Bolile cerealelor păioase

Apariţia, dezvoltarea şi manifestarea complexului de boli la cerealele păioase au condus la scăderea potenţialului genetic al soiurilor cultivate şi, în egală măsură, au diminuat calitatea seminţelor de cereale. În cele ce urmează vom prezenta principalele boli care se manifestă la cerealele păioase, ce au fost detaliate de specialiştii Bayer în 2015.

Mălura comună (Tilletia spp.)

Se transmite prin sămânţă şi sol. Boala poate fi diagnosticată cu siguranţă abia după înspicare; înainte de aceasta, la plantele bolnave se observă o înfrăţire ceva mai puternică decât la plantele sănătoase. Paiul creşte mai puţin în lungime; spicul poate fi mai scurt sau mai lung decât la plantele sănătoase, în funcţie de soi, sau poate prezenta o deschidere mai mare a axei spiculeţelor pe rahis. Spicele necoapte au o culoare verde-albăstruie şi nu înfloresc. Ulterior, spiculeţele au un aspect răsfirat, iar în locul boabelor se formează o masă neagră unsuroasă de spori, care mai târziu se întăreşte, cu miros tipic de peşte alterat.

Tăciunele zburător (Ustilago nuda)

Se transmite prin sămânţă. La fel ca în cazul mălurii grâului, simptomele se manifestă târziu, după o fază de latenţă de câteva luni. Până la înspicare, plantele infectate nu se deosebesc de cele sănătoase; înspicarea la plantele bolnave se produce însă ceva mai devreme decât la cele sănătoase. Spicele atacate sunt transformate într-o masă neagră prăfoasă, care la început este acoperită cu o membrană argintie. Ulterior, membrana se rupe şi masa de spori este eliberată şi împrăştiată de vânt, infectând alte plante.

Mucegaiul de zăpadă (Fusarium nivale)

Cultura de toamnă afectată prezintă goluri. În sol se găsesc plantule răsucite, deformate sau moarte. Plantele răsărite nu se dezvoltă normal. Este caracteristic tabloul simptomatic la baza primei şi celei de-a două frunze; zone ovale, de culoare roşu-brun, uşor adâncite, mărginite de o zonă de culoare brun-închis. Primăvara, după topirea zăpezii, în cultură apar goluri sub formă de cuiburi. Pe sol există plante moarte, acoperite de un mucegai roz, care dispare rapid în condiţii de vreme însorită şi cu vânt. Infecţia se produce în principal prin seminţe, dar ea poate fi transmisă şi prin sol, prin resturile de plante infectate.

Făinarea grâului (Blumeria graminis san. Erysphe graminis)

Boala afectează culturile de grâu, fiind influenţată de condiţiile climatice. Boala apare sub forma unor pustule albicioase care se extinde. Aceasta apare mai întâi pe frunzele bazale, după care se poate extinde pe teci şi pe tulpină. Frunzele atacate se îngălbenesc şi mor prematur. La o presiune mare de infecţie pot fi afectate frunzele superioare şi spicele. Pe aceste pustule apar mai târziu puncte negre care reprezintă fructificaţiile ciupercii. Făinarea are o foarte mare importanţă economică în cultura cerealelor, putând produce pierderi mari de producţie. Atacul în toamnă afectează plantele, prin scăderea rezistenţei acestora la ger. La atac timpuriu, boala conduce la pierderi de frunze, înfrăţirea şi dezvoltarea rădăcinilor sunt afectate. Atacul întârziat împiedică procesul de asimilaţie al plantelor astfel încât numărul de boabe/spic şi MMBul se reduc. Boala este influenţată de soiul cultivat. Dezvoltarea bolii în culturile de cereale se poate produce exploziv, intervalul de timp de la infecţie până la apariţia primelor simptome vizibile fiind cuprins între 3 şi 5 zile.

Sfâşierea frunzelor (Helminthosporium gramineum san. Dreshslera graminea)

Frunzele pot prezenta pete de culoare deschisă încă din faza de răsărire; totuşi, simptomele se manifestă, în principal, la împăiere. Pe frunze apar pete deschise, orientate de-a lungul nervurilor, care apoi se unesc, formând striuri de culoare brună. Mai târziu, striurile sunt acoperite de un strat de spori de culoare închisă. Ulterior, aceste zone se rup, conducând la sfâşierea frunzelor şi la uscarea lor. Striurile brune apar şi pe tulpini şi pe tecile frunzelor.

Arsura frunzelor de orz (Rhyncosporium secalis)

Boala apare în aproape toate zonele de cultură şi se numără printre cele mai importante boli ale culturilor de orz de toamnă. Atacurile foarte puternice apar, în special, în regiunile umede şi reci. Boala afectează frunzele şi tecile, dar şi glumele şi aristele. Pe frunze, boala se manifestă sub forma unor pete ovale înconjurate de un halou de culoare brun-deschis, deseori cu marginile neregulate. Pe măsură ce boala avansează, petele devin albicioase-cenuşii. La secară şi triticale, petele nu sunt înconjurate de halou de culoare închisă. Dacă boala este prezentă pe teaca frunzelor, poate determina uscarea acestora. La coacerea în lapte pot fi afectate şi spicele, dar simptomele nu sunt foarte vizibile. Ca urmare a atacului la nivelul frunzelor se reduce suprafaţa de asimilaţie, ceea ce influenţează negativ numărul de boabe pe spic şi MMB. Agentul patogen se răspândeşte prin ploaie şi supravieţuieşte pe resturile vegetale. Transmiterea patogenului se realizează prin seminţe. Intervalul de timp de la infecţie până la apariţia simptomelor este cuprins între 9 şi 10 zile, la temperaturi de 12-22 grade Celsius.

Pătarea reticulară a frunzelor de orz (Dreschslera teres)

Boala poate afecta culturile de orz de toamnă şi de primăvară, mai rar culturile de ovăz şi grâu. Boala se poate manifesta în toate fazele, respectiv de la germinaţie până la coacere. Pe frunze, ca urmare a atacului, apar pete de culoare maro până la maro închis, de formă ovală, care în transparenţă prezintă structură reticulară. Ca urmare a evoluţiei patogenilor, în locul atacului ţesuturile se necrozează, prezentându-se sub forma unor dungi de formă rectangulară, punctiformă sau ovală. Spre deosebire de Rhynchosporium, interiorul petelor nu este mai deschis. Ţesutul afectat este de culoare maronie, fiind separat de ţesuturile sănătoase printr-o zonă de culoare gălbuie. Prin unirea petelor, boala capătă forma unor benzi de culoare gălbuie sau maronie. La un atac puternic, frunzele atacate sau părţi din acestea se usucă.

Rugina galbenă (Puccinia striiformis)

Boala se manifestă la grâu, orz şi triticale. Pe frunzele plantelor tinere apar mai întâi pustule individuale de culoare galbenă, în special în apropierea vârfului frunzelor. Ulterior, ele se extind pe întreaga frunză, devin galben-portocalii, dispuse regulat între nervuri. Ca urmare a atacului, frunzele afectate se îngălbenesc şi se usucă. Tulpina poate fi afectată uneori, dar la atacuri puternice boala se poate manifesta şi la nivelul spicului. Boala iernează în resturile vegetale infectate. În stadiile timpurii de dezvoltare ale plantelor atacul se manifestă atât asupra părţilor aeriene, cât şi la nivelul rădăcinilor. Ca urmare, se reduce capacitatea de asimilaţie, care, corelată cu intensificarea proceselor de respiraţie, conduce la scăderi semnificative de producţie. Atacul la frunza-stindard şi la spic determină reducerea producţiei, prin afectarea MMB, şi deprecierea calitativă a seminţelor, prin scăderea capacităţii de germinaţie. Intervalul de timp de la infecţie până la apariţia simptomelor, la temperaturi de 15-20 de grade Celsius, este cuprins între 11 şi 15 zile.

Rugina brună (Puccinia recondita)

Boala se manifestă cu precădere la grâu şi secară. Rugina brună este cea mai importantă dintre rugini, fiind răspândită în zonele cu climă caldă şi la soiurile cu perioadă lungă de vegetaţie. Atacul se manifestă pe partea superioară a frunzelor şi uneori pe teaca acestora sub formă de pustule de culoare brună, rotunde sau ovale, distribuite neuniform la suprafaţa acestora. Atacul acesteia afectează atât producţia, prin reducerea numărului de boabe în spic şi a MMB, cât şi calitatea, prin scăderea conţinutului de proteine din boabe. Infectarea plantelor în toamnă poate determina o reducere a rezistenţei plantelor la intrarea în iarnă şi facilitează apariţia infecţiilor secundare cu alţi patogeni. Intervalul de timp de la infecţie până la răspândirea bolii, la temperaturi de 10-20 de grade Celsius, este de 7-10 zile.

Septorioza - pătarea brună a frunzelor (Septoria spp.)

Boala poate fi întâlnită în culturile de grâu, secară, triticale şi orz. În zonele mai secetoase, cum sunt cele din sudul ţării, predomină Septoria tritici, iar în zonele mai umede - Septoria nodorum. Pe partea inferioară a frunzelor apar la început pete de culoare verzui-gălbui, de formă ovală, care ulterior devin neregulate şi capătă culoare brună, delimitate de nervuri. În locurile atacate, culoarea frunzelor se deschide mai mult sau mai puţin intens, ca urmare, frunzele se usucă şi mor prematur. La examinare cu lupa, se observă picnidiile de culoare neagră, ordonate în rânduri (fructificaţiile ciupercii). Atacul la spic conduce la şiştăvirea boabelor şi, de asemenea, poate constitui o sursă de infecţie. Părţile atacate şi uscate, respectiv frunzele, influenţează negativ procesul de asimilaţie şi determină scăderi semnificative de producţie. Intervalul de timp de la infecţie până la formarea primelor organe de înmulţire ale ciupercii la temperaturi cuprinse între 22 şi 26 grade Celsius este de până la 30 de zile. Agentul patogen este totuşi foarte agresiv, chiar şi la temperaturi mai scăzute, astfel încât el se poate extinde chiar şi în iernile mai blânde.

Fuzarioza spicelor (Fusarium spp.)

Se manifestă în toate stadiile de vegetaţie ale culturilor, de la răsărire până la înspicare. Culturile afectate sunt cele de grâu, secară şi ovăz. Infecţia la spice determină decolorarea acestora, căpătând culoare galbenă, după care culoarea roz. Infecţia din timpul înfloririi conduce la întreruperea aprovizionării cu substanţe nutritive şi, ca urmare, la moartea spiculeţelor şi prin aceasta la şiştăvirea boabelor. Fuzarioza face parte din cele mai periculoase boli ale culturilor de cereale, în special din cauza atacului pe spice, determinând pierderi mari de ordin cantitativ şi calitativ. Pierderile cantitative au loc ca urmare a reducerii numărului de boabe şi a scăderii MMB, iar cele calitative din cauza scăderii conţinutului de proteine din boabe, precum şi a apariţiei micotoxinelor. Micotoxinele afectează grav sănătatea oamenilor şi a animalelor.

Victor VĂTĂMANU