Construcţii şi amenajări utile culturii legumelor în grădini

Construcţii pentru protecţia plantelor legumicole şi ornamentale au existat cu mulţi ani în urmă. Cererea de legume proaspete şi de flori în tot cursul anului, mai ales în extrasezon, a făcut ca amenajările acestea să ocupe suprafeţe tot mai mari.

În ultimii ani însă criza energetică, însoţită de creşterea preţului la combustibil, a foliei de polietilenă au produs o încetinire a ritmului de creştere a acestor suprafeţe.

În aceste situaţii, gospodarii au apelat la noi sisteme de protecţie, cum sunt adăposturile din material plastic fără încălzire termică, sere individuale cu pereţi dubli, sere închise cu sticlă termoizolantă, adăposturi încălzite cu ape geotermale, biogaz sau energie solară, după cum a prezentat Otiman Ion Păun şi colaboratorii. Răsadniţele sunt adăposturi încălzite biologic, mult utilizate în tehnologia legumicolă, care, pe lângă căldura degajată de biocombustibil, beneficiază şi de aportul de energie termică datorat radiaţiei solare manifestat prin efectul de seră.

Serele legumicole

Serele legumicole reprezintă construcţii complexe care pot asigura în optim toţi factorii de vegetaţie, dar sunt costisitoare de amenajat. De aceea, numărul serelor întâlnite în curţi şi grădini este redus. Serele pot fi utilizate la producerea răsadurilor pentru spaţii protejate şi de câmp şi la producerea de legume. În aceste spaţii se pot obţine legume în perioada toamnă-iarnă şi iarnă-primăvară (salată, ceapă verde, spanac, usturoi verde, mărar, pătrunjel de frunză etc.). Din motive economice, grădinarii pot apela la construcţii mai simple (serele-solar) a căror încălzire se bazează pe efectul de seră. La execuţia unei sere-solar obligatoriu se va ţine seama de anumite cerinţe, şi anume: sera să fie orientată cu partea vitrată spre sud; amplasamentul pentru construcţie să fie protejat împotriva vântului dominant; pe timp friguros să se asigure izolarea nocturnă a suprafeţei vitrate; pereţii reci, cei orientaţi spre nord, est şi vest, să fie izolaţi termic; cultivarea de specii mai puţin pretenţioase la căldură (salată, spanac, ceapă verde etc.); sera-solar trebuie să aibă în dotare o sursă de căldură, de obicei, în anticameră. Radiaţia solară variază de la un anotimp la altul. Astfel, vara trebuie luate măsuri de protecţie împotriva supraîncălzirii serei, prin streaşina prelungită sub forma unui cozoroc (parasolar). Pe timpul iernii, streaşina nu incomodează pătrunderea razelor solare în interior, datorită ridicării reduse a soarelui. De asemenea, înclinarea cu 20 de grade a acoperişului permite o bună protecţie împotriva supraîncălzirii vara şi accesul radiaţiei iarna. În zilele cu insolaţie puternică (primăvara şi vara) este necesară o ventilaţie intensă pentru reducerea temperaturii din interior la valorile optime.

Solariile

Spre deosebire de sere, solariile sunt construcţii mai ieftine şi posibil de realizat în orice grădini. Sunt alcătuite dintr-un schelet de lemn sau fier-beton ca structură de rezistenţă şi acoperite cu folie de polietilenă. În curţi şi grădini sunt utilizate însă diferite tipuri de solarii, recomandate fiind însă solariile de tip tunel. Dimensiunea acestora este în funcţie de spaţiul existent în curtea sau grădina gospodarului. Solariul individual de tip tunel este confecţionat din arce metalice de oţel-beton cu diametrul de 16 mm, care se încastrează în stâlpişorii din beton armat. Folia de polietilenă se întinde pe o reţea de sârmă galvanizată, cu diametrul de 2 mm. Distanţa între două sârme alăturate este de 40-45 cm. Pentru prelungirea duratei de folosinţă a foliei de polietilenă se recomandă consolidarea zonelor supuse frecării mari între folie şi scheletul solariului. Consolidările pot fi făcute prin aplicarea la cald a unor fâşii de folie late de 5-10 cm. Fâşiile se aplică pe folie, înainte de montarea ei pe scheletul solarului. Consolidarea foliei de polietilenă pe solar se poate realiza şi cu ajutorul unei reţele de sfoară de cânepă, polipropilenă sau fâşii din PVC. Solariul tunel cu dublă învelitoare prezintă condiţii de izolare termică superioare şi o mai mare siguranţă în exploatare. El se realizează din două învelitori succesive din folie de polietilenă distanţate la 20 cm una de alta. Este necesar ca arcele structurii de rezistenţă să fie confecţionate din ţeavă de 1,5 şi fasonate după două şabloane diferite ca mărime, concentric însă, care să sigure interspaţiul de 20 cm. Bine executate, cu folia exterioară bine fixată şi amplasată ferit de vânturile puternice, astfel de solarii pot fi folosite şi ca solarii încălzite cu mijloace aflate la îndemână în gospodărie. Solariul de tip cort este caracterizat de acoperişul în două pante. Scheletul de rezistenţă al adăpostului se poate realiza din lemn sau metal, iar acoperirea se poate face cu folie de polietilenă. Tunele (adăposturi joase) Adăposturile joase sunt amenajări simple, cu un schelet uşor, acoperite cu folie de polietilenă, folosite în producerea timpurie a legumelor. Aceste amenajări permit realizarea cu uşurinţă a două sau trei culturi anual. Tunelul simplu are lăţimea de 70-80 cm şi înălţimea de 40 cm. Arcele de susţinere a foliei pot fi din bare de oţel-beton de 12-20 mm sau din nuiele de salcie, alun sau răchită. Pelicula de folie de polietilenă trebuie să aibă o lăţime de 1,50 cm, pentru ca pe lângă acoperirea propriu-zisă să rămână pe fiecare latură 15-20 cm de folie care se acoperă cu pământ. La coamă, arcele se consolidează cu o sârmă zincată de 1,8 mm grosime, care la capete se ancorează de câte un ţăruş din lemn lung de 50 cm. Adăposturile temporare sunt acoperite cu folie din material plastic. Asemenea adăposturi este bine să fie amenajate în fiecare grădină, întrucât prin intermediul lor se pot obţine producţii mai timpurii cu 2-5 săptămâni faţă de sistemul de cultură al legumelor de câmp.

Răsadniţele

Răsadniţele sunt construcţii simple care se folosesc pentru producerea răsadurilor şi pentru cultura unor plante legumicole. Ele sunt astfel construite spre a fi capabile să folosească sursă proprie de căldură şi să capteze maximum de energie radiant solară. Acest tip de adăpost a fost folosit încă din secolul al XVII-lea, pentru ca apoi să cunoască o largă răspândire, cum au fost răsadniţele olandeze şi pariziene. În funcţie de caracteristicile functionalconstructive, răsadniţele se clasifică astfel: după gradul de încălzire a substratului:  - răsadniţe reci, care au ca sursă de energie radiaţia solară şi în care se realizează temperatura de 8-12 grade Celsius. Acest tip de răsadniţe se întrebuinţează primăvara şi toamna la producerea răsadurilor pentru culturile târzii (varză, gulii, conopidă) şi la repicarea răsadurilor produse în răsadniţe calde şi semicalde; - răsadniţe semicalde, în care se realizează temperaturi de 15-20 grade Celsius. Grosimea stratului de biocombustibil este de 50-60 cm. Astfel de răsadniţe sunt folosite pentru producerea răsadurilor de varză timpurie, salată, gulioare etc., dar şi pentru cultura forţată a spanacului şi salatei: - rasadniţele calde, în care se realizează temperatura de 20-45 de grade Celsius (uneori 30 de grade Celsius). Grosimea stratului de biocombustibil în zonele mai reci şi în lunile ianuarie-februarie se recomandă a fi de 70-100 cm. Aceste răsadniţe servesc producerii de răsaduri de legume pretenţioase la căldură (tomate, ardei, vinete, castraveţi). Pe măsură descompunerii bălegarului, răsadniţele calde pot fi folosite ca răsadniţe semicalde şi apoi ca răsadniţe reci. După sursa de încălzire: - răsadniţele cu încălzire biologică, sursa de căldură fiind gunoiul de cabaline şi bovine, la care se poate adăuga paie, rumeguş, frunze în descompunere, turbă etc.; - răsadniţe cu încălzire tehnică, încălzite cu ajutorul combustibililor termici industriali, ape geotermale şi curent electric. După aşezare faţă de nivelul solului: - răsadniţe de suprafaţă (mobile); - răsadniţe semiîngropate (semifixe); - răsadniţe îngropate (fixe). După numărul pantelor: - răsadniţe cu acoperişul într-o singură pantă; - răsadniţe cu acoperişul în două pante. După natura materialelor de construcţie: - răsadniţe din lemn; - răsadniţe din prefabricate de beton. Dintre biocombustibili, cel mai utilizat şi la îndemână grădinarului este gunoiul de grajd rezultat în activitatea de creştere a animalelor, calităţile, ca sursa termică, a gunoiului de grajd depinde de specia de animale de la care provine, de vârsta lor şi de natura furajelor administrate. Cel mai valoros gunoi de grajd este cel de cabaline, care dezvoltă cea mai ridicată temperatură prin descompunere. Gunoiul de grajd, înainte de utilizare, se depozitează în platformă de preîncălzire, care este compactă şi are înălţimea de 1,5-2 metri. În timpul adunării şi păstrării gunoiului, acesta trebuie ferit de intrarea în fermentaţie prin crearea condiţiilor nefavorabile de aer şi umiditate. Pentru declanşarea procesului de fermentaţie, gunoiul se reactivează prin afânare, alternând straturi groase de 20-30 cm bălegar vechi cu bălegar proaspăt sau se stropeşte cu urină, creându-se astfel un mediu favorabil de umiditate (70%). De asemenea, prin adăugarea de var în timpul fermentării, temperatura în stratul de gunoi creşte cu circa 10 grade Celsius, creându-se în acelaşi timp un mediu alcalin nefavorabil dezvoltării ciupercilor. După 7-10 zile de la aşezare, în cazul gunoiului de cabaline, temperatura creşte la 66-70 de grade Celsius, pentru că după 5-7 zile să scadă la 30 de grade Celsius, temperatură ce se menţine apoi 6-7 săptămâni. Înainte de instalarea răsadniţei, terenul se curăţă bine de zăpadă. La răsadniţele de suprafaţă, înainte de a aşeza gunoiul în pat, se aşterne un strat de 15-20 cm grosime de paie sau coceni de porumb pentru a împiedica pierderile de căldură spre solul îngheţat. Dimensiunile patului cald se recomandă să depăşească tocul răsadniţelor cu 50 cm pe întreg conturul, pentru a preveni pierderile de căldură din interiorul tocului. Cele mai simple, uşor de executat şi exploatat sunt răsadniţele simple cu o singură pantă. Tocul de lemn şi rama răsadniţei se pot realiza uşor şi se acoperă fie cu geam de 3 mm, fie cu folie de polietilenă. Răsadniţa se orientează obligatoriu pe direcţia est-vest, având grijă ca partea lată a tocului să fie dispusă pe latura nordică. Se asigura astfel o pantă de 10%, cu expoziţie sudică, care favorizează scurgerea apelor şi o îmbunătăţire a regimului termic din interiorul răsadniţei. Pentru a prelungi durata de service a elementelor ce alcătuiesc răsadniţa, se recomandă protejarea lemnului prin carbonizare şi îmbăiere în soluţie de sulfat de cupru în concentraţie de 4%. Răsadniţele simple semiîngropate, ca şi răsadniţele cu toc din beton armat prezintă avantajul, faţă de cele de suprafaţă, că folosesc mai raţional căldura degajată prin descompunerea biocombustibilului, aceasta intrând aproape în întregime în spaţiul răsadniţei. În practica grădinăritului se utilizează şi răsadniţe duble, cu acoperişul în două pante. Prin constituirea acestor tipuri de răsadniţe se realizează economii de material, combustibili etc. Prezintă dezavantajul că au o pierdere mai mare de căldură şi sunt expuse la curenţi de aer, însă acestea sunt mai mici decât avantajele pe care le au. Pentru o folosire raţională a luminii, răsadniţele în două pante se orientează pe direcţia nord-sud. Răsadurile mai pot fi produse şi în răsadniţe acoperite cu folie din material plastic cu grosimea de 0,15-0,20 mm, sau pe paturi calde, amenajate în solarii. Ultima metodă reduce la maximum pierderile de căldură prin convecţie şi condiţiile de lucru sunt îmbunătăţite.

Victor VĂTĂMANU