REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

«Carbon Farming» - agricultura prin care se sechestrează carbonul

20/1/2021

0 Comments

 
Picture
Invitată la evenimentul RALF 2020, Cristina Cionga, director afaceri europene al Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România (APPR), a vorbit despre oportunităţile pe care fermierii le pot întrevedea în măsurile propuse la nivelul UE pentru combaterea încălzirii globale.
Politica Agricolă Comună (PAC) are o importanţă deosebită în cadrul politicii europene, având în vedere că pentru viitoarea programare financiară au fost alocate peste 400 de miliarde de euro, reprezentând circa 35% din bugetul total al UE. România va beneficia de o sumă consistentă din acest buget, care va fi împărţită pe doi piloni: plăţi directe (13,3 mld. euro) şi dezvoltare rurală (6,7 mld. euro). Obiectivele noii PAC vizează, în primul rând, combaterea schimbărilor climatice, iar pentru această intervenţie se va aloca o treime din buget. Aşadar, în viitor se va pune accent din ce în ce mai mult pe practicile agricole durabile, pe practicarea unei agriculturi conservative, astfel încât sectorul agricol să poată aduce mai multe beneficii mediului înconjurător.

Practici agricole în schimbare

După cum se ştie deja, în următoarea Politică Agricolă Comună se vor aloca fonduri semnificative pentru acele măsuri prietenoase cu mediul - denumite ecoscheme, care conduc la îmbunătăţirea calităţii apei, a solului sau reduc emisiile de carbon. „Fermierii sunt provocaţi să îşi modifice profund practicile agronomice, să producă într-o altă paradigmă. Ecoschemele trebuie să fie concepute foarte înţelept astfel încât să aibă efect benefic asupra mediului, dar să fie, în acelaşi timp, capabile să răsplătească fermierii pentru practicile sustenabile pe care le aplică.

În perioada 2023-2027, România va dispune de sume importante pentru implementarea ecoschemelor: 3 miliarde de euro dacă se acceptă propunerea Parlamentului European de a se aloca în aceasta direcţie 30% 
din fondurile Pilonului I sau 2 miliarde de euro dacă va fi acceptată propunerea Consiliului.“

Ecoschemele vor deveni obligatorii 
pentru fermierii care solicită subvenţii, în caz contrar vor putea pierde o treime din sprijinul direct. „Fermierii trebuie însă să găsească în noile provocări şi oportunităţile. Înţelegem că agricultura conservativă sau termenul de «Carbon Farming», despre care se vorbeşte astăzi atât de mult, capătă atât de multă importanţă pentru atingerea obiectivului de neutralitate a emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin lucrări minime ale solului (no-till, strip- till etc.), prin modul în care facem recoltarea, prin dozele adecvate de fertilizare, prin acoperirea solului în cea mai parte a anului pentru a capta şi înmagazina carbonul, agricultura poate contribui semnificativ la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi la stabilizarea concentraţiei atmosferice de dioxid de carbon.“

În SUA, procesul este evoluat

Comisia Europeană a lansat numeroase iniţiative pentru a încuraja statele membre să elaboreze scheme de sprijin pentru practicile agricole care contribuie la înmagazinarea carbonului. Potrivit reprezentantului APPR, CE finanţează, în prezent, diverse studii pentru scheme-pilot integrând date agricole şi climatice pentru găsirea răspunsurilor la provocarile specifice legate de stocarea carbonului.

„Dar există un model care funcţionează deja foarte bine în SUA şi iată că am ajuns să vorbim şi în Europa despre crearea unor pieţe voluntare de carbon, în plină dezvoltare, despre calcularea balanţei de carbon la nivelul fermei, ca indicator de bază a sustenabilităţii.“

Asistenţă tehnică

De curând, APPR a intrat într-un parteneriat extrem de promiţător cu compania daneză Commoditrader pentru lansarea programului CommodiCarbon. Prin intermediul acestuia fermierii pot să beneficieze de asistenţă tehnică astfel încât să îşi planifice o conversie completă sau parţială către agricultura conservativă.

„Cu ajutorul partenerilor noştri vom mijloci certificarea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul fiecărei parcele 
şi stocarea carbonului în sol, iar certificatele de carbon emise pentru exploataţie pot fi vândute de către fermieri companiilor cu obiective climatice ambiţioase. Fermierii pot fi astfel răsplătiţi pentru o producţie mai prietenoasă cu mediul.“ Fiecare hectar de teren agricol are un potenţial de stocare a carbonului de la 3 până la 7 tone/anual.

„Aşadar, agricultura are astfel posibilitatea de a face o mare diferenţă în lupta climatică şi de a obţine sprijin financiar pentru a-şi asigura tranziţia. Ne aşteptăm ca interesul pentru certificatele de carbon din agricultură să crească şi de aceea APPR s-a implicat - lucrăm în avans ca să înţelegem foarte bine ce înseamnă din punct de vedere tehnic agricultura conservativă şi să ajutăm membrii APPR, şi nu numai, să facă tranziţia spre o astfel de agricultură pentru că, aşa cum spuneam, suntem speriaţi de adoptarea Pactului Verde, de restricţiile tot mai numeroase care vor veni, dar trebuie să identificăm oportunităţi şi în aceste transformări“, a mai spus Cristina Cionga, director afaceri europene al APPR.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE