Bolile viței de vie

​Viroza viței (Scurtnodarea)
Virusul ce produce această îmbolnăvire este contractat adeseori, în timpul altoirii sau atunci când sunt atinse rădăcinile plantei (în timpul extragerii, transportului, plantării etc.).Viroza se manifestă prin creșterea foarte apropiată a nodurilor pe lăstar, frunze mici și încrețite ce au o suprafață pătată ”mozaic”, anumiți lăstari sunt slab dezvoltați și dispuși în zigzag pe lungimea lor.
Se dezvoltă abundent lăstarii secundari ce dau viței bolnave un aspect de tufă supra ramificată. Boala poate conduce la transformarea strugurilor în cârcei sau la dezvoltarea strugurilor cu ciorchini foarte piperniciți. Coarda viței bolnave are lungimi reduse cu până la 70–75 % față de cele normale.
De la vițele bolnave viroza se poate extinde prin intermediul nematozilor care, hrănindu-se din rădăcinile unei vițe bolnave, prin migrare către rădăcinile unei vițe sănătoase o pot îmbolnăvi și pe aceasta.
Mozaicul nervurian se manifestă prin apariția unor benzi de culoare verde deschis de-a lungul nervurilor principale ale frunzelor. Este o viroză destul de răspândită, dar efectele sale negative sunt foarte reduse.
Marmorarea se caracterizează prin tendința de pipernicire a lăstarilor și decolorarea în verde pal difuz în vecinătatea nervurilor secundare ale frunzelor. Nu produce pagube însemnate.
Boala lemnului striat se manifestă prin apariția unor umflături proeminente în zona punctului de altoire și striuri longitudinale la suprafața lemnului, sub scoarță. În verile secetoase, pe tulpini apar multe crăpături care pot conduce la uscarea plante în afară de faptul că aceste crăpături devin adăposturi bune pentru ciuperci, bacterii sau insecte.
Răsucirea frunzelor – marginile frunzelor bolnave se răsucesc înspre dosul frunzei, iar frunzele îngălbenesc prematur cu excepția unor benzi de-a lungul nervurilor principale care își păstrează culoarea normală. Strugurii se coc mai greu, culoarea boabelor este neuniformă și conținutul în zahăr mai scăzut decât la strugurii sănătoși.
Îngălbenirea aurie se recunoaște prin aspectul galben metalic al frunzelor. Culoarea este mai intensă în zona nervurilor. Viroza determină o fragilitate ridicată a lăstarilor și a ramificațiilor ciorchinilor, maturarea incompletă sau neuniformă a coardelor, deprecierea producției.
 
Cancerul bacterian (Ariceala)
Agentul patogen este Agrobacterium tumefaciens care determină apariția de excrescențe (tumori) atât pe butuc cât și pe coarde. Are o virulență sporită la temperaturi mai scăzute și pe soluri umede și compacte. Tumorile se dispun ca niște șiruri neregulate de mărgele și la sfârșitul fiecărui ciclu vegetativ, putrezesc. În anul următor își face din nou apariția.
În urma acestor succesiuni de apariții-putreziri, țesutul plantei este serios afectat, ducând la necrozare. Producțiile sunt serios afectate în mod proporțional cu extinderea bolii.
Soiurile care opun o rezistență ceva mai sporită la atacul cancerului bacterian sunt: Muscat Otonel, Fetească Regală, Coarna neagră, Chardonnay, Pinot gris, Riesling, Zghihară, etc.
Foarte expuse sunt soiurile : Merlot, Muscat de Hamburg, Afuz Ali, Italiana, Cabernet Sauvignon, etc.
În legătură cu această boală a viței de vie, măsurile de combatere sunt aproape inutile. În aceste situații, desființarea culturii este pe deplin recomandată. Reînființarea culturii se poate face după o pauză de 3-4 ani, interval în care se recomandă cultura de graminee sau lucernă. Pentru culturile de viță de vie reînființate se recomandă administrarea de îngrășăminte cu azot în doză redusă față de cele de potasiu și fosfor, care pot fi administrate în doze normale.
Momentele în care pot fi depistate mai ușor simptomele bolilor virotice sunt următoarele: mozaicul galben, scurnodarea, mozaicul nervurian, marmorarea și strierea lemnului, către sfârșitul înfloritului și începutul legării boabelor; simptomele de răsucire a frunzelor, îngălbenire aurie apar mai clar în faza de coacere a strugurilor, când se accentuează și simptomele bolii lemnului striat, cancerului bacterian și alte boli virale; în timpul căderii frunzelor se accentuează simptomele îngălbenirii aurii, răsucirii frunzelor și pot fi îndepărtate mai bine defectele induse de scurt-nodare.
Reamintim încă o dată că virozele plantelor nu se pot trata, iar în cazuri de extindere periculoasă se va trece fără întârziere la distrugerea vițelor bolnave prin ardere.

​Excorioza (Guinardia baccae, forma Flaccida) - Boala poate avea o evoluție lentă sau rapidă, în funcție de factorii de mediu. Manifestările bolii pot fi observate pe lăstari, ciorchini și pe boabe, dar adeseori și pe butuci. Astfel, dacă la punctul de inserție al lăstarului cu coardă apar pete negricioase cu forme diferite sub care se percepe o degenerare a țesuturilor vii, poate fi vorba de excorioză. În general, boala se dezvoltă numai la nodurile inferioare ale coardei, netrecând de nodul al 7 -lea. Atacul pe frunze se manifestă prin veștejirea acestora, uscarea și căderea.
La început, pe frunze se formează pete ovale uscate, colorate pe margini în galben, la soiurile albe și în roșu la cele roșii.
Ciorchinii atacați de excorioză prezintă pete ovale, de culoare de la brun la roșcat, la inserția ramificațiilor principale. Boabele atacate prezintă, înainte de maturare una sau două pete rotunde proeminente, punctate cu negru.
Atacul asupra butucilor (mai ales cei bătrâni) se manifestă prin depunerea pe scoarță a unui putregai prăfos, de culoare alb-cenușie, care apare toamna târziu și iarna. Agentul patogen, care este o ciupercă, iernează sub formă de miceliu.
 
Făinarea (oidiumul) (Uncinula necator)
Ciuperca care provoacă îmbolnăvirea (Uncinula necator) poate ataca din primăvară până în toamnă pe toate organele verzi ale plantei (frunze, lăstari, struguri). Atacul pe frunzele de viță se manifestă cu precădere pe fața superioară pe care se observă pete albicioase acoperite de o pulbere cenușie cu un miros specific, de pește. Atacul poate debuta chiar de la începutul lunii mai. Lăstarii atacați capătă o culoare brună și se acoperă la suprafață de o pâslă alb-cenușie. Atât frunzele, cât și lăstarii atacați se necrozează și cad. Atacul pe ciorchinii tineri se manifestă prin acoperirea lor cu o pulbere albicioasă, apoi prin uscarea acestora. Boabele atacate nu se dezvoltă, ci rămân mici și acre, iar pe suprafața lor se remarcă o pâslă alb-cenușie sub care pieliță se brunifică. Boabele bolnave, cu timpul crapă expulzând sâmburii. Pe lângă combaterea chimică, importante sunt și lucrările agrotehnice aplicate vițelor și solului, tăierile corecte și la timp, plivitul, copcitul, aratul între rânduri și săpatul pe rânduri etc.
Căldura, umezeala și lumina insuficientă sunt factori favorizanți.
 
Mana viței de vie (Plasmopara viticola) - este poate cea mai periculoasă dintre bolile viței de vie. Pe lângă pierderile înregistrate în anul atacului și care pot atinge 80 % din recoltă, plantele se pot debilita, iar perioada de refacere poate dura câțiva ani. Ciuperca ce poate provoca mana este Plasmopara viticolă, care iernează sub formă de spori depuși pe frunze uscate. Primăvara, în condiții de temperatură și umiditate adecvate, aceștia germinează și, urmând un ciclu de dezvoltare destul de complicat, ajung să dezvolte micelii pe organele verzi ale plantei.
Frunzele tinere atacate prezintă pe fața superioară niște pete verzi-gălbui cu contur neregulat. Odată cu evoluția bolii, pe fața inferioară a frunzei apar în dreptul petelor verzi-gălbui, pete albicioase acoperite cu un praf fin. Cu timpul, în centrul petelor verzi-gălbui, apar firișoare negricioase, care sunt de fapt zone moarte ale frunzei. Dinspre centru spre margine, culoarea petelor va deveni brun-roșcată. Frunzele se usucă, se răsucesc și cad.
Atacul ciorchinilor tineri sau a inflorescențelor îi poate distruge în întregime. Atunci când boabele au ajuns la un anumit grad de dezvoltare, pe suprafața lor apar pete vineții, adâncite. Lucrările agrotehnice necesare pentru prevenirea manei sunt aceleași ca și în cazul făinării.
Infecția primară se produce când temperatura solului și a apei a depășit 11 grade Celsius și când vița de vie are deja organe verzi. Urmează o perioadă de incubație care este mai scurtă sau mai lungă, în funcție de temperatură.
Infecția secundară se produce la peste 11 grade Celsius în prezența apei pe frunze. Odată instalată, boala nu mai poate fi combătută. Tratamentele indicate sunt preventive, nu curative.
 
Putregaiul cenușiu (Botryotinia fuckeliana) - această boală pune în pericol, mai ales strugurii în pârgă, în toamnele reci și ploioase. În cazul atacului, pe frunze apar pete, la început de culoare galben-pal, care mai apoi devin roșcate. Atât pe fața superioară cât și pe cea inferioară, în dreptul petelor apare un putregai de culoare cenușie. Frunzele bolnave se răsucesc și cad. Atunci când ciuperca atacă lăstarii, nodurile acestora se acoperă de mucegai cenușiu.
Cel mai păgubitor rămâne atacul boabelor de struguri, care poate surveni de la intrarea lor în pârgă și până în timpul culesului. Boabele atacate prezintă pe suprafața lor pete de culoare galben-cenușiu, care se dezvoltă și la suprafața și în profunzimea bobului. Apoi suprafața boabelor este acoperită în întregime de putregai cenușiu, care se extinde de la un bob la altul, putând cuprinde ciorchinele în întregime.
 
Victor Vătămanu