Cerintele fata de temperatura ale culturii de porumb boabe

Porumbul este una dintre cele mai importante plante de cultură de pe planeta noastră. Porumbul s-a extins în cultură datorită unor particularităţi fitotehnice şi biologice deosebite (Gh. Bîlteanu, V. Bîrnaure, 1979). Astfel, printre altele, porumbul rezistă bine la secetă şi caldură; are puţine boli şi puţini dăunători; se poate cultiva pe terenuri diferite şi în condiţii climatice diferite; suportă monocultura; fiind cultură prăşitoare, lasă terenul curat de buruieni; este o excelentă premergătoare pentru grâu; valorifică bine îngrăşămintele organice şi minerale; reacţionează puternic la irigaţie; are coeficient de înmulţire foarte mare etc.

---

Porumbul este o plantă cu tipul C4 de fotosinteză care prezintă o bună adaptabilitate la condiţiile de iluminare intensă şi temperaturi ridicate în timpul zilei, cu valori scăzute ale fotorespiraţiei. Principalul factor climatic limitativ al culturii porumbului îl reprezintă temperatura. Cerinţele termice ale plantei sunt relativ ridicate pe toată durata de vegetaţie, deşi sunt destul de diferite de la un stadiu de vegetaţie la altul. Constanţa termică pentru întregul ciclu experimental de vegetaţie variază, în funcţie de hibrid, între 900 şi 1.800 de grade Celsius, grade de temperatură efective (suma gradelor de temperatură mai mare de 10 grade Celsius).

Temperatura optimă de creştere a porumbului este de 28-30 de grade Celsius, dar el utilizează bine şi temperaturile moderate. Se consideră că în fazele de creştere, înflorire şi umplere a bobului, temperaturile de 10 grade Celsius determină oprirea creşterii plantelor, îngălbenirea sau albirea plantei. Temperaturile foarte ridicate, de peste 32 de grade Celsius, sunt considerate temperaturi critice pentru porumb. Prin procesul de transpiraţie, planta pierde o cantitate foarte mare de apă, se deshidratează, chiar dacă în sol planta are rezervă de apă. La temperaturi mai ridicate (48 de grade Celsius timp de 6 ore) şi în condiţii de umiditate relativ scăzută (sub 30%) planta de porumb se usucă ireversibil. Pe măsură ce înaintează în vegetaţie, cerinţele plantelor de porumb faţă de temperatură cresc. Pentru asigurarea unui ritm de creştere bun, temperaturile medii nu trebuie să scadă sub 13 grade Celsius în luna mai şi sub 18 grade Celsius în lunile iunie, iulie şi august. Temperaturile ridicate în perioada de creştere scurtează perioada de vegetaţie şi măresc ritmul de creştere al plantei. Temperatura ridicată după răsărit scurtează perioada de vegetaţie şi măreşte ritmul de creştere al plantei. De pildă, la temperatura medie de 22,7 grade Celsius, paniculul apare cu 12 zile mai timpuriu decât la temperatura medie de 20 de grade Celsius. În condiţiile când temperatura este ridicată în timpul zilei şi scăzută în timpul nopţii, ritmul de creştere al plantelor de porumb se reduce, perioada de vegetaţie se prelungeşte şi producţia scade.

În Câmpia Crişanei, după observaţiile efectuate de T. Mureşan şi colaboratorii (1966), în primele decade ale lunilor iunie şi august, în timpul nopţii, se înregistrează temperaturi de 10 grade Celsius, ajungând uneori până la 4 grade Celsius. Oscilaţiile de temperatură de la zi la noapte, care apar înainte de fecundare, întârzie evident creşterea şi dezvoltarea plantelor de porumb, au acţiune negativă asupra organelor generative bărbăteşti, anterele rămânând seci, iar grăunciorii de polen mici şi deformaţi, inapţi pentru fecundare. Pentru a deregla metabolismul plantei de porumb sunt suficiente 3-4 zile consecutive în care să acţioneze regimul cu amplitudini mari de temperatură între zi şi noapte.

Temperaturile mai mari de 35 de grade Celsius determină o grăbire a formării inflorescenţei mascule şi apariţia acesteia cu mai multe zile înaintea stigmatelor. I. Safta (1965) a găsit o decalare în apariţia acestor două inflorescenţe, la 4 hibrizi studiaţi, de 10-12 zile, faţă de numai 4-6 zile, sau 3-6 zile în alţi ani experimentaţi. Temperaturile prea ridicate determină reducerea vitalităţii polenului şi împiedicarea germinaţiei acestuia pe stigmate. Aceste cauze conduc la obţinerea în lan a unui număr mare de plante sterile. Corelând decalajul exprimat în zile între înspicare şi apariţia stigmatelor cu producţia, I. Safta constata, în toate cazurile, o corelaţie distinct negativă. Cu cât decalajul este mai mare, cu atât mai mult scade producţia. În perioada de la fecundare până la coacere, temperaturile mai mari de 30 de grade Celsius şi o atmosferă uscată pot determina coacerea prematură a porumbului, scăzând astfel recolta. Temperaturile mai mici de 16 grade Celsius şi o atmosferă prea umedă determină prelungirea perioadei de coacere.

Oscilaţiile de temperatură (30 de grade Celsius ziua şi 7 grade Celsius noaptea) începând din a 5-a zi după fecundare, cu o durată de numai 2-4 zile, determină mari modificări în procesul de formare a bobului de porumb, conducând la fenomenul de şiştăvire, cu intensităţi variate ( T. Mureşan şi colaboratorii, 1966). Scăderea temperaturii până la 1,5-3 grade Celsius, în faza de coacere în lapte, provoacă oprirea procesului de acumulare a substanţelor, înnegrirea şi distrugerea bobului. După înspicare, cerinţele plantei faţă de temperatură se reduc, rolul predominant revenind de aici înainte factorului umiditate. Temperaturile prea ridicate, combinate cu seceta atmosferică, încep să exercite o influenţă negativă. Se poate mări astfel decalajul dintre înspicat şi emiterea stigmatelor, în timp ce polenul îşi pierde valabilitatea în numai câteva ore.

Este de asemenea afectată germinaţia polenului pe stigmate sau, chiar dacă ea produce tubul polinic, nu reuşeşte să crească suficient pentru a ajunge în ovar. Din faza de coacere în ceară până la coacerea deplină, un climat uscat, cu temperaturi ridicate, asigură maturarea plantei în cele mai bune condiţii. Observaţiile din ţara noastră au arătat că brumele timpurii aduc mari prejudicii porumbului în faza de coacere în lapte, mai puţin în faza de coacere ceroasă şi nici un prejudiciu în faza de coacere deplină. Vremea călduroasă din luna septembrie are efect pozitiv când au survenit temperaturi scăzute în prima parte a perioadei de vegetaţie.

Evaluând disponibilul de temperaturi pentru porumb pe teritoriul României prin relaţia statistică între suma temperaturilor mai mari de 10 grade Celsius şi temperatura medie lunară, I. Picu, însumând valorile din fiecare lună, de la sfârşit către începutul perioadei de vegetaţie (octombrie-aprilie) şi folosind date medii multianuale din mai multe staţii meteorologice, obţine curba disponibilului mediu de temeperatură pentru zonele de cultură a porumbului din ţara noastră.

Rezultă din aceste date ca în unele zone de cultură a porumbului din România suma temperaturilor efective cerute de hibrizii de porumb este foarte scăzută, chiar sub 1.200 de grade Celsius, fapt ce atrage atenţia asupra respectării stricte a zonării acestora, asupra respectării tehnologiilor de cultivare, îndeosebi a epocii de semănat şi asupra eforturilor pentru crearea de hibrizi cu perioada de vegetaţie cât mai scurtă. Acest ultim deziderat se cere luat în considerare şi pentru zona de sud a ţării, cu toate că aici se înregistrează pe o perioadă „optimă” de vegetaţie aproape 1.600 de grade Celsius.

În cadrul „poligonului climatic” s-au calculat indicii hidrotermici (I.ht.) şi s-au trasat izoliniile acestora. Se constată că în zonele fiecăreia dintre principalele culturi (cazul porumb cu temperatură medie anuală de peste 7 grade Celsius şi cu limitele de 359-631 mm precipitaţii medii), valorile indiciilor hidrotermici sunt cuprinse între 4 şi 7, în condiţii naturale, neirigate. Rezultă de aici ca factorii climatici ar putea asigura, la neirigat, producţii de 4.000-10.500 kilograme la hectar porumb boabe, desigur dacă aceste condiţii climatice sunt bine puse de acord cu factorii edafici (corectaţi), cu hibrizii folosiţi şi cu tehnologiile aplicate.

În zonele cu temperatura medie anuală mai mare de 9 grade Celsius, evapotranspiraţia în timpul vegetaţiei este din ce în ce mai intensă. Pentru valorificarea cât mai bună a căldurii şi a luminii din aceste zone şi obţinerea unor producţii mari este necesară completarea apei din precipitaţii până la limite de 800-900 mm pentru porumb. În cazul completării precipitaţiilor cu apă prin irigaţii, valorile indicelui hidrotermic în zonele respective se ridică la 9-11,5 în cazul porumbului, putându-se realiza producţii de 9.000-14.500 de kilograme de porumb boabe.

Din teritoriul agricol al ţării, pe 76% din suprafaţă factorul termic este favorabil şi foarte favorabil culturii de porumb, el putând asigura, aşa cum am văzut, obţinerea de recolte ridicate. Cantitatea de căldură variază totuşi foarte mult în zonele agricole, limitele foarte distanţate ale temperaturilor medii anuale de la mai puţin de 7 grade Celsius la peste 11 grade Celsius oferă sume ale gradelor de temperatură foarte variate în perioada de creştere şi dezvoltare a plantelor de porumb în diferite zone. În unele dintre acestea, factorul termic (căldură) este factor limitativ pentru producţia de porumb (Câmpia de Sud a României).

Factorul căldura şi implicit lumina pot fi în mai mică măsură modificaţi, dar gradul lor de valorificare poate fi mult îmbunătăţit prin măsurile pe care le putem aplica, cum ar fi: zonarea culturii porumbului, repartizarea acestuia pe teritoriu făcându-se ţinând seama de căldura necesar pentru a ajunge la maturitate şi a asigura producţii mari. Trebuie evitată amplasarea pe zone şi microzone cu căldură şi lumină abundentă a hibrizilor care necesită o sumă mai mică de grade de temperatură; crearea şi folosirea de hibrizi cu suprafaţa foliară mai mare, cu o creştere vegetativă rapidă; alegerea unei densităţi corespunzătoare a plantelor pe unitatea de suprafaţă şi orientarea rândurilor astfel încât toate plantele să primească maximum posibil de căldură şi lumină, iar producţia de masă organică asimilată să fie maximă pe unitatea de suprafaţă.

Victor VĂTĂMANU

revista, agricultura, vegetal, tehnologie, cerinte de temperatura, cultura de porumb boabe