REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Câştigătorii trofeelor «Porumbul de Aur»

15/2/2021

0 Comments

 
Picture
De mai bine de 6 ani, Asociaţia Producătorilor de Porumb din România (APPR) acordă în cadrul congresului anual „De la fermieri pentru fermieri“ trofeele „Porumbul de Aur“ agricultorilor care obţin cele mai ridicate producţii la cultura de porumb în sistem neirigat şi irigat.
Anul acesta, la secţiunea „neirigat“ câştigător este Ioan Iaroslav Balint, din judeţul Arad. Este pentru prima dată când trofeul ajunge în acest judeţ, iar zona unde fermierul arădean lucrează cele 150 ha, şi anume Nădlac, este, potrivit acestuia, favorabilă culturii de porumb. De aceea, fermierul susţine că porumbul este o cultură profitabilă, alături de rapiţă - cea din urmă fiind totuşi mai riscantă.

​Fermierul s-a înscris in competiţie cu hibridul de porumb Querci CS (FAO 420) cultivat pe o suprafaţă de 12 ha, iar producţia asigurată a fost de 
11.145 kg/ha. Cantitatea de precipitaţii căzută în perioada ianuarie-august 2020 a fost de 430 l/mp. Pentru prelucrarea terenului a fost făcută arătura, după care, pentru pregătirea patului germinativ, a intervenit cu un combinator. Cultura premergătoare a fost grâul. Semănatul a avut loc pe 18 aprilie, iar densitatea la recoltare a fost de 70.000 plante/ha.

Umiditatea la recoltare a fost de 18,6%. Referitor la planul de fertilizare, acesta a cuprins trei 
faze, după cum urmează: 27 kg/ha s.a. azot, 69 kg/ha s.a. potasiu (NPK 18:46) sub brazdă; la pregătirea patului germinativ s-au administrat 92 kg/ha s.a. azot sub formă de uree, iar la semănat 30 kg/ha s.a. azot, 15 kg/ha s.a. potasiu şi 7,5 kg/ha s.a. fosfor (Timac Start 150 kg/ha).

„În fiecare an, în funcţie de rotaţia culturilor şi producţiile obţinute pe parcelele respective, aplic diferite tehnologii de fertilizare. Merg pe principiul restituirii. Acolo unde s-a scos mai mult trebuie investit mai mult“, a spus Balint. Pentru combaterea buruienilor din cultura de porumb, fermierul a aplicat erbicidul Adengo, după care a intervenit, pentru corecţie, cu produsele Samson Extra (0,6 l/ha) şi Temsa (1,2 l/ha).

Potrivit acestuia, o problemă cu care se confruntă este rezistenţa buruienilor la efectul erbicidelor graminee. „Buruiana predominantă la noi în fermă şi care ne provoacă cele mai mari pagube este Sorghum halepense.“ Din cauza dificultăţilor întâmpinate, cheltuielile de producţie cresc deoarece se intervine cu mai multe tratamente pentru a menţine cultura curată de buruieni.


Câştigător al trofeului „Porumbul de Aur“ la secţiunea irigat a fost Pedro Sa, administrator al Nutre Group, din judeţul Ialomiţa. Este pentru a doua oară când acesta câştigă trofeul. Când acesta i-a fost înmânat, Pedro a mulţumit echipei pe care o conduce şi care a contribuit la obţinerea producţiei ridicate, de 15.648 kg/ha. Suprafaţa pe care s-a obţinut această recoltă a fost de 10 ha şi hibridul utilizat a fost MAS 43 P (FAO 390). Umiditatea la recoltare a fost de 18,5%.

Cultura premergătoare a fost soia, data semănatului a fost 29 aprilie, iar data recoltatului a fost 5 octombrie. Densitatea la recoltare a fost de 82.000 plante/ha. Nutriţia plantelor a fost efectuată prin efectuarea următoarelor aplicări cu îngrăşăminte chimice: 100 kg/ha s.a. potasiu, 35 kg/ha s.a. sulf (sulfat de potasiu); 140 kg/ha s.a. azot (Premium NS 33); 27 kg/ ha s.a. azot, 127 kg/ha s.a. potasiu (MAP 11:52:0); 1 l/ha zinc. Combaterea buruienilor s-a realizat cu produsele erbicide Adengo, aplicat în preemergenţă, şi Arigo, în postemergenţă. Cantitatea de precipitaţii căzută pe parcursul celor 8 luni din an a fost de 257 l/mp, iar norma de irigare a fost de 560 l/mp. Pentru a asigura apa necesară culturii de porumb, fermierul utilizează senzori de umiditate amplasaţi în sol, la adâncimea de 10-60 cm, pentru a obţine informaţii cu privire la necesitatea irigării.


Câştigători secţiunea neirigat:
  • 2015 Gheorghe Alexandru (Ialomiţa) 13.845 kg/ha
  • 2016 Carol Costandache (Ialomiţa) 11.403 kg/ha
  • 2017 Aedin Cezin (Constanta) 13.856 kg/ha
  • 2018 Daniel Nica (Călăraşi) 13.927 kg/ha
  • 2019 Bita Racman (Giurgiu) 17.460 kg/ha

Câştigători secţiunea irigat:
  • 2015 Ilie Jean Cezar (Ialomiţa) 13.938 kg/ha
  • 2016 Lucian Buzdugan (Brăila) 19.014 kg/ha
  • 2017 Pedro Sa (Ialomiţa) 15.564 kg/ha
  • 2018 Lucian Buzdugan (Brăila) 22.609 kg/ha
  • 2019 Liviu Balanici (Iaşi) 18.340 kg/ha


Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE