Cerinte fata de factorii de vegetatie pentru cultura capsunului

Cultura căpşunului se remarcă printr-o mare facultate de adaptare, deoarece se întâlneşte în stare salbatică în condiţii foarte diferite. Cultura căpşunului este, după cum afirma Marin Diaconeasa, Aurelian Adrian Baciu şi Mirela Iliescu, limitată de câţiva factori abiotici, a căror influenţă se reflectă asupra productivităţii. Ea este economică în regiunile unde, în primul rând, factorii temperatură, lumină, umiditate, sol sunt deasupra punctelor critice ale speciei.

---

Rezistenţa la temperaturi scăzute şi necesarul de căldură Comportarea căpşunului cultivat faţă de temperatură trebuie pusă în legătură cu faptul că plantele sunt parţial semipervirente, că organele lor aeriene nu sunt protejate pentru a rezista la temperaturi scăzute (nu au cuticula sau un strat suberificat izolator ca la alte specii pomicole), iar sistemul radicular, fiind superficial, este mai uşor afectat de ger.

Dar, prin talia sa redusă, căpşunul poate folosi mai bine căldura solului, poate fi uşor acoperit de stratul de zăpadă, este mai puţin expus acţiunilor negative ale vântului. În cursul perioadei de vegetaţie, căpşunul necesită temperaturi moderate. Primăvara, el porneşte în vegetaţie când temperatura medie a aerului depăşeşte 3-5 grade Celsius. S-a constatat că o temperatură medie zilnică sub plus 5 grade Celsius, timp de o lună, în perioada repausului biologic, satisface necesarul de frig al speciei. Florile încep să se deschidă mai târziu, după parcurgerea unei perioade de 8-10 zile cu temperaturi medii zilnice de peste 12 grade Celsius.

Pentru maturarea fructelor la soiurile cu coacere foarte timpurie sunt necesare, în perioada de pârgă, minimum 8 zile cu 14-18 grade Celsius. La soiurile recomandate, fructele din recolta de toamnă nu-şi pot desăvârşi coacerea dacă temperaturile medii zilnice scad sub valoarea de 9 grade Celsius, timp de 8 zile consecutiv. Modoran I. şi Botar A., citaţi de autorii menţionaţi, au calculat că, de la începutul pornirii în vegetaţie şi până la deschiderea primelor flori, este necesară acumularea a 250-300 de grade Celsius, iar de la înflorire până la coacerea fructelor încă 300-450 de grade Celsius, deci în total 550-750 de grade Celsius.

Mirela Iliescu şi colaboratorii (1999), citată de M. Diaconeasa şi colaboratorii (2003), au constatat că pentru zona Olteniei o serie de soiuri cu coacere timpurie şi medie a fructelor au acumulat până la deschiderea primelor flori 413-512 grade Celsius, iar până la maturarea fructelor, încă 465-573 de grade Celsius. În general, temperaturile extreme, cum sunt gerurile mari din timpul iernii, cele târzii de primăvară şi căldurile excesive din timpul verii, influenţează negativ, atât creşterea vegetativă, cât şi rodirea căpşunului. Zilele de vară, cu insolaţie puternică, provoacă arsuri la nivelul frunzelor, împiedică dezvoltarea şi coacerea normală a fructelor, stânjenesc formarea mugurilor florali la soiurile remontante şi cu înflorire continuă.

Ljones, citat de aceiaşi autori, consideră că temperaturile ridicate din vară au efecte negative asupra mărimii fructelor din cauza apei din fruct, putând produce chiar arsuri ale pieliţei fructului. Genotipurile de căpşun provenite din specia cultivată Fragaria x Ananassa pot rezista în condiţiile ţării noastre la geruri de minus 25-30 de grade Celsius, timp de câteva zile, durata fiind legată de originea soiului, grosimea stratului de zăpadă, expoziţie etc. Sunt periculoase mai ales gerurile care survin brusc, după topirea totală a zăpezii, în „ferestrele iernii”.

Dezgheţul repetat al stratului superficial al solului, care ziua se dilată, iar noaptea se contractă, poate duce la fărâmiţarea şi deplasarea lui de pe rădăcinile plantei, sub influenţa ploii şi a vântului. Dacă temperatura solului în zona de răspândire a rădăcinilor coboară cu minus 8 grade Celsius, acestea degeră. La apariţia inflorescenţelor, acestea rezistă până la minus 5,5 grade Celsius, iar la înflorit, până la minus 2 grade Celsius (la minus 4,2 grade Celsius sub folie s-au înregistrat 10% flori afectate şi pierderi de 15% din recoltă).

Nestbi apreciază că pedunculii florali cresc mai puţin în cazul păstrării de scurtă durată a stolonilor la frig (4 săptămâni), comparativ cu păstrarea lor pe o durată dublă de timp. Temperaturile negative de minus 3, minus 5 grade Celsius pot produce mari pierderi atunci când survin în timpul fenofazei de înflorire (mai ales la soiurile timpurii). Coman M. consideră că partea cea mai sensibilă din floare este pistilul, care este uşor afectat de geruri de minus 2 grade Celsius, având ca efect ulterior obţinerea de fructe deformate. Pe lângă rezistenţa genetică a soiului, foarte importantă este lungimea axelor florale, care, dacă sunt scurte şi la adăpostul frunzelor, sunt apărate contra frigului.

Scott şi Lawrence consideră că există trei perioade critice ale căpşunului din punct de vedere al temperaturilor scăzute: toamna, înainte de aclimatizarea completă a plantelor; în timpul iernii, când planta suportă maximum de frig; primăvara, când are loc reaclimatizarea plantelor la noile condiţii de temperatură. Condiţiile climatice din sudul ţării, caracterizate prin ierni cu temperaturi scăzute şi adesea fără zăpadă, cu primăveri cu oscilaţii mari de temperatură şi veri secetoase, impun extinderea în cultură a soiurilor de căpşun cu rezistenţă sporită la acestea. Dacă lipsa precipitaţiilor poate fi reglată prin irigaţii repetate, temperatura poate deveni un factor limitativ, în special la căpşun, plantă erbacee cu rădăcini superficiale.

Influenţa fotoperioadei asupra dezvoltării plantelor de căpşun

Căpşunul dă recolte mai mari şi de calitate mai bună când este cultivat în cultură proprie şi deci primeşte lumina solară direct. El suportă şi semiumbra, fapt care permite cultivarea lui cu rezultate bune şi în culturi intercalate. Referitor la durata de lumină a zilei, ea poate varia în acelaşi sezon de la 12 la 18 ore. Majoritatea genotipurilor de căpşun înfloresc şi rodesc o singură dată pe an, fiind denumite „de zi scurtă”, deoarece îşi diferenţiază mugurii de rod în zile cu aproximativ 12 ore fotoperioadă. Adaptarea soiurilor de căpşun la o durată de lumină variabilă este valabilă numai pentru aparatul foliar; organele florale se formează numai în limitele unei durate a zilei corespunzătoare cu zilele de toamnă. Umbrirea plantelor poate provoca o scădere cu până la 18% a conţinutului fructelor de căpşun în substanţă uscată. În plus, în condiţii de semiumbră, căpşunul devine sensibil la atacul unor boli şi insecte.

Necesarul de apă

Sistemul radicular superficial al căpşunului, reînnoirea aparatului foliar, transpiraţia intensă necesită un consum de apă ridicat. Din cauza acestui fapt, cerinţele căpşunului faţă de umiditate sunt mari pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Secetele de durată mai scurtă sunt resimţite de căpşun şi, chiar dacă plantele nu pier, recolta şi calitatea fructelor scad simţitor. Ciclul anual al căpşunului cuprinde două perioade critice în aprovizionarea cu apă: una, în timpul înfloritului, legării şi creşterii fructelor, cu o durată de 50-60 de zile, iar cealaltă după recoltare, când se formează noi frunze, se intensifică apariţia şi creşterea stolonilor şi are loc diferenţierea mugurilor floriferi.

După cum s-a arătat, de la deschiderea primelor flori şi până la recoltare, pe plantă se găsesc boboci florali, inflorescenţe, flori deschise, fructe tinere, fructe în pârgă sau chiar mature. Toate aceste organe, pentru a nu intra în comparaţie accentuată privind aprovizionarea cu apă, trebuie să dispună la timp de umiditate suficientă. În general, cultura căpşunului este posibilă în condiţii de precipitaţii cuprinse între 500 şi 900 mm anual, unele soiuri reuşind chiar în regiunile unde precipitaţiile ajung la 2.000-2500 mm anual, cum ar fi Japonia. Ploile de intensitate moderată şi de scurtă durată, căzute la intervale de câteva zile şi separate de perioade calde, sunt cele mai prielnice pentru căpşun. O mare importanţă prezintă distribuţia precipitaţiilor în cursul perioadei de vegetaţie martie-octombrie, cu influenţă directă asupra producţiei de fructe. Zurawicz şi Smolarz citaţi de către M.

Diaconeasa şi colaboratorii au considerat că nivelul scăzut al precipitaţiilor din perioada primăvară-vară şi lipsa aproape în totalitate a irigării sunt factorii principali care au provocat scăderea producţiilor de fructe din Polonia. Irigaţia apare deci că o măsură agrotehnică foarte importantă. În cazul aprovizionării reduse a solului cu apă, mulciul are un rol important în păstrarea umidităţii solului. Excesul permanent de apă din sol sau pe perioade îndelungate este mai păgubitor decât seceta de intensitate şi durată medie, provocând putrezirea rădăcinilor şi uscarea plantelor. De aceea, terenul favorabil pentru cultivarea căpşunului trebuie să aibă un drenaj natural bun (să permită infiltrarea apei în sol). O cantitate mare de precipitaţii în perioada de recoltare a fructelor (ultima decadă a lunii mai şi luna iunie) favorizează atacul de putregai (Botrytis cinerea), îngreunează sau împiedică recoltarea, iar fructele se murdăresc cu noroi (în lipsa mulcirii). În asemenea condiţii, fructele devin slab rezistente la manipulare şi transport. Pentru a creşte şi fructifica normal, căpşunul are nevoie ca umiditatea din sol să se menţină pe toată durata perioadei de vegetaţie între 65 şi 80% din capacitatea totală de apă a solului.

Solurile din arealul de cultură al căpşunului

Solul, prin componentele sale aflate într-o permanentă dinamică şi schimbare, constituie principalul mediu fizico-chimic, chimic şi biologic de nutriţie a plantelor. Parte integrantă a ecosistemului, solul nu constituie doar un simplu suport de cultură, ci reprezintă un subsistem complex în care variaţia în interval optim a proprietăţilor sale reprezintă condiţia esenţială pentru valorificarea integrală a potenţialului biologic al speciilor cultivate. Cunoaşterea cantitativă a acelor însuşiri, ce dau măsura clară fertilităţii solurilor, din care punct de vedere au o semnificaţie deosebită procesele ce vizează componentele organice şi minerale ale solurilor şi care de fapt alimentează global şi particular soluţia solului implicată în nutriţia plantelor.

Fertilitatea solurilor, această însuşire de bază a solului agricol, trebuie privită ca un sistem multidimensional în care, în afară de elementele nutritive, acţionează şi alte numeroase însuşiri fizico-chimice şi biologice alături de condiţiile hidrofizice din sol, aprovizionarea cu apă şi aer, condiţiile climatice, pretenţiile plantei faţă de factorii de mediu (lumină, temperatură), ca şi tehnologia de cultivare. La aceste însuşiri fizico-chimice şi chimice ale solurilor ce caracterizează cantitativ nivelul mediului nutritiv al acestora se adăugă activitatea microbiologică internă cu implicaţii în calitatea şi mărimea elementelor fertilizante şi în aceeaşi măsură în delimitarea solurilor. Elaborarea unor tehnologii cu eficienţă economică, pentru a duce în final la obţinerea unor producţii mari şi de calitate superioară, presupune cunoaşterea sub formă parametrică, pe lângă condiţiile climatice şi microclimatice, şi a condiţiilor geomorfologice, litologice, hidrologice şi hidrogeologice, pedologice etc.

Victor VĂTĂMANU