REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Cerințele speciilor pomicole față de factorii de mediu

15/11/2021

0 Comments

 
Picture
​Factorii de mediu influențează în mod considerabil creșterea și rodirea speciilor pomicole, aceștia fiind hotărâtori în obținerea unor producții de calitate și profitabile. Ecosistemul pomicol este alcătuit din biocenoza pomicolă (totalitatea speciilor de plante și animale care conviețuiesc în livadă) și biotopul pomicol (totalitatea factorilor abiotici de climă și sol în care se desfășoară procesele biologice ale biocenozei). Biocenoza pomicolă poate fi tradițională, clasică, intensivă și superintensivă. Biocenozele intensive și superintensive sunt mai puțin stabile întrucât ecosistemul pomicol este mai încărcat, mai artificializat și ca atare factorii adverși acționează mai puternic.
​Influența biotopului pomicol (clima și solul) este considerabilă atât asupra cantității, dar mai ales asupra calității producției. Intervenția omului asupra factorilor de biotip trebuie să se înscrie în direcția menținerii nealterate a mediului ambiant.
 
Lumina, factor de biotop în pomicultură
Lumina reprezintă factorul de vegetație de bază în viața tuturor plantelor superioare, stând la baza procesului de fotosinteză. Speciile pomicole sunt în general heliofile. În condiții de lumină suficientă, ca durată și intensitate, frunzele asimilează intens, fructele se colorează și sunt de bună calitate, ramurile de rod au o longevitate mai mare, starea fitosanitară este bună. În zonele cu resurse luminoase nesatisfăcătoare, pomii cresc în înălțime, fructele sunt slab colorate și puțin aromate, atacul de boli și dăunători este mai intens.
În funcție de pretențiile la lumină, speciile pomicole se grupează astfel: cu cerințe mari sunt nucul, piersicul, caisul, migdalul, cireșul, cu cerințe mijlocii sunt părul, mărul, gutuiul, prunul, vișinul, iar cu cerințe mai mici sunt zmeurul, căpșunul, agrișul, coacăzul, afinul.
În cadrul fiecărei specii, soiurile au pretenții diferite față de intensitatea luminii. În diferite faze fenologice, pretențiile față de lumină diferă, la înflorit și la maturarea fructelor se înregistrează cea mai mare nevoie de lumină.
 
Căldura, factor de biotop în pomicultură
Căldura aerului și a solului influențează nemijlocit și hotărâtor creșterea și rodirea speciilor pomicole. În timpul iernii (repausul profund) speciile pomicole rezistă bine la ger, dar dacă temperaturile scad sub aceste limite se înregistrează pagube, degeră mugurii floriferi, cambiul, scoarța și uneori întreaga parte aeriană la piersic, migdal, smochin.
În continuare prezentăm cerințele față de căldură și apă la câteva specii pomicole.
Astfel, minima absolută de temperatură este cuprinsă între minus 34-35 grade Celsius (măr) și minus 22-26 grade Celsius (piersic). Media anuală de temperatură este cuprinsă între 8,8-10 grade Celsius (cais, piersic) și 9,5-10,5 grade Celsius (păr), media temperaturilor în perioada de vegetație este cuprinsă între 12-18 grade Celsius (măr, prun) și 19-21 grade Celsius (cais, piersic). Media de temperatură a lunilor de vară este cuprinsă între 19-20 grade Celsius (cireș) și 23-25 grade Celsius (cais, piersic). Suma totală a precipitațiilor anuale este cuprinsă între 500-600 mm (cais, piersic) și 600-750 mm (măr, păr).
Primăvara la reluarea vegetației, diferite organe sunt foarte sensibile la înghețurile târzii. Astfel, butonii florali rezistă la minus 3,5-5,5 grade Celsius, florile până la minus 2-3,1 grade Celsius, în schimb fructele abia legate sunt afectate de minus 1,1-1,7 grade Celsius. De aceea primăvara trebuie să protejăm pomii de înghețuri.
În perioada de vegetație se înregistrează temperaturi minime, optime și maxime pentru fiecare fenofază. Căldurile mari peste plus 35 grade Celsius însoțite de seceta aerului sunt greu suportate de majoritatea speciilor pomicole.
În funcție de cerințele față de căldură, plantele fructifere se clasifică astfel: puțin pretențioase, arbuști fructiferi, căpșunul, mărul și unele soiuri de vișin, pretențioase, părul, nucul, cireșul, gutuiul, prunul, cu cerințe mari, piersicul, caisul, migdalul, castanul dulce, smochinul.
În funcție de aceste cerințe se face repartizarea pe teritoriu a diferitelor specii și soiuri de pomi și arbuști fructiferi.
 
Apa, factor de biotop în pomicultură
Apa reprezintă componenta de bază a celulei vegetale atingând 88-92% în fructe. Cerințele speciilor pomicole față de apă sunt mari dar diferite în funcție de specie și de fenofază. Un piersic care sintetizează 20 kilograme de substanță uscată, consumă 60-100 hectolitri apă, adică are un coeficient de transpirație între 300 și 500.
Seceta provoacă încetinirea sau încetarea creșterii, îmbătrânirea țesuturilor, o inducție florală slabă, fructele rămân mici, iar la secete mari, pomii se usucă.
Excesul de apă în sol duce la asfixierea sistemului radicular, iar în aer împiedică polenizarea, intensifică atacul de boli.
În funcție de cerințele lor de apă, speciile pomicole se împart astfel coacăzul, agrișul, zmeurul, căpșunul, au nevoie de peste 750-800 mm precipitații pe an, în timp ce mărul, prunul, gutuiul și părul altoit pe gutui au nevoie de aproximativ 700 mm precipitații pe an, cireșul, vișinul, nucul, soiurile de vară de măr, păr, au nevoie de aproximativ 600 mm precipitații pe an, piersicul, caisul, migdalul reușesc și la 500 mm precipitații pe an, dar reacționează bine la irigare.
Cele mai bune surse de apă pentru pomi sunt ploile de peste 10 mm, zăpada și chiar roua care poate totaliza în unele zone 40-50 mm/an. Chiciura, poleiul, bruma și mai ales grindina reprezintă calamități grave. Umiditatea aerului trebuie să fie de 65-80%, variabilă în funcție de specie.
 
Solul, factor de biotop în pomicultură
Solul influențează în mod considerabil creșterea și rodirea pomilor fructiferi. Grosimea solului trebuie să fie de minim 0,8-1,0 metri și de 2,0-2,5 metri pentru speciile cu înrădăcinare profundă. Textura trebuie să fie luto-argiloasă, luto-nisipoasă, destul de ușoară, mai ales pentru cais, piersic, cireș, păr altoit. Prunul, mărul și parțial părul altoit pe gutui se adaptează și pe soluri ceva mai grele cu argilă până la 35-40%. În zonele calde, se vor prefera solurile mai grele care rețin mai bine apa și invers, în zonele umede și mai reci.
Solurile pomicole trebuie să fie aerate, cu o porozitate de 44-52%. Conținutul în humus trebuie să fie de 2,0-3,0%, conținutul în elemente minerale mediu spre bun, pH 5,5-8,2. Adâncimea apei freatice, diferă în funcție de specie, de la 0,8-1,0 metri la căpșun, până la 3-3,5 metri la nuc. Pentru majoritatea speciilor pomicole apa freatică trebuie să fie plasată sub 1,5-2 metri.
Speciile pomicole nu reușesc pe același loc întrucât se semnalează așa-zisul fenomen de oboseală al solului. Din același motiv nu mai reușesc completările golurilor după un număr mare de ani făcute cu aceeași specie.
Dacă plantăm sămânțoase după sâmburoase, plantarea se poate face imediat. La replantarea cu aceeași specie trebuie să menținem o pauză a terenului de 5-6 ani în cazul piersicului și caisului și de 3-5 ani la restul speciilor.
 
Atenție! Înainte de a investi în pomicultură, judecați cu multă atenție condițiile de climă și de sol din zona respectivă și numai după aceea treceți la acțiune. Insuficiența căldurii, a luminii, frecvența grindinei și a brumei sunt însă inconveniente care se combat greu și cu cheltuieli mari.
 
Victor Vătămanu
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE