Controlul integrat al bolilor foliare ale cartofului

Termenul de control integrat cuprinde, după cum prezintă I.I. Sigismund şi colaboratorii, prevenirea şi controlul bolilor prin folosirea tuturor tehnicilor şi stragiilor existente. Măsurile prin care sunt previnite bolile trebuie să aibă un rol tot mai important în controlul integrat. Igiena fitosanitară şi măsurile culturale contribuie în mare măsură la prevenirea şi apariţia bolilor foliare ale cartofului.

a) Igiena culturală
Igiena culturală reprezintă un complex de măsuri cu caracter profilactic pentru a înlătura focarele de infecţie şi a împiedica răspândirea patogenilor. În cazul manei cartofului, igiena fitosanitară este importantă prin faptul că reduce principala sursă de inocul iniţial de mană, ceea ce poate întârzia apariţia bolii. Pericolul mare pe care îl prezintă tuberculii mănaţi, eliminaţi primăvara la sortare şi nedistruşi, în funcţie de distanţa acestor surse faţă de cultura de cartof, pot duce la leziuni, conform cercetărilor întreprinse de Plank van Der. Eliminarea acestei surse are un mare rol în reducerea infecţiilor şi a numărului de tratamente. În plus, nici nu necesită un efort prea mare.

b) Măsurile culturale
Sortarea neatentă a materialului de plantat, încolţirea, plantarea în perioada optimă, fertilizarea echilibrată, lucrările de întreţinere efectuate la timp şi în condiţii optime asigură o dezvoltare normală a plantelor şi scurtarea perioadelor foarte favorabile bolii. Sola pe care se va planta cartof este bine să fie în câmp deschis, plană, cu sol uşor şi cu un drenaj bun pentru a asigura o bună circulaţie a aerului şi o uscare rapidă a foliajului. Încolţirea materialului de plantat, timp în care simptomele bolilor, în special cele de mană, se accentuează şi tuberculii respectivi pot fi eliminaţi, contribuie la îndepărtarea sursei interne de inocul, dar şi la scurtarea perioadei de vegetaţie. Dacă în timpul încolţirii materialul este sortat foarte atent, eliminându-se toţi tuberculii ce nu sunt perfect sănătoşi, iar materialul sănătos este plantat într-un câmp mai izolat de alte culturi de cartof şi de sole pe care nu s-a cultivat cartof cu un an înainte, putem avea culturi în care mana şi gândacul din Colorado să apară târziu sau deloc. Desigur, aceste măsuri se pot aplica pe suprafeţe mici, în sistem gospodăresc. Fertilizarea dezechilibrată, în special cu azot în exces, favorizează dezvoltarea luxuriantă a foliajului, asigurând condiţii excelente pentru mană. Plantele de cartof trebuie să stea vertical, să nu se atingă de pământ, pentru a permite uscarea rapidă a foliajului. Întreţinerea culturii şi protejarea de boli şi dăunători are, de asemenea, mare importanţă, plantele stresate fiind mai sensibile. Buruienile sunt în competiţie permanentă pentru lumină, hrană şi apă cu cartoful, iar creşterea lor excesivă reduce circulaţia aerului, prelungind perioada cât frunzele sunt umede, favorizând astfel formarea sporilor şi şansele lor de a produce noi infecţii. Rebilonarea, pe lângă că distruge o parte din buruieni, acoperă tuberculii, reducând şansele a fi infestaţi de mană. Controlul şi supravegherea câmpului trebuie să înceapă o dată cu răsărirea plantelor şi trebuie făcute cel puţin săptămânal. Se va acorda o atenţie locurilor unde probabilitatea apariţiei manei este mai mare, adică unde sunt obstacole în calea vântului, în locurile mai joase şi în zonele unde aplicarea tratamentelor este mai dificilă.

Distrugerea vegetaţiei
Această lucrare, la culturile pentru consum, este recomandată, în special, dacă: câmpul este îmburuienat; plantele sunt atacate de mană; solul este umed pentru a grăbi uscarea lui; s-a întârziat recoltarea şi temperatura este în scădere. În cazul în care plantele sunt atacate de mană, distrugerea vrejilor este o măsură de mare importanţă pentru reducerea frecvenţei tuberculilor mănaţi. În acest caz, se recomandă distrugerea chimică pentru a scurta perioada de activare a ciupercii.

Asolamentul şi rotaţia
Asolamentul raţional are mare importanţă în limitarea atacului paraziţilor din sol, dar şi a gândacului din Colorado. În cazul manei, rotaţia nu are nici un rol, deoarece boala este transmisă de la un an la altul prin tuberculii mănaţi. În ultimii ani, odată cu apariţia tipului A2 şi a existenţei înmulţirii sexuate, prezenţa oosporilor face ca rotaţia să aibă rol şi în cazul manei.

Rolul fungicidelor în controlul manei cartofului
Cu toate eforturile de diversificare a măsurilor de protecţie (sămânţă sănătoasă, soiuri rezistente, igienă fitosanitară, măsuri culturale etc.), fungicidele continuă să aibă un rol important în menţinerea sănătăţii plantelor şi asigurarea unor producţii ridicate. Chiar în condiţiile respectării şi aplicării corecte a măsurilor nechimice, protecţia cartofului presupune un număr mare de tratamente contra manei, care în anumite situaţii pot ajunge până la 20 şi la o cantitate mare de substanţă activă (Bouma şi Schepers). Variaţia mare a numărului de tratamente, de la 0 la 20, se datorează condiţiilor climatice, dar şi soiului cultivat. Soiurile tardive, cu o perioadă de vegetaţie mai lungă, în general, au nevoie de un număr mai mare de tratamente. În cazul substanţei active, variaţia depinde atât de numărul de tratamente, cât şi de fungicidul folosit. Fungicidele recent omologate, având ca substanţă activă fluazinam şi famoxate + cimoxanil, se aplică în doze de 0,4 kg/ha, în timp ce marea majoritate a produselor se administrează în doze de 2-2,5 kg/ha, practic de 5-6 ori mai mult.

Clasificarea fungicidelor
Fungicidele sunt substanţe chimice care pot fi clasificate după mai multe criterii: a) după compoziţia chimică, pot fi: fungicide anorganice, fungicide organice şi antibiotice; b) după locul de acţiune, de aplicare, pot fi: fungicide foliare (se aplică pe foliaj), fungicidele de sol (se aplică pe sol), fungicide pentru tratarea seminţelor, fungicide pentru produsele depozitate; c) după momentul aplicării, vizavi de momentul infectării plantelor, există fungicide: protectoare (preventive, de contact), care se aplică înainte de sosirea sporilor pe plantă pentru a preveni infectarea; curative, care pătrund în plantă, dar au o sistemicitate locală (translaminare). Au acţiune asupra ciupercii de pe plantă şi din interiorul ei doar înainte ca simptomele să fie vizibile, adică în cursul perioadei de incubaţie; eradicante, care sunt absorbite prin frunze şi rădăcinile plantelor, ajungând în orice parte a plantei, oprind infecţiile deja evidente, vizibile; d) după modul de acţiune, fungicidele pot fi: - de contact (preventive), care acţionează asupra ciupercilor doar prin contact. Ele trebuie să acopere frunzele cât mai bine pentru a asigura o protecţie optimă. De asemenea, trebuie aplicate la intervale scurte de timp pentru a înnoi  depozidul de fungicid de pe frunze şi a proteja noile creşteri; - sistemice, fungicide care pătrund în plantă, deplasarea lor fiind locală sau generală. În cazul celor sistemice locale (traslaminare), sunt unele fără efect retroactiv şi altele cu efect retroactiv, ceea ce le permite să acţioneze asupra ciupercii pătrunse în plantă, să aibă acţiune curativă.

Alegerea celui mai potrivit fungicid
Alegerea fungicidului pentru o anumită situaţie este o problemă dificilă pentru fermier. Pentru a uşura această activitate, prezentăm câteva exemple de apreciere a fungicidelor apărute în literatură (după Bouma şi Schepers); sunt sau nu absorbite de plantă (sistemice); au efect retroactiv, adică asupra infecţiilor deja realizate; rezistenţa la spălare; gradul de protecţie al tuberculilor contra manei; riscul apariţiei rezistenţei. Aceste elemente de apreciere a comportării şi acţiunii fungicidelor demonstrează pretenţiile fermierilor faţă de fungicidele amintite în condiţiile creşterii agresivităţii ciupercii, dar şi acumulareaa multor informaţii despre aceasta. Până nu de mult nu se punea problema evaluării rezistenţei la spălare sau a gradului de protecţie a tuberculilor contra manei, caracteristici foarte importante în lupta cu acest parazit periculos. Pe baza elementelor de mai sus, fungicidele se pot grupa astfel: fungicide neabsorbite de plante (de contact, preventive - nu protejează tuberculii, produse cuprice, clorotalonil ş.a.); protejează bine tuberculii (fluazinam, organostanice); fungicide absorbite de plante (sistemice): fără efect retroactiv (propamocarb); cu efect retroactiv (comixamil, dimetomorf); cu efect puternic retroactiv (fenilamide ş.a). Cunoscând părţile bune ale fungicidelor, dar şi limitele lor, putem alege cel mai eficient fungicid pentru situaţia concretă din câmpul ce urmează a fi tratat. Trebuie să ne obişnuim să considerăm fungicidele ca medicamente pentru plante. Un anume fungicid are efect maxim de control asupra bolii chiar şi economic, într-o anumită situaţie. Până când mana nu a apărut, un fungicid sistemic are un rol preventiv, dar nu-i folosim capacitatea curativă şi de eradicare şi, în general, este mai scump decât un fungicid de contact.

Propunere pentru un plan de tratament
Dacă în câmpul nostru nu sunt plante mănate şi nici în câmpurile din jur, iar condiţiile sunt favorabile manei, tratamentele se vor face cu fungicide de contact. În condiţii foarte favorabile pentru mană, când situaţia de risc este mare, în programul de tratament preventiv pot fi incluse fungicide cu o componentă sistemic locală (cimoxanil sau dimetomorf). Prin faptul că fungicidele cu efect retroactiv acţionează şi asupra ciupercii pătrunse deja în plantă, fără a fi simptome vizibile, creşte eficacitatea controlului. În plus, fungicidele translaminare cu sau fără efect retroactiv, prin faptul că traversează frunzele, protejează o suprafaţă de două ori mai mare decât cele de contact şi nu sunt spălate, indiferent de cantitatea de precipitaţii. Atunci când în câmpurile vecine boala este prezentă, dar la noi nu, se pot folosi în continuare fungicide de contact, dar trebuie urmărite cu atenţie evoluţia vremii şi apariţia manei. Totuşi, sunt preferate fungicidele local sistemice, care pot opri infecţiile deja existente. Trebuie subliniat că lipsa simptomelor nu înseamnă în mod obligatoriu şi lipsa bolii. Se ştie că de la infecţie, până la apariţia simptomelor, pot trece 4-6 zile, iar de la începutul unei epidemii până la observarea bolii în câmp chiar mai mult. Dacă mana este prezentă, trebuie folosite fungicide cu efect eradicant. Acestea sunt amestecate cu produse de contact pentru a preveni apariţia rezistenţei la produsele eradicante (sistemice). Aceste fungicide au două substanţe active care: inhibă germinarea sporilor, previn noile infecţii, opresc creşterea ciupercii existente în frunzele plantei şi limitează sporularea. În plus, această categorie de fungicide, fiind sistemice, ajung în toată planta şi protejează şi noile creşteri. În cazul unor culturi infectate şi a ploilor frecvente trebuie folosite produse cu efect demonstrat de protecţie a tuberculilor pentru a micşora pierderea de producţie prin mănarea tuberculilor. Fungicidele sistemice, prin migrarea lor în toată planta, protejează şi ele tuberculii împotriva manei. Devine tot mai evident că situaţia concretă din câmp determină tipul de fungicid pe care urmează a-l folosi. Cele prezentate reprezintă poate cel mai bun program, cu cele mai eficace fungicide, la care însă nu s-a avut în vedere şi factorul economic. De aceea este important de reţinut că toate fungicidele avizate sunt bune dacă sunt folosite corect. Se apreciază că respectarea intervalului dintre stropiri are mai mare importanţă decât fungicidul folosit; principala cauză a pagubelor produse de mană este mărirea intervalului dintre stropiri, prin nerespectarea strictă a programului de tratamente. Nu există fungicide care să apere total plantele de mană. Unele protejează planta un timp mai îndelungat, altele un timp mai scurt.

Victor VĂTĂMANU