REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Care este opinia dvs. cu privire la ultimele tendinte in domeniul tehnicii agricole?

15/6/2014

0 Comments

 
Picture
Care este opinia dvs. cu privire la ultimele tendinţe în domeniul tehnicii agricole?

PictureFOTO: Cristian Dănescu, director general MEWI
„Dacă ar fi să o luăm cronologic, din punctul în care începe agricultura modernă în România, adică nu cu mult timp în urmă, acum vreo 10-12 ani, fermierii erau interesaţi de achiziţionarea combinelor, adică de strângerea roadelor de pe câmp şi punerea lor în hambare. Aceasta era prima lor opţiune. A urmat apoi etapa tractoarelor, care le erau utile (şi le sunt şi acum!) pentru a acoperi necesarul de putere, iar în prezent tendinţa este de achiziţie a utilajelor pentru prelucrarea solului şi de semănat, care ori lipsesc, ori trebuie aduse în pas cu timpurile. Aşa cum este organizată acum agricultura, este nevoie de utilaje care să lucreze în spatele tractorului. Iar asta se vede şi din ascensiunea puternică a companiei Horsch. Desigur că va urma o nouă etapă, cea a utilajelor anexe, precum aparatele de erbicidat, remorcile, încărcătoarele telescopice etc. Dintr-o altă perspectivă, remarcam şi eu, la fel ca întreaga echipă MEWI prezentă la Agritechnica 2013, că nu se mai pot aduce la nesfârşit îmbunătăţiri/inovaţii tractoarelor. De exemplu, văd seria S4 de la Fendt (ultima) ca pe rezultatul unei evoluţii ce respectă strict directivele europene. La fel şi seria E de la Challenger. Altfel, capacităţile de lucru sunt aceleaşi pentru modelele similare, nu vorbim de modificări radicale. Fendt continuă să rămână tractorul cu cel mai mic consum de combustibil, eficient şi confortabil. Însă cu certitudine că şi legislaţia privind normele de poluare nu a venit din senin. Dacă ne gândim bine, cel mai performant tractor de acum 10-15 ani dezvolta în jur de 200-230 CP. Acum vorbim de tractoare pe roţi ce dezvoltă 500 CP.

PictureFOTO: Mauro Frola, director general MAP
„Această piaţă devine pe an ce trece una mai matură şi mai complexă. Dacă până acum s-au dezvoltat fermele mari, care au abordat un anumit tip de tehnologie, acum un nou segment care creşte este cel al fermelor mici şi medii, care au nevoie de tractoare, combine cu o putere mai redusă, dar cu o tehnologie mai avansată. Vin agricultori care cer tractoare de 100, 130, 150 CP, dar cu anumite dotări, deoarece sunt mai atenţi la detaliile tehnice şi au început să acorde importanţă nu doar caracteristicilor tehnice ale utilajelor, ci şi firmei de unde le achiziţionează, deoarece este foarte important ca distribuitorul să aibă contact direct cu producătorii, astfel încât să înlăture problemele legate de garanţie, de furnizarea pieselor de schimb etc. Aşadar, văd o maturizare a pieţei de profil. Fermierii cu suprafeţe agricole mari, care au folosit tractoare de până la 300 CP, încep acum să ceară maşini agricole de peste 400 CP, precum şi gama de utilaje aferentă. Vedem astfel că schimbările cele mai mari nu s-au înregistrat numai la tractoare şi combine, ci şi la utilajele cu care acestea sunt echipate. Vedem deja deosebirea dintre cei care aplică sistemul minimum tillage, adică lucrări minime, şi cei care se orientează spre tehnologia convenţională. Important este faptul că fermierii au înţeles că fiecare regiune are o anumită specificitate, chiar la nivel de teren, de microclimat. Observ că piaţa creşte sub aspect calitativ într-un mod rapid, ceea ce ne bucură. Cu ajutorul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, ce este operaţional până în 2020, fermierii îşi pot planifica achiziţiile într-un mod mai coerent şi chiar şi noi, importatorii oficiali, ne putem planifica activitatea.”

PictureRemus Răduleţ, director general General Leasing
„La tractoare şi combine tendinţa este una crescătoare din punct de vedere al puterii de lucru. În ultima perioadă, fermierii care au suprafeţe agricole mici vor combine mai mari deoarece condiţiile climatice nefavorabile îi obligă să recolteze în termen cât mai scurt, altfel înregistrează pierderi de producţie. Anul acesta cred că se va recolta printre ferestre şi cine nu are o combină competitivă şi de putere mai mare riscă să-şi piardă munca depusă în decursul întregului an. Tendinţa de creştere a puterii s-a simţit, aşa cum am spus, şi la tractoare şi cred că tractorul de până în 300 CP va fi cel care se va căuta cel mai mult. Toţi producătorii şi-au modernizat maşinile, tehnnologia a avansat, însă accentul trebuie pus pe şcolarizarea personalului care urmează să lucreze cu ele. Ar fi foarte bine dacă s-ar introduce obligativitate în acest sens. În privinţa pregătirii terenului, consider că majoritatea fermierilor se vor întoarce la tehnologiile clasice, pentru că se pretează mai bine condiţiilor pedoclimatice din ţara noastră. În condiţiile acestui an, agricultorii care nu au realizat lucrările de bază au avut, în mare parte, probleme. Dacă nu se ară din toamnă, se ivesc probleme şi cu dăunătorii, aşa cum a fost anul acesta cu atacul şoarecilor. Cred că întoarcerea la tehnologia clasică, care este mai costisitoare, va permite un nivel mai ridicat al producţiilor.”

Ana MUSTĂŢEA

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE