse, brune. Fructele foarte tinere, atacate, se brunifică şi putrezesc în întregime. Vara, pe fructele aproape coapte, apar pete brune, ce se adâncesc şi cuprind pulpa în profunzime. Fructul putrezit aproape de tot cade uşor. Căldura şi umezeala determină apariţia în dreptul zonei putrezite a unor perniţe de putregai brun. Frigul şi umezeala determină putrezirea, brunificarea şi apoi înnegrirea fructelor. Seceta determină mumifierea fructelor. Apariţia unei pete brune la locul de prindere a codiţei sau în partea diametral opusă este semnul unui „putregai al inimii“.

Focul bacterian al rozaceelor (Erwinia amylovora)

Este o boală foarte păgubitoare, relativ recent răspândită pe teritoriul României. Sunt atacate mai ales speciile: gutui, păr şi unele soiuri de măr. Atacul apare pe toate organele verzi ale plantei, sub formă de brunificări. Pe ramuri şi trunchi, în verile ploioase, pot apărea scurgeri ce conţin bacterii patogene. Iarna, boala apare sub formă de crăpături în scoarţă. Forma cea mai caracteristică este aceea de pe lăstarii tineri, care se brunifică, se îndoaie de la vârf şi se usucă. Pomii care au mulţi lăstari atacaţi arată ca arşi, de unde vine şi denumirea populară a bolii. Frunzele de pe lăstarii bolnavi se ofilesc începând de la vârf, devin moi, apoi capătă culoarea brună şi se usucă.

Păduchele de San Jose (Quadraspidiotus perniciosus)

Este o specie de dăunător polifag, atacă peste 200 de specii de plante (arbori, arbuşti, plante ierboase). Enumerăm, printre acestea: mărul, părul, piersicul, cireşul, vişinul, viţa-de-vie, căpşunii, fragii etc. Sunt atacate tulpinile, ramurile, frunzele şi fructele, în jurul locurilor de fixare (de unde sug seva) se formează pete roşii, caracteristice. Pomii atacaţi suferă în dezvoltare şi, cu timpul, se usucă de la vârf. Fructele atacate sunt pătate şi deformate.

Gărgăriţa bobocilor de măr (Anthonomus pomorum)

Adultul iernează în crăpăturile scoarţei pomilor. Se hrănesc suplimentar cu muguri, pe care-i perforează. Femelele depun în luna aprilie câte 2-5 ouă în butonii florali şi astupă acest loc cu o substanţă cleioasă. Larva se dezvoltă în interiorul bobocului, hrănindu-se cu pistilul, staminele şi interiorul petalelor. Tot aici are loc şi împreunarea. În iulie, adultul găureşte bobocul, care, între timp, s-a brunificat şi s-a uscat. După o scurtă perioadă de hrănire cu frunze, adulţii intră în diapauza de vară, care se continuă cu hibernarea.

Acarianul roşu al pomilor (Pononichus ulmi)

Acest dăunător atacă nu numai mărul, ci şi ceilalţi pomi. Acest dăunător împiedică astfel hrănirea normală a fructelor cu substanţe nutritive, ceea ce va duce la scăderea greutăţii fructelor. Larvele păianjenului roşu se hrănesc cu seva mugurilor, a frunzelor, petalelor şi sepalelor. Ouăle de larvă sunt depuse pe frunze, iar ouăle de iarnă pe partea inferioară a ramurilor, în jurul ramificaţiilor, precum şi în crăpături. La atacuri puternice, frunzele atacate se usucă şi cad, producându-se o defoliere prematură a pomilor, ceea ce afectează şi formarea mugurilor de rod pentru anul viitor.

Acarianul roşu al mărului (Tetranichus viennensis)

Atacul lui este caracateristic: frunzele infestate prezintă pete mici, care nu se unesc, iar frunza capătă culoare cenuşieargintie. Cu timpul se usucă şi cad. Iernează ca adult la baza pomilor, sub bulgării de pământ sau în crăpăturile solului.

Viermele merelor (Cydia pommonella)

Atacă fructele de măr şi mai puţin pe cele de păr, gutui, cais, piersic şi nuc. Fructele atacate prezintă găuri pline, cu resturi de hrană şi materii fecale ale dăunătorului. Aceste fructe rămân pipernicite sau se coc înainte devreme şi cad. Ouăle sunt depuse, în număr de până la 150, pe frunze, lăstari sau pe fructe. Larvele sapă o galerie în pulpa fructelor de-abia formate, spre miez. Iernează la baza tulpinii, în crăpăturile scoarţei, sau în depozitele de fructe.

Păduchele lânos (Eriosoma lanigerum)

Formeza colonii masive atât pe părţile aeriene ale pomilor (ramuri, lăstari, frunze), cât şi pe rădăcini. În urma înţepăturilor şi sugerii sevei se formează nodozităţi cu aspect canceros, ceea ce duce la debilitarea pomilor sau la uscarea lor. Acest dăunător are 8-10 generaţii pe an. Înmulţirea are loc numai pe măr, deşi păduchele mai atacă şi părul. Vara apar şi formele aripate ale păduchelui lânos, care răspândeşte infestarea. Spre toamnă, unii dăunători coboară în pământ, dând naştere formelor radicicole. Iernează ca larve, la baza mugurilor, în crăpăturile scoarţei şi pe rădăcini.

Omizi defoliatoare

În acest grup de dăunători se înscriu: omida păroasă a dudului, nalbarul (fluturele alb) şi fluturele auriu.

Omida păroasă a dudului - atacă, pe lângă măr, păr, dud, şi alte specii, cum ar fi: cireşul, vişinul, prunul, nucul şi viţa-de-vie. Ouăle depuse pe partea inferioară a frunzelor sunt acoperite cu perişori albi. Larvele se hrănesc cu frunze şi îşi formează cuiburi mici din 2-3 frunze, prinse cu fire de mătase. Frunzele atacate se îngălbenesc, devin apoi brune şi se usucă. În ultima fază, omizile rod frunzele în întregime, lăsând numai nervurile mai groase. Frunzele atacate sunt înfăşurate laolaltă cu fire de mătase, formându-se cuiburi mari. Când atacul acestui dăunător este foarte puternic, toată coroana pomului îşi pierde frunzele. Omizile pot roade coaja fructelor.

Nălbarul - produce, de asemenea, pierderea frunzelor pomilor fructiferi. Larva acestui dăunător iernează în cuiburi formate din frunze legate cu fire de mătase şi agăţate pe ramurile pomilor. Primăvara, rod mugurii şi apoi frunzele pe faţa inferioară a frunzelor.

Fluturele auriu - determină acelaşi efect, şi anume căderea frunzelor. Iernează tot în cuiburi formate din frunze împletite cu fire de mătase, care se găsesc mai ales în vârful ramurilor. Primăvara, rod mugurii şi apoi frunzele. Ouăle depuse pe partea inferioară a frunzelor sunt acoperite cu pete aurii, dând aspectul de pâslă.

Molia cojii fructelor (Adoxophyes orana)

Atacă numeroase specii de pomi fructiferi (măr, păr, piersic, cais, prun), la care rod frunzele şi coaja fructelor. Rosăturile produse de larve deschid căi de pătrundere pentru agenţii patogeni şi în special pentru putregaiul brun.

AFIDE

Păduchele verde al mărului (Aphis pomi)

Păduchele verde al mărului face parte din gruparea afidelor. El atacă şi cultura de păr. Aceşti dăunători alcătuiesc colonia pe partea inferioară a frunzelor, care se răsucesc, se îngălbenesc şi se usucă. Părţile afectate de înţepături sunt acoperite de dejecţiile dulci, la rândul lor invadate de ciuperci, care provoacă înnegriri (fumagină). În plantaţiile tinere şi pepiniere se înregistrează daune mari.

Viespea merelor (Hoplocamp testudinea)

Depune ouă în caliciul florii (câte unul într-o floare). Larvele rod galerii rotunde, largi, uneori înconjurate de un cerc negru, în pulpa fructului, iar apoi distrug seminţele. Fructele atacate de viespe au cavităţi rotunjite, iar în exterior par strangulate. Cad înainte de vreme, fiind atacate şi de monilioză. Larvele părăsesc merele şi intră în sol, unde iernează în cocon de mătase. Are o singură generaţie pe an.

Molii minatoare (minierul marmorat, linear, circular, sinuos)

Larvele moliilor pătrund în interiorul mugurilor, frunzelor şi, în ultimul stadiu, rod frunzele complet, formându-şi cuiburi care pot să cuprindă toată coroana. Frunzele atacate se înroşesc, se brunifică şi se usucă. În cuib apar coconii compacţi, albi, uniţi între ei şi aşezaţi perpendicular sub formă de pachete. Femelele depun ouă în grupuri de 20-30 de ouă, pe scoarţa ramurilor tinere, pe care le acoperă cu o substanţă asemănătoare lacului.

Victor VĂTĂMANU