REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Conferinţa despre cooperative agricole şi educaţie

1/6/2023

0 Comments

 
Picture
​În cadrul Agriplanta-RomAgroTec de anul acesta, sectorul horticol a fost mai bine reprezentat. Gheorghe Vlad, președintele OIPA Legume-Fructe, a reușit împreună cu DLG Intermarketing, să organizeze două conferințe. Una dintre ele a avut ca temă un mai vechi și sensibil subiect, mai ales printre producătorii din acest sector: asocierea, lucrul împreună pentru un interes comun. 
​Președintelui OIPA i s-au alăturat la discuții Liliana Miron, director executiv LAPAR, Nina Gheorghiță fermier și vicepreședinte LAPAR, Roxana Vidican, decan Facultatea de Agricultură USAMV Cluj Napoca și Florin Bercu director executiv UNCSV.
„Suferințele sunt comune, aici ne-am adunat agricultori, nu organizații separate”, a punctat Gheorghe Vlad, care a amintit de faptul că încă din 2004 avem manuale și ghiduri pentru ce înseamnă asociere, implementare, înființare și funcționare asociații de fermieri din Europa de Est. Cu toate acestea o foarte mare parte dintre producătorii de legume-fructe nu au reușit să se coaguleze în niște cooperative funcționale, care să le aducă satisfacții.
Cu ceva mai multă experiență practică, Florin Bercu spune că pentru a funcționa, o cooperativă are nevoie în primul rând de specializare: ”Când sunt puse bazele unei cooperative, ele trebuie să aibă un singur segment de activitate, cel puțin la început. Apoi dacă se dorește, se poate diversifica producția, se poate trece pe o altă ramură.
Mai este nevoie de un număr minim de membri care să poată comasa o suprafață care să permită o autonomie, rentabilitate și să poată angaja un specialist, un mijloc auto. Un aspect extrem de important este instruirea, formarea, inclusiv a președintelui sau managerului (consiliului de administrație) al cooperativei și educarea permanentă a membrilor. Sunt foarte benefice în acest sens schimburile de experiență internaționale. De pildă, dacă până 2015-2016 unei cooperative îi trebuiau 3-4 ani să înceapă să funcționeze, în prezent, cu tot know how pe care îl avem, acest timp se poate reduce la circa 6 luni.
Trebuie pus accent pe profesionalizare, pe eficiență”.
Florin Bercu consideră că va urma o perioadă de fuzionare și consolidare a unor cooperative, numărul lor se va reduce, dar vor fi mai bine organizate și capitalizate. De asemenea nu este nevoie să convingem toți fermierii să se asocieze, fiecare are propriul sistem de gândire, dar este bine să colaboreze cei care au cele mai multe elemente în comun, este de părere directorul UNCSV. ”Nu trebuie să ne gândim doar la beneficii imediate. Trebuie să construiești mai întâi, pentru ca rezultatele sănătoase, pozitive să vină”, a punctat Florin Bercu.
Și pentru că educația, începând chiar de la nivel de liceu (agricol), este un element cheie în acest lanț, decanul de la Cluj a recunoscut că într-o oarecare măsura există o ruptură între învățământul liceal și cel universitar. Lipsește și cadrul legislativ și financiar pentru a conecta mai bine aceste medii, consideră Roxana Vidican.
„Referitor la cooperative, există o mare lipsă de informare la nivelul fermierilor cu privire la avantajele pe care o asociere le-ar putea aduce, iar aici cred că ne-am putea implica și noi, ca universitate, inclusiv cu sesiuni de instruire privind noile tehnologii, metode de combatere moderne, metode de valorificare a producției etc. Și noi suntem interesați de asocieri, parteneriate și m-aș bucura să văd și din partea cooperativelor inițiative în acest sens”, a mai spus prof. Roxana Vidican.
Despre cât de mult reușesc să se facă auzite/impuse ideile din partea organizațiilor a vorbit Liliana Miron. Ea crede că ”activism”, nu înseamnă neapărat că trebuie să aparții unui partid, ci doar să militezi pentru o idee.
„Nu este atât de important în din ce organizație faci parte, important e să fii asociat, pentru că individual nu ai forță de negociere în nicio discuție. Asociat, nu mai poți fi ignorat așa de ușor. Pe de altă parte ne lovim de participarea cu o cotizație, fără de care orice organizație nu poate funcționa, nu poate avea o agendă care să corespundă nevoilor fermierilor. Altfel, organizația va merge doar către interesele celor care o finanțează”, precizează reprezentanta LAPAR.
Mergând pe această idee, și Florin Barbu a subliniat numărul redus al angajaților unei cooperative/organizații precum și lipsa unor parteneri de dialog civil la nivel de minister.
„Ar trebui să fie întâlniri frecvente, specializate, cu oameni bine pregătiți care să știe legislație, finanțe, să vină cu propuneri concrete până la nivel de text, să poată prelua probleme de la membri care să fie îndrumați către un anumit act normativ sau să semnaleze mai sus în organizație o anumită situație.
Aceste aspecte un fermier singur le rezolvă mult mai greu sau deloc, mai ales dacă nu le sesizează colegilor săi”, consideră directorul UNCSV.
Nina Gheorghiță, în acord cu colegii, a spus că încă avem probleme de mentalitate printre fermieri, de educație. Ea susține că lipsa de apetit pentru asociere este determinată și de faptul că nu există cadrul legislativ care să dea stabilitate pe termen lung și cadrul financiar care să pună acel capital la îndemână.
 
În acest context, merită reținute câteva reușite recente cu care președintele OIPA Legume-Fructe, Gheorghe Vlad se mândrește: un protocol semnat cu mai multe instituții al statului, în legătură cu evaziunea fiscală pe sectorul de legume fructe și care este în vigoare de la mijlocul lunii mai, și o colaborare cu ASAS pentru alte 2 proiecte. Primul este legat de aprovizionare, numit „Introducerea lanțului scurt de aprovizionare de la fermier la beneficiar, un sistem de beneficii de ordine economic-social pentru toate autoritățile publice pe raza teritorială”; prin această ordonanță valabilă doi ani, trebuie să se facă achiziții publice din lanțul scurt, de pe raza teritorială.
Un proiect convenit cu ASAS încearcă să fie atribuite 10-20 de burse (funcție de buget) pentru studenți care vor ține gestiunea preliminară și creionarea datelor economice.
Un al treilea proiect, trimis către guvern cere fonduri din bugetul ANIF, cu 0% dobândă pentru fermieri, să își facă sisteme de irigații în sistem propriu.
 
Roxana Drăghici
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE