REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Combinele Fendt cu rotor axial

15/8/2010

0 Comments

 
Picture
Noi standarde în tehnica de recoltat

Prin intermediul unui concept inovator al combinelor cu rotor, Fendt deschide noi drumuri în domeniul tehnicii de recoltat. Secretul succesului acestei serii se bazează, în acest moment, pe cel mai mare rotor disponibil pe piață. Combina cu rotor Fendt este rezultatul unei deosebite puteri inovatoare și al experienței acumulate pe parcursul mai multor decenii.Produsă la Heston, în Statele Unite ale Americii, combina cu rotor axial Fendt convinge prin intermediul unor tehnologii deosebite, începând de la heder-ul de recoltat și până la tocătorul de paie.


Arhicunoscutul heder Power Flow, cu o prezență constantă pe piață de 30 de ani, se bucură de o reputație excelentă în rândul utilizatorilor. Cu posibilități de montare suplimentare a cuțitelor de rapiță, respectiv a unui melc suplimentar, hederul oferă combinei Fendt versatilitate și performanțe inegalabile la recoltat.

Caracteristic pentru hederul Power Flow sunt benzile transportoare, care oferă un flux constant al materialului recoltat. Antrenarea hidraulică a rabatorului, respectiv sistemul de tăiere oferă posibilitatea unor viteze ridicate de tăiere și de deplasare în timpul recoltatului. Combina este dotată cu o cabină spațioasă și confortabilă, în care fiecare combinier se simte realmente ca la el acasă. Parbrizul de dimensiuni considerabile oferă o vizibilitate excelentă în toate direcțiile. Inclusiv în cazul recoltatului cu hedere de dimensiuni mari (9,20 m), vizibilitatea este asigurată pe întreaga lățime de lucru.

Toate setările și reglajele necesare în timpul recoltatului, respectiv monitorizarea randamentului, pot fi efectuate prin intermediul consolei de comandă și control GTA II, cu touch screen. Opțional, combina Fendt poate fi dotată cu sistem de ghidare prin GPS Auto-Guide, respectiv sistem de măsurare a randamentului de recoltat și cartografiere a producției. Astfel, utilizatorii au posibilitatea de preluare a datelor înregistrate și de evaluare a acestora pe un PC, prin intermediul softurilor puse la dispoziție de către producător. Inima combinei Fendt o reprezintă rotorul cu diametrul de 800 mm și lungime de 3,55 m, care asigură un randament ridicat al batozării. Antrenarea hidrostatică a rotorului oferă combinierului posibilitatea de a varia turația acestuia, independent de turația motorului, adaptând astfel turația în funcție de condițiile de recoltat și economisind motorină. Noul sistem de batozare, conceput special pentru această combină cu rotor axial, reduce la minimum pierderile în timpul recoltatului.

Acest lucru se datorează tobei de alimentare cu bare spiralate, care alimentează în mod constant rotorul. Batoza combinei cu rotor Fendt este compusă din patru secțiuni distincte: alimentare, batere, separare și evacuare. Aceste segmente sunt perfect aliniate și oferă o batere blândă și o tranziție liniară a recoltei prin combină. Sistemul de separare a combinei Fendt 9460 R oferă, prin suprafața sa de curățare de 5,35 mp, un produs finit impecabil. Ventilatorul extem de puternic asigură un flux constant al vântului și o presiune constantă în cadrul sistemului de curățare. Datorită capacității ridicate a buncărului de boabe (12.300 de litri), se adaptează intervalele de descărcare în concordanță cu randamentul ridicat al combinei. Noul sistem de descărcare oferă posibilitatea golirii buncărului de boabe în doar 88 de secunde.

Combina Fendt cu rotor axial a fost prezentată în premieră în România, cu ocazia demonstrațiilor practice organizate de MEWI Import Export Agrar  Industrietechnik SRL, în perioada 22-30 iulie 2010.
revista, agricultura, mecanica agricola, combine, fendt, tehnica de recoltat, rotor axial
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE