Cerinţele culturii de floarea-soarelui faţă de factorii de vegetaţie

Floarea-soarelui este una dintre plantele agricole cu un mare areal de cultură. Acest fapt se datorează capacităţii sale de adaptare la oscilaţiile mari de temperatură, rezistenţei la temperaturi joase, mai ales în prima parte a vegetaţiei, şi a rezistenţei la secetă.

Cantitatea de căldură necesară parcurgerii perioadei de vegetaţie a florii-soarelui, răsărit-maturitate (suma gradelor de temperatură mai mari de 5 grade Celsius) este, în medie de circa 1.700 de grade Celsius, cu limite cuprinse între 1.600 şi 1.700 de grade Celsius. Luând însă în consideraţie pragul biologic de 7 grade Celsius, temperatura la care de fapt se seamănă floarea-soarelui, suma temperaturilor utile (grade zilnice utile pentru creştere) se situează, pentru diferiţi hibrizi, pe perioada semănat-maturitate între 1400 şi 1700 grade Celsius. Rezultate bune la floarea-soarelui se obţin în acele regiuni unde temperatura zilnică medie în faza de formare şi umplere a seminţelor ajunge la 1822 grade Celsius. Aceste date arată, în general, că floarea-soarelui este o plantă pretenţioasă la căldură. Analizând însă cerinţele florii-soarelui faţă de căldură pe fazele de vegetaţie, după cum prezintă Gh. Bîlteanu, observăm capacitatea acestei plante de a suporta oscilaţii mari de temperatură. Astfel, temperatura minimă de germinaţie este de 3-5 grade Celsius. Plantele tinere (1-2 perechi de frunze) suportă îngheţul până la minus 6 grade Celsius şi chiar minus 8 grade Celsius, dacă acesta nu este de lungă durată. Temperaturile sub 0 grade Celsius de durată mai lungă pot însă duce la distrugerea plantei. Brumele târzii, când floarea-soarelui şi-a diferenţiat inflorescenţa, nu distrug plantele, în schimb vatămă vârful de creştere, fapt ce determină ramificarea tulpinii în partea superioară, apariţia de numeroase capitule mici, cu seminţe seci. Un asemenea fenomen s-a petrecut în România în anul 1952, când bruma din luna mai a găsit plantele de floarea-soarelui într-o perioadă de vegetaţie avansată. Temperaturile scăzute devin cu atât mai dăunătoare cu cât plantele sunt mai avansate în vegetaţie. În perioada înfloritului, floarea-soarelui pretinde temperaturi moderate, de circa 18-20 grade Celsius. Sunt foarte dăunătoare temperaturile mai mari de 30 de grade Celsius, care duc la pierderea vitalităţii polenului şi la creşterea procentului de seminţe seci. Temperaturile ridicate sunt mult mai daunatoare când se asociază cu vânturi uscate şi cu umiditate relativă a aerului redusă. Temperaturile ridicate determină reducerea conţinutului de acid linoleic al uleiului.

Umiditatea

Floarea-soarelui are un consum ridicat de apă. În diferite condiţii de mediu, coeficientul de transpiraţie variază între 290 şi 705. O singură plantă, pe întreaga perioadă de vegetaţie, consumă în medie 70-80 de litri de apă. Cu toate acestea, floarea-soarelui este una dintre plantele rezistente la secetă datorită sistemului ei radicular foarte puternic dezvoltat şi faptului că plantele suportă deshidratarea temporară a ţesuturilor (ofilirea funzelor) provocată de secetă. La rezistenţa la secetă mai contribuie porozitatea plantei şi sistemul medular care înmagazinează apă. În condiţii normale de cultură, consumul de apă se situează la circa 425 părţi pentru o parte de substanţă uscată. O cultură bine dezvoltată de floarea-soarelui produce 7-8 tone/hectar substanţa uscată totală, pentru care sunt necesari 300-400 mm apă. Unii cercetători menţionează că greutatea uscată a unei plante ajunge în medie la 180 de grame, ceea ce înseamnă, la o densitate de 5 plante/metrul pătrat, o producţie de 9 tone/hectar. Consumul de apă la această producţie se ridică la 382,5 mm. În condiţii optime de aprovizionare cu apă, evapotranspiraţia într-o cultură de floarea-soarelui se situează în jurul a 600-700 mm. I. Păltineanu găseşte, prin determinări în câmp, un consum de apă mai mic  la floarea-soarelui în comparaţie cu porumbul şi soia. În silvostepa de sud a ţării, în medie pe 16 ani, consumul total de apă la floareasoarelui pe perioada aprilie-august pus în evidenţă de acelaşi autor este de 518 mm. În Bărăgan, consumul total de apă este de 560 mm, iar în centrul Dobrogei - 542 mm. Cerinţele plantelor de floarea-soarelui faţă de umiditate variază în funcţie de fazele de vegetaţie. De la răsărit până la formarea inflorescenţei (primele 30 de zile), floarea-soarelui consumă numai 20-25% din cantitatea de apă totală necesară în timpul vegetaţiei. Consumul cel mai mare se înregistrează în perioada de formare a capitulului - umplerea seminţelor. După unii autori, cel mai mare consum de apă se înregistrează începând cu 0-14 zile înainte de deschiderea inflorescenţei. Totuşi pentru a obţine producţii mari, umiditatea solului se cere să fie ridicată în cea mai mare parte din perioada de vegetaţie. Influenţa umidităţii solului (pe fazele de vegetaţie) asupra producţiei sunt de o reală importanţă în obţinerea de producţii ridicate de seminţe de floarea-soarelui. Se desprinde importanţa pe care o reprezintă umiditatea ridicată a solului încă de la începutul primei părţi a perioadei de vegetaţie. În cazul când umiditatea solului este scăzută până la deschiderea inflorescenţei, producţia de seminţe se reduce simţitor, chiar dacă în continuare umiditatea solului creşte. Dinamica consumui de apă la floarea-soarelui în zona de silvostepă de sud a României este foarte bine interpretată prin consumul zilnic de apă, rezultat din media lunară, şi care este următorul: în condiţii de irigare, în Bărăgan, consumul zilnic de apă este de: luna aprilie = 1,7 mm; luna mai = 2,3 mm; luna iunie = 5,6 mm; luna iulie = 5,7 mm; luna august = 3,0 mm, iar în Dobrogea este de:  luna aprilie = 1,1 mm; luna mai = 2,5 mm; luna iunie = 5,9; luna iulie = 5,7; luna august = 2,5. Umiditatea solului influenţează pronunţat nu numai producţia de seminţe, dar şi procentul de ulei. Pentru o producţie ridicată de floarea-soarelui prezintă importanţă atât rezerva de apă a solului la data însămânţării, cât şi precipitaţiile din timpul perioadei de vegetaţie. P. Semihnenko menţionează însă că cea mai mare producţie de seminţe s-a obţinut când în perioada septembrie-martie au căzut 400 - 450 mm precipitaţii. Şi pentru condiţiile din România, Berbecel a găsit o corelaţie foarte strânsă între cantitatea de precipitaţii din perioada septembrie-aprilie şi producţia de seminţe la floarea-soarelui. Cele mai ridicate producţii în Bărăgan s-au obţinut, de pildă, când în perioada menţionată au căzut 350 mm precipitaţii. Deficitul de umiditate din sol la data semănatului nu poate fi compensat de o cantitatea mai mare de precipitaţii în timpul vegetaţiei. Cantitatea de apă acumulată în sol pe perioada septembrie-aprilie constituie elementul de bază pentru stabilirea densităţii optime a plantelor. Precipitaţiile din timpul perioadei de vegetatie contribuie cu atât mai mult la creşterea producţiei cu cât ele cad în preajma deschiderii inflorescenţelor, în timpul fecundării şi umplerii seminţelor.

Lumina

Floarea-soarelui trebuie considerată cu cerinţe ridicate faţă de lumină. Planta manifestă sensibilitate vădită la intensitatea luminii în perioada de la iniţierea primordiilor inflorescenţei până la formarea tetradelor polenului, precum şi după formarea inflorescenţei. Conţinutul de ulei din miez este sensibil influenţat de intensitatea şi calitatea luminii. Fenomenul de heliotropism foarte accentuat la floarea-soarelui constituie un element estenţial care atestă cerinţele mari ale acestei specii faţă de lumină şi intensitatea luminii. Cât priveşte reacţia la fotoperioadă, floarea-soarelui prezintă mare variabilitate. În numeroasele observaţii pe această problemă s-au pus în evidenţă: forme neutre, forme de zi scurtă şi forme de zi lungă. Floarea-soarelui este totuşi considerată plantă neutră. Cultivată în SUA, în limite de latitudine 31-49 de grade, prelungirea perioadei răsărire-începutul înfloritului, în medie cu două zile pentru fiecare grad, s-a considerat a fi determinată mai mult de temperatură, întrucât din punct de vedere al numărului de frunze pe plantă formele studiate s-au comportat ca neutre faţă de lungimea zilei.

Solul

Din punct de vedere textural, sunt potrivite pentru floarea-soarelui solurile mijlocii, lutoase, luto-nisipoase, profunde, cu capacitate ridicată de reţinere a apei. Sunt nepotrivite solurile nisipoase sau solurile compacte, grele, reci. Solurile pentru cultura de floarea-soarelui trebuie să fie bogate în substanţe nutritive. Dintre solurile aflate pe teritoriul României se pretează cel mai bine a fi cultivate cu floarea-soarelui cernoziomurile, solurile brune şi brun-roşcate, precum şi solurile aluviale. Totuşi, prin folosirea îngrăşămintelor şi prin irigare, floarea-soarelui asigură producţii foarte ridicate pe nisipurile ameliorate din stânga Jiului. De asemenea, rezultatele experimentale din ultimii ani pun în evidenţă producţii economice pe vertisoluri, precum şi pe solurile podzolite. Plantele de floarea-soarelui se dezvoltă normal la un pH cuprins între 6,4 şi 7,2. Este specie moderat tolerantă la salinitate. Tipul de sol influenţează atât producţia, cât şi conţinutul de ulei în seminţele de floarea-soarelui.

Fazele de vegetaţie ale florii-soarelui

La această cultură se disting următoarele faze de vegetaţie: germinaţie (semănat-răsărit), răsărit - formarea capitulului, formarea capitulului - înflorit şi înflorit - maturitate. Faza semănat - răsărit durează în mod obişnuit 10-12 zile, însă ea poate fi mult mai lungă, acest fapt depinzând de temperatură. Sub limita minimă de germinaţie, procesul de creştere al germenilor încetează, dar se reia la ridicarea temperaturii. Faza răsărit - formarea capitulului (conul de creştere se măreşte în diametru dând naştere, după segmentarea sa, receptaculului inflorescenţei) ca durată depinde de temperatură şi de perioada de vegetaţie a cultivarelor. În general, capitulul apare după: 21-30 de zile de la răsărit, când plantele au 3-5 perechi de frunze, la hibrizii timpurii; 30-36 de zile de la răsărit, când plantele au 5-7 perechi de frunze la hibrizii semitempurii; 36-40 de zile după răsărit, când plantele au 7-9 perechi de frunze, la hibrizii târzii. La sfârşitul acestei faze, planta trece de fapt în etapa generativă. Faza formarea capitulului - începutul înfloririi (creşterea activă) durează 21-35 de zile şi se caracterizează printr-un ritm intens de creştere a plantei. În 30 de zile (4.06-4.07) plantele de floareasoarelui au crescut 105 cm (în medie 5 cm/zi), ceea ce reprezintă 75% din creşterea totală, şi au acumulat 68% din cantitatea de substanţă uscată realizată pe tot timpul vegetaţiei. În această perioadă de creştere a plantelor are loc diferenţierea florilor, formarea şi apariţia organelor de reproducere. Insuficienţa apei şi elementelor nutritive, de la formarea inflorescenţei până la înflorit, determină formarea unor inflorescenţe mici, cu număr redus de flori şi cu procent ridicat de seminţe seci. Faza de înflorit (început-sfârşit) durează 14-16 zile, timp în care tulpinile continuă să crească, însă cu ritm redus (în 10 zile, 6,0 cm). Continuă în această fază creşterea suprafeţei de asimilaţie, mai ales a frunzelor din treimea superioară a plantei. Faza sfârşitul înfloritului - maturitate (formarea seminţelor şi acumularea uleiului) durează 35 - 52 de zile (în funcţie de perioada de vegetaţie, temperatura şi umiditate).

Victor VĂTĂMANU