REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Congres mondial pe tema ingrasamintelor chimice

15/9/2010

0 Comments

 
Picture
_În perioada 29 august-2 septembrie ac, s-a desfășurat la București cel de-al 15-lea Congres Mondial al Centrului Internațional Științific pentru Îngrășăminte (CIEC). Pe parcursul celor cinci zile, au fost prezentate 121 de referate științifice de mare interes atât pentru partea de cercetare, cât și pentru cea practică.

_Congresul a avut o secțiune de prezentări dedicată fermierilor, la care au luat cuvântul dl Lucian Buzdugan, director general TCE Trei Brazi - Insula Mare a Brăilei, dl Eugen Cain, director Comcereal SA Vaslui, și dl Ștefan Poienaru, administratorul societății Agrofam Holding. Moderatorul acestui congres a fost academicianul Cristian Hera, președintele de onoare al CIEC. Centrul Internațional Științific pentru Îngrășăminte (CIEC) a fost creat în anul 1933 de 29 de țări din întreaga lume, printre care și România. Din partea țării noastre, membri fondatori au fost Gheorghe Ionescu-Sisești și marele agrochimist Teodor Saidel, care a elaborat în anul 1913 metoda potențiometrică de determinare a pH-ului solului, folosită și astăzi pe plan mondial. În iunie 1996, acad. Cristian Hera a fost ales președinte al Centrului. „Pentru mine a fost o onoare și o mare responsabilitate faptul că, în urma Adunării Generale a centrului, din iunie 1996, care a avut loc la Viena, am fost ales președinte. După 15 ani de activitate, cu toată opoziția colegilor mei din prezidiu, m-am decis să mă retrag. Acesta este și unul dintre motivele pentru care a fost organizat acest congres în România. Sunt mândru că filiala națională a CIEC este una dintre cele mai active, iar prof. Mihail Dumitru, președintele instituției, și Aurel Dorneanu, secretar general, pun mult suflet în această activitate”, a declarat dl Hera.

În cadrul simpozionului, dl Hera a înmânat președenția CIEC cercetătorului german Ewald Schnug. Despre prezentările fermierilor invitați la eveniment, acad. Hera a spus că partea economică și expunerea științifică a referatelor au fost apreciate de cercetătorii din domeniu. „Participanții au rămas profund impresionați de prezența acestor ingineri agronomi și de faptul că au prezentat rezultatele într-un limbaj științific, dar cu mare eficiență economică. Asta este obiectivul pe care îl urmărim și noi, prin aplicarea rațională a îngrășămintelor reușim să sporim fertilitatea solului. Pământul este cel mai prețios capital! Tematica Congresului a fost legată de folosirea îngrășămintelor, în contextul schimbărilor climatice globale, al protecției mediului înconjurător și al susținerii producției de bioenergie și biocombustibil. Cel de-al 15-lea Congres al CIEC a reprezentat un succes, iar la închidere o mare supriză a fost alegerea mea ca președinte de onoare al acestui centru”, a afirmat dl Hera.

Despre organizarea acestui congres ne-a vorbit dl Mihail Dumitru, directorul filialei române a CIEC și al Institutului de Cercetare în Pedologie și Agrochimie (ICPA). „Este un congres internațional, ne bucură ca l-am organizat, pentru că România nu are mulți oameni care să poată fi reprezentativi la nivel mondial. Întâmplător, în acest domeniu președintele Centrului Internațional Științific pentru Îngrășăminte (CIEC) este un român, și nu de acum, ci de mai mulți ani. Este vorba de acad. Cristian Hera. Am ținut neapărat ca unul dintre congrese să fie organizat în România, pentru că ne-am integrat în comunitatea științifică internațională cu rezultate foarte bune, în urma cercetătărilor pe care le-am realizat. Temele dezbătute în cadrul congresului CIEC au fost diverse. S-a discutat despre producția de îngrășăminte chimice, pentru că noi trebuie să ținem seama și de faptul că acestea sunt extrem de voluminoase și cel mai potrivit este să le produci în țară, să faci la calitatea și cantitatea în la care ai nevoie. Din acest punct de vedere, România ajunsese la un stadiu de normalitate, existau 14 fabrici de îngrășăminte chimice care produceau atât pentru asigurarea necesarului, cât și pentru export. Acum au mai rămas doar cinci fabrici, care lucrează parțial și realizează o producție mică.

În cadrul congresului s-a discutat despre noi sortimente de îngrășăminte, despre starea solului, gradul de aprovizionare cu diverse elemente nutritive, de ce are nevoie solul pentru a se înlătura factorii limitativi ai productivității, despre necesarul culturilor agricole și cum putem asigura această cerință. La al 15-lea Congres Mondial al Centrul Internațional Științific pentru
Îngrășăminte participă cercetători din circa 50 de țări, oameni specializați în domeniul îngrășămintelor chimice și, de asemenea, toată conducerea CIEC. Cu greu am reușit să organizăm acest congres, însă încercăm să profităm la maximum de orice oportunitate, dar, din păcate, și cercetarea este întro perioadă dificilă”, a afirmat dl Mihail Dumitru. Despre producțiile agricole obținute de fermierii români, în comparație cu cei din celelalte state membre, dl Dumitru a spus că există un decalaj destul de mare care cu greu va putea fi depășit.

„În producție, lucrurile nu merg atât de bine pe cât ne-am dori toți să meargă, pentru că decalajul dintre producția obținută în România și cea din alte state din comunitatea europeană este destul de mare. Noi obținem doar 60% din ceea ce obțin cei din statele dezvoltate. Noi obținem aceste producții mici pentru că, în primul rând, avem multe zone defavorizate și, secundar, din cauză că nu utilizăm tehnologiile cele mai potrivite. De exemplu, în domeniul îngrășămintelor chimice, dar și al celor organice utilizăm cantități prea mici. Se cunoaște că îngrășămintele chimice au contribuit la dezvoltarea producției agricole, după datele din literatură, cu circa 40%. Acest spor de producție se datorează, exclusiv, utilizării de îngrășăminte chimice. Pe plan mondial, cantitatea de îngrășăminte chimice utilizată la unitatea de suprafață este de 91 kg, pe când noi folosim doar jumătate din aceasta, doar 40-45 kg. Este o statistică mondială, în care intră și celelalte țări despre care spunem ca sunt slab dezvoltate. Dacă ne referim la Comunitatea Europeană, analiza arată alte cifră, de peste 200 kg de îngrășăminte chimice la hectar.”
revista, agricultura, evenimente, vegetal, tehnologie, cercetare, ingrasaminte, fertilizarea solului, congres mondial, asas, ciec, icpa
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.








    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright © 2019 AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.

Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE