Considerații generale privind zonarea și perspectivele de dezvoltare a culturii părului
În România, cultura părului este cantonată în zona colinară și are o pondere mai mare în județele Argeș, Prahova, Dâmbovița, Buzău, Vâlcea, Mehedinți, Suceava și Botoșani. Pe arii mai restrânse, părul își face simțită prezența în grădinile familiale și în livezile comerciale ale domeniului public și privat din județele Dolj, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Iași, Neamț, Bacău, Suceava, Botoșani, Cluj etc.
În zonele de sud și sud-est ale țării (București, Medgidia), sortimentul la par este compus, după cum prezintă N. Cepoiu, din soiurile: Trivale, Bella di Giugno, Triumf, Untoasa Precoce Morettini, Argesis, Wiliams, Wiliams roșu, Abatele Fetel, Conference, Passe Crassane, Contesa de Paris și Cure. Pe văile Dâmboviței și ale Argeșului se cultivă mai mult soiurile: Timpurii de Voinești, Timpurii de Dâmbovița, Untoasa Giffard, Favorita lui Clapp, Wiliams, Untoasa Precoce Morettini, Untoasa Bosc, Untoasa Hardy, Abatele Fetel, Cure și Republica. În centrul și vestul Transilvaniei dau rezultate foarte bune soiurile: Napoca, Wiliams, Untoasa Bosc, Untoasa Diel, Conference, Passe Crassane, Cure și Untoasa de Geoagiu. Pe dealurile Iașului și la Fălticeni, sortimentul de păr este mai restrâns și alcătuit în principal din soiurile: Wiliams, Contesa de Paris, Cure, Untoasa Bosc, Buna Luiza și Decana Comisiei.
Perspectivele culturii de păr Părul (Pirus sativa, Lam. etc) întâlnește condiții favorabile de cultură în zonele mai calde, unde temperatura medie anuală este cuprinsă între 9,5 și 11 grade Celsius. România, cu o producție anuală de numai 70.000 de tone la nivelul anului 1998, se situa pe locul 19 în rândul țărilor producătoare de pere.
Odată cu diversificarea sortimentului de soiuri și portaltoi se speră ca arealul de cultură al părului să se extindă și producția de pere să înregistreze o creștere spectaculoasă. Dar nu a fost să fie așa, întrucât s-a observat că în multe livezi pomii au început să producă din ce în ce mai puțin și să se usuce. Cauzele scăderii recoltelor și uscării pomilor au fost puse pe seama unor dezechilibre naturale care au apărut între „amicii și dușmanii părului“, ca urmare a aplicării unor tratamente toxice. Acestea, prin distrugerea unor prădători naturali, au favorizat înmulțirea peste măsură a unor populații de păianjeni roșii, pureci meliferi și larve mânătoare, care produc pagube imense. Pierderi mari de recolte au fost înregistrate și în urma atacului arsurii bacteriene (focul bacterian), care a distrus organele vegetative și de rod ale părului și a afectat parțial ramurile groase, scoarța și trunchiul.
Față de aceste pericole, amelioratorii și-au propus și au realizat într-un timp relativ scurt unele soiuri de păr rezistente la aceste boli și dăunători. Astfel, în SUA au fost omologate soiurile Moonglow și Dawn, rezistente la arsura bacteriană, iar în România soiul Euras, imun la rapăn, rezistent la puricele melifer și păianjenul roșu, precum și soiul Monica, tolerant la arsura bacteriană. Mari speranțe se pun în soiurile asiatice de mare producție (Nijisseiki, Chojoura, Seuri etc.), care s-au dovedit mai rezistente la arsura bacteriană și la puricele melifer decât soiurile din actualul sortiment. Aceste realizări sunt însă doar un punct de plecare pentru redresarea culturii părului. Până la obținerea unui sortiment nou de pere, valoros și rezistent la boli și dăunători, va trebui să cunoaștem și să alegem pentru noile plantații acele soiuri care s-au dovedit mai rezistente la boli și dăunători și să aplicăm tratamente mai puțin poluante și toxice pentru combaterea lor. În perspectiva imediată, cultura părului va fi amplasată în zone mai favorabile pentru a produce fructe de consum și materie primă pentru fabricile de prelucrare.
Calitatea perelor
Perele sunt fructe mari, suculente, dulci și cu un gust foarte plăcut. Au un conținut bogat în zaharuri (8-15%), substanțe pectice (0,14-0,17%), proteine (0,24-0,65%), acizi, săruri minerale, vitamine (C, B, PP, A etc.) și în alte substanțe. Ele se consumă în stare proaspătă și constituie o materie excelentă pentru marmeladă, compoturi, sucuri, fructe deshidratate și congelate. Din pere se obține un cidru (perry) de o calitate excepțională, consumat și apreciat foarte mult în țările vest-uropene. Specificul înființării plantațiilor În funcție de tradiție și de vigoarea pomilor, soiurile de păr se plantează în livezi cu densități mici (500-625 pomi/ha), medii (833-1.250 pomi/ha) și mari (1.500-3.333 pomi/ha). Pomii sunt conduși ca piramidă etajată rărită și fus subțire. Soiurile de păr altoite pe gutui se plantează pe soluri fertile și profunde, iar cele altoite pe portaltoi franc pe soluri mai sărace. Soiurile incompatibile cu gutuiul se altoiesc cu intermediar (un soi de păr compatibil cu gutuiul: Cure, Hardy etc.).
Particularitățile creșterii și rodirii. Formarea și evoluția ramurilor de rod.
Creșterea și rodirea
Soiurile de păr cresc mai puternic pe portaltoii franc și mai slab pe gutui. Când sunt altoite pe același portaltoi, apar diferențe de creștere între ele în funcție de însușirea lor genetică. După vigoarea de creștere, aceste soiuri se împart în: – soiuri de vigoare supramijlocie și mare: Cure, Păstrăvioară, Doyenne du Comice, Contesa de Paris etc.; – soiuri cu vigoare mijlocie: Untoasa Bosc, Wiliams, Abatele Fetel, Untoasa Hardenpont, Ducesa de Angouleme, Oliver de Serres etc.; – soiuri cu vigoare mică: Dr. Joule Guyot și Josephina de Malines.
Tipul de fructificare diferențiază soiurile de păr în: – soiuri standard, care rodesc predominant pe nuielușe și mlădițe Wiliams, Cure, Untoasa Giffard, Untoasa Precoce Moretinni, Passe Crassane, Josephina de Malines etc.; – soiuri șpur, care fructifică pe țepușe: Passe Crassane, Untoasa Bosc, Abatele Fetel, Păstrăvioara etc. În cele mai multe cazuri, gutuiul modifică tipul de fructificare standard și șpur la soiurile Napoca, Republica și Bella di Giugno. Altoite pe gutui, soiurile de păr Wiliams, Untoasa Giffard, Untoasa Precoce Morettini, Dr. Joule Guyot, Passe Crassane etc. încep să rodească în anii 2-3 de la plantare, iar Doyenne de Comice și Păstrăvioara în anii 5-6. Soiurile de păr înfloresc mai timpuriu decât cele de măr, dar pierderile cauzate de înghețurile de revenire sunt minime și nu afectează recolta. Înfloresc mai devreme soiurile Contesa de Paris, Dr. Joule Guyot și cel mai târziu soiul Napoca. În timpul fecundării, majoritatea soiurilor de păr se comportă ca autosterile, dar există și soiuri cu tendința de a lega fructe fără fecundare (partenocarpie). Cu toate acestea, pentru obținerea unei recolte normale, în noile plantații se stabilesc polenizatorii, cu polen fertil, pentru toate soiurile de păr.
Formarea și evoluția ramurilor de rod
Când pomii sunt tineri, fructificarea se realizează în principal pe nuielușe (Untoasa Giffard și Josephina de Mallines) și mlădițe (Wiliams, Cure, Dr. Jules Guyot etc.) și mai rar pe țepușe (Untoasa Bosc, Untoasa Hardy etc.). După intrarea în perioada de mare producție, când reinoirea vegetativă se face prin ramuri scurte, aceleași soiuri tind să fructifice numai pe țepușe.
Fructificarea pe ramuri lungi poate reveni numai atunci când, sub influența unor tăieri de reducție energice, sunt provocate creșteri noi viguroase. Mugurii de rod la par sunt conici și lipsiți de pubescență, voluminoși și cu vârful depărtat de ramura-suport. Evoluția țepușei – în timpul fructificării și a evoluției mugurilor micști, în coroana pomilor se formează numeroase burse. Bursele la păr sunt mai mari și mai fragile decât ale mărului și de obicei poartă 1-2 ramuri de rod (țepușă, nuielușe sau mlădițe), în funcție de poziția ramurii-suport în coroana pomului.
Evoluția nuielușei – nuielușele la păr sunt lungi, subțiri și flexibile (Untoasa Giffard). Datorită poziției lor orizontale în coroană, ele formează din mugurii axiliari vegetativi un număr mare de țepușe și pinteni, iar din cel terminal (mixt) o bursă. Evoluția mlădiței – când pomii sunt tineri, mlădițele din vârful șarpantelor se supraîncarcă cu rod, se arcuiesc și adeseori se frâng. Din mugurii micști se formează burse, iar din cei vegetativi țepușe și pinteni.
Evoluția pintenilor și smicelelor – pintenii, în funcție de mărimea recoltei și a poziției lor în coroană, evoluează în pinteni și țepușe, iar smiceaua, în pinteni slabi, mai puțin utili fructificării. Formarea și evoluția semischeletului – forma și structura semischeletului la păr este determinată de tipul de fructificare.
La soiurile șpur (Untoasa Bosc), în urma evoluției țepușelor și pintenilor, după 2-3 fructificări, pomii formează un semischelet scurt, viguros și fragil, cu țepușe periferice și pinteni bazali. La soiurile standard (cu fructificarea pe ramuri lungi), semischeletul este lung, ramificat și adeseori arcuit sub greutatea fructelor (la Wiliams și Untoasa Giffard). Tăierile de producție se aplică diferențiat în funcție de soi, tipul de fructificare, vigoarea și capacitatea de rodire a pomilor. La pomii tineri, care fructifică pe țepușe, tăierile de normare constau în reducția semischeletului la 3-6 țepușe, în funcție de vigoarea acestuia. Când pomii intră în perioada de mare producție, țepușele sunt situate pe vetre de rod (cu multe ramificații). În acest caz, se fac tăieri de rărire, reducție și regenerare.
La soiurile standard, care fructifică pe mlădițe (Wiliams) se formează țepușe pe lemn tânăr (2-3 ani), se aplică tăieri lungi și o regenerare periodică a semischeletului (Negrilă); o reducție periodică în lemn de 4-5 ani a semischeletului și o regenerare individuală a formațiilor fructifere complexe sunt necesare pentru a stimula apariția unor noi puncte de creștere. Cu mici amendamente, tăierile de producție la soiurile de păr vor fi executate după aceleași norme și principii folosite la tăierea mărului.
Victor VĂTĂMANU
