Combaterea bolilor de tip mană la plantele cultivate

Bolile plantelor cunoscute generic sub denumirea de mană sunt cauzate, după cum prezintă V. Rotaru, de ciuperci fitopatogene din clasa Oomycetes. Această clasă de ciuperci este formată din două ordine, patru familii şi nouă genuri.

Ciupercile Oomycete care produc mănări sunt parazite obligate (exceptând familia Pythium şi Aphanomycetes). Mănările se manifestă pe toate organele plantelor, cu atacul caracteristic pe frunze. Pe frunze, în general pe faţa superioară, apar pete de decolorare care în timp evoluează în arsuri, iar în dreptul lor se formează fructificaţiile asexuate ale ciupercilor (conidiofori cu conidii). Lupta cu mana plantelor dispune de mai multe mijloace, care, după momentul în care se aplică şi acţionează asupra agentului patogen, se împart în două grupe mari: preventive şi curative.

Mijloacele de combatere a manei preventive (indirecte) se aplică înaintea producerii infecţiei. Urmăreşte distrugerea patogenilor înainte de a fi pătruns în plantă.

Mijloacele de combatere a manei curative (directe) urmăresc distrugerea paraziţilor care au pătruns şi se dezvoltă în plantă. Au un rol limitat în combaterea manelor şi sunt mai puţin numeroase. După modul de acţiune şi aplicare deosebim patru grupe de mijloace de combatere:

1. Mijloace culturale - pot contribui într-o măsură foarte mare la reducerea posibilităţilor de răspândire, înmulţire şi iernare a patogenilor care produc boli de tip mană.
Drenarea terenului - terenurile umede, cu umiditate excesivă, favorizează dezvoltarea anumitor patogeni, cum sunt ciupercile din genurile Pythium, Aphanomyces, Phytophthora etc. Aceste terenuri se vor evita sau se vor lua măsuri de eliminare a excesului de apă din sol prin drenare.
Aplicarea unei rotaţii corespunzătoare – în sol se înmulţesc sau trăiesc saprofit, menţinându-se în viaţă mai mulţi ani, patogeni care atacă organele subterane ale plantelor: Phythium, Aphanomyces, Phytophora etc. Tot în sol se menţin în viaţă, un timp oarecare, şi formele de rezistenţă ale unor patogeni care atacă părţile aeriene ale plantelor: Peronospora sp. ş.a. O importanţă deosebită o reprezintă frecvenţa revenirii plantei-gazdă pe acelaşi teren. Procentul plantelor atacate de boli de tip mană creşte cu cât planta-gazdă a unui patogen revine pe acelaşi teren cât mai des. În rotaţiile de lungă durată, bazate pe alternarea în cultură a unui număr mai mare de plante, posibilităţile de înmulţire în sol a unor patogeni creatori de mană sunt mult mai reduse. Asolamentul (amplasarea în spaţiu a tarlalelor ocupate de culturile care se succed în rotaţie) prezintă, de asemenea, o mare importanţă fitopatologică.
Alegerea terenurilor de cultură - alegerea unui teren cât mai potrivit pentru cultivarea unei plante este una dintre măsurile culturale importante care previne apariţia unor mane. Prin alegerea raţională a terenului de cultură se va da fiecărui teren întrebuinţarea cea mai potrivită, evitându-se cultivarea plantelor sensibile la frig în terenuri reci, expuse vânturilor, a plantelor de umbră în terenuri puternic însorite.
Aplicarea raţională a îngrăşămintelor - carenţa sau excesul de îngrăşăminte, ca şi aplicarea unilaterală a îngrăşămintelor, pot cauza modificări ale rezistenţei plantelor, mărind sensibilitatea lor la mână. Exemplu: excesul de azot creşte gradul de atac al manei la soia.
Lucrările solului - contribuie la crearea condiţiilor optime pentru dezvoltarea plantelor, care devin mai rezistente la boli şi distrug organele de propagare a patogenilor.
Lucrările superficiale - sunt făcute imediat după recoltare şi favorizează germinarea seminţelor scuturate şi răsărirea tinerelor plantule (samulastra), care servesc drept plante intermediare de trecere a patogenului pe următoarele culturi. Această samulastră este îngropată în sol de arătura adâncă de toamnă.
Arătura adâncă de toamnă - este lucrarea de bază a solului şi îndeplineşte un rol fitosanitar foarte important: îngroapă adânc în sol, pe lângă samulastră, toate resturile de plante atacate, rămase pe sol sau în straturile artificiale ale solului, precum şi formele de rezistenţă (iernare) ale ciupercilor din ordinul Oomycetes.
Semănatul şi plantatul - timpul şi modul cum se plantează poate să influenţeze într-o mare măsură infecţia şi dezvoltarea atacului patogenilor care produc mana.
Epoca de semănat şi plantat - datele optime de semănat stabilite pe considerente fitotehnice, în majoritatea cazurilor, coincid cu reguli fitosanitare cerute. Limitele epocii optime de semănat sunt atât de largi încât cerinţele fitosanitare pot fi satisfăcute numai prin deplasarea semănatului sau plantatului spre începutul sau sfârşitul acestei perioade.
Adâncimea semănatului sau plantatului - în linii mari, adâncimea normală de semănat sau plantat, stabilită pe baza cerinţelor fiziologice ale plantelor, coincide cu aceea indicată de cerinţele fitosanitare privind mana. În unele cazuri însă, pentru prevenirea unor atacuri puternice, se recomandă o adâncime de semănat sau plantat mai mare sau mai mică. Exemplu poate fi prevenirea infecţiei cu Phytophtora infestans (Mana solanaceelor) la cartof, când se recomandă plantarea tuberculilor la o adâncime mai mare decât cea normală din două motive: primul ar fi împiedicarea colţilor debili să nu poată ajunge la suprafaţa terenului, constituind astfel focare de răspândire a infecţiei, iar al doilea ar urma ca tuberculii noii plante să se formeze la o adâncime mai mare, fiind astfel feriţi de infecţiile produse de conidiile sau zoosporii ciupercii antrenaţi în sol de apa de ploaie.
Distanţa între plante pe rând şi între rânduri - condiţiile optime de spaţiu stabilite pe raţiuni de ordin fitotehnic concordă, în general, cu cele cerute de necesităţi de ordin fitopatologic. În unele cazuri însă, pentru a preveni atacurile puternice produse de unele mane, trebuie să ne abatem de la reguli. Aşa de exemplu, o desime mai mare a plantelor în vii asigură condiţii de umiditate favorabile atacului de Plasmopara viticolă (mana viţei-de-vie).
Folosirea de seminţe şi material săditor sănătos - un număr de agenţi patogeni care produc boli de tip mană se transmit prin seminţe sau organele de înmulţire vegetative (butaşi, bulbi, tuberculi, rădăcini ş.a), prin răsaduri şi puieţi. Exemplu: prin sămânţă şi material săditor se transmit, de la un an la altul, mana soiei (Peronospora manshurica), mana cartofului, tomatelor, vinetelor etc. (Phytiphthora infestans) şi alte numeroase Peronosporaceae. Pentru combaterea manelor care se transmit pe această cale, folosirea la semănat sau plantat a unui material sănătos reprezintă o măsură culturală de mare eficienţă economică.
Lucrările de întreţinere a culturilor - dintre lucrările de îngrijire a culturilor, plivitul şi prăşitul îndeplinesc un rol fitosanitar însemnat. Astfel, sunt distruse focarele de răspândire a manelor. De exemplu: viile îmburuienate sunt expuse într-o măsură mai mare atacului de mană.
Irigarea culturilor - asigură dezvoltarea normală a plantelor care devin mai rezistente la atacul agenţilor patogeni care produc mana.
Recoltarea la timp a culturilor - poate avea un rol pozitiv.
Măsuri de igienă culturală - cuprind toate măsurile care urmăresc înlăturarea focarelor de răspândire a patogenilor care produc mana şi impiedicarea perpetuării lor de la un an la altul.
Adunarea şi distrugerea după recoltarea culturilor atacate a resturilor de plante rămase în câmp sau în livezi şi grădină - patogenii continuă să-şi ducă viaţa pe resturile de plante rămase după recoltare (mirişti, frunze căzute, vreji, tulpini, fructe, seminţe etc.). Prin adunarea şi distrugerea lor prin foc sau prin îngroparea părţilor de plante atacate se pot diminua în mare măsură posibilităţile de iernare a agenţilor patogeni, deci a pericolului apariţiei lor în anul următor.
Distrugerea plantelor care pot servi drept gazde intermediare pentru paraziţi - cel mai elocvent exemplu este atacul ciupercilor din genul Ptytium, pe care îl găsim atacând mai multe familii de plante.
Arderea miriştilor - în cazuri excepţionale, atacul puternic al unui patogen, care se transmite în anul următor pe resturile de pe mirişte sau prin oosporii de rezistenţă ce se găsesc pe sol, se recomandă arderea (în mod excepţional) a miriştilor, cu multă precauţie, şi luarea măsurilor de rigoare.
Respectarea măsurilor de igienă în operaţiunile executate de muncitori - în răsadniţe, sere şi solarii, pepiniere etc. se va acorda o mare importanţă curăţeniei lucrărilor, uneltelor cu care se lucrează, deoarece multe mane sunt transmise de către om prin atingerea plantelor bolnave sau prin unelte.
Evitarea îngrăşării solului cu gunoi de grajd de la animalele hrănite cu plante bolnave - sporii de rezistenţă ai ciupercilor oomycete, trecuţi prin tubul digestiv al animalelor, rămân în parte în viaţă şi ajung pe platforma de gunoi şi de aici în câmp. Cultivare de soiuri rezistente - este una dintre cele mai eficace şi mai economice măsuri de combatere a manelor. În România, amelioratorii lucrează pentru obţinerea de soiuri şi/sau hibrizi (floarea-soarelui, cartof etc.).

2. Mijloace biologice - cercetarea românească pune accent în utilizarea metodelor biologice pe folosirea metodelor bazate pe antagonismul dintre agenţii patogeni care produc mana şi alte microorganisme. Astfel, au fost create şi sunt în studiu numeroase biopreparate care au un pronunţat caracter antagonist faţă de ciupercile fitopatogene din sol, cum sunt: Phytophthora nicotianae, Phytium sp. ş.a.

3. Mijloace fizico-mecanice - fizioterapia are o pondere limitată, dar prezintă o importanţă deosebită pentru combaterea unui număr însemnat de patogeni care produc mana. Din această grupă de mijloace prezentăm: Căldura - termoterapia se practică de multă vreme pentru dezinfectarea solului, a materialului de semănat şi plantat, în tratamentul plantelor sau părţilor de plante. Sterilizarea pământului în răsadniţe, sere, solarii etc. se realizează prin tratamentul hidrotehnic, folosindu-se 10-12 litri de apă clocotită la metrul pătrat, când se poate ridica temperatura la 65-70 de grade Celsius pe o adâncime de 10 cm. Acest procedeu se poate folosi şi pentru dezinfectarea ghivecelor cu pământ, care se scufundă în apă fiartă (98 de grade Celsius) timp de 5 minute. Se distrug astfel oosporii, conidiile şi alte forme de transmitere a ciupercilor Aphanomyces sp., Phytium sp., Phytophthora sp. ş.a., aflate în/pe sol. Pentru sterilizarea parţială a solului se foloseşte pe o scară mai largă tratamentul cu vapori de apă supraîncălziţi produşi de generatoare de vapori.

Pentru sterilizarea unor suprafeţe mai mari de sere sau răsadniţe se folosesc instalaţii speciale, cum sunt: ţevile dispuse paralel, reţelele de tuburi ceramice cu numeroase găuri pe toată lungimea lor, rampe de dezinfectare etc. Metoda sterilizării cu apă fierbinte este superioară celorlalte. Apa caldă se foloseşte şi în dezinfectarea tuberculilor de cartofi infectaţi cu miceliul ciupercii Phytophthora infestans, care produce mana cartofilor. În acest scop, tuberculii se ţin în apă caldă la 45-48 de grade Celsius, timp de 4 ore.

Lumina solară - helioterapia se recomandă mai ales în scopul dezinfectării seminţei. Tratamentul constă în expunerea seminţelor sau a materialului de plantat (tuberculi), aşezate în strat subţire, la acţiunea directă a razelor solare, timp de câteva zile.

Radiaţiile - se utilizează în cercetarea agricolă pentru crearea de linii, soiuri şi hibrizi de plante, rezistente, imune sau tolerante faţă de acţiunea patogenilor care produc mana.

Mijloace mecanice - mijloacele mecanice cu caracter profilactic în combaterea manei sunt vânturarea şi sortarea seminţelor diferitelor specii de plante, cu scopul de a înlătura corpurile străine, cum sunt: resturile vegetale, pământ, seminţe de buruieni, boabe cu oospori din cultură pe care vrem să o semănăm etc. Decuscutarea mecanică a seminţelor de leguminoase furajere contribuie şi ea la eliminarea seminţelor acestor culturi care au germeni infecţioşi de oomycetes.

4. Mijloace chimice - chimioterapia (stricto senso = vindecarea plantelor prin tratamente chimice este în mod convenţional folosit în sensul larg, cuprinzând şi folosirea substanţelor chimice cu caracter preventiv) are o importanţă deosebită, deoarece prin varietatea, numărul şi eficacitatea mijloacelor de care dispune găseşte o utilizare foarte largă, putând asigura mai operativ prevenirea sau diminuarea pagubelor pe care le produc unii agenţi patogeni.

Victor VĂTĂMANU