REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Campania #MulţumimFermierilor a ajuns la final

15/7/2020

0 Comments

 
Picture
Prin proiectul #MulţumimFermierilor, derulat de BASF Agricultural Solutions în perioada 22 aprilie-21 mai, compania a oferit soluţii micilor fermieri pentru ca aceştia să-şi valorifice produsele online, în condiţii de piaţă deosebit de nefavorabile şi a căutat să dea o nouă perspectivă consumatorilor din România, demonstrând beneficiile şi efectele pozitive ale susţinerii producătorilor agricoli locali.
Prin intermediul platformei #MulţumimFermierilor, BASF Agricultural Solutions a facilitat întâlnirea online dintre micii producători şi consumatorii români care au putut citi informaţii şi sfaturi din partea specialiştilor.
​
Cea de-a doua componentă a acestei campanii, concursul adresat micilor producători agricoli, a avut rolul de a-i ajuta în mod direct, cumpărând o parte din producţia a 20 de câştigători şi redistribuind-o către persoane vulnerabile sau 
din categorii defavorizate. Premiile au constat în achiziţia de legume proaspete, fructe sau produse agroalimentare în valoare de 10.000 de euro de la cei 20 de câştigători ai concursului.

Toate produsele cumpărate sunt acum trimise către ONG-uri sau instituţii umanitare din toată ţara, urmând a fi distribuite categoriilor de persoane vulnerabile sau defavorizate, care au mare nevoie de hrană proaspătă şi sănătoasă. ONG-uri şi instituţii de îngrijire din 11 judeţe (Arad, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Iaşi, Neamţ, Prahova, Suceava şi Vaslui) vor primi fructe şi legume proaspete pentru a le oferi persoanelor de care se ocupă.

Primele legume proaspete, produse de doi dintre câştigători, Dumitru Zamfir şi Ionel Lilea, au ajuns deja la Centrul de Asistenţă Medico-Socială din oraşul Răcari, judeţul Dâmboviţa. Au fost un ajutor binevenit, după cum declară cei care se ocupă de îngrijirea persoanelor vârstnice de la centru. „În vremuri de restrişte vezi adevărata valoare a oamenilor, caracterul lor. Gestul companiei BASF se încadrează la categoria «Aşa Da». În această perioadă de circa 60 de zile de suferinţă compania BASF s-a remarcat prin gestul pe care l-a făcut, motiv pentru care îi mulţumim şi o aşteptăm alături de noi şi în vremuri mai bune. Astfel de gesturi sunt un exemplu de urmat şi de alţii şi merită mediatizate“, a declarat domnul Marius Caraveţeanu, primarul oraşului Răcari şi unul dintre cei care se ocupă permanent de acest centru. Instituţia deserveşte peste 70 de persoane, dintre care 50 de vârstnici.

Produsele fermierilor câştigători au fost distribuite şi către ROTSA, Reţeaua Organizaţiilor în Autism, care cuprinde 90 de ONG-uri. „Centrele către care am redirecţionat produsele au fost mai mult decât încântate. Am acoperit o nevoie stringentă. Prin proiectul Help Community am trimis alimente către comunitate, produsele fiind direcţionate către mai multe ONG-uri din ţară, multe parte din reţeaua ROTSA. Unele dintre centrele la care au ajuns alimentele sunt în subordinea unor primării locale, dar nu sunt suficienţi bani şi supravieţuiesc de pe o zi pe alta. Deci le-am trimis acolo unde era mai mare nevoie de ele şi fiecare părinte de copil cu tulburare de spectru autism s-a bucurat de binele primit, indiferent de cantitate. Am arătat cu toţii că ne pasă de comunitate, asta este cel mai important. Alimentaţia sănătoasă este importantă, fiind cunoscut că uneori autismul este asociat şi tulburărilor de alimentaţie. Unii copii chiar ţin regim şi au nevoie de alimente proaspete.

Noi am luat în calcul familiile care aveau cea mai mare nevoie 
de ajutor. Astfel de iniţiative ar fi foarte utile şi pe viitor. Familiile copiilor şi persoanelor cu TSA vor avea mereu astfel de dificultăţi, dar pe perioade de pandemie aprovizionarea este esenţială, fiind foarte greu sa mergi în pieţe aglomerate“, a spus Mariana Sîrbu, coordonator al reţelei ROTSA.

Şi Organizaţia Umanitară Concordia a primit legume produse de fermierii câştigători. „Iniţiativa este de apreciat şi pe noi ne ajută foarte mult. În această perioadă a fost foarte greu să ajutăm comunitatea locală, mai ales că majoritate au rămas fără locuri de muncă şi cu greu au asigurat existenţa familiilor. Dar cu ajutorul unor oameni ca voi am reuşit să depăşim momentul şi să ajungem până aici. Produsele de la BASF au fost distribuite atât în comunitate, cât şi către casele de tip familial ale Organizaţiei Umanitare Concordia. Pe viitor ne-ar plăcea să mai vedem astfel de iniţiative precum cea a BASF. Ne-ar ajuta în continuare să facem asta, dacă există deschidere. Este nevoie de orice tip de produse, în special de cele agroalimentare“, a declarat doamna Valentina Ion, directorul de programe pentru judeţul Prahova din cadrul Organizaţiei Umanitare Concordia.

Iniţiativa BASF a fost foarte apreciată şi de către fermierii care nu au primit doar susţinere, ci s-au bucurat să poată ajuta la rândul lor. „A fost bine gândit, am doar cuvinte de laudă la adresa BASF. Mi-a fost şi mie de ajutor concursul BASF, dar cel mai mult cred că a venit în sprijinul persoanelor la care ajung aceste legume. Am trecut cu toţii printr-o perioadă dificilă, acum este mai bine, vin mai mulţi oameni la piaţă. Iniţiativa BASF a fost foarte bună, am vrea să mai vedem şi pe viitor astfel de gesturi“, a spus şi domnul Dumitru Zamfir, unul dintre fermierii câştigători.

Pentru echipa BASF Agricultural Solutions România campania #MulţumimFermierilor a reprezentat o ocazie de a-şi reafirma sprijinul faţă de fermieri, chiar şi într-o situaţie atipică pentru toată lumea. Echipele tehnice şi de vânzări pentru culturile horticole au depus eforturi mari pentru a putea informa cât mai mulţi mici fermieri.

„Munca unui fermier nu se termină niciodată. Chiar şi în timpul acestei pandemii, fermierii sunt în linia întâi. Ei nu au odihnă pentru că plantele nu aşteaptă pe nimeni. Culturile se dezvoltă, iar fermierii trebuie să le îngrijească, să le recolteze, apoi să le valorifice rapid, fiind produse perisabile. La noi, cei mai afectaţi au fost producătorii legumicoli, mai ales cei mici, care se bazau pe distribuţia în pieţele agroalimentare. O altă categorie extrem de afectată a fost cea a producătorilor viticoli, care depind, în mare parte de sectorul HoReCa. Pentru toţi aceştia am creat această campanie de conştientizare, în speranţa că eforturile noastre vor aduce o schimbare cât de mică.

Nu trebuie să uităm că, sprijinind producătorii locali, sprijinim de fapt comunităţi întregi, nu doar 2-3 persoane, iar aceste efecte pozitive se propagă mai mult decât ne-am aştepta. Mă bucur foarte mult şi că produsele fermierilor care au câştigat concursul nostru ajung rapid la cei care au mai mare nevoie în această perioadă incertă de hrană sănătoasă şi proaspătă“, a declarat Marijan Tomšic, country manager BASF Agricultural Solutions România.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE