REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

CE anunta masuri de sprijin pentru producătorii de fructe si legume

15/8/2014

0 Comments

 
Picture
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, producătorii de fructe şi legume din Uniunea Europeană vor beneficia de sprijin financiar ca urmare a restricţiilor impuse de Rusia, la începutul lunii august, privind importul produselor agricole provenite din UE.
Executivul comunitar introduce, începând cu 18 august a.c., măsuri de sprijin pentru anumite fructe şi legume perisabile. Produsele vizate de această măsură sunt tomatele, morcovii, varza albă, conopida, castraveţii cornişon, ciupercile, merele, perele, fructele roşii, strugurii de masă şi kiwi. Pentru aceste produse, aflate în plin sezon, nu există opţiuni de stocare şi pieţe alternative disponibile imediat. Măsurile excepţionale cuprind retragerile în vederea distribuţiei gratuite, compensaţii pentru nerecoltare şi recoltare înainte de coacere. Sprijinul financiar va fi adresat tuturor producătorilor afectaţi, indiferent dacă fac parte dintr-o organizaţie sau nu. Măsurile au caracter retroactiv, de la 18 august, şi vor rămâne în vigoare până la sfârşitul lunii noiembrie, iar bugetul prevăzut este de 125 de milioane de euro.

„Luând în considerare actuala situaţie din piaţă, ca urmare a restricţiilor impuse de Rusia cu privire la importul de produse agricole venite din UE, am declanşat măsurile de urgenţă ale PAC. Toţi cultivatorii acestor produse afectate, indiferent dacă fac parte sau nu dintr-o organizaţie a producătorilor, vor fi eligibili să profite de aceste măsuri de sprijin“, a declarat Dacian Cioloş, comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE