Buruienile si pagubele produse culturii porumbului

Adelin DAMIAN, Product Manager Limagrain România

Buruienile sunt plante nedorite care cresc împreună cu speciile cultivate, concurându-le şi diminuându-le producţia.

În 1996, Berca M. elaborează o definiţie cuprinzătoare arătând că „din punct de vedere biologic, buruienile sunt plante pătrunse în mod spontan sau introduse involuntar în biotopurile cultivate - plante nedorite, stânjenitoare sau dăunătoare, când depăşesc un anumit prag al densităţii, şi care generează unele prejudicii, concretizate în deprecieri ale calităţii şi reduceri ale cantităţii producţiei”. Cu toate progresele înregistrate de agricultură în ultimul secol, buruienile sunt în continuare prezente pe terenurile cultivate. Efortul tehnic şi financiar pentru reducerea infestării cu buruieni este ridicat, dar este justificat prin nivelul superior al producţiei şi prin calitatea ei. Se poate aprecia că structura floristică a buruienilor din terenurile cultivate, precum şi numărul indivizilor şi al seminţelor din sol reflectă nivelul agriculturii dintr-o anumită zonă şi mai ales eficacitatea intervenţiei omului asupra îmburuienării. În momentul de faţă se consideră că aproximativ 30.000 de specii vegetale aduc pagube culturilor agricole, din care însă numai circa 2.000, adică 6,6% din total, produc pagube economice efective. În România au fost identificate în culturile agricole 718 specii de buruieni, din care însă numai 16-23% produc pagube economice. În funcţie de intensitatea concurenţei cu buruienile şi de natura lor, plantele cultivate suferă o serie de modificări morfologice foarte diverse: la porumb, ca urmare a reducerii cantităţilor de apă şi hrană aflate la dispozitia plantelor, se reduc ritmul de creştere, diametrul tulpinii, numărul de frunze şi suprafaţa acestora, greutatea şi înălţimea plantelor, iar culoarea plantei, în ansamblu, devine verde-gălbuie. În acelaşi timp, se măreşte decalajul între apariţia paniculului şi cea a stigmatelor, fenomen accentuat în timpul perioadelor de secetă prelungită şi, în consecinţă, creşte
procentul de plante sterile, se micşorează lungimea şi diametrul stiuleţilor, numărul de boabe şi mărimea lor.

Pagube produse de buruieni
Pentru România, pierderile de recoltă datorate buruienilor necombătute sau combătute necorespunzător au o mare diversitate de valori şi moduri de exprimare. Astfel, Şarpe N. (1978) arată că acestea se situează între 10 şi 70% din recolta potenţială de grâu, 35 şi 95% din cea de porumb, 40 şi 84% din cea de soia şi 42 şi 96% din cea de cartof şi sfeclă. Douăzeci de ani mai târziu, Berca M. (1998) apreciază că pierderile datorate buruienilor sunt de 40-60% la grâu, 30-70% la porumb şi floarea-soarelui, 20-80% la soia. Fritea T. (1998) a calculat pierderile determinate de diferite specii, la o infestare de o plantă la mp (tabelul 1), pentru Staţiunea de Cercetări Agricole Livada, la cultura porumbului.

Ionescu N. E. şi colab. (1997) arată că, în medie pe 3 ani, producţia de porumb s-a redus din cauza infestării cu Echinochloa crus-galli (cu grad de acoperire de 88-98%) cu 4.800 kg/ha. Ei mai menţionează, citându-l pe Kropff (1984), că în cadrul concurenţei dintre porumb şi Echinochloa crus-galli ambele plantele suferă, în comparaţie cu situaţia când cresc singure. Prezentând influenţa aceleiaşi buruieni asupra porumbului, în condiţiile pedoclimatice de la Cluj, Rusu T. şi colab. (1997) constată că la o densitate de 104 plante/mp, cu o masă totală de 18.052 kg/ha, cultura porumbului este compromisă. Aceiaşi autori arată că pierderile de producţie de masă verde de porumb la hectar poate fi considerată egală cu masa buruienilor prezente în lan.