REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Centrul de Inovaţie Agrotehnologică Bayer

15/6/2018

0 Comments

 
Picture
Compania Bayer lansează Centrul de Inovaţie Agrotehnologică Bayer, platformă de cercetare aflată în judeţul Timiş menită să optimizeze şi să adapteze strategiile de protecţia plantelor condiţiilor specifice zonei de vest a ţării, pentru ca fermierii să poată beneficia de cele mai bune soluţii tehnologice adaptate specificului pedoclimatic local.
Întins pe o suprafaţă de 5 ha, în cadrul fermei Agrosuin Stan (în apropiere de oraşul Jimbolia), Centrul de Inovaţie Agrotehnologică Bayer demonstrează dedicarea şi implicarea companiei Bayer în sectorul agricol din România. „Agricultura modernă se află la răscruce de drumuri. Societatea şi autorităţile de reglementare aşteaptă de la fermieri să facă faţă provocării formidabile de creştere cu 50% a producţiei de alimente în următorii 30 de ani, în acelaşi timp punând sub semnul întrebării practicile lor şi unele tehnologii de care au nevoie pentru a îndeplini această ambiţie. Vedem două condiţii pentru succesul agriculturii româneşti: competitivitatea şi durabilitatea. Compania Bayer este angajată în ambele. Investim anual în tehnologii care ajută fermierii să îşi păstreze randamentul, dar şi să producă alimente sigure şi de înaltă calitate. Tehnologiile noastre sunt printre cele mai reglementate din lume, iar timpul necesar punerii pe piaţă a unui produs de protecţia plantelor, de la descoperire până în momentul omologării, este în medie de 11 ani. Iar durabilitatea unei tehnologii poate fi evaluata doar prin monitoarizare continuă“, spune Pascal Cassecuelle, country division head, Bayer Crop Science România, Bulgaria şi Republica Moldova. Activitatea centrului va avea în vedere cinci direcţii strategice dedicate agriculturii:

Benzile înierbate şi siguranţa albinelor: Bayer propune soluţii pentru îmbunătăţirea mediului pentru albine şi insecte polenizatoare. Acestea includ zonele de protecţie multifuncţionale - benzi de flori, împreună cu hotelurile de albine (respectând astfel prevederile legale privind utilizarea durabilă a produselor fitosanitare, conform cu Planul Naţional de Acţiune). Astfel de măsuri pot aduce câştiguri suplimentare agricultorilor care beneficiază de subvenţii prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Sustenabilitatea agriculturii şi a afacerilor: rezultatele obţinute în cadrul GEP şi normele ştiinţifice le vor permite agricultorilor să adapteze tehnologiile inovatoare pentru culturile de câmp în propriile lor ferme, soluţiile recomandate de CIAT fiind adaptate pentru partea de vest a României.

Testare de precizie privind CPP şi seminţele: informaţiile şi experienţa dobândite în platforma iniţiată de Bayer le vor fi transferate partenerilor companiei, oferindu-le tot sprijinul tehnic legat de sistemul de pregătire a solului, densitatea de însămânţare şi utilizarea corectă a produselor de protecţie a plantelor (doza, utilizarea echipamentului potrivit).

Viitorul agriculturii: agricultura digitală îi va ajuta pe fermieri să detecteze buruieni, boli şi dăunători prin colectarea de imagini de teren precise de sus. Acest lucru le permite producătorilor să aplice protecţia culturilor cu o precizie mult mai mare, vizând numai locurile unde au apărut buruieni, boli şi dăunători.

Activităţi de gestionare: centrul va promova activ cele mai bune practici pentru utilizarea în condiţii de siguranţă a produselor fitosanitare înainte, în timpul şi după aplicarea lor. Printre activităţile concrete derulate de Bayer în cadrul Centrul de Inovaţie Agrotehnologică se numără transferul de informaţii cu privire la noile tehnologii în cele mai importante zone agricole din România, bazate pe criterii legate de eficienţă si cu adaptarea optimă a produselor şi tehnologiilor la condiţiile locale, precum şi replicarea tehnicilor de evaluare şi omologare cu respectarea bunelor practici agricole experimentale. De asemenea, activitatea centrului va fi dedicată strategiilor inovatoare menite să sporească eficienţa activităţii fermierilor. Printre priorităţile noii platforme lansate de Bayer se va afla şi promovarea bunelor practici agricole pentru utilizarea în siguranţă a produselor pentru protecţia plantelor.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE