REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Cea de-a treia ediție a programului MBAg

15/10/2022

0 Comments

 
Picture
​Festivitatea de deschidere pentru noul sezon al programului educațional MBAg (Master in Business of Agriculture) dedicat fermierilor a avut loc pe 6 octombrie a.c la București. Implicarea unor companii de renume din piața de agribusiness în cadrul acestui proiect de tip executive MBA aduce informații prețioase, cu aplicabilitate practică, pentru fermieri.
​În deschiderea evenimentului, Laurenţiu Asimionesei, inițiatorul programului și fondatorul Amazag, a declarat că în seria din 2022 sunt înscriși 32 de fermieri ale căror exploatații totalizează o suprafață agricolă de peste 100.000 ha și că dimensiunea lor variază de la 150 ha până la 40.000 ha.
„Sunt ferme diverse și tocmai aceasta este frumusețea: faptul că avem perspective diferite asupra lucrurilor. În cadrul programului accesul la informație vine din două părți: din partea companiile partenere și din interacțiunea dintre fermierii participanți. Este foarte important ca fermierii să împărtășească din experiența lor și noi chiar asta încurajăm, să fie deschiși la toate întâlnirile noastre pentru că astfel toată lumea are de învățat.”
Programul MBAg a fost lansat în anul 2020, se adresează managerilor de ferme vegetale, fiind un program de pregătire în management și business în agricultură.
MBAg este structurat pe mai multe domenii de activitate, iar cursurile sunt susținute de specialiști companiilor Agrii, Cargill, Groupama, Raiffeisen Bank, Syngenta, IPSO Agricultură și weagri.
Evenimentul a cuprins două paneluri, în cadrul cărora reprezentanții companiilor partenere au abordat subiecte diverse, precum piața de agribusiness, educația, sustenabilitatea în agricultură, și multe altele.
Mădălina Munteanu, director de achiziții Cargill, a vorbit despre contextul dificil în care au loc fluxurile comerciale de cereale și despre faptul că există multe incertitudini: „Este o situație dificilă. În acest moment factorul geopolitic dictează piața. Dacă vor funcționa coridoarele în continuare o să avem o piață puțin mai liniștită, în care fluxurile de marfă merg, nu cum mergeau înainte, dar vor fi cât de cât predictibile. Dacă nu o să avem coridoare o sa fie o mare bătălie cu privire la prețurile din bazinul Marii Negre, dar și în lume. În acest moment, marfa pleacă, coridoarele au funcționat, dar lucrurile s-au mai înrăutățit un pic, mai ales după ce președintele Putin a anexat cele patru teritorii din Ucraina. Vedem sincope, marile companii nu mai aduc vapoare de capacitate atât de mare și au venit vapoare mai mici în ultima săptămâna pentru a încărca marfa mult mai repede de frică să nu se întâmple ceva. Chiar dacă coridorul va rămâne deschis până pe 20 noiembrie, se simte încă de pe acum o tensiune. Este prima oară când nu putem spune care va fi trendul.”
 
La rândul său, Marius Gheorghe, director de vânzări Agrii, a vorbit despre dificultățile din piața de inputuri agricole. „Piața a avut de suferit în primul rând din cauza prețurilor foarte mari la îngrășămintele chimice, acestea crescând de 3 - 4 ori mai mult decât cele din 2021. Scumpiri au fost și la produsele de protecția plantelor, iar trendul este în continuare crescător. Pe lângă aceste probleme, anul acesta a survenit și seceta. În acest context, vedem că fermierii sunt mai chibzuiți, se gândesc de 2 - 3 ori înainte să achiziționeze ceva. Va fi o perioadă dificilă și vor fi nevoiți să fie atenți la toți pașii pe care îi vor face. Noi vom fi lângă ei, vom căuta soluții, pentru că facem parte cu toții dintr-un lanț iar acesta trebuie să funcționeze.”
 
Valentin Bărdăhan, manager agricultura de precizie în cadrul firmei IPSO Agricultură, a menționat că fermierii sunt din ce în ce mai interesați de achiziția de utilaje și mașini agricole mai performante. „Apetența fermierilor pentru tehnica agricolă performantă a crescut în ultimul timp, aceștia vor utilaje mai mari, mai productive, care datorită tehnologiilor cu care sunt dotate asigură economii de inputuri. Fermierii nu își schimbă gama de utilaje pentru că sunt învechite, ci pentru ca vor utilaje dotate cu tehnologie nouă tocmai pentru că sunt mult mai economice și performante. Observăm acest trend.”
Partea de agricultură din cadrul programului MBAg este susţinută de compania Syngenta România. Aceasta acordă o importanță deosebită programelor educaționale, fiind implicată în mai multe proiecte în acest scop.
 
Andrei Măruțescu, director comunicare și relații publice Syngenta România, a vorbit despre parteneriatul pe care compania îl are cu fermierii, despre importanța utilizării resurselor în mod eficient, dar și despre faptul că viitorul în agricultură cuprinde și digitalizarea. „Pentru a face față provocărilor actuale, aduse nu doar de pandemie, ci mai ales de schimbările climatice și de toți factorii care intervin din momentul în care sămânța este pusă în sol, avem nevoie de știință. Această știința vine și din relația pe care o avem cu fermierii, precum și din proiectele pe care le desfășurăm.”
 
În cadrul programului MBAg, cursurile a căror tematică este educația financiară vor fi susținute de Raiffaisen Bank, iar cele de asigurări agricole de compania Groupama. Raluca Nicolescu, reprezentanta instituției bancare, a declarat că politica internă încurajează mediul antreprenorial și finanțează startup-urile, iar pentru aceasta au dezvoltat un program special denumit Factory.
 
Groupama a fost înființată în secolul 19, în Franța, la inițiativa unui grup de fermieri, care au constituit un fond mutual și care a stat la baza companiei franceze.
„Suntem implicați și familiarizați la nivel de grup, dar și aici în România, în ceea ce privește piața de agribusiness. Suntem un jucător important pe această piață. Piața a devenit din ce în ce mai mare, mai competitivă și s-a dezvoltat destul de mult în ultimii ani. Pentru dezvoltarea acestei piețe este nevoie, din punctul nostru de vedere, de o reducere a birocrației, de o legislație adaptată - toate acestea ar putea contribui mai mult la accesul fermierilor la asigurările agricole”, a susținut Anca Toporan, reprezentat Groupama.
 
Firma Weagri și reprezentanții acesteia vin cu know-how pe zona de digitalizare.
„Avem un produs software care ajută fermierii să își eficientizeze activitățile, cu preponderență pe cele din câmp astfel încât să fie mai eficienți în utilizarea inputurilor agricole și să reducă costurile pe unitatea de suprafață. În aplicația noastră îmbinăm cunoștințele agronomice cu cele de business și astfel reușim să eficientizăm operațiunile din fermă. Prin weagri fermierul reușește să își facă o memorie digitală a fermei lui. În aproape fiecare fermă există o persoană care este planificatorul sau centrul de cunoștințe și totul se învârte în jurul acesteia. Atunci când sunt perioade aglomerate este dificil să gestionezi totul și rolul acestei aplicații este să furnizeze informațiile necesare în orice oră din zi sau din noapte. Pe lângă acest lucru, reușim să colectăm informații de la echipamentele folosite de către fermieri, cum ar fi poziție GPS, viteza medie de deplasare, consumul de combustibil etc.
Prin implementarea tehnologiei digitale fermierii vor putea reduce costurile și vor deveni mai eficienți”, a susținut Cătălin Zăbavă, reprezentant Weagri.
 
Ana Ioniță
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE