REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Bune practici agricole si de mediu

15/9/2011

0 Comments

 
Picture
Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU

Un „Cod de bune practici agricole” este necesar pentru a recomanda cele mai utile practici, măsuri şi metode posibile de aplicat de către fiecare fermier, producător agricol, pentru protecţia solurilor şi a apelor împotriva fenomenelor de degradare şi poluare.

În cazul de faţă, descrierea unui cod de bune practici va face referire la poluarea solului şi a apelor cu fertilizanţi (în special nitraţi), dar el poate cuprinde şi impactul cu alte inputuri  pentru agricultură. Astfel de coduri au fost elaborate pe scară largă şi sunt implementate în practică în ţările Uniunii Europene. Prezentul „Cod al Bunelor Practici Agricole” este armonizat cu cerinţele Directivei Uniunii Europene privind protecţia apelor EEC/91/676, dar este îmbunătăţit şi prin prevederi legale existente în România. Agenţii poluanţi, respectiv substanţele toxice şi/sau nocive se pot acumula atât în sol, cât şi în apele subterane sau de suprafaţă. Printre agenţii poluanţi pot fi consideraţi: reziduurile zootehnice, nămolurile orăşeneşti, substanţele organoclorurate, triazinele, compuşi ai azotului, fosforului, dar şi diferiţi agenţi patogeni. Zonele vulnerabile la nitraţi din surse agricole prezente sau istorice reprezintă perimetrele a 251 de localităţi din România, ceea ce totalizează 1.217.147 ha, adică 8,2% din totalul terenurilor agricole din ţara noastră. Suprafaţa de teren arabil din zonele vulnerabile, din surse actuale, depăşeşte 800.000 ha, sau 9,22% din totalul suprafeţelor cuprinse în această categorie. Bunele practici agricole pentru prevenirea poluării cu nitraţi din surse agricole se diferenţiază în funcţie de încadrarea comunelor în forme de relief: câmpie, deal, munte, parţial munte.

Sisteme de agricultură
a) Agricultură durabilă - protecţie intensivă de produse competitive având raporturi armonioase, prietenoase cu mediul înconjurător. Expresia asociată frecvent „sisteme integrate” semnifică utilizarea ştiinţifică, armonioasă a tuturor componentelor tehnologice: pentru lucrările solului, rotaţia culturilor, fertilizare, irigare, combaterea bolilor şi dăunătorilor, inclusiv prin metode biologice.
b) Agricultura convenţională: intensiv mecanizată, cu produse competitive, dar care se bazează pe concentrarea şi specializarea producţiei. Se practică în mod regulat arătura, fertilizarea minerală cu doze mari şi foarte mari, monocultura sau rotaţiile scurte. Acest tip de agricultură poate afecta grav mediul înconjurător. Diferite componente ale sistemului tehnologic nu sunt în acord cu specificul local: clima, solul, relieful, condiţiile socioeconomice care determină nivelul de vulnerabilitate sau de susceptibilitate faţă de diferite procese de degradare chimică, biologică etc.
c) Agricultura biologică: mediu intensiv şi astfel mai puţin agresiv în raport cu factorii de mediu, cu rezultate agricole mai puţin competitive din punct de vedere economic pe termen scurt, dar care sunt considerate superioare din punct de vedere calitativ. În raport cu mediul înconjurător, acest sistem este bine armonizat. Pentru controlul calităţii produselor este necesară testarea (certificarea) tehnologiilor utilizate.
d) Agricultura organică: se deosebeşte de agricultura biologică prin utilizarea exclusivă a îngrăşămintelor organice în doze relativ ridicate aplicate în funcţie de specificul local. Scopul fertilizării organice este preponderent în favoarea refacerii pe termen lung a stării structurale a solurilor, degradată prin activităţi antropice intensive şi/sau datorită unor procese naturale.
e) Agricultura extensivă: de subzistenţă, cu o producţie slab competitivă. Poate afecta într-o măsură mediul înconjurător, prin dezechilibrele de nutriţie. Pentru caracterizarea diferitelor sisteme de agricultură sunt utilizate criteriile următoare: cantitatea şi calitatea producţiei, costuri rezonabile de producţie pentru produse competitive, stabilitatea producţiei de la an la an, raporturi armonioase ale principalelor resurse naturale (sol, apă, faună, floră, relief), specializarea şi structura producţiei agricole trebuie să fie flexibile, în concordanţă cu piaţa, raport echilibrat între cerinţele economice, ecologice şi sociale. Agricultura durabilă trebuie să devină o componentă principală a politicii agrare a statului. Potrivit negocierilor România-UE, cele 11 condiţii care trebuie respectate pentru a primi compensaţii financiare au fost împărţite astfel:
I. Standarde pentru evitarea eroziunii solului
GAEC 1 - pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puţin 20% din suprafaţa arabilă totală a fermei GAEC 2 - lucrările solului pe terenul arabil cu pantă mai mare de 12%, cultivat cu plante prăşitoare, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel GAEC 3 - se menţin terasele existente
II. Standarde pentru menţinerea
conţinutului de materie organică GAEC 4 - floarea-soarelui nu se cultivă pe aceeaşi suprafaţă mai mult de doi ani consecutiv GAEC 5 - arderea miriştilor nu este permisă
III. Standarde pentru menţinerea structurii solului
GAEC 6 - lucrările solului pe terenul arabil cu pantă mai mare de 12% se efectuează de-a lungul curbelor de nivel.
IV. Standarde pentru menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului
GAEC 7 - nu este permis suprapăşunatul pajiştilor permanente GAEC 8 - nu este permisă arderea pajiştilor permanente GAEC 9 - nu este permisă tăierea arborilor solitari şi/sau a grupurilor de arbori GAEC 10 - prevenirea instalării vegetaţiei nedorite
V. Standarde pentru menţinerea
unui nivel minim de întreţinere GAEC 11 - menţinerea suprafeţei de pajişti permanente la nivel naţional
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE