REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Calculul UDE pentru ferme a fost actualizat

15/10/2011

0 Comments

 
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a transmis Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit noii coeficienţi de calcul al Unităţii de Dimensiune Economică (UDE). Aceştia se vor aplica începând cu sesiunea din noiembrie 2011, pentru Măsura 112, iar în cazul Măsurii 121 şi al Măsurii 141 noii coeficienţi se vor aplica începând cu prima sesiune din anul 2012. În urma unor analize desfăşurate la nivelul direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-au actualizat marjele brute standard pentru producţia vegetală şi animală.
Din aceste marje, rezultă coeficienţii de calcul pentru fiecare tip de cultură sau de animale şi care reprezintă, în fapt, valoarea economică de piaţă în urma valorificării. Unitatea de Dimensiune Economică (UDE) se aplică în cazul proiectelor finanţate prin Măsura 112 -„Instalarea tinerilor fermieri”, Măsura 121 - „Modernizarea exploataţiilor agricole” şi prin Măsura 141 - „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă”. UDE reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploataţii agricole, determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei Unităţi de Dimensiune Economică este de 1.200 de euro. O principală modificare adusă de noii coeficienţi de calcul se reflectă în creşterea dimensiunii economice atât pentru ovine şi caprine, cât şi pentru alte specii de animale şi culturi vegetale, dar şi în scăderea dimensiunii, mai ales în sectorul vegetal - grâu, ovăz, plantaţii de pomi fructiferi etc. De exemplu, pentru ovine, noul coeficient este de 0,084, faţă de 0,008 cât era prevăzut până acum. Acest lucru va permite un acces mai facil la finanţare pentru fermierii care se ocupă cu creşterea oilor. APDRP a publicat deja pe pagina oficială de internet www.apdrp.ro lista noilor coeficienţi şi va demara în cel mai scurt timp aplicarea lor la măsurile de investiţii precizate mai sus.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE