Bolile coniferelor

Cele mai comune specii de conifere din România sunt: molidul (Pices excelsa), bradul (Abies albă), pinul roşu (Pinus sylvestris), pinul negru (Pinus nigra), zâmbrul (Pinus cembra) şi zada (Larix deciduas). Pe aceste specii se întâlnesc, după cum prezintă Marcel Pârvu, numeroase ciuperci patogene; o parte din acestea le vom prezenta în cele ce urmează.

Împânzirea puieţilor de molid şi brad - Rosellinia byssiseda

Atacul este foarte păgubitor la puieţii de molid (Pices excelsa) şi brad (Abies albă) din pepiniere. De asemenea, boala a fost semnalată şi la puieţii de dud (Morus spp.).
Simptome - atacul se manifestă în condiţii de umiditate excesivă, la puieţii de 1-3 ani, pe ramurile din apropierea solului. Puieţii sunt înăbuşiţi de miceliul ciupercii, la cad frunzele şi la final se usucă. Partea bazală a puieţilor este acoperită cu un miceliu brun-negricios.
Agentul patogen - miceliul ciupercii Rosellinia byssiseda (fam Phacidiaceae, ord. Phacidiales) formează cordoane caracteristice. În interiorul cordoanelor, hifele sunt simple, tasate. La exterior, cordoanele prezintă pe traiectul lor umflături tipice. Iniţial, cordoanele sunt de culoare alb-cenuşie, iar apoi devin galbene şi în final brune. Dacă umiditatea este ridicată, pe miceliu se formează stadiul conidian, care este denumit Trichosporium fuscum.

Înroşirea şi căderea acelor de pin - Lophodermium pinastri

Boala este foarte frecventă la Pinus sylvestris şi este considerată ca fiind cea mai gravă, mai ales în pepiniere şi plantaţii în vârstă de 7-10 ani. De asemenea, boala se întâlneşte şi la alte specii de Pinus, la Picea excelsa (molid) şi Abies alba (brad).
Simptome - în primul an de atac, spre toamnă, se observă ace (frunze) decolorate cu zone transversale brune, separate între ele de inele negre. În această fază, boala poate trece neobservată. În timpul iernii şi spre primăvara, acele se înroşesc, se apleacă, paralel cu tulpiniţa, aşa încât puieţii par a fi degeraţi sau arşi. La începutul primăverii acele atacate cad, iar puieţii rămân desfrunziţi. Puieţii îşi refac frunzele, dar au creşterea încetinită. Pe frunzele înroşite apar puncte mici, negre. Mai târziu, pe acele căzute apar escrescenţe liniar-eliptice, de culoare neagră strălucitoare.
Agentul patogen - miceliul ciupercii Lophodermium (familia Rhytismataceae; ordinul Phacidiales) se dezvoltă în frunzele înroşite. Până toamna, de-a lungul nervurii acelor se formează stadiul conidian de tip Lrptostroma pinastri, sub forma unor puncte mici, negre, care se deschid prin ruperea epidermei. Conidiile sunt hialine, cilindrice, neseptate. Pe frunzele căzute pe sol se formează apoteciile ciupercii, care se prezintă sub forma unor pete ovale şi negre. Apoteciile au stratul himental alcătuit din asce şi parafize. Ascele sunt cilindrice şi conţin ascospori filiformi, liniari, hialini. Parafizele sunt filiforme, septate şi măciucate în partea terminală.
Profilaxie şi terapie - pagube însemnate se înregistrează mai ales în pepiniere, fapt care impune aplicarea de tratamente chimice. Acestea sunt recomandate şi în plantaţii tinere, unde boala se manifestă intens şi afectează creşterea plantelor. Pentru combaterea bolii se folosesc diferite fungicide, de tipul Cobox 0,20 - 0,40%; Bavistin DF 0,50 - 1,0%; Turdacupral 50 PU - 0,20-0,40% etc.

Înroşirea şi căderea acelor de duglas - Rhabdocline pseudotsugae

Boala a fost semnalată pe toate varietăţile de duglas (Pseudotsuga spp), atât pe puieţi, cât şi pe arbori de 30 de ani.
Simptome - atacul este caracteristic pe frunze. Acele (frunzele) atacate se usucă şi rămân agăţate pe ramuri în timpul toamnei şi al iernii. În aceste frunze se diferenţiază stroma ciupercii, sub forma unor pete mici, eliptice şi negre. Infecţia acelor nou apărute din muguri are loc primăvara sau la începutul verii. Această infecţie este realizată de ascospori.
Agentul patogen - boala este determinată de Rhabdocline pseudotsugae (familia Phacidiaceae; ordinul Phacidiales). Pe acele atacate în anul precedent se formează primăvara conidii de tip Rhabdogloeum. Sporulaţia este dispusă pe ambele feţe ale frunzelor. Acervulii ciupercii conţin conidiofori cilindrici, pe care se diferenţiază conidii hialine, drepte sau uşor curbate. Apoteciile se maturizează la începutul lunii aprilie. Ele se formează pe miceliul endoparazit intercelular al ciupercii. Prin ruperea epidermei foliare, pe ambele feţe ale acelor apar apoteci. Acestea sunt formate din asce şi parafize. Parafizele sunt filiforme, septate, iar terminal sunt umflate. Ascele conţin opt ascospori eliptici sau ovoizi, dispuşi pe 1-2 rânduri. Ascosporii sunt bruni.
Profilaxie şi terapie - în pepinierele unde se semnalează atacul este necesar să se scoată şi să se ardă materialul infectat. Preventiv, în a doua decadă a lunii mai se pot face tratamente cu diferite fungicide de tipul: sulfat de cupru 0,5-1,0%; Bavistin DF 0,50-1,0% Turdacupral 50 PU 0,20-0,40%.

Cancerul laricii - Dasyscyphus willkommii

Atacul se întâlneşte la larice (Larix deciduas), din stadiul de puiet şi până la cele mai înaintate vârste. Produce pagube mari în plantaţiile instalate necorespunzător.
Simptome - simptomul principal de boală se caracterizează prin formarea cancerului pe ramuri şi uscarea coroanei. Boala se manifestă pe lăstarii de 2-4 ani şi mai rar pe lăstarii de un an. Pe lăstarii atacaţi apar pete netede, iar scoarţa este uşor adâncită. Ţesuturile situate în dreptul petelor crapă neregulat şi se formează o rană deschisă. Lăstarii de 2-4 ani şi mai rar cei anuali se usucă înspre vârful coroanei. Fenomenul de uscare este precedat de ofilirea şi îngălbenirea acelor. Aceste frunze cad în cursul primăverii sau verii. În jurul petelor cu cancer de pe ramuri se pot vedea apoteciile ciupercii.
Agentul patogen - ciuperca Dasyscyphus willkommii (san Trichoscyphella willkommii) prezintă un miceliu endoparazit intercelular în ţesturile atacate. Apoteciile ciupercii Dasysciphus willkomii (familia Heliotiaceae; ordinul Helotiale) apar iniţial ca nişte tuberculi mici, negri. Apoi, apoteciile se lipesc şi au formă de cupă. Pedicelul apoteciului este scurt, la exterior este alb-murdar, iar în interior este portocaliu. Ascele sunt cilindrice, măciucate şi fiecare ască va conţine opt ascospori elipsoidali, unicelulari, hialini.
Profilaxie - prevenirea bolii se realizează prin diferite măsuri: îndepărtarea la timp, prin tăiere, a exemplarelor infectate pentru eliminarea sursei de infecţie; plantarea acestei specii în amestec cu fagul, bradul sau molidul; alegerea pentru cultură a ecotipului care să corespundă cel mai bine condiţiilor de mediu.

Pseudevernia furfuracea

Lichenul Pseudevernia furfuracea (san. Parmelia furfuracea) este foliaceu, lobat, laciniat (divizat în benzi lungi), dicotomic ramificat, fixat de substrat prin unul sau câteva puncte. Lobii talului sunt moi şi pot ajunge până la circa 10-15 cm. Faţa superioară a lichenului Pseudevernia furfuracea (ordinul Lecanorales) este cenuşie-albicioasă, iar faţa inferioară este neagră, neagră-albăstruie sau chiar albicioasă. Apoteciile sunt largi până la 3 cm, cu discul brun-deschis, plan sau concav, şi sunt situate pe ramurile laterale. Este o specie corticolă, întâlnită frecvent în păduri, pe Fagus sylvatica (fag), Abies albă (brad), Picea excelsa (molid), Pinus sylverstris (pin roşu), Larix spp. Uleiul volatil şi rezinoidele obţinute din talul acestui lichen au aplicaţie în industria săpunurilor şi a parfumurilor (Crăciun, Bojor şi Alexan, 1976).

Mătreaţa bradului - Usnea barbata

Este un lichen fruticulos, pendent, cu simetrie radiară. Talul poate să ajungă până la circa un metru lungime. Este bogat ramificat, cu ramificaţie dicotomică şi este moale. Are culoarea verde în natură şi verde-cenuşie în herbar. Ramurile talului sunt de circa 1,5 mm grosime. Se fixează de substrat cu un crampon bazal. Apoteciile sunt, în general, mari şi sunt situate terminal sau lateral. Marginea apoteciului este în general cilindrică. Ascele conţin opt ascospori mici, eliptici, unicelulari, iar parafizele sunt ramificate şi septate. Lichenul Usnea barbata (ordinul Lecanorales) se întâlneşte frecvent în zona de munte, pe Pices excelsa (molid), Abies alba (brad), Pinus sylvestris (pin roşu), Pinus cembra (xambrul) etc. Este denumit popular „mătreaţa bradului“. Talul acestui lichen conţine acid usnic.

Văcălie de brad, iasca de cioată a răşinoaselor - Fomitopsis pinicola

Carpozoamele de Formitopsis pinicola (san. Fomes marginatus) sunt izolate sau etajate, sesile, semicirculare, de 10-30 cm în diametru. Faţa superioară a carpozomului este zonată, cu şanţuri concentrice. Carpozoamele sunt acoperite cu o crustă roşiatică-portocalie, strălucitoare, care cu timpul devine brun-roşcată. Marginea carpozomului este de culoare deschisă. Ciuperca Fomitopsis pinicola (familia Polyporaceae; ordinul Aphyllophorales) are regiunea himenială situată pe faţa inferioară a carpozomului. Regiunea himenială este formată din tuburi sporifere stratificate, gălbui-albicioase. Fiecare strat are 3-8 mm lungime. Porii tuburilor sporifere sunt circulari, de 0,2-0,3 mm diametru, sunt iniţial albi, apoi devin albicioşi-gălbui şi se colorează la atingere în brun (Eliade şi Toma, 1977). Trama este albă, uneori este galbenă, ca sulful. Bazidiosporii sunt eliptici, hialini, albicioşi (Romagnesi, 1995). Se dezvoltă pe trunchiuri vii şi moarte de la diferite conifere (pin, brad, molid etc.) şi arbori foioşi (cireş, vişin, salcâm, măr, păr etc.), cauzând un putregai roşu al lemnului. Se întâlneşte tot timpul anului.

Putrezirea roşie a rădăcinilor - Fomes annosus

Această specie este denumită şi iasca de rădăcini. Este o specie foarte periculoasă pentru molid (Picea excelsa) şi pinul silvestru (Pinus sylvestris). Mai rar atacă celelalte răşinoase. De asemenea, atacă fagul (Fagus sylvatica), mesteacănul (Betula verrucosa) etc. Frecvent, această specie vegetează pe cioatele uscate.
Simptome - infecţia are loc prin rănile rădăcinilor şi prin rănile tulpinii, situate în apropierea coletului. Ciuperca produce o putrezire roşie a lemnului, care porneşte din rădăcină şi se prelungeşte în tulpină până la 1-3 metri de la nivelul solului. La molid şi la brad, putrezirea se poate extinde până la coroană.
Agentul patogen - Ciuperca Fomes annosus (familia Polyporaceae; ordinul Aphyllophorales) are carpozoame sesile, perene, lemnoase, variate ca formă şi mărime. Pe faţa superioară, carpozomul prezintă striuri concentrice şi are culoare brună. Fiecare strat are circa 3 mm grosime. Bazidiosporii sunt elipsoidali sau ovoizi, cu membrana netedă, incoloră.
Profilaxie şi terapie - pentru combaterea acestei specii, se recomandă: extragerea arborilor atacaţi; realizarea de arborete din amestecuri de foioase şi răşinoase; adoptarea unei scheme de plantat cu distanţe mai mari între puieţi.

Încârjirea acelor de pin - Melampsora pinitorqua

Este o specie heteroică, cu stadiul ecidian pe pinii cu frunze aciculare grupate câte două. Uredosporii şi teleutosorii se formează pe plopii din secţia Leuce şi hibrizii acestora. Atacul este păgubitor pentru pinii de 1-12 ani şi pentru plantule.
Simptome - pe lujerii anuali, în maiiunie, apar pe scoarţa verde nişte pete galben-deschis, de 2-3 cm lungime şi 1 cm lăţime. Pe aceste pete apar mai întâi picnidiile de culoare galbenă, iar mai târziu ecidiile, de aceeaşi culoare. De regulă, după maturarea ecidiilor, lujerii atacaţi se usucă şi au formă caracteristică, de „S“. La plopi (Populus spp.), boala este transmisă prin ecidiospori. Pe faţa inferioară a frunzelor de plop apar uredosori mici, portocalii şi teleutosori bruni-negricioşi.
Agentul patogen - boala este determinată de Melampsora pinitorqua (familia Melampsoraceae; ordinul Uredinales). Picnidiile au culoare gălbuie şi sunt proeminente. Ecidiile sunt izolate, alungite şi au până la 2 cm lungime şi 3 mm lăţime. Uredosorii sunt hipofili, circulari şi au până la 0,5 mm în diametru. Teleutosorii sunt hipofili şi mici.
Profilaxie şi terapie - ca măsuri preventive, se recomandă cultivarea pinului în amestec cu gorunul în regiunile de deal şi cu molidul în regiunile de munte. În pepiniere şi plantaţii tinere se pot efectua tratamente chimice cu diferite fungicide sistemice (Derosal 50 SC 0,40%; Tilt 250 CE 0,02%; Bumper 250 EC 0,03%), pentru combaterea agentului patogen.

Rugina inelară a acelor de molid - Crysomyxa abietis

Simptome - boala se manifestă primăvara, începând din luna mai. Pe frunzele tinere apar una sau mai multe pete inelare, galben-verzui sau gălbui-roşietice. Iniţial, petele sunt mate, apoi devin strălucitoare. Pe aceste pete, în dreptul nervurii, apar teleutosorii, care sunt mici şi de culoare portocalie-ruginie. Teleutosorii sunt alungiţi, aproape cât jumătate din lungimea acelor. Toamna, acele pe care s-au format teleutosorii în anul precedent se usucă şi cad. Molizii infectaţi se recunosc uşor de la distanţă, după coloraţia generală a frunzişului, care este împestriţat de acele bolnave, galben-verzui.
Agentul patogen - specia Crysomyxa abietis (familia Melampsoraceae; ordinul Uredinales) este o specie autoică şi microciclică, ce formează teleutosorii pe acele (frunzele) de molid. Teleutosorii au 0,5-1 mm lungime şi 0,3-0,5 mm lăţime, sunt alungiţi şi cilindrici, cu membrana incoloră şi netedă.
Profilaxie şi terapie - prevenirea şi combaterea bolii se realizează prin efectuarea de tratamente, în plantaţii tinere şi în pădurile regenerate natural, cu fungicide pe bază de cupru.

Victor VĂTĂMANU