REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

CEJA - reintinerirea generatiilor de fermieri

15/2/2014

0 Comments

 
Picture
CEJA este o organizaţie care apără interesele tinerilor fermieri din Europa la nivelul Uniunii Europene. Principalul său obiectiv este crearea unor condiţii favorabile de muncă şi viaţă pentru această categorie din sectorul agricol. Anul trecut a sărbătorit 55 de ani de la înfiinţare, numără 30 de asociaţii membre şi reprezintă 1,8 milioane de tineri fermieri europeni.

În 2013, la invitaţia companiei Massey Ferguson, cu care organizaţia are o bună colaborare, dl Joris Baecke, preşedintele CEJA de la acea vreme, a făcut o vizită în România. Această ocazie mi-a dat şansa să-l intervievez şi să aflu mai multe despre organizaţie, dar nu înainte de a-l întreba despre activitatea sa de fermier. „Am început munca în fermă de la 14 ani, când toate vacanţele mi le petreceam pe câmp. Este ferma familiei şi se află în sud-vestul Olandei. Am urmat cursurile Facultăţii de Agricultură din Wageningen şi, după ce am absolvit, m-am întors la fermă.

În 2004 am făcut un parteneriat cu părinţii mei pentru a prelua în timp ferma. Pe atunci mă ocupam deja de lucrurile administrative ale fermei şi făceam tratamente şi fertilizări pentru protecţia culturilor. Acum conduc ferma, iar suprafaţa pe care o lucrez este de 110 hectare. Ca să vă faceţi o idee, media fermelor în Olanda se situează între 70 şi 75 ha. Avem un sol productiv, iar condiţiile climatice ne ajută foarte mult să obţinem producţii bune. Cultivăm cereale păioase, precum grâu şi orz, fasole, sfeclă de zahăr şi ceapă. În 2004 am intrat în Organizaţia tinerilor fermieri din Olanda, am ocupat funcţia de vicepreşedinte, iar în 2009 am fost ales preşedinte al Consiliului European al Tinerilor Fermieri (CEJA).” În urma alegerilor de la jumătatea anului trecut, funcţia de preşedinte al CEJA a fost preluată de dl Matteo Bartolini.

O singură voce
Suntem parteneri cu compania Massey Ferguson, deoarece are o filozofie orientată spre viitor, priveşte mai departe de fabricarea de tractoare şi combine agricole. M-a invitat în România pentru a-mi arăta cum a pătruns pe piaţă prin firma General Leasing şi mai ales pentru a mă întâlni cu tineri fermieri români, să le povestesc despre organizaţia noastră şi reprezentarea la Bruxelles.

Suntem interesaţi de constituirea unei asociaţii a tinerilor fermieri din România, care, în timp, să facă parte şi din structura noastră. Multe decizii se iau la Bruxelles, iar CEJA are relaţii strânse cu toate instituţiile europene, cum ar fi Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri ai Agriculturii. Aşadar, le putem transmite mesajul tinerilor fermieri şi este important ca şi România să facă parte din organizaţie. Avem un contact strâns cu toţi membrii, iar deciziile le luăm în mod democratic.

Opinia CEJA este de fapt opinia tuturor membrilor, fie ei din Finlanda, Cipru, Irlanda sau Slovacia. Singurele ţări care nu fac parte din structura noastră sunt România şi Bulgaria, dar ne dorim să le avem în echipă. Munca noastră este orientată în două direcţii, prima este de a comunica cu instituţiile europene şi politicienii, iar cealaltă este de a comunica foarte mult între noi, să fim informaţi cu privire la ce se discută la Bruxelles şi ce oportunităţi întrezărim pentru tinerii fermieri. Cred că este important pentru fermierii români să beneficieze de astfel de informaţii. Organizăm diverse evenimente, seminarii, grupuri de lucru şi mereu este interesant să înveţi din experienţa celorlalţi. În ultimii ani, importanţa organizaţiei a crescut şi la Bruxelles, avem legături cu cei care iau decizii la nivel înalt şi suntem invitaţi la evenimentele unde se iau decizii de interes pentru agricultură, iar acest lucru este valoros pentru organizaţie, pentru că ştim că opinia noastră contează.

6% din fermierii europeni au sub 35 ani
Când am început discuţiile despre reforma Politicii Agricole Comune (PAC), am început prin prezentarea de statistici. Doar 6% din fermierii europeni au sub 35 ani, în timp ce 28% au peste 65 ani. Comisia Europeană ne-a împărtăşit necesitatea de a susţine tinerii fermieri şi de a-i încuraja să intre în sectorul agricol. Principalele bariere de care se lovesc tinerii sunt accesul la pâmânt şi credite bancare, precum şi recuperarea greoaie a investiţiilor în primii ani de la instalare. Este o problemă complexă, iar un instrument util este Politica Agricolă Comună.

Din 2010, de când CE a început să pregătească propunerile de reformă, a avut schimb de opinii cu CEJA în mod permanent. Comisarul Cioloş a inclus în reforma PAC un capitol întreg dedicat tinerilor fermieri şi nu doar un paragraf. Este pentru prima dată în istoria Politicii Agricole Comune când tinerii fermieri sunt incluşi în primul pilon, cel al plăţilor directe. Se continuă cu măsurile de sprijin din Pilonul II al PAC, în programul de dezvoltare rurală, pentru instalarea tinerilor fermieri. În 2012, CEJA a lansat campania „Future food farmers”, pe 16 octombrie, de Ziua Modială a Alimentaţiei, şi a subliniat necesitatea ca PAC 2013-2020 să se concentreze pe schimbarea generaţiilor de fermieri. Am transmis un mesaj simplu şi am fost susţinuţi de foarte mulţi oameni din sector, de reprezentanţii lanţurilor alimentare şi de politicieni. Viitorul agriculturii depinde de tineri şi de nevoile acestora şi, dacă nu ne regăseam în actuala reformă PAC, în 2020 ar fi fost prea târziu.

Ana MUSTĂŢEA
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE