REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti 2016, la Focşani

16/6/2016

0 Comments

 
Picture
În perioada 26-29 mai 2016 s-a desfăşurat Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti 2016 (IWCB 2016). Cea de-a XIII-a ediţie a concursului a avut loc la Focşani, în Vrancea, şi a fost organizată la iniţiativa oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV), instituţie aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de către ASER Wineconsulting, în parteneriat cu Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), sub patronajul organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV).
Începând cu 2016, IWCB devine concurs itinerant, motiv pentru care anul acesta a fost ales ca loc de desfăşurare oraşul Focşani, din mijlocul celui mai mare bazin viticol românesc - Vrancea, oferind astfel posibilitatea juraţilor, reprezentanţilor OIV, dar şi tuturor celor interesaţi să cunoască această importantă regiune viticolă a României. Pentru a asigura conformitatea şi calitatea produselor înscrise spre evaluarea juraţilor de la ediţia 2016 a International Wine Contest Bucharest, organizatorii competiţiei au încheiat un protocol de colaborare cu Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Valea Călugărească - filiala Focşani. În acest fel, prin analizarea probelor înainte şi după concurs de către instituţia abilitată de profil, IWCB oferă, în primul rând consumatorilor, o garanţie suplimentară asupra relevanţei rezultatelor obţinute în urma jurizărilor. IWCB 2016 este primul concurs din lume sub egida OIV care nu mai percepe taxe de jurizare pentru vinurile înscrise, toate vinurile fiind înscrise gratuit. În 2015 au fost înscrise în concurs 903 probe din 27 de ţări ale lumii, iar în 2016 au fost înscrise în concurs 1.495 de probe, din care 48% (717 probe) din România, iar restul de 778 probe din afara ţarii noastre. În total, anul acesta, 33 de ţări au înscris probe în acest concurs, iar în privinţa juraţilor, 22 au fost străini şi 15 din România. Concursul a fost organizat în conformitate cu normele concursurilor internaţionale de vinuri elaborate de OIV, iar aprecierea probelor a fost făcută de un juriu internaţional, ai cărui membri sunt recunoscuţi prin experienţa şi profesionalismul lor.

VRANCEA viticolă:
Suprafaţa totală cu viţă-de-vie pentru vin: 26.258 ha, din care, conform Registrului Plantaţiilor Viticole (RPV):
  • 2 .430 ha, adică 9,2%, au destinaţia de producţie DOC (Denumire de Origine Controlată)
  • 1 0.516 ha, adică 40%, au destinaţia de producţie IG (Indicaţie Geografică) Suprafaţa DOC autorizată în anul 2015 pentru obţinere de vin de calitate DOC: 1.540 ha, cu o creştere cu 360 ha faţă de 2014. Suprafaţa IG autorizată în anul 2015 pentru obţinere de vin de calitate IG: 970 ha, cu o creştere de 110 ha faţă de 2014.

Numărul operatorilor autorizaţi (înregistraţi) în 2015:
  • pentru producţie vin de calitate DOC = 151
  • pentru producţie vin de calitate IG = 201

Suprafeţe înfiinţate până la 31.12.2015 prin reconversie/restructurare
prin Programul Naţional de Sprijin (PNS) în sectorul vitivinicol 2009-2013 şi Programul Naţional de Sprijin 2014-2018: 2.179 ha

Producţia de vin estimată pentru anul 2015: 323.289 hl, din care: 
  • pentru IG: 35.356 hl
  • pentru DOC:  54.774 hl
  • pentru vin de masă: 233 159 hl

Numărul de cultivatori înregistraţi în Registrul Plantaţiilor Viticole: 29.995, din care:
  • 2 9.707 persoane fizice, care exploatează 21.673 ha
  • 2 88 persoane juridice, care exploatează 4.585 ha
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE