REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Campanie de conştientizare asupra risipei alimentare

15/10/2016

0 Comments

 
Picture
La data de 27 septembrie a.c., asociaţia „Facem România Bine“ a organizat conferinţa cu tema „Reducem risipa alimentară. Preţuim hrana!“, cu scopul conştientizării asupra irosirii de alimente pe întregul lanţ de producţie, depozitare, distribuţie şi comercializare şi al utilizării chibzuite a hranei de către consumatori, ştiindu-se faptul că 50% din risipa alimentară se realizează în gospodării.
Campania „Reducem risipa alimentară. Preţuim hrana!“ are în vedere conştientizarea opiniei publice cu privire la necesitatea utilizării durabile a resurselor naturale şi reducerea risipei de hrană în condiţiile în care securitatea alimentară va constitui o provocare, pe fondul creşterii demografice, estimându-se necesitatea creşterii procentului de alimente cu 60%, până în anul 2050, când se preconizează că populaţia Globului va ajunge la 9 miliarde oameni.

„Omenirea va ajunge la o criză alimentară şi acest fapt a condus şi la orientarea către ceea ce se aruncă şi ceea ce se degradează. Mai util ar fi să avem în vedere şi modificarea mentalităţilor în România. Consumatorul trebuie să ştie cum se comportă faţă de produs. Problema se pune tot mai acut pe viitor faţă de consumul de alimente. Ştim cu toţii că, actualmente, în Uniunea Europeană, fără subvenţii, nu s-ar putea produce alimente la preţuri accesibile pentru consumatori“, a afirmat ministrul Agriculturii. Potrivit acestuia, 40 de miliarde euro se cheltuiesc anual pe agricultură la nivelul Uniunii Europene.

Anual se înregistrează pierderi de 90 milioane de tone de alimente la nivelul UE, la nivel mondial însumându-se 1,3 miliarde tone de alimente care se risipesc. ţinând cont de faptul că există un miliard de oameni care suferă de malnutriţie în lume, iar aceste pierderi sunt estimate la 750 miliarde dolari, mai exact de şase ori valoarea ajutoarelor pentru dezvoltare, rezultă faptul că omenirea se confruntă cu o mare problemă. Conform datelor înregistrate începând cu anul 1974 până în prezent, se estimează că risipa de alimente la nivel mondial a crescut cu 50%. Unul dintre primele studii efectuate de FAO a scos în evidenţă date alarmante, în special în ceea ce priveşte lumea industrializată: cetăţenii europeni şi nord-americani irosesc în fiecare an între 95 şi 115 kg de mâncare pe cap de locuitor, în comparaţie cu cei din Africa subsahariană, care irosesc între 6 şi 11 kg. Cauzele risipei de alimente nu sunt mereu aceleaşi; ele diferă în funcţie de etapa lanţului de aprovizionare cu alimente, de tipul produsului şi de locul unde sunt irosite alimentele. Dacă se împarte lanţul alimentar în cinci sectoare (producţie agricolă, gestionare şi depozitare, procesare, distribuţie şi consum), se poate observa modul în care diverse comportamente din fiecare sector duc la eliminarea alimentelor perfect comestibile: începând cu pierderile înregistrare în timpul recoltării şi al depozitării, până la transportul în condiţii nesigure, la greşelile de etichetare şi la proastele obiceiuri ale consumatorilor finali atunci când cumpără şi folosesc produsele alimentare.

Un plan naţional pentru diminuarea fenomenului

Ministrul Agriculturii consideră că România are capacitatea de a rezolva problema risipei alimentare, bazându-se şi pe faptul că la nivelul instituţiei s-a constituit un grup de lucru interinstituţional şi interorganizaţional care are ca obiectiv atât reducerea risipei alimentare la nivel naţional, cât şi sprijinirea unor iniţiative ale ONG-urilor care activează în acest sector. Grupul de lucru este în prezent format din peste 25 de entităţi publice şi private, respectiv autorităţi, instituţii şi organizaţii naţionale care au elaborat un plan de măsuri strategice care au fost cuprinse în Planul Naţional de Acţiune pentru Combaterea Risipei Alimentare, între care evaluarea şi dimensionarea fenomenului risipei alimentare pe întregul lanţ agroalimentar la nivel naţional şi stabilirea unor obiective strategice pe termen scurt, mediu şi lung pentru reducerea risipei alimentare. „În cadrul Planului Sectorial de CercetareDezvoltare din domeniul agricol şi de dezvoltare rurală al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe anii 2015-2018, «Agricultură şi Dezvoltare Rurală - ADER 2020», se derulează un proiect de cercetare care are ca temă risipa de alimente - Impactul socioeconomic al risipei alimentare la nivel naţional în contextul actual al crizelor legate de securitatea alimentară şi schimbările climatice, iar primele rezultate referitoare la acest studiu vor fi făcute public în prima parte a anului 2017. Foarte important este însă şi comportamentul nostru de consumatori de produse alimentare: este nevoie să fim mai responsabili în  alegerea produselor din magazine, să citim cu atenţie etichetele şi termenele de valabilitate, dar şi mai cumpătaţi în privinţa cantităţilor de mâncare achiziţionate“, a declarat ministrul în cadrul conferinţei.

Prezent la conferinţă, dl Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei pentru Agricultură, a declarat: „Risipa alimentară poate fi redusă în România numai după adoptarea unor reglementări fiscale, iar Parlamentul trebuie să aprobe urgent proiectul de lege pentru reducerea taxei pe ambalaje, înainte ca producătorii de alimente să falimenteze“. La rândul său, deputatul Florin Alexe, iniţiator al propunerii legislative privind diminuarea risipei alimentare, a subliniat necesitatea unei legi în această privinţă: „Noi încercăm prin această lege să tragem un semnal de alarmă“. La eveniment au mai fost prezenţi Elena Dinu, reprezentantul României la Comisia Europeană pe probleme de risipă alimentară, Sorin Minea, preşedinte ROMALIMENTA, Dana Tănase, director executiv Asociaţia Română a Cărnii (ARC), Emil Dumitru, preşedinte Federaţia Naţională PRO-AGRO, Dorin Cojocaru, preşedinte Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui, şi Aurel Popescu, preşedinte ROMPAN.

Ana IONIȚĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE