Ce şanse reale are pomicultura ecologică?

Odată cu dechiderea graniţelor, şi în special după intrarea României în Uniune, mulţi dăunători şi boli periculoase au intrat în ţară. 

Lipsa controalelor vamale a făcut posibilă pătrunderea unor patogeni de carantină sau cu o rezistenţă foarte mare la substanţele de combatere. În acest context se pune problema reuşitei culturilor ecologice, mai ales că cei mai mulţi dintre cei care aleg exclusiv acest sistem nu au suficiente cunoştinte. Pentru culturile perene, lucrurile se complică şi mai mult. De aceea companiile propun o abodare mixtă, încluzând în schemele de tratament atât produse chimice, cât şi biologice, folosirea capcanelor etc.

Trecerea la ecologic să fie realizată abia după reducerea presiunii biologice de boli sau dăunători 

Într-una dintre conferinţele dedicate pomiculturii, profesorul Florin Stănică, de la USAMV Bucureşti, a făcut o trecere în revistă a celor mai periculoşi patogeni şi dăunători ai fructelor, cu accent pe speciile nou intrate la noi în ţară, de multe ori cu o virulenţă şi capacitate de răspândire foarte greu de controlat, chiar şi chimic.

„Un exemplu de dăunător care face pagube imense, ce se observă târziu, este cicada meliferă (Metcalfa pruinosa), apărută după 2010 în parcuri şi peste tot unde sunt plante dendrologice/lemnoase, având peste 300 de specii-gazdă.

Musca mediteraneană a fructelor (Ceratitis capitata) este un dăunător de carantină identificat în 2011 în România. Ploşniţa verde (Nizara viricola) provoacă pagube foarte serioase şi din ce în ce mai frecvente, pe fructe, pe care le face nevandabile, la fel şi ploşniţa brună marmorată (Halyomorpha halys). Alt dăunător periculos şi greu de controlat care bate la uşa noastră este musculiţa Drosophilla suzukii, care atacă cireşul şi toţi arbuştii fructiferi şi face ravagii în vest.

La aceste specii foarte importantă este monitorizarea adulţilor şi intervenţia rapidă cu tratamente. Dintre bolile mai vechi la care nu s-au luat măsuri de limitare, combatere: focul bacterian (găsit prima dată la Brăila în 1992, într-o livadă de 40 ha de gutui), s-a răspândit rapid, iar acum îl găsim peste tot în livezi şi gospodării, crescând virulenţa şi intensitatea atacului de la an la an. Avem soiuri de măr, cum este Dalinco, nou introdus, care este extrem de sensibil la Erwinia.

De asemenea, s-au identificat rase noi de rapăn, care atacă şi soiuri considerate rezistente  până acum. Nuciferele sunt şi ele atacate de bacterii, chiar şi viermele merelor care a devenit unul dintre dăunătorii-cheie, dat fiind şi suprafaţa mare pe care s-au extins în ultima perioadă (jumătate din totalul suprafeţelor de livezi plantate în ultimii 4-5 ani). Şi sfredelitorul ramurilor a devenit destul de agresiv în ultima perioadă. În 2020 s-au identificat trei dăunători periculoşi la specii de fructe relativ noi: ploşniţe, atacul unui vierme încă necunoscut şi limacşi“, a atras atenţia profesorul de pomicultură. Atunci trebuie să ne punem întrebarea: „Este sau nu o utopie să alegem un sistem ecologic în pomicultură? Şi cu ce preţ?“. Este un domeniu în care tehnologiile sunt mult mai complexe, datorită longevităţii livezii în care se formează un microecosistem.

Nu se poate renunţa uşor (dacă se scapă de sub control unele atacuri ce pot duce la pierderi de 100%) o investiţie atât de mare cum este o plantaţie pomicolă sau viticolă. „Trebuie să fim pregătiţi din punct de vedere tehnic, să cunoaştem foarte bine biologia dăunătorilor şi a bolilor cu care ne putem confrunta (şi ea în schimbare prin creşterea numărului de generaţii/an, comportamentul insectelor etc.), tehnologiile de combatere integrate şi nu doar substanţele chimice“.

În plus, mai explică prof. Stănică, trebuie să fim conştienţi că nu toate speciile pomicole sau de arbuşti fructiferi sunt pretabile la culturi ecologice, că este nevoie de aplicarea pe scară largă a tehnologiilor de producţie integrate; că trebuie introduse soiuri tolerante şi rezistente pe scară largă, iar trecerea la ecologic să fie realizată abia după reducerea presiunii biologice de boli sau dăunători.

Alternative pentru producătorii de fructe 

Sunt mai multe specii „noi“ pe care USAMV Bucureşti le propune fermierilor de ceva timp şi care pot fi folosite în culturi de nişă, mai ales că o parte dintre ele fac parte din categoria superalimente, cu căutare şi în alte industrii. Aceste specii mai au avantajul că sunt foarte bine adaptate climatului nostru, deci cu o rezistenţă crescută la eventuale atacuri de boli sau dăunători, devenind astfel opţiuni pentru culturi ecologice. Dintre fructele recomandate: kiwi, curmal chinezesc, asimina, GoJi, aronia, smochin, cătină, banana Nordului (un fruct prezent în România încă din 1926, catedra de pomicultură a universităţii, fiind în curs de omologare primul soi autohton, care se va numi Simina). Kiwi berry este un fruct foarte puţin cunoscut la noi, a apărut ici-colo în magazine, nu prezintă pubescenţă, este foarte gustos şi pretabil în cultură în zona prunului. Smochinul - avem în ţară este 80 de genotipuri pătrunse de-a lungul timpului şi foarte bine adaptate. Cătina începe să fie redescoperită în România, pentru că s-au plantat peste 1.000 ha în ultimii ani, multe în sistem ecologic, la fel şi nuci sau alte nucifere.

Printre riscuri/dezavantaje se pot puncta: nevoia unei promovări mai puternice pe piaţă; trebuie să luăm în calcul că acum, la unele specii care aparent nu aveau boli sau dăunători care să creeze probleme, acest lucru este posibil. De aceea este vitală monitorizarea plantaţiilor. Cu toate acestea, „să nu mai fim conservatori, să avem curajul să introducem specii noi, să producem variat pentru a ne crea oportunităţi, profit“, este îndemnul profesorului Florin Stănică, deoarece cererea de fructe de calitate şi sănătoase este firească, îndreptăţită. Dar publicul consumator ar mai trebui să fie conştient în acelaşi timp de multitudinea provocărilor la care este supus un producător şi la posibilităţile din ce în ce mai reduse de a livra la un preţ accesibil. Uneori acest nivel de preţ este descurajant pentru fermieri. Sustenabilitatea este necesară oricărei afaceri şi trebuie să căutăm soluţii zilnic. De aceea, el a insistat pe trei elemente-cheie: Colaborare - Cercetare - Consultanţă de calitate.
​
Roxana DRĂGAN