REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Ce culturi agricole ati semanat in aceasta toamna, cum ati pregatit terenul pentru infiintarea acestora si ce planuri de investitii aveti pentru 2013?

15/10/2012

2 Comments

 
Dialog cu fermierii OCTOMBRIE 2012 - Agrimedia.ro
Dialog cu fermierii OCTOMBRIE 2012

Picture
Costin Ilie, administrator SC Jimagro SRL, localitatea Gherghiţa, judeţul Prahova

„Exploatez o suprafaţă totală de 1.600 ha, iar în această toamnă am înfiinţat cultura de rapiţă pe 400 de hectare. Aceeaşi suprafaţă am cultivat şi anul trecut în asolament, dar, din cauza condiţiilor climatice nefavorabile, am reuşit să recoltez doar de pe 150 ha. Producţia medie obţinută a fost de 2.200 kg/ha. În ciuda riscurilor, cultura de rapiţă rămâne profitabilă. La ora actuală, planta se află în stadiul de 6-8 frunze, iar densitatea folosită este de 60 plante/mp. Utilizez hibrizi marca Limagrain. În privinţa tratamentelor, am aplicat un insecticid pentru combaterea dăunătorilor şi un erbicid pentru distrugerea samulastrei de grâu. Cultura de grâu va ocupa în acest an o suprafaţă de 500 ha, iar soiurile pe care le folosesc sunt Boema şi Dropia. Sunt mulţumit de aceste soiuri, la care am obţinut o producţie medie cuprinsă între 5.000 şi 5.500 kg/ha. O altă cultură înfiinţată este orzoaica pentru bere. Anul trecut am avut un contract de valorificare, însă acum nu am mai încheiat niciunul pentru a putea vinde producţia acolo unde preţul este mai favorabil. Pregătirea terenului pentru însămânţările din toamnă s-a realizat mai greu, din cauza lipsei de apă din sol. Din acest motiv, consumul de combustibil a fost mai mare cu circa 20% şi întreţinerea utilajelor agricole mai costisitoare. După recoltare, am intrat cu scarificatorul şi unul dintre avantajele acestei lucrări este că terenul este mai nivelat şi nu ies bolovani. Am aplicat îngrăşăminte chimice complexe, 18:46:0, în cantitate de 150 kg/ha. Preţurile la fertilizanţi au crescut cu 10-20% faţă de anul trecut. Dacă vor veni ploi până la 25 octombrie, sunt şanse ca producţia culturilor de păioase să fie bună, dar nu ştim cum va fi anul 2013. Investiţii majore nu sunt în plan, deoarece am finalizat din surse proprii construcţia unor magazii, cu o capacitate de stocare de 2.500 de tone. Iniţial doream să construiesc nişte silozuri cu fonduri europene, am depus un proiect în acest sens, a fost aprobat, dar din cauza birocraţiei am fost nevoit să renunţ.”

Picture
Viorel Zahiu, administrator SC Agrozah 2005 SRL, localitatea Pogoanele, judeţul Buzău

„În cadrul societăţii, lucrez o suprafaţă de 550 ha, iar în această toamnă am înfiinţat cultura de rapiţă pe 75 ha şi cea de grâu pe 120 de hectare. Anul trecut am întors toată suprafaţa cultivată cu rapiţă. În momentul de faţă, în câmp cultura arată bine. Am aplicat două tratamente, respectiv un insecticid şi un fungicid, în amestec cu un regulator de creştere, pentru a nu se dezvolta prea mult, ca să reziste peste iarnă. La rapiţă folosesc hibridul Hexagon, de la firma Monsanto, iar producţiile medii obţinute sunt cuprinse între 2.000 şi 2.500 kg/ha. Nu putem renunţa la cultura de rapiţă, deoarece este profitabilă, producţia este vandabilă şi ne aduce primii bani din anul agricol. Banii îi folosim, de regulă, pentru recoltarea grâului şi pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturilor prăşitoare. În această toamnă, am avut norocul să cadă circa 60 l/mp şi să putem ara terenul mai uşor, pentru a semăna grâul. Folosesc soiul Boema. În acest an, la cultura de grâu am obţinut o producţie mică, în medie de 3.000 kg/ha, însă am avut sole de pe care am recoltat o cantitate de 6 tone/ha. Planul de culturi pentru anul 2013 va mai cuprinde culturile de porumb, floarea-soarelui şi sorg. Cultiv de doi ani sorg şi îl înfiinţez, în special, pe terenurile mai slab productive. În privinţa fertilizării, am aplicat îngrăşăminte complexe 18:46:0 doar la grâu. Preţul azotatului de amoniu este la fel cu cel de anul trecut, în schimb la îngrăşămintele complexe a cunoscut o uşoară creştere. După cum a început anul agricol, am speranţe că va fi unul bun, grâul a răsărit şi rapiţa arată mult mai bine faţă de anul trecut. Anul acesta am investit în achiziţia unei semănători de păioase marca Kverneland, pe care am folosit-o în această campanie. Este o maşină care are o precizie bună la semănat, la viteze mari, şi poate fi alimentată uşor, deoarece are un buncăr de capacitate mare. Am toată gama de maşini şi utilaje agricole de care am nevoie şi nu trebuie să mai demarez alte investiţii în anul care urmează. Dispun şi de o magazie de stocare, cu o capacitate de 1.000 de tone, în care acum am depozitat porumb.”

Picture
Nicolae Sitaru, administrator Elsit Com SRL, localitatea Ciochina, judeţul Ialomiţa

„Campania de însămânţare a culturilor păioase s-a desfăşurat fără probleme şi am încheiat-o la data de 6 octombrie. Cultura de grâu ocupă în cadrul asolamentului o suprafaţă de 800 ha, orzul - 100 ha, iar rapiţa este înfiinţată pe 350 de hectare. În câmp, cultura de rapiţă se află într-un stadiu normal de dezvoltare, dar, din păcate, nu este uniformă. Folosesc hibrizi de la mai multe firme, precum Monsanto, Limagrain etc. Privitor la tratamentele aplicate, am realizat o erbicidare şi am folosit un insecticid pentru combaterea dăunătorilor. Anul trecut, rapiţa a fost semănată pe 250 hectare şi în primăvară am întors-o în totalitate. La sfârşitul lunii septembrie, în zona noastră au căzut precipitaţii şi acestea au fost binevenite pentru culturile agricole. Grâul şi orzul sunt în curs de răsărire. La cultura de grâu folosesc, în proporţie de 70%, soiuri româneşti. Terenul a fost pregătit bine, dar acum aşteptăm să plouă. Cu privire la fertilizare, am aplicat o normă de 150 kg/ha de îngrăşăminte complexe 18:46:0. În anul care urmează, dacă va fi un an agricol bun, intenţionez să măresc capacitatea de stocare cu 5.000 tone şi să ajung astfel la un total de 10 mii de tone. Totodată, doresc să achiziţionez un tractor de capacitate mai mare, de 400 CP, precum şi gama de utilaje aferentă.”

Picture
Sebastian Târnăcop, administrator SC Agroseb SRL, localitatea Răsuceni, judeţul Giurgiu

„Exploatez o suprafaţă agricolă de 1.600 ha, din care în această toamnă este ocupată cu grâu (750 ha), orz (300 ha) şi rapiţă (200 ha). Anul trecut am înfiinţat cultura de rapiţă pe o suprafaţă asemănătoare, dar nu am reuşit să recoltez nimic, deoarece am fost nevoit s-o întorc. Acum, cultura arată destul de bine, dar are mare nevoie de apă. La grâu, o parte din suprafaţa semănată a răsărit, iar cealaltă are mare nevoie de ploaie. Dacă nu vor cădea precipitaţii, există riscul să întoarcem cultura. Cei care au cultivat mai târziu, au şanse mai mari pentru că la noi sămânţa a germinat, plantele au răsărit, iar acum riscă să moară din cauza secetei. Rapiţa este mult mai sensibilă la lipsa apei, pentru că sămânţa se pune la o adâncime mai mică, de 3 cm, şi se usucă mai repede. În această perioadă avem mare nevoie de precipitaţii. La grâu, folosesc soiul Glosa, iar producţia realizată în acest an a fost de 4.200 kg/ha. La rapiţă, folosesc hibrizi de la firma Monsanto. Sămânţa de rapiţă a fost tratată cu un insectofungicid şi, după răsărire, am aplicat un insecticid de contact pe bază de cipermetrin. Pregătirea terenului în această toamnă s-a realizat cu costuri mai mari, din cauza secetei. După recoltare, o parte din teren l-am arat, iar alta am scarificat-o la adâncimea de 35-45 cm, după care am intrat cu grapa cu discuri. Agricultura, în general, este o loterie. Nu avem sisteme de irigaţii, ele au fost distruse sub ochii autorităţiilor, şi nu avem cum lupta împotriva secetei. Din ce în ce mai mult agricultorii sunt nevoiţi să aibă mare grijă ca prin lucrările pe care le fac să nu favorizeze evaporarea apei din sol. În această perioadă mai facem arături pentru culturile de primăvară. Mai am o suprafaţă de 100 ha pe care trebuie să o ar, dar aştept ploaia, pentru că nu pot intra. Pe această suprafaţă am avut cultura a doua, am semănat porumb pentru furaj, iar producţia obţinută a fost de 10 tone masă verde/ha. Pe lângă activitatea agricolă, deţin şi o fermă de vaci, cu 250 de capete. În acest an, am finalizat construcţia unui siloz cu capacitatea de 6.800 de tone, în care am stocat grâu, porumb şi floarea-soarelui. Facem investiţii pentru a ne simplifica munca, pentru a fi eficienţi. Tehnologia avansează şi trebuie să ţinem pasul cu ea. Trebuie să reducem cât mai mult perioada de timp petrecută în câmp, pentru că în agricultură avem ferestre mici de timp în care trebuie să facem toate lucrările necesare. Am gama de utilaje şi maşini agricole care să-mi asigure lucrul în timpul optim. Dacă ar fi să mai achiziţionez ceva, mă voi orienta către cele care au o capacitate mare de lucru.”

Ana MUSTĂŢEA

2 Comments
mirica a gheorghe link
18/10/2012 02:25:54

Sa ne laudam pe internet astai bine sau sa ne spunem pasurile ca sa ramina pe internet , in felul acesta mai scapi de stres chear daca nu a iesit griul din pamint lipsa apei riscul ca anul care vine sa nu fie desitate la hectar deci productie mica de griu in ce priveste rapita eu unul sint dezinteresat ma intereseaza griu porumb floarea soarelui , acum mam oprit seman porumb sa fie sigurii ca nici rapita nu va avea succes anul acesta pagube marii vor fi in agricultura si una peste alta terenurii foarte multe ne cultivate , taranii sint dezorientati ii arati drumul iti arata pumnul si uite asa astai agricultura la animale la fel asocierile nu vor sa inteleaga si mai rau , de exemplu caut asociati cu animale , nu vor sa le inscrie la mine dar le inscrie la altul nui nimic dar acela nu are asociatie si nici gind nu are de asa ceva acesti oamenii pierde de doua ori si pe plan general agricol pierde tara . acolo unde sa inscris nu ia nimic islazul ramine in parlagina pe motiv ca este mai mare in suprafata si tot asa ce este de facut noi specialisti nu furam, cautam sa fim intelesi de populatie dar vine peste noi ne specialistii cara da peste ochi si culmea au priza la tarani care tot mai nimic nu ia si tot asa se minte foarte mult , un exemplu RAFINARIA BRAZI SI-A REDUS ACTIVITATEA AU DEMOLAT SI AU RAMAS HECTARE DE TEREN NE CULTIVATE DAR IN INTERIORUL ZIDURILOR GARDURILOR RAFINARI BRAZI JUD PH, ACEASTA REFINARIA A LUAT TERENURILE COMUNEI ALE CETATENILOR EI PRIMARIA NU ARE PAMINT SA LE MAI DEA ARA ISLAZURILE COMUNALE CUM ESTE POSIBIL CA PAMINTUL DIN INTERIORUL RAFINARI SA FIE VINDUT LA TERTE PERSOANE CIN DE FAPT SINT ALTI PROPRIETARII CUM A AJUNS PROPRIETARII PESTE ADEVARATI PROPRIETARII DIN COMUNA CINE IA AJUTAT PRIMARIA CA SA DEVINA ALTI PROPRIETARI IAR ADEVARATII PROPRIETARI AU FOST DATIO LA OPARTE ASA CREDETI CA ESTE BINE , UITE MAFIA AM VAZUT LA TEL CUM SE LAUDA UN FERMIER MA UITAM ;LAS EL SI MA BUFNEA RISUL , FARA DINTI IN GURA SI CUM ARATA NUMAI FERMIER NU ERA ALTUL ERA EL ERA DOAR SCULA ASTAI PROBLEMA CEI DE FACUT , DATI JOS MASCARICII CARE AU AJUNS IN GUVERN SI SPUNE CA REPREZINTA FERMIERI REPREZINTA TARANI SI DESTUL SINT FRONTUL DEMOCRAT ROMAN CE AVETI DE SPUS SPUNETI SI TRECETI LA FAPTE NU VREM LAPTE FRANCEZ GRIU OLANDEZ PORUMB AMERICAN , VREM PRODUCTIE DIN ROMANIA , dati tel la 0720175140 . noroc bun.

Reply
mirica a gheorghe link
18/10/2012 02:58:52

Inca nu am arat , in ce priveste nu pot ara inca decit dupa o ploaie mai indelungata teren distrus de RAFINARIA BRAZI jud ph . culturii de primavara porumb si eventual orzoaica de primavara ...???.comuna brazi are distrus terenul agricol in mare suprafata dar se ascunde acest lucru guvernati care reprezinta comuna brazi mint hotii mari in comuna sint FRONTUL DEMOCRAT ROMAN 0720175140 tl contact in acte apare ca teren agricol calitatea 1 dar in realitate teren calitatea a treia si a patra ne productiv astai adevarul .

Reply

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE