Consideraţii privind cultura părului

Consideraţii generale privind zonarea şi perspectivele de dezvoltare a culturii părului

În România, cultura părului este cantonată în zona colinară şi are o pondere mai mare în judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Vâlcea, Mehedinţi, Suceava şi Botoşani. Pe arii mai restrânse, părul îşi face simţită prezenţa în grădinile familiale şi în livezile comerciale ale domeniului public şi privat din judeţele Dolj, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Iaşi, Neamţ, Bacău, Suceava, Botoşani, Cluj etc.

În zonele de sud şi sud-est ale ţării (Bucureşti, Medgidia), sortimentul la par este compus, după cum prezintă N. Cepoiu, din soiurile: Trivale, Bella di Giugno, Triumf, Untoasa Precoce Morettini, Argesis, Wiliams, Wiliams roşu, Abatele Fetel, Conference, Passe Crassane, Contesa de Paris şi Cure. Pe văile Dâmboviţei şi ale Argeşului se cultivă mai mult soiurile: Timpurii de Voineşti, Timpurii de Dâmboviţa, Untoasa Giffard, Favorita lui Clapp, Wiliams, Untoasa Precoce Morettini, Untoasa Bosc, Untoasa Hardy, Abatele Fetel, Cure şi Republica. În centrul şi vestul Transilvaniei dau rezultate foarte bune soiurile: Napoca, Wiliams, Untoasa Bosc, Untoasa Diel, Conference, Passe Crassane, Cure şi Untoasa de Geoagiu. Pe dealurile Iaşului şi la Fălticeni, sortimentul de păr este mai restrâns şi alcătuit în principal din soiurile: Wiliams, Contesa de Paris, Cure, Untoasa Bosc, Buna Luiza şi Decana Comisiei.

Perspectivele culturii de păr Părul (Pirus sativa, Lam. etc) întâlneşte condiţii favorabile de cultură în zonele mai calde, unde temperatura medie anuală este cuprinsă între 9,5 şi 11 grade Celsius. România, cu o producţie anuală de numai 70.000 de tone la nivelul anului 1998, se situa pe locul 19 în rândul ţărilor producătoare de pere.

Odată cu diversificarea sortimentului de soiuri şi portaltoi se speră ca arealul de cultură al părului să se extindă şi producţia de pere să înregistreze o creştere spectaculoasă. Dar nu a fost să fie aşa, întrucât s-a observat că în multe livezi pomii au început să producă din ce în ce mai puţin şi să se usuce. Cauzele scăderii recoltelor şi uscării pomilor au fost puse pe seama unor dezechilibre naturale care au apărut între „amicii şi duşmanii părului“, ca urmare a aplicării unor tratamente toxice. Acestea, prin distrugerea unor prădători naturali, au favorizat înmulţirea peste măsură a unor populaţii de păianjeni roşii, pureci meliferi şi larve mânătoare, care produc pagube imense. Pierderi mari de recolte au fost înregistrate şi în urma atacului arsurii bacteriene (focul bacterian), care a distrus organele vegetative şi de rod ale părului şi a afectat parţial ramurile groase, scoarţa şi trunchiul.

Faţă de aceste pericole, amelioratorii şi-au propus şi au realizat într-un timp relativ scurt unele soiuri de păr rezistente la aceste boli şi dăunători. Astfel, în SUA au fost omologate soiurile Moonglow şi Dawn, rezistente la arsura bacteriană, iar în România soiul Euras, imun la rapăn, rezistent la puricele melifer şi păianjenul roşu, precum şi soiul Monica, tolerant la arsura bacteriană. Mari speranţe se pun în soiurile asiatice de mare producţie (Nijisseiki, Chojoura, Seuri etc.), care s-au dovedit mai rezistente la arsura bacteriană şi la puricele melifer decât soiurile din actualul sortiment. Aceste realizări sunt însă doar un punct de plecare pentru redresarea culturii părului. Până la obţinerea unui sortiment nou de pere, valoros şi rezistent la boli şi dăunători, va trebui să cunoaştem şi să alegem pentru noile plantaţii acele soiuri care s-au dovedit mai rezistente la boli şi dăunători şi să aplicăm tratamente mai puţin poluante şi toxice pentru combaterea lor. În perspectiva imediată, cultura părului va fi amplasată în zone mai favorabile pentru a produce fructe de consum şi materie primă pentru fabricile de prelucrare.

Calitatea perelor

Perele sunt fructe mari, suculente, dulci şi cu un gust foarte plăcut. Au un conţinut bogat în zaharuri (8-15%), substanţe pectice (0,14-0,17%), proteine (0,24-0,65%), acizi, săruri minerale, vitamine (C, B, PP, A etc.) şi în alte substanţe. Ele se consumă în stare proaspătă şi constituie o materie excelentă pentru marmeladă, compoturi, sucuri, fructe deshidratate şi congelate. Din pere se obţine un cidru (perry) de o calitate excepţională, consumat şi apreciat foarte mult în ţările vest-uropene. Specificul înfiinţării plantaţiilor În funcţie de tradiţie şi de vigoarea pomilor, soiurile de păr se plantează în livezi cu densităţi mici (500-625 pomi/ha), medii (833-1.250 pomi/ha) şi mari (1.500-3.333 pomi/ha). Pomii sunt conduşi ca piramidă etajată rărită şi fus subţire. Soiurile de păr altoite pe gutui se plantează pe soluri fertile şi profunde, iar cele altoite pe portaltoi franc pe soluri mai sărace. Soiurile incompatibile cu gutuiul se altoiesc cu intermediar (un soi de păr compatibil cu gutuiul: Cure, Hardy etc.).

Particularităţile creşterii şi rodirii. Formarea şi evoluţia ramurilor de rod.
Creşterea şi rodirea

Soiurile de păr cresc mai puternic pe portaltoii franc şi mai slab pe gutui. Când sunt altoite pe acelaşi portaltoi, apar diferenţe de creştere între ele în funcţie de însuşirea lor genetică. După vigoarea de creştere, aceste soiuri se împart în: - soiuri de vigoare supramijlocie şi mare: Cure, Păstrăvioară, Doyenne du Comice, Contesa de Paris etc.; - soiuri cu vigoare mijlocie: Untoasa Bosc, Wiliams, Abatele Fetel, Untoasa Hardenpont, Ducesa de Angouleme, Oliver de Serres etc.; - soiuri cu vigoare mică: Dr. Joule Guyot şi Josephina de Malines.

Tipul de fructificare diferenţiază soiurile de păr în: - soiuri standard, care rodesc predominant pe nuieluşe şi mlădiţe Wiliams, Cure, Untoasa Giffard, Untoasa Precoce Moretinni, Passe Crassane, Josephina de Malines etc.; - soiuri şpur, care fructifică pe ţepuşe: Passe Crassane, Untoasa Bosc, Abatele Fetel, Păstrăvioara etc. În cele mai multe cazuri, gutuiul modifică tipul de fructificare standard şi şpur la soiurile Napoca, Republica şi Bella di Giugno. Altoite pe gutui, soiurile de păr Wiliams, Untoasa Giffard, Untoasa Precoce Morettini, Dr. Joule Guyot, Passe Crassane etc. încep să rodească în anii 2-3 de la plantare, iar Doyenne de Comice şi Păstrăvioara în anii 5-6. Soiurile de păr înfloresc mai timpuriu decât cele de măr, dar pierderile cauzate de îngheţurile de revenire sunt minime şi nu afectează recolta. Înfloresc mai devreme soiurile Contesa de Paris, Dr. Joule Guyot şi cel mai târziu soiul Napoca. În timpul fecundării, majoritatea soiurilor de păr se comportă ca autosterile, dar există şi soiuri cu tendinţa de a lega fructe fără fecundare (partenocarpie). Cu toate acestea, pentru obţinerea unei recolte normale, în noile plantaţii se stabilesc polenizatorii, cu polen fertil, pentru toate soiurile de păr.

Formarea şi evoluţia ramurilor de rod

Când pomii sunt tineri, fructificarea se realizează în principal pe nuieluşe (Untoasa Giffard şi Josephina de Mallines) şi mlădiţe (Wiliams, Cure, Dr. Jules Guyot etc.) şi mai rar pe ţepuşe (Untoasa Bosc, Untoasa Hardy etc.). După intrarea în perioada de mare producţie, când reinoirea vegetativă se face prin ramuri scurte, aceleaşi soiuri tind să fructifice numai pe ţepuşe.

Fructificarea pe ramuri lungi poate reveni numai atunci când, sub influenţa unor tăieri de reducţie energice, sunt provocate creşteri noi viguroase. Mugurii de rod la par sunt conici şi lipsiţi de pubescenţă, voluminoşi şi cu vârful depărtat de ramura-suport. Evoluţia ţepuşei - în timpul fructificării şi a evoluţiei mugurilor micşti, în coroana pomilor se formează numeroase burse. Bursele la păr sunt mai mari şi mai fragile decât ale mărului şi de obicei poartă 1-2 ramuri de rod (ţepuşă, nuieluşe sau mlădiţe), în funcţie de poziţia ramurii-suport în coroana pomului.

Evoluţia nuieluşei - nuieluşele la păr sunt lungi, subţiri şi flexibile (Untoasa Giffard). Datorită poziţiei lor orizontale în coroană, ele formează din mugurii axiliari vegetativi un număr mare de ţepuşe şi pinteni, iar din cel terminal (mixt) o bursă. Evoluţia mlădiţei - când pomii sunt tineri, mlădiţele din vârful şarpantelor se supraîncarcă cu rod, se arcuiesc şi adeseori se frâng. Din mugurii micşti se formează burse, iar din cei vegetativi ţepuşe şi pinteni.

Evoluţia pintenilor şi smicelelor - pintenii, în funcţie de mărimea recoltei şi a poziţiei lor în coroană, evoluează în pinteni şi ţepuşe, iar smiceaua, în pinteni slabi, mai puţin utili fructificării. Formarea şi evoluţia semischeletului - forma şi structura semischeletului la păr este determinată de tipul de fructificare.

La soiurile şpur (Untoasa Bosc), în urma evoluţiei ţepuşelor şi pintenilor, după 2-3 fructificări, pomii formează un semischelet scurt, viguros şi fragil, cu ţepuşe periferice şi pinteni bazali. La soiurile standard (cu fructificarea pe ramuri lungi), semischeletul este lung, ramificat şi adeseori arcuit sub greutatea fructelor (la Wiliams şi Untoasa Giffard). Tăierile de producţie se aplică diferenţiat în funcţie de soi, tipul de fructificare, vigoarea şi capacitatea de rodire a pomilor. La pomii tineri, care fructifică pe ţepuşe, tăierile de normare constau în reducţia semischeletului la 3-6 ţepuşe, în funcţie de vigoarea acestuia. Când pomii intră în perioada de mare producţie, ţepuşele sunt situate pe vetre de rod (cu multe ramificaţii). În acest caz, se fac tăieri de rărire, reducţie şi regenerare.

La soiurile standard, care fructifică pe mlădiţe (Wiliams) se formează ţepuşe pe lemn tânăr (2-3 ani), se aplică tăieri lungi şi o regenerare periodică a semischeletului (Negrilă); o reducţie periodică în lemn de 4-5 ani a semischeletului şi o regenerare individuală a formaţiilor fructifere complexe sunt necesare pentru a stimula apariţia unor noi puncte de creştere. Cu mici amendamente, tăierile de producţie la soiurile de păr vor fi executate după aceleaşi norme şi principii folosite la tăierea mărului.

Victor VĂTĂMANU