Challenger MT 775 E - un șenilat care intervine atunci când un tractor pe roți își atinge limitele15/8/2015
Vasile NICA, brand manager Challenger, MEWI MT 775E Challenger a fost votat drept câştigător al titlului de Maşină a Anului la SIMA 2015, una dintre cele mai prestigioase distincţii pentru tractoarele ce încorporează tehnologie inovatoare şi performanţă generală. Selecţia a fost făcută de 19 jurnalişti independenţi din presa agricolă, reprezentând 17 ţări europene. Motorul este inima unui tractor… Seria de tractoare cu şenile MT 700E este propulsată de noile şi mult apreciatele motoare AGCO POWER, motoare ce fac parte din portofoliul grupului AGCO de mai bine de 10 ani şi care au fost dezvoltate şi proiectate în mod special pentru lucrul intens în agricultură, detaliu foarte important din punct de vedere al fiabilităţii motorului pe termen lung. Cu o capacitate de 9,8 litri, nu mai puţin de şapte cilindri şi o putere maximă dezvoltată de 431 CP, noul MT 775E va duce la bun sfârşit orice lucrare care, pentru un tractor clasic, se dovedeşte mult prea dificilă… La puteri ce depăşesc 400 CP, singurul pariu posibil este pe transmisiile Automatic Powershift Nimic nu se compară cu fiabilitatea unei transmisii complet automate Powershift, care, împreună cu noul motor în şapte cilindri, va asigura un consum de combustibil imbatabil datorită modului „auto“ care va permite transmisiei să schimbe vitezele în funcţie de condiţiile din teren, fără ca utilizatorul să simtă acest lucru în mod direct. Un aport important în reducerea consumului îl are sistemul de rulare cu şenile Challenger Mobil-Trac, care, datorită amprentei la sol de aproximativ 3,7 mp, reduce patinarea la nici mai mult, nici mai puţin de 3%, de neimaginat pentru un tractor cu roţi! Productivitate fără rabat de la confort Oricine îşi doreşte ca utilajele să funcţioneze cât mai multe ore şi, evident, la sfârşitul zilei să aibă cât mai multe hectare lucrate, pentru că viteza de lucru în agricultură poate face cu adevărat diferenţa la recoltare. Oricât de performant este un tractor, dacă nu este confortabil şi în acelaşi timp uşor de utilizat, putem să uităm de productivitate. Din acest motiv, la noua serie Challenger MT700E, confortul utilizatorului în cabină nu a fost lăsat la urmă, ci, dimpotrivă, i s-a acordat o atenţie sporită. În primul rând, vizibilitatea, atât pe timp de zi, cât şi de noapte, datorită setului complet de lumini. Comenzile intuitive şi simplu de utilizat vin în ajutorul utilizatorului. Ergonomia şi calitatea, preluate din industria autoturismelor de lux, se simt nu doar la opţionale (scaune îmbrăcate în piele, oglinzi electrice şi încălzite, faruri cu xenon etc.), ci şi în dotarea standard. Scaunul cu sistem de suspensie cu pernă de aer, comenzi amplasate pe cotiera de comandă, împreună cu monitorul central, unde sunt afişate majoritatea funcţiilor tractorului, navigaţie prin satelit etc. sunt doar câteva dintre ele. Când precizia şoferului scade, intervine tehnica Sistemul de ghidare automată prin satelit nu mai este un moft, este o necesitate! Tocmai de aceea tractoarele Challenger vin echipate din fabrică, având un astfel de sistem, care, practic, conduce tractorul, fără a fi nevoie de intervenţia operatorului decât în cazuri excepţionale, ce nu depăşesc 5% din timpul total de utilizare în câmp. Indiferent dacă sistemul este utilizat pe timp de zi sau noapte, precizia lui este mereu aceeaşi şi poate ajunge, în funcţie de echipare, la o marjă de eroare de ±2 cm, lucru de neimaginat atunci când se lucrează clasic, cu marcatori. Dispar din start greşurile şi se poate calcula economia realizată în timpul lucrărilor atât la pregătit terenul, cât şi la semănat, erbicidat, fertilizat şi chiar recoltat, pentru că acest sistem poate fi luat de pe tractor şi montat, spre exemplu, pe o combină Fendt sau o maşina de erbicidat autopropulsată Challenger.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
|