Combaterea bolilor si a daunatorilor in sistemele agroforestiere

Din recolta mondială potenţială se pierd, în medie, după cum prezintă M. Soare şi O. Paniţa (2009), aproximativ 30-35% din plantele de cultură din cauza agenţilor patogeni şi a dăunătorilor. În statele cu agricultură evoluată şi intensivă, pierderile sunt estimate la 15-20%, în timp ce în ţările cu economii mai puţin dezvoltate pagubele sunt de 40-50% şi uneori chiar mai mult. Astfel, plantele cultivate sunt supuse acţiunii distructive a peste 50.000 de fungi, care includ circa 1.500 de boli, a peste 800.000 de insecte, dintre care 10.000 pot determina efecte devastatoare, a 15.000 de nematode, dintre care aproximativ 1.500 provoacă pagube grave etc. (Farmer`s digest, 1979).

---

În lupta împotriva acestui flagel, culturiletrebuie protejate prin restrângerea acţiunilor dăunătoare ale paraziţilor vegetali şi animali şi, în final, prin distrugerea lor, care să cuprindă o gamă largă de procedee, metode şi mijloace vizând asigurarea sănătăţii plantelor pe tot parcursul perioadei de vegetaţie. Aşadar, este necesar să se folosească un complex de măsuri agrobiologice, format din două secvenţe bine determinate şi care au un efect de combatere scontat numai prin acţiune comună, sinergică. Aceste secvenţe sunt reprezentate de metodele preventive, care însumează măsurile sau succesiunile de măsuri care au drept scop de a împiedica apariţia sau răspândirea unor boli sau dăunători şi metodele curative, în care sunt incluse procedeele prin care se urmăreşte distrugerea agenţilor patogeni şi dăunători, precum şi vindecarea acţiunii lor distructive. Dintre aceste metode, rolul cel mai important îl au cele cu caracter preventiv, ştiut fiind faptul că este mai uşor a preveni decât a combate şi că măsura cea mai eficace este de dorit să fie şi cea mai economică.

La ora actuală se promovează o adevărată strategie de prevenire şi combatere a organismelor dăunătoare, care este monitorizată naţional şi local prin: crearea condiţiilor nefavorabile înmulţirii agenţilor patogeni şi a dăunătorilor prin măsuri agrotehnice, în primul rând; întărirea carantinei interne şi externe pentru a evita introducerea pe teritoriul naţional a speciilor dăunătoare; organizarea unui sistem naţional de avertizare şi prognoză de control şi supraveghere a organismelor dăunătoare; aplicarea combaterii integrate, care are un caracter ecologic; alegerea substanţelor chimice numai în funcţie de criteriile incidenţei ecologice. Combaterea preventivă sau profilactică a bolilor şi dăunătorilor reprezintă, după cum prezintă aceiaşi autori, ansamblul măsurilor şi acţiunilor întreprinse pe parcursul întregului ciclu de producţie, pornind de la producerea materialului semincer, totalitatea secvenţelor tehnologice parcurse până în perioada de vegetaţie, precum şi cele din perioada de vegetaţie. Drept urmare, se poate afirma că aplicarea întocmai a unei tehnologii corespunzătoare constituie, de fapt, posibilitatea cea mai sigură şi eficientă de combatere preventivă a bolilor şi dăunătorilor din culturile legumicole. În acelaşi timp, măsurile preventive sunt mai puţin costisitoare atât din punct de vedere financiar, cât şi al păstrării echilibrului biologic, respectiv ca efect poluant asupra ecosistemului legumicol.

În acest context, măsurile principale ce vizează combaterea preventivă sunt: obţinerea unui material semincer sănătos, liber de boli şi dăunători; introducerea în sortimentul varietal de soiuri şi hibrizi cu rezistenţă naturală, genetică, la atacul agenţilor patogeni şi dăunători; tratamente de dezinfecţie şi dezinsecţie aplicate la seminţe, sol, amestecuri de pământ, răsaduri etc; rotaţia corespunzătoare a culturilor; mobilizarea adâncă a solului, pentru introducerea agenţilor patogeni în straturile profunde ale solului, unde reuşesc mai greu să prolifereze; evacuarea de pe câmp a resturilor vegetale infestate; distrugerea buruienilor purtătoare de agenţi patogeni sau dăunători; efectuarea la timp a tuturor lucrărilor de întreţinere pentru a realiza plante viguroase, cu rezistenţă sporită la atacul bolilor şi dăunătorilor; cunoaşterea şi dirijarea corectă a factorilor de vegetaţie care să împiedice apariţia şi proliferarea agenţilor patogeni şi dăunători. În acţiunea de combatere a bolilor şi a dăunătorilor este deosebit de importantă cunoaşterea, precum şi monitorizarea condiţiilor de mediu care favorizează apariţia şi evoluţia atacului agenţilor patogeni şi dăunători din culturile legumicole. Astfel, majoritatea infecţiilor (cu excepţia făinărilor) se produc la umiditate atmosferică ridicată (peste 85%) şi/sau la prezenţa picăturilor de apă (+) pe organele aeriene ale plantelor, în condiţiile în care temperatura variază între limite relativ largi. Aceste condiţii sunt create fie de un regim de precipitaţii bogat în perioada de vegetaţie, fie de irigarea prin aspersiune.

De asemenea, nutriţia echilibrată a plantelor legumicole printr-o fertilizare raţională determină creşterea rezistenţei acestora la agresivitatea agenţilor patogeni şi dăunători şi eventual, dacă atacul s-a produs, organismul se reface mai uşor şi mai rapid, reintrând în normalitate. De exemplu, dozele de îngrăşăminte pe bază de azot care se aplică în culturile legumicole trebuie calculate cu foarte mare discernământ, deoarece excesul determină creşteri vegetative puternice şi sensibilizarea plantelor la atacul agenţilor patogeni, iar deficitul măreşte pericolul infecţiilor cu virusuri. În acelaşi context, plantele cultivate pe un sol bine aprovizionat cu potasiu sunt mai rezistente la diferite boli, dar în situaţia de exces este blocat calciul. Combaterea curativă de distrugere a focarelor de boli şi dăunători se realizează prin următoarele metode: fizice (sterilitatea solului, a amestecurilor de pământ şi a uneltelor mici cu abur); mecanice (recoltarea şi scoaterea din cultură a organelor atacate sau a plantelor întregi); chimice (tratamente cu diferite substanţe chimice fitosanitare); biologice (utilizarea de organisme vii - virusuri, bacterii, ciuperci, protozoare, insecte intomofage ş.a. - sau substanţe - feromoni, hormoni. Repelenţi, chemosterilizanţi - pentru reducerea atacului şi/sau distrugerea agenţilor patogeni şi dăunători).

Combaterea chimică a paraziţilor vegetali, sau chimioterapia, foloseşte însuşirile toxice ale unor produse chimice, fiind utilizată atât ca măsură profilactică de protecţie a plantelor împotriva atacului agenţilor patogeni şi dăunători, cât şi ca măsură curativă, de distrugere directă. Combaterea chimică are o serie de avantaje (+), dar, din păcate, şi unele dezavantaje (-), dintre care amintim: efect rapid, eficacitate ridicată; eficienţă economică (asigură venituri prin plusurile de recoltă care depăşesc cu mult cheltuielile efectuate pentru aplicarea tratamentelor; poluarea produselor; poluarea ecosistemului (a mediului ambiant, a apelor şi a solului). Chimioterapia are în vedere pragul economic de dăunare (PED), prin care se înţelege nivelul de pagube de la care este necesar să se aplice tratamente corespunzătoare, iar aplicarea pesticidelor trebuie să conducă în mod obligatoriu la recuperarea costului tratamentelor şi implicit a recoltei.

Agenţii chimici, pentru a fi încadraţi în conceptul strategic de luptă sau combatere integrată nu trebuie să influenţeze negativ echilibrul biocenozei şi să fie cât mai puţin toxici pentru om şi animale, fiind numiţi „pesticide integrate”. Astfel, conform definiţiei date de FAO, combaterea integrată reprezintă „un procedeu în care sunt utilizate toate metodele economice, ecologice şi toxicologice reprezentative pentru menţinerea organismelor dăunătoare sub limita economică, în care utilizarea consistentă a factorilor naturali de limitare se situează în prim-plan”. Alegerea produselor de combatere pentru tratamentele aplicate în timpul perioadei de vegetaţie se face în funcţie de agenţii patogeni şi dăunătorii prezenţi în culturi, spectrul de acţiune a pesticidelor şi sortimentul existent. În acest sens, se impune să se folosească, desigur dependent de perioada de aplicare a tratamentelor, de stadiul de dezvoltare a entomofaunei utile, precum şi de timpul de recoltare, acele produse care prezintă remanenţă şi toxicitate redusă. De asemenea, se poate realiza, cu eficienţă de combatere, precum şi economică superioară, şi combaterea simultană a mai multor agenţi patogeni sau în complex, a agenţilor patogeni şi a dăunătorilor, prin utilizarea la tratamente a amestecului de fungicid + fungicid sau fungicid + insecticid + acaricid.

O atenţie deosebită se acordă pesticidelor selective pentru paraziţii şi prădătorii utili. De asemenea, produsele pe bază de Pyretrum sunt în mod deosebit vizate, datorită faptului că au o eficacitate ridicată la o cantitate redusă  de substanţă activă de combatere 7-10 grame substanţă activă/hectar, efectul poluant asupra ecosistemului legumicol fiind foarte scăzut. În ultimii ani, utilizarea pesticidelor microbiologice cunoaşte o dezvoltare tot mai mare, deoarece sunt netoxice şi nepoluante, ca de exemplu cele inhibitoare ale biosintezei chitinei. Remanenţa acestor produse este mare, asigurând protecţia culturilor peste 30 de zile. Avertizarea privind tratamentele de combatere a agenţilor patogeni şi dăunători în timp util stă în sarcina Centrelor Judeţene de Protecţia Plantelor, care au personalul şi aparatura adecvate pentru stabilirea prognozelor de scurtă şi lungă durată. Astfel, o serie de tratamente se execută pe baza avertizării, adică atunci când sunt asigurate condiţiile de atac pentru parazit sau acesta este prezent prin forma lui dăunătoare în zona centrului de protecţia plantelor, care îi urmăreşte evoluţia şi emite buletinul de avertizare. De asemenea, prin sintetizarea chimică a feromonilor, deocamdată însă numai prin anumiţi dăunători, a devenit posibilă urmărirea ciclului de evoluţie a acestora în câmp.

În ceea ce priveşte momentul de aplicare a tratamentelor preventive sau curative de combatere a paraziţilor vegetali, pentru a reduce pe cât posibil gradul de poluare a produselor, se recomandă să se facă numai conform avertizării oficiale din cadrul inspectoratelor şi centrelor de protecţia plantelor. În acelaşi scop, tratamentele pentru combaterea dăunătorilor se fac la semnalarea atacului. Intervalul dintre tratamente pentru combaterea agenţilor patogeni se stabileşte în funcţie de intensitatea atacului şi menţinerea condiţiilor care favorizează evoluţia acestuia în continuare, de remanenţa produselor şi de ritmul de formare de noi organe care trebuie protejate. Tratamentele aplicate plantelor în timpul vegetaţiei vizează organele aeriene, utilizându-se produse sub formă lichidă sau de pulberi, care se aplică prin prăfuire, stropire, pulverizare sau aerosoli. Prăfuirea (pudrarea) trebuie să asigure acoperirea cât mai fină şi uniformă a organelor vegetale cu substanţe chimice sub formă de praf; pentru a evita fitotoxicitatea, prăfuirile se fac dimineaţa, pe rouă, şi spre orele serii, cu excepţia zilelor noroase, când se pot aplica toată ziua. Prin stropirile cu soluţii de pesticide trebuie să se realizeze la suprafaţa organelor plantei un strat de substanţă care să le protejeze împotriva agenţilor parazitari. Momentul cel mai potrivit din zi este dimineaţa, după ce se usucă roua, sau spre seară, după ce trece insolaţia, evitându-se zilele cu ploaie sau pericol de ploaie, care să spele depozitul de substanţă de pe organele plantei, precum şi zilele cu vânt care depăşeşte 3 m/secundă. Dozele, respectiv cantităţile indicate în prospectele ce însoţesc produsele trebuie respectate întocmai. Prin utilizarea unor doze mai mari pot să apară fenomene de fitotoxicitate (arsuri pe frunze, îngălbeniri, stagnare temporară a creşterii etc.), iar a unor concentraţii mai mici decât cele recomandate, în special la produsele sistemice, are ca efect apariţia de populaţii rezistente ale agenţilor parazitari. Pentru a preveni formarea şi extinderea populaţiilor de paraziţi vegetali rezistenţi se recomandă alternarea tratamentelor cu pesticide cu baze chimice diferite, pe parcursul perioadei  de vegetaţie a plantelor.

Măsurile pentru prevenirea poluării cu pesticide a produselor legumicole, a solului şi apelor au în vedere reducerea cât mai mult a prezenţei reziduurilor, prin respectarea următoarelor cerinţe: limitarea tratamentelor la cele strict necesare, aplicarea lor pe baza prognozei şi avertizării şi numai după depăşirea PED, renunţându-se la tratamentele „la acoperire”; alegerea produsului pentru tratament se va face cu mult discernământ, în funcţie de faza de vegetaţie a plantei, de particularităţile agentului parazitar, respectându-se dozele şi concentraţiile stabilite; respectarea cu stricteţe a „intervalului de pauză”, adică numărul de zile de la ultimul tratament, care este corelat cu viteza de descompunere a substanţei active din produsul respectiv. Intervalul de pauză este diferit de la un produs la altul, fiind în funcţie de substanţa folosită, cultura tratată şi destinaţia produsului recoltat (consum în stare proapată, păstrare de scurtă durată sau de lungă durată - peste iarnă - etc.); nu se va depăşi doza de adeziv adăugat la soluţiile sau emulsiile de stropire, deoarece acest fapt determină creşterea reziduurilor în recoltă; cantităţile de rezuduuri trebuie să se încadreze în limitele maxim admise (LMA) stabilite pentru fiecare substanţă şi produs legumicol în parte; pentru prevenirea fenomenului de poluare a solului se vor utiliza pesticide cu remanenţă redusă, din grupe chimice diferite, pentru a nu se acumula cantităţi mări dintr-o substanţă care ar perturba echilibrul microbiologic, reducerea proceselor de nitrificare şi denitrificare, scăderea accentuată a fertilităţii solului etc.; pesticidele ajunse în apă (prin antrenarea lor de pe plante şi de pe sol de către ploi şi prin irigaţie precum şi prin deversarea resturilor de soluţii şi a apelor de spălare a utilajelor) sunt un real pericol, având în vedere folosirea acestora la alimentarea populaţiei, a industriei etc., precum şi din cauza fenomenului de concentrare a toxicului de-a lungul lanţului trofic, fiind necesare măsuri foarte stricte de prevenire a acestui tip de poluare.

În cazul tratamentelor efectuate cu pesticide, pentru protecţia consumatorilor trebuie să se respecte următoarele condiţii obligatorii: înainte de recoltare cu 15-20 de zile nu se mai aplică tratamente; în situaţia în care este necesar tratamentul în perioada de recoltare, se folosesc pesticide cu acţiune redusă, chiar dacă eficacitatea acestora este mai redusă. De asemenea, trebuie să se respecte în mod obligatoriu intervalul de pauză, specific pentru fiecare produs, între aplicarea tratamentelor şi recoltare. Reducerea numărului de tratamente cu produse pesticide sau chiar eliminarea totală a acestora este unul dintre dezideratele importante. În acest context, obţinerea şi cultivarea de soiuri şi hibrizi cu tolerantă sau rezistenţă genetică la atacul agenţilor patogeni şi dăunători reprezintă o modalitate deosebit de eficientă de diminuare a consumului de pesticide, a eliminării fenomenului de poluare a recoltei şi mediului înconjurător cu reziduuri toxice.

Victor VĂTĂMANU