Ce sunt substanţele etnobotanice?

Nu mai este un secret pentru nimeni după cum prezintă Virginia Ciocan, că traficul ilicit de droguri şi consumul acestora este un flagel mondial generator de moarte, respectiv de „moarte albă“, împotriva căruia se duce o acerbă luptă de către toate statele lumii, iar pentru stăvilirea lui există numeroase programe elaborate de organizaţia Naţiunilor Unite.

În zilele noastre se constată pe plan internaţional o luptă acerbă între două tabere, şi anume: una ce acuză traficul şi consumul de droguri şi alta care doreşte scoaterea de sub incidenţa legii penale a unor droguri, precum canabisul, dar şi a altor substanţe cu efect psihotrop, considerându-le droguri uşoare sau lejere, aducând ca argumente diminuarea efectelor colaterale, precum profiturile ilicite sau transmiterea unor boli grave ca HIV sau hepatită virală de tip B sau C. Situaţia este similară cu aceea a incaşilor din Anzi, soluţionată în anul 1569 prin decizia regelui Filip al II-lea al Spaniei, în favoarea antiprohibiţiei frunzelor de coca, deşi se opunea doctrinei religioase catolice. Decizia regală a fost determinată de interese economice, deoarece cuceritorii spanioli aveau nevoie de munca acestor indigeni, muncă dură, greu de acceptat fără o alimentaţie adecvată. Cocaina din frunzele de coca inhiba senzaţia de foame şi era un stimulent puternic, dând forţă şi putere de muncă, iar prohibirea cocainei sigur ar fi determinat refuzul indigenilor de a presta munca solicitată de spanioli. Făcând o comparaţie între nocivitatea canabisului şi cea a nicotinei şi a alcoolului, substanţe acceptate de societatea noastră, rezultă că din punct de vedere farmacologic efectele utilizării canabisului nu sunt mai grave decât cele produse de alcool şi pare ilogic, în opinia autoarei, faptul că o substanţă cu nocivitate redusă este interzisă, în timp ce alcoolul şi tutunul, cu efecte negative chiar mai mari, sunt acceptate şi considerate legale. Dar societatea nu poate tolera prezenţa unui drog legal în plus, iar linia demarcatoare constă, de fapt, în divergenţele de opinie dintre generaţii, dintre copii şi părinţi. Este ca şi cum le-am spune copiilor că... „viciul nostru de a fuma iarbă nu este mai grav decât al nostru, părinţii, consumatori de alcool şi tutun, dar, pentru că nu este loc pentru toate, legalizăm numai ţigările şi alcoolul“. În România anilor 2009-2012, fenomenul drogurilor uşoare, denumite plante etnobotanice, a escaladat rapid piaţa oraşelor mari şi alarmanta cifră de 100.000 de consumatori numai în Bucureşti, din care 70% sunt liceeni şi studenţi, dar şi copii de şcoală generală, nu poate trece neobservată (V. Ciocan). Soluţia administrării controlate a drogurilor sub asistenţă medicală, deşi ar putea evita decesele provocate de supradozaj şi virusul HIV, singură, fără să fie însoţită de măsuri restrictive, politice şi economice, nu va putea fi niciodată soluţia tratării toxicodependenţei. În acest sens, este interesantă experienţa Suediei, care, după experimentarea timp de 12 ani a legalizării unor droguri, a trecut la o legislaţie foarte restrictivă, ce nu admite nici uzul personal al drogurilor lejere. În Olanda, la Amsterdam şi Rotterdam, drogurile uşoare sunt aprobate legal, iar la 1 mai 1998 a luat fiinţă un experiment ce prevede distribuirea controlată a heroinei, pentru compararea cu rezultatele experimentării cu metadonă. În Italia, tinerii toxicodependenţi nu sunt privaţi de libertate şi primesc gratuit metadonă, oferindu-se posibilitatea reintegrării într-un colectiv de muncă. Cu toate acestea, din sondajele citate de G. Gurrieri şi A. Boros, rezultă că 47,5% din italieni sunt împotriva legalizării drogurilor sau administrării controlate, 30,4% sunt de acord şi 9,2% sunt indiferenţi. Drogurile uşoare sau lejere au pătruns în România pe căi încă necunoscute, au primit o denumire generică de „plante etnobotanice“, denumire improprie, ce i-a băgat în ceaţă pe mulţi specialişti biologi, biochimişti sau farmacişti şi, timp de mai bine de doi ani, fenomenul s-a dezvoltat subteran, fără un regim juridic şi nici funcţional bine stabilit. A trebuit să moară unii tineri şi alţii să devină toxicodependenţi pentru a se lua unele măsuri restrictive, insuficiente, în opinia Virginiei Ciocan, şi departe de a rezolva problema dependenţei de droguri a tinerilor români. Ulterior, s-a înlocuit termenul de plante etnobotanice cu cel de „substanţe etnobotanice“ şi s-a dovedit că, de fapt, sunt fragmente vegetale din plante halucinogene şi narcotice, pulberi din ciuperci uscate halucinogene, pulberi cu diverse denumiri precum „sare“ sau „îngrăşământ pentru flori“. Lista oficială cu substanţele etnobotanice din România cuprinde următoarele: Nymphaea alba - nufăr alb (plantă cu efect narcotic şi afrosidiac, folosită în Egipt pentru a intra în starea de meditaţie); Nymphaea caerulea - nufăr albastru (plantă cu efect hipnotic şi narcotic, folosită în Egipt pentru inducerea transei şamanice); Pedicularis densiflora (plantă cu efect afrosidiac, folosită în India în practicile ceremoniale budiste); Leonotis leonurus (plantă ce seamănă cu Cannabis indica şi care în doze mari produce intoxicaţii grave); Canavalia maritimia (plantă cu efect halocinogen folosită în Mexic în loc de marijuana; în Africa şi America de Sud este utilizată în practicile magice); LSA (amida acidului lisergic); Ketamină; sare de baie (Mefedronă) etc. Aceste substanţe se comercializează sub formă de ţigări, comprimate, pulberi, fragmente vegetale ambalate în plicuri sub diverse denumiri, precum: Special gold (sare); Fly adaric mushroom (ciuperci uscate); Pulse (pulbere); Spice Diamond (fragmente vegetale); Spice gold spirit (pulbere). Un halucinogen mai uşor considerat legal în Africa Orientală, în Yemen şi în Madagascar este Katul, un alcaloid conţinut de frunzele unui copac ce se numeşte Catha edulis, un arbore tropical care creşte spontan în aceste regiuni, iar locuitorii practică mestecarea frunzelor, fiind şi un ritual din religia arabo-islamică. Se consumă în grup şi produce o stare de plăcere şi excitaţie. Este considerat un drog legal. Alt halucinogen considerat slab este şi nucşoara, sămânţa plantei Myristica fragrans. Pulberea obţinută din nucşoară este folosită mai mult în Brazilia de către populaţia băştinaşă, indienii Waika. Provoacă tulburări de percepţie, contorsionarea obiectelor, mărirea spaţiului dintre ele, totul părând a avea dimensiuni gigantice. Practic, dă senzaţia consumatorului că poate atinge norii. Efectele secundare sunt euforia şi ameţeala, senzaţii ce se manifestă însă la doze mari, de circa 10 grame. Se mai numeşte şi „drogul încarceraţiilor“, datorită facilitaţii cu care se procură, nucşoara fiind scoasă de sub incidenţa legii. Un alt halucinogen este coaja de banană, cu care se obţin efecte euforice la un consum nu prea mare. Deoarece efectele sunt slabe, coaja de banană nu este considerată un pericol. Halucinogenii amintiţi mai sus nu determină obişnuinţă, ci induc mai mult o toleranţă fiziologică. Trebuie remarcat că unii psihiatri şi psihologi găsesc efecte benefice ale acestor alcaloizi halucinogeni în tratarea unor boli precum: psihonevroze, alcoolism, dar şi în eradicarea delicvenţei sociale. Halucinogeni uşori, cu efecte narcotice slabe, sunt conţinuţi şi de plante medicinale aromatice precum: roiniţa (Melissa officinalis), limba sau turbarea câinelui (Cynoglossum officinale), zorele (Ipomoea purpurea), vinete (Solanum melongena) şi altele, plante cu efecte psihotrope, adică plante ce influenţează sistemul nervos şi numai doza face diferenţa dintre medicament şi otravă. Alte plante medicinale precum: zârna (Solanum nigra sau Solanum laciniata), stirigoaia (Veratrum alba sau Veratrum nigrum), măsălariţa (Hyosciamus niger), mătrăguna (Apropa belladona), ciumăfaia (Datura stramonium) sunt plante toxice cu efect medicinal puternic curativ în doze foarte mici, de părţi per milion (ppm), dar care au şi proprietăţi halucinogene şi narcotice, motiv pentru a le include în grupa plantelor psihotrope. Cercetările de ultimă oră au găsit în Cannabis indica substanţe ce ar putea sta la baza unor medicamente antidependenţă de droguri, precum cannabidinolul (CBD) - substanţă găsită în compoziţia marijuanei şi care s-a dovedit că induce reducerea consumului de cocaină. Această substanţă are efect benefic şi asupra bolnavilor de Alzheimer.

Victor VĂTĂMANU