Combaterea bolilor în cultura de floarea-soarelui

1/7/2020

Floarea-soarelui este una dintre culturile agricole la care producţia este cel mai mult afectată de atacul diferiţilor paraziţi vegetali, după cum afirma V. Popescu. Tocmai de aceea, în continuare, vom prezenta succint principalele boli ale florii-soarelui.

Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) şi putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea)

Sunt boli răspândite în toate zonele de cultură ale florii-soarelui, atacul fiind mai accentuat în regiunile şi în anii cu umiditate ridicată. Atacul se manifestă în toate fazele de vegetaţie şi pe toate organele plantei, însă maximum de sensibilitate îl prezintă faza de plantulă, imediat după răsărire, şi apoi în faza formării capitulelor. În cazul plantulelor, tulpina se înmoaie, se brunifică şi putrezeşte. În faze mai târzii, infecţia se manifestă la baza tulpinii, unde apar pete alb-cenuşii şi are loc înmuierea ţesuturilor, urmate de ofilirea plantelor. Pe capitule se formează o pâslă cenuşie şi întregul capitul se înmoaie, apoi putrezeşte.

Patogenii respectivi se transmit de la un an la altul prin scleroţi, care cad pe sol sau sunt amestecaţi cu sămânţa. Atacul este mai puternic în anii cu precipitaţii abundente şi temperaturi ridicate. Prevenirea atacului se face prin selectarea seminţelor cu îndepărtarea scleroţilor, rotaţia culturilor, evitarea ca premergătoare a fasolei, soiei şi rapiţei, arături adânci, folosirea hibrizilor mai rezistenţi etc.

În cazul când apare atacul pe capitule, se aplică tratamente în timpul vegetaţiei (cu tractorul încălecător sau cu elicopterul). Primul tratament se aplică până la apariţia florilor ligulate, iar al doilea tratament, dacă este cazul, se aplică la 10-15 zile după sfârşitul înfloritului.

Mana (Plasmopara helianthi)

Este răspândită în toată ţara, în special în anii cu precipitaţii abundente. Bola se manifestă în special pe frunze, unde apar pete decolorate, iar pe dosul frunzelor, în dreptul petelor, se formează o pâslă compactă alb-cenuşie. Frunzele atacate se zbârcesc şi se ususcă, iar plantele pier de timpuriu. Aceste plante rămân pitice, cu sistemul radicular slab dezvoltat. La plantele avansate în vegetaţie, efectul parazitului este mai redus. Treansimiterea bolii de la un an la altul este asigurată de sporii aflaţi în resturile vegetale ale florii-soarelui. Primăvara devreme, când se constată atacul la plante, se recomandă distrugerea plantelor bolnave prin smulgere şi ardere. Se recomandă cultivarea hibrizilor de floarea-soarelui rezistenţi la mană.

Pătarea brună şi frângerea tulpinilor (Phomopsis spp.).

Este o boală apărută mai recent în România, în vestul ţării în special, însă acum s-a răspândit în toate zonele cultivate cu floarea-soarelui. Atacă, în special, tulpinile şi frunzele, unde apar pete brune cu marginile difuze şi cu extindere în profunzime.Ca urmare, circulaţia sevei este stânjenită sau chiar întreruptă. Plantele bolnave se frâng sub propria lor greutate. Infecţia plantelor are loc în faza de 6-8 frunze, dar primele simptome sunt vizibile la formarea butonului floral.

Boala se transmite prin fructificaţiile ciupercii ce se formează pe resturile vegetale rămase la suprafaţa solului sau îngropate superficial.

Înnegrirea tulpinilor (Phoma macdonaldi)

Se întâlneşte în toate zonele, dar pagube însemnate produce în sud-vestul ţării. Se manifestă către sfârşitul vegetaţiei şi petele produse de acest patogen sunt de culoare neagră-intensă, cu luciu metalic caracteristic. La atac puternic are loc înnegrirea totală a tulpinii. Distrugerea ţesuturilor mecanice duce la frângerea tulpinilor. Transmiterea bolii este asigurată de resturile vegetale infectate.

Putrezirea rădăcinii şi a tulpinii (Sclerotium batalicola)

Atacul se manifestă pe rădăcini, colet şi tulpină, determinând uscarea prematură a plantelor şi o insuficientă umplere a seminţelor. Se observă scleroţii negri încrustaţi în porţiunile atacate prin care se transmite boala de la un an la altul.

Rugina (Puccinia helianthi)

Atacă în toate fazele de vegetaţie şi se observă pe cotiledoane, pe frunze şi chiar pe capitul. Apar pete galbene-portocalii, iar mai târziu pustule brune, prăfoase şi în final, negricioase. Iernează sub formă de teleutospori, care în anul următor infectează plantele de floarea-soarelui. Măsurile de prevenire sunt cele agrofitotehnice.

Putregaiul cenuşiu (Botytis cinerea)

Atacă multe specii de plante. În anii cu exces de umiditate apare atacul şi pe floarea-soarelui, în special în Câmpia de Vest şi în nordul Moldovei. Sunt atacate toate părţile plantei şi chiar sămânţa din depozit, dacă are umiditate mai mare. Porţiunile atacate sunt acoperite cu un strat prăfos, de culoare cenuşiu-verzuie. Ciuperca iernează în resturile vegetale sau în sămânţă şi se propagă în anul viitor pe plantele de floarea-soarelui.

Măsuri generale de prevenire şi combatere a bolilor

În acţiunea de luptă integrată împotriva bolilor ce atacă cultura de floarea-soarelui se au în vedere, în primul rând, măsurile agrofitotehnice, urmate de cele genetice, respectiv folosirea hibrizilor rezistenţi
şi, în cele din urmă, măsurile chimice. Dintre măsurile agrofitotehnice menţionăm:

respectarea asolamentului şi a rotaţiei culturilor, astfel încât floarea-soarelui să revină pe acelaşi loc după cel puţin 6-7 ani. În cadrul rotaţiei culturilor trebuie evitată folosirea ca premergătoare pentru floarea-soarelui a fasolei, soiei şi rapiţei, care au boli comune (Sclerotinia sclerotiorum);
efectuarea lucrărilor solului de bună calitate după cultura de floarea-soarelui. Mai întâi, prin lucrările de discuire, se vor fragmenta resturile vegetale, după care, prin arătură, se va sigură încorporarea acestora în sol. Introducerea sub brazdă a resturilor vegetale, care găzduiesc tot felul de patogeni, contribuie la distrugerea acestora;
fertilizarea corectă asigură dezvoltarea viguroasă a plantelor. Fertilizarea unilaterală cu azot în exces duce la sensibilizarea plantelor faţă de atacul patogenilor. Fertilizarea cu fosfor şi, mai ales, cu potasiu măreşte rezistenţa plantelor faţă de boli. Cel mai corect este să se realizeze o fertilizare echilibrată;
epoca de semănat are influenţă asupra atacului de boli la floarea-soarelui, în sensul că, semănată la timp (6-7 grade Celsius), ea se dezvoltă normal în primele faze, iar când scleroţii şi sporii agenţilor patogeni devin activi (12 grade Celsius) plantele sunt deja viguroase;
sămânţa folosită la semănat să fie obţinută din loturi de hibridare cu plante sănătoase, să fie condiţionată şi, pentru orice eventualitate, tratată;
desimea plantelor are o influenţă în apariţia atacului diferitelir boli. La desime mare, plantele au tulpina subţire, firavă, sensibilă la îmbolnăviri şi se menţine un microclimat umed, propice dezvoltării patogenilor;
îmburuienarea culturii creează condiţii propice atacului diferiţilor patogeni, atât prin menţinerea microclimatului umed, cât şi prin faptul că unele buruieni sunt plante-gazdă pentru anumiţi patogeni;
irigarea culturii într-o perioadă mai târzie, după înflorit, favorizează îmbolnăvirea plantelor;
recoltarea culturii de floarea-soarelui în epoca optimă, cu evitarea scuturării anumitor scleroţi pe sol, contribuie la evitarea răspândirii patogenilor.

În ceea ce priveşte prevenirea atacului de boli la cultura de floarea-soarelui prin folosirea de hibrizi cu rezistenţă genetică, se are în vedere ca, în funcţie de arealul de răspândire a diferiţilor patogeni, să se cultive în fiecare zonă hibrizi rezistenţi la bolile respective. Dacă măsurile enumerate mai sus nu reuşesc să evite atacul diferitelor boli, se va recurge la aplicarea tratamentelor chimice.

Cele mai economice tratamente chimice şi cu impact minim asupra mediului sunt cele ce privesc tratamentul seminţei. În situaţia în care acesta nu a avut eficienţa necesară, se vor aplica tratamente în timpul vegetaţiei, aşa cum s-a arata la prezentarea bolilor amintite. Tratamentele în vegetaţie se corelează cu fazele de creştere a plantelor şi nu se vor aplica în perioada de înflorit şi polenizare. Primul tratament se recomandă a se aplica la începutul formării butonului floral. Al doilea tratament, înainte de înflorit. Cel de-al treilea tratament, dacă este cazul, se aplică la 7-8 zile după înflorit.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Combaterea bolilor în cultura de floarea-soarelui

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT