Consacrari legislative pentru un mediu nepoluat

_Spre deosebire de alte state, în legislația actuală a României nu este prevăzut și consacrat, nici expres, și nici implicit, dreptul fiecărui cetățean al țării la un mediu nepoluat, ca drept fundamental al omului. Deși Legea generală privind protecția mediului, dar și o serie de legi speciale din diverse domenii ale protecției mediului ambiant cuprind multe reguli de conduită referitoare la protecția mediului natural (apă, sol, subsol, aer etc.) sau artificial, nu se poate afirma și susține că dreptul la un mediu nepoluat este consacrat legislativ ca un drept fundamental al omului.

---

_În actuala Constituție, se prevede că, în cadrul drepturilor social-economice și culturale, este reglementat „dreptul la un nivel de trai decent”, dar lipsește prevederea expresă, consacrarea expresă a dreptului omului la un mediu sănătos, nepoluat; or, este cunoscut faptul că un drept fundamental trebuie să aibă o consacrare expresă în Constituție, ceea ce presupune instituționalizarea unor garanții materiale, sociale și juridice.

Cu toate că dreptul la un mediu nepoluat nu este consacrat în documentele românești printre drepturile fundamentale ale cetățeanului, este absolut necesar ca actuala legislație privind protecția mediului să cuprindă norme imperative privind prevenirea poluării mediului ambiant, iar dacă aceasta s-a produs accidental, luarea de măsuri rapide pentru depoluare. Calitatea vieții este direct legată de calitatea mediului înconjurător, de un mediu sănătos.

Cel mai mare rol în definirea expresiei „mediu sănătos și echilibrat” și în afirmarea necesității recunoașterii dreptului omului de a trai într-un mediu nepoluat, ca drept fundamental, l-au avut documentele Conferinței ONU asupra mediului, ținută în anul 1972.

Actualmente, trăim o epocă dramatică, dominată de nevoi umane extreme. Orice încercare de a le satisface și de a rezolva „criza mediului” trebuie neapărat să includă o schimbare a cursului istoric. Dacă oamenii sunt cei care au rupt „cercul vieții”, călăuziți fiind nu atât de nevoi biologice, cât de omogenizarea socială – pe care au conceput-o pentru a cuceri natura, atunci, o dată în plus, pentru a supraviețui, aprecia Barry Commer, trebuie să închidem cercul… Trebuie să învățăm, spune el, cum să înapoiem naturii bogăția pe care am împrumutat-o de la ea.

Insuficienta reglementare legislativă a dreptului omului la un mediu nepoluat rămâne o realitate, chiar și în condițiile în care textele formulate în Constituție acoperă, în cea mai mare parte, expresiile folosite în documentele internaționale, în special în principiile și recomandările cuprinse în documentele conferințelor internaționale pe tema protecției mediului înconjurător. Recunoașterea dreptului de a trăi într-un mediu nepoluat, ca drept fundamental al omului, în legislația României, poate facilita o protecție mai eficientă a mediului și prin crearea posibilității legale ca orice cetățean să-i acționeze în justiție pe cei care poluează . Se impune ca actuala legislație în domeniul protecției mediului să vizeze imperativ dreptului omului la un mediu nepoluat, respectiv o totală protecție a factorilor de mediu, deoarece micile realizări pe plan politic, economic și ecologic de după 1989, dar și prestigiul crescând de care se bucură activitatea de ocrotirea mediului, pentru prevenirea poluării mediului, pentru oprirea testelor nucleare etc., readuc în actualitate chemarea lansată de profesorul Alexandru Borza, în 1930, la deschiderea raportului prezentat la primul congres național al naturaliștilor din România:

„Va trebui să insistăm ca toate legile și acțiunile întregii noastre administrații de stat să fie pătrunse de principiile protecțiunii naturii. Numai astfel vom putea lăsa urmașilor noștri o Românie tot atât de bogată în frumuseți și comori naturale de importanță etică, estetică, științifică și economică pe care am moștenit-o de la strămoși și pe care o cunoaște întreaga lume științifică. Vom crea astfel o atmosferă de sfânt respect pentru natura străbună, care va fi izvorul cel mai puternic al unui sentiment patriotic, bineînțeles și al sentimentului de solidaritate culturală universală, ce trebuie să înmâneze în viitor omenirea“.

Victor VĂTĂMANU