Bolile cartofului produse de agentii patogeni din sol

O mare parte din viaţă, din ciclul biologic al acestor paraziţi, se desfăşoară în sol, ei atacând în primul rând părţile subterane ale cartofului. Solul este şi principalul mediu de supravieţuire şi de transmitere de la un an la altul. Pe lângă supravieţuirea în sol, aceşti paraziţi pot trăi pe tuberculi şi pot fi răspândiţi o dată cu aceştia. Unii paraziţi (Helminthosporium solani) au chiar viaţă scurtă în sol.

---

Deoarece răspândirea acestor paraziţi este limitată, I.I. Sigismund şi colab. (2002) considera că ei au un singur ciclu biologic, ceea ce înseamnă că în perioada de vegetaţie a cartofului are loc un singur ciclu de infecţie - creştere-reproducere.

În cazul paraziţilor monociclici din sol, reproducerea şi ciclul bolii au loc paralel cu ciclul de creştere şi dezvoltare al plantelor. Infecţiile apar în timpul creşterii plantelor, iar sursa bolii este solul şi/sau tuberculii contaminaţi plantaţi. Fiecare din aceste boli apare într-un anume stadiu de creştere a plantei. În cazul unor boli, simptomele apar la scurt timp după plantare (Rhizoctonia solani), dar, în mod obişnuit, ele evoluează încet şi sunt evidente doar la recoltare.

În cazul bolilor produse de paraziţi din sol, principalele simptome se observă pe tuberculi. Unele îşi limitează atacul la nivelul peridermei, a cojii tuberculilor, provocând pierderi în primul rând calitative, prin reducerea aspectului comercial. În cazul acestor boli, forma şi consistenţa tuberculilor nu se modifică. Între acestea, reprezentative sunt bolile cunoscute sub denumirea de râie (comună, argintie, făinoasă) şi mai puţin rizoctonioza şi uscarea timpurie.

O altă grupă de boli este cea care îşi manifestă prezenţa prin simptome pe tuberculi, dar care depăşesc coaja tuberculilor, atacul lor manifestânduse în pulpa tuberculilor, modificând forma şi consistenţa acestora. În cazul acestor boli, pierderile pot fi importante (putregaiurile uscate; Fusarium sp.; Phoma sp.; şi cele umede, Erwinia).

Boli care afectează valoarea comercială a tuberculilor de cartof Râia comună (Streptomyces scabies)
Dintre bolile care produc leziuni superficiale ale tuberculilor de cartof, care produc deprecierea lor comercială, râia comună este cea mai frecventă şi cu cea mai mare importanţă. Este o boală comună, frecventă, prezentă în toate zonele unde se cultivă cartof. Boala nu produce pierderi cantitative la culturile care se recoltează toamna. În schimb, leziunile de pe coaja tuberculilor depreciază valoarea comercială. Când se plantează mulţi tuberculi atacaţi, se constată o răsărire neuniformă şi o întârziere a tuberizării, dar până la sfârşitul perioadei de vegetaţie aceste diferenţe dispar.

Microorganismul care produce boala - Streptomyces scabies - atacă mai multe specii de plante cultivate sau spontane. Este polifag. Prin urmare, acest parazit poate fi prezent şi în soluri în care nu s-a cultivat niciodată cartof. Streptomicetele pot supravieţui perioade lungi pe resturi de plante şi chiar în gunoiul de grajd. Monocultura poate creşte severitatea bolii, dar cea mai importantă sursă a bolii o reprezintă totuşi tuberculii bolnavi plantaţi.

Cea mai mare frecvenţă a atacului se înregistrează în solurile uşoare, nisipoase, în special în verile secetoase. Frecvenţa şi intensitatea atacului depind în mare măsură de cantitatea de apă din sol. În cazul verilor secetoase, pericolul unui atac intens este ridicat, indiferent ce material s-a plantat. Principalele măsuri de control ale acestei boli sunt asigurarea unor rotaţii cât mai lungi, eliminarea tuberculilor atacaţi din materialul de plantat şi asigurarea apei pe timpul perioadei de vegetaţie a cartofului.

Îngrăşământul verde (secară, mei şi orz) reduce incidenţa bolii, în timp ce morcovul, sfecla, spanacul şi ridichea pot favoriza boala. Îngrăşămintele organice influenţează pozitiv evoluţia bolii. Rezumând, principalele măsuri de control sunt: eliminarea de la plantare a tuberculilor cu pustule de râie comună, evitarea monoculturii şi menţinerea umidităţii solului cât mai aproape de capacitatea de câmp.

Râia argintie (Helminthosporium solani; sân. Spondylocladium atrovirens)
Este o boală prezentă în marea majoritate a zonelor unde se cultivă cartoful. Boala atacă doar tuberculii, afectând negativ aspectul comercial, producând şi pierderi cantitative în timpul păstrării, prin deshidratarea rapidă a tuberculilor atacaţi, dar pierderile sunt de mică importanţă.

Ciuperca infestează tuberculii în câmp, boala evoluând în timpul păstrării. Principala cale de transmitere a ciupercii de la un an la altul sunt tuberculii de sămânţă infestaţi. În sol, acest parazit are viaţă scurtă, aşa că infecţiile îşi au originea în tuberculul-mamă. În timpul vegetaţiei, infectarea tuberculilor este favorizată de perioadele cu temperaturi ridicate, iar la recoltare şi în timpul păstrării, de umiditatea ridicată. Această ciupercă atacă doar tuberculii de cartof.

Nu se cunoaşte nici o altă gazdă şi nu poate supravieţui rigorilor iernii în sol. În câmp, s-a constatat că, dacă perioada dintre încetarea creşterii şi recoltare este mai lungă, creşte frecvenţa tuberculilor atacaţi. Nu există o legătură directă între gradul de infectare a materialului de plantat şi gradul de infectare a noii producţii. Eliminarea de la plantare a tuberculilor atacaţi este o măsură importantă de control, dacă ţinem cont de faptul că ciuperca nu poate supravieţui în sol. La fel de mare importanţă este recoltarea cât mai rapid, după maturizarea tuberculilor, şi păstrarea lor în condiţii corespunzătoare.

Uscarea timpurie a cartofului (Verticillium albo-atrum; Verticillium dahlie)
Uscarea timpurie a cartofului este o boală intrată relativ recent în atenţia cultivatorilor de cartof, cu toate că pierderile pot fi de 6-10 tone la hectar. Acest lucru se datorează, în primul rând, simptomelor atipice, a lipsei unor semne caracteristice, care să diferenţieze uscarea produsă de această boală faţă de uscarea normală a plantelor. Boala este greu de recunoscut. Patogenul pătrunde în plantă prin sistemul radicular şi se stabileşte în primele faze ale îmbolnăvirii până nu produce simptome evidente pe foliaj. Ajunsă în plantă, ciuperca se dezvoltă în toate organele, dar mai ales în vasele conducătoare ale tulpinii, pe care le astupă, împiedicând circulaţia normală a apei şi a substanţelor nutritive. Este deci o traheomicoză. Scurtarea perioadei de vegetaţie produsă de Verticillium sp. este frecvent pusă, în mod greşit, pe seama fertilizării sau a irigării insuficiente, a efectului altor boli.

Cele două specii, Verticiliium alboatrum şi Verticillium dahlie sunt separate prin sensibilitatea la temperatură şi prin structurile de supravieţuire pe care le formează. Verticilllium albo-atrum formează numai hife melanizate în ţesuturile inferioare, iar temperatura optimă este de până la 24 de grade Celsius. Verticillium dahlie formează microscleroţi adevăraţi ca structuri de supravieţuire. În anumite zone, în anumite situaţii, moartea prematură a plantei de cartof poate fi cauzată şi de Erwinia carotovora, care produce aceleaşi simptome ca şi Verticillium dahlie, adică o cloroză care progresează şi produce necrozarea foliajului şi decolorarea sistemului vascular. Pentru controlul bolii sunt luate în considerare următoarele măsuri: folosirea unui material de plantat sănătos, care provine din câmpuri fără plante atacate de uscarea timpurie; controlul chimic al ciupercilor şi nematozilor implicaţi în această boală complexă; folosirea de soiuri tolerante.

Rizoctonioza cartofului (Rhizoctonia solani)
Rhizoctonia solani este o ciupercă polifagă care produce pierderi multor specii, inclusiv cartofului. Ea poate persista în sol şi poate produce multe simptome pe planta de cartof, scleroţii de pe tuberculii de consum nefiind agreaţi de către consumatorii din ţările unde cartoful neprelucrat se vinde spălat. La cartoful de consum care îşi încheie ciclul biologic pierderile cantitative sunt nesemnificative, în schimb prezenţa scleroţilor pe tuberculi atrage deprecieri calitative, care are influenţă negativă asupra preţului de vânzare. Atacul cel mai sever se înregistrează până la răsărirea plantelor de cartof.

Pe lăstarii în curs de răsărire se observă zone necrozate de culoare brun-negru, pe o parte, sau pot înconjura lăstarul, ducând la uscarea părţii de deasupra leziunii. Uneori se formează un nou lăstar de sub leziune. Şi acesta poate fi atacat, proces ce se poate repeta, ceea ce va duce la întârzierea răsăririi sau chiar la nerăsărirea plantelor. Ciuperca poate ataca tulpini mai dezvoltate şi stoloni, dar atacul este mai puţin frecvent. În condiţii favorabile, atacul poate fi puternic, leziunea înconjurând tulpina, provocând răsucirea foliolelor din vârf şi chiar uscarea tulpinilor. Uneori leziunile deranjează chiar transferul sevei elaborate, a carbohidraţilor spre stoloni, aşa că la inserţia frunzelor se formează tuberculi aerieni.

Atacul pe stoloni poate cauza uscarea vârfului stolonilor, ceea ce duce la scăderea producţiei. În alte cazuri, atacul ciupercii R. Solani pe stoloni duce la scurtarea şi ramificarea lor, ceea ce are ca efect formarea tuberculilor strânşi în jurul tulpinilor. Aceşti tuberculi sunt mici şi mulţi deformaţi. Un alt simptom frecvent este prezenţa unui manşon alb de miceliu la baza tulpinilor, imediat deasupra solului.

Acest miceliu pe care se formează sporii trăieşte saprofit şi deci nu produce daune plantelor. Pe tuberculi, scleroţii sunt simptomele cele mai cunoscute. Ei sunt de culoare închisă negru-brun, crustaţi şi sunt evidenţi după spălarea tuberculilor şi se pot confunda cu particulele de sol, dar nu se înmoaie în apă. Scleroţii sunt o aglomerare de cruste, care, la început sunt gri-deschis, devenind negre după câteva zile. Sunt de forme diferite, obişnuit au 1-5 mm diametru, dar în anumite cazuri, mai mult de jumătate din suprafaţa tuberculilor poate fi acoperită cu aceste cruste negre. Rizoctonioza poate produce pierderi însemnate o dată cu ridicarea pretenţiilor pentru calitate.

Măsurile de protecţie şi control al bolii urmăresc în primul rând reducerea sursei de inoculi. În multe ţări nu se admite ca în cartoful pentru sămânţă să fie mai mult de 5% tuberculi cu scleroţi. Prin faptul că acest parazit este destul de activ la temperaturi scăzute, de până la 10 grade Celsius, plantarea timpurie a unui material cu mulţi tuberculi infectaţi, rizoctonioza poate produce pagube semnificative, mai ales că la aceste temperaturi paraziţii naturali ai acestei ciuperci nu sunt suficient de activi.

De aceea este important ca plantarea să se facă superficial, când temperatura solului este de 8-10 grade Celsius, ceea ce va grăbi răsărirea. Pentru controlul chimic al acestei boli există fungicide care se aplică concomitent cu plantatul. Totodată, cu plantatul se pot aplica şi insecto-fungicide, care, pe lângă rizoctonioză, protejează culturile de afide şi de gândacul din Colorado.

Râia făinoasă (Spongospora subteranea)
Ciuperca atacă toate părţile subterane ale plantei de cartof. Anii ploioşi favorizează apariţia bolii, mai ales în solurile nisipoase şi mai puţin în cele argiloase. Pierderile se limitează la aspectul comercial în cazul cartofului pentru consum. Primele simptome care pot fi observate sunt nişte mici sfere pe rădăcinile cu diametrul de câţiva milimetri. La început ele sunt deschise la culoare, apoi se închid la culoare şi se descompun. Dacă sunt multe rădăcini atacate, plantele suferă, se veştejesc, uneori chiar se usucă. Atacul se poate manifesta pe stoloni şi în special pe tuberculi, sub forma unor mici pustule sau băşicuţe de culoare deschisă care cresc încet. Mai târziu, coaja de pe aceste pustule se rupe şi este eliberată o pudră neagră, sporii ciupercii. Acum diferenţa dintre râia comună şi această boală este evidentă prin faptul că fragmente din coaja ce acoperă sporii rămân ataşate de marginea leziunii.

În condiţii de umiditate ridicată, la unele soiuri leziunile pot evolua, fiind mai adânci şi cu diametru mai mare. Agentul patogen supravieţuieşte şi el în sol sub forma sporilor de rezistenţă, ei rămânâd viabili până la 6 ani. Mai mult, sporii rămân viabili şi după ce trec prin tubul digestiv al animalelor, rezistând şi la procesul de fermentare a gunoiului de grajd. Rădăcinile de rapiţă pot fi infectate, nu se formează spori de rezistenţă, dar, pe zârnă (solanum nigrum), ciclul biologic de desfăşoară complet. Umiditatea ridicată şi temperaturile scăzute favorizează atacul pe tuberculi, iar după date recente, pH-ul nu este un factor care să influenţeze evoluţia bolii. Ea poate apărea în soluri cu pH extrem de mic, dar şi în cele cu un pH foarte ridicat.

Agentul patogen supravieţuieşte în sol, dar şi pe tuberculii atacaţi, care asigură principalul mijloc de transmitere de la o solă la alta. Ţinând cont de acestea, prevenirea răspândirii şi controlul acestei boli se pot realiza prin folosirea unui material de plantat sănătos, eliminarea solanaceelor din rotaţie, asolamente cât mai lungi pe solele infectate. De asemenea, trebuie să avem în vedere provenienţa gunoiului de grajd, dar şi eliminarea excesului de umiditate.

Victor VĂTĂMANU

revista, agricultura, legumicultura, tehnologia de cultura a cartofului, fitotehnie, fitosanitar, combatere daunatori cartof, bolile cartofului, agenti patogeni din sol