Care sunt perspectivele sistemului de irigatii din Uniunea Europeana?

Situația infrastructurii de irigații pentru culturile din Uniunea Europeană este rezultatul unui context climatic contrastant.

 



Alix d’Armaille, AGPM Franța

---

În Europa mediteraneană, practica irigării culturilor este tot atât de veche ca și agricultura din această  zonă. În Spania și Italia mai ales, dreptul la utilizarea apei și modalitățile de alocare a acesteia în scopul irigației pentru agricultori sunt metode care deseori datează de mai multe sute de ani. În Franța, practica irigațiilor - adoptată mai întâi în sistemele de cultură din sudul țării - s-a extins treptat, devenind un mijloc de producție răspândit în majoritatea culturilor contractuale sau cu valoare adăugată mare (legume, porumb de sămânță). Irigațiile (totale sau suplimentare) permit, de asemenea, protecția culturilor împotriva riscurilor climatice - din ce în ce mai frecvente -, precum și obținerea unor randamente constante, de calitate ridicată.

Un regim de reglementare din ce în ce mai bine conturat pentru irigațiile din Europa

În momentul de față, în Europa există diferite politici în acest domeniu, cu impact asupra sistemelor de irigații:

• Directiva-Cadru privitoare la Apă (DCE), votată în 2000, prin care diversele state membre se angajează să ia măsurile necesare atingerii obiectivului comun - de întreținere a bunei stări a luciurilor de apă, până în 2015, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Acest obiectiv are un impact potențial important asupra volumului de apă disponibil pentru irigații.
• În 2007, a fost adoptată o comunicare referitoare la rarefierea resurselor de apă și la problema secetei. Această comunicare propune o serie de opțiuni strategice la diferite niveluri (european, național, regional), menite să orienteze Europa către o abordare integrată a resurselor de apă și o utilizare durabilă a acestora. Aceste opțiuni privesc toate sectoarele de activitate, printre care și cel agricol. O măsură care se evidențiază în mod deosebit este cea privitoare la tarifarea resurselor de apă, prin aplicarea principiului „utilizator-plătitor”. Accentul este pus pe economisirea resurselor de apă și pe o repartizare adecvată a acestora între diferitele sectoare economice. Acest aspect are un potențial impact asupra disponibilului de apă efectiv, pentru cei care desfășoară activități de irigare, în funcție de prețul acesteia.
• În cadrul bilanțului de sănătate al PAC, gestiunea apei a fost identificată ca fiind o problemă prioritară. Astfel, în cadrul GAE, a fost integrată problematica apei: până în 2010, acordarea ajutoarelor va depinde de respectarea procedurilor de autorizare a alimentarilor cu apă pentru irigații. De altfel, tehnologiile care vizează economisirea apei, depozitarea acesteia, precum și tehnicile de producție axate pe economisirea apei vor putea fi finanțate prin intermediul celui de-al doilea Pilon.
  

Un exemplu: irigarea culturilor de porumb în Franța
În ceea ce privește cultura de porumb din Franța, suprafața irigată este de aproape 700.000 ha, respectiv circa 40 la sută din suprafața de porumb boabe; de asemenea, întreaga suprafață de porumb de sămânță este în sistem irigat. Instalarea conductelor pentru irigații s-a făcut în etape, de la finele anilor ‘70 și până la începutul anilor ‘90, fiind determinată în principal de intervalele secetoase foarte importante (1976). În plus, Politica Agricolă Comună din 1992 a fost favorabilă sistemului de irigații din Franța, prin ajutoarele suplimentare acordate acestei țări. Pe toată perioada menționată, ameliorarea practicilor a fost constantă: optimizarea materialelor, combaterea risipei de apă, iar mai apoi îmbunătățirea conductelor de irigații. Având un nivel de standardizare foarte înalt de la bun început, aceste conducte au făcut obiectul unor îmbunătățiri periodice, pe măsură ce au avansat și cunoștintele privitoare la  metabolismul plantelor. Punerea la punct a metodelor de tip IRRINOV, cu conectări în teren prin sisteme informatice și de avertizare, adaptate fiecărei culturi și fiecărei regiuni în parte, are în vedere și porumbul de sămânță, la care strategiile de irigare sunt, în clipa de față, bine puse la punct. Etapa următoare are în vedere automatizarea metodelor de monitorizare a stadiului de desecare a solurilor, cuplate cu declanșarea automată a irigației, prin teletransmisie. Astăzi, progresul genetic, care nu se dezminte în sectorul porumbului, oferă o mai mare maleabilitate în activitatea de gestionare a apei, prin rezistența sporită a plantelor la stresul hidric, grație capacităților lor de recuperare, din ce în ce mai mari.

Acest progres genetic va aduce, mai întâi de toate, beneficii culturii „pluviale” de porumb, preponderentă în Europa, și mai ales culturilor de porumb din Europa Centrală continentală, supusă unor variații climatice semnificative. Mai mult, apar perspective în domeniul biotehnologiilor vegetale, care permit crearea unei rezistențe sporite la stresul hidric. Chiar dacă nu vor conduce la eliminarea totală a irigațiilor, aceste tehnologii vor permite reducerea utilizării resurselor de apă - aspecte care sunt din ce în ce mai mult repuse în discuție de către societățile europene.

revista, agricultura, evenimente, vegetal, irigatii, UE, tehnologii