Ce fel de fructe sau legume ar trebui să ajungă la procesare?

​La nivel european au loc o serie de conferințe științifice sau organizate de către marii procesatori având ca teme de dezbatere fructele și legumele destinate exclusiv industrializării. Ce se cere pe piață, ce calități trebuie să îndeplinească ele, cum trebuie să arate produsul finit, ce varietăți (noi) sunt cele mai potrivite pentru o anumită direcție de valorificare și ce are de făcut cercetarea pentru a răspunde acestor cerințe, toate acestea sunt provocări la care se caută soluții. La ce nivel suntem noi, ca țară, când vorbim despre procesare și produse destinate strict industrializării? 

​„Noi nu am ținut pasul cu cercetarea științifică internațională, atât în ce privește genetica, adică să existe soiuri doar cu destinația procesare (unde și aici există varietăți separate funcție de produsul finit dorit), dar nici din punct de vedere tehnologic sau organizatoric.
Am rămas în cumva în anii '60 când cercetarea românească începuse să înflorească și se omologau și brevetau soiuri cu formularea ”pentru consum în stare proaspătă și industrializare”, sau chiar și pentru alte direcții de valorificare”, spune dr. Costel Vînătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău.
La noi încă se menține această practică în care produsul care nu îndeplinește standardul pentru consum proaspăt, nu este bun pentru piață, este folosit în industrie, adică este de ”calitate inferioară”. Dar și culturile pentru procesare trebuie să respecte niște standarde de calitate, funcție de direcția produsului finit, explică cercetătorul.
Echipa pe care a condus-o cât timp a lucrat în cadrul SCDL Buzău, și nu numai, a participat atât anul trecut cât și anul acesta la astfel de conferințe pe tema industrializării produselor vegetale.
Au prezentat câteva dintre soiurile de tomate destinate procesării, iar anul trecut la Congresul Internațional de Horticultură din Turcia, cu peste 120 țări participante, au fost și premiați pentru lucrarea în care au descris sortimentul de tomate pentru industrie obținute la SCDL Buzău.
O altă participare a echipei românești a fost în Murcia, Spania la o conferință europeană strict dedicată producției vegetale pentru băuturi, sucuri (prin procesarea produselor vegetale proaspete).
 
Microzonare și delimitarea clară a destinației funcție de produsul finit
În Occident zonarea a ajuns la microzonare, pentru a profita de cele mai bune condiții de cultură a legumelor sau fructelor. La noi este un regres, se cultivă haotic.
Microzonarea asigură punctul maxim de producție. Nici în privința direcției de utilizare nu stăm mai bine. Dacă ne gândim doar la tomate, lucrurile nu sunt încă bine clarificate.
În afară varietățile sunt foarte bine delimitate după destinație și produs finit. Noi nu am ajuns încă la finețuri de acest fel.
Tomatele de industrie de exemplu, sunt împărțite în hibrizi pentru pastă, pentru suc, pentru bulion, pentru ketchup etc, fiecare dintre ei cu proprietăți specifice. La aceste categorii de legume sau fructe destinate industriei mai este o discuție legată de ”produsul finit”: este cel recoltat din câmp sau cel din conservă? Delimitarea se face după direcția de utilizare, deci se pleacă de la sămânță împărțirea pe categorii a creațiilor biologice, mai precizează Costel Vînătoru.
Dacă luăm de exemplu ardeiul iute: într-un fel este cel pentru consum proaspăt, altele sunt cerințele pentru industrializare în scop alimentar (fie conserve, fie boia unde contează și conținutul de capsaicină, culoare, uniformitatea iuțelii etc), medicinal și chiar ornamental.
La fel și la castraveții: cei tip cornișon, care de regulă au coaja mai groasă, mai rugoasă, care nu e foarte bună din punct de vedere alimentar ar trebui folosiți doar pentru conserve, iar cei din categoria lungi și semilungi netezi și cu coaja subțire pentru consum proaspăt.
Același lucru este valabil și pentru varză, fasole, mere, prune, gutui etc.
„Noi nu avem o educație în acest sens. În afară sunt foarte bine delimitate aceste direcții de producție, și nu ajung pe piață produse cu destinația procesare”, punctează cercetătorul de la Buzău.
În plus sunt mai multe specii nou intrate în producția europeană, respectiv în rețetele pentru diverse conserve, preluate în general din zonele asiatice.
Unele dintre ele au fost aclimatizate cu succes și aici, pornind de la cartoful dulce. O altă specie aclimatizată este urzica coreană -Perilla Frutescens, care la ei ocupă locul trei în cultură, fiind folosită în salate, uleiuri sau diverse preparate. Este un foarte bun antidot în alergiile provocate de Ambrozia, cel mai puternic antihistaminic.
În țările europene se vând la loc de cinste sucurile de corcodușe, iar noi am uitat de valoarea acestor fructe, sunt pomi de care de multe ori nu știm cum să scăpăm.
Același lucru se întâmplă cu iarba grasă, foarte apreciată în bucătăria arăbească, iar la noi considerată o buruiană pe care o combatem. Dar la Buzău au reușit să obțină o varietate cu port erect, ușor de recoltat. Și europenii au introdus-o recent în meniuri și este foarte apreciată, una dintre puținele specii de plante care conține acizi Omega3.
„Ar trebui să reținem că mare parte a producției horticole nu se păstrează pe termen lung, sau cu costuri foarte mari.
Procesarea acestei categorii de alimente ar trebui luată în considerare mult mai serios, mai ales că produsele autohtone sunt de multe ori mai calitative decât marea majoritate a celor din import. Din păcate intrările de produse foarte ieftine, necontrolate și de calitate îndoielnică reprezintă un mare neajuns atât pentru producătorii noștri (fermieri sau procesatori), cât mai ales pentru sănătatea publică”, mai punctează Costel Vânătoru.
 
Roxana Drăghici