Controlul integrat al bolilor foliare ale cartofului

Termenul de control integrat cuprinde prevenirea şi controlul bolilor prin folosirea tuturor tehnicilor şi strategiilor existente. Măsurile prin care se previn bolile trebuie să aibă un rol tot mai important în controlul integrat. Igiena fitosanitară şi măsurile culturale contribuie în mare măsură, după cum prezintă I.I. Sigismund şi colaboratorii, la prevenirea apariţiei bolilor foliare ale cartofului.

Igiena fitosanitară Se mai numeşte şi igiena culturală şi reprezintă un complex de măsuri cu caracter profilactic pentru a înlătura focarele de infecţie şi a împiedica răspândirea patogenilor. În cazul manei cartofului, igiena fitosanitară este importanţă prin faptul că reduce principala sursă de inocul iniţială de mană, ceea ce poate întârzia apariţia bolii. Pericolul mare pe care-l prezintă tuberculii mănaţi, şi care se elimină primăvara la sortare şi rămân nedistruşi, în funcţie de distanţa acestor surse faţă de cultură de cartof prezintă o mare importanţă. Eliminarea acestei surse are un mare rol în reducerea infecţiilor şi a numărului de tratamente. În plus, nici nu necesită un efort prea mare.

Măsurile culturale

Sortarea atentă a materialului de plantat, încolţirea, plantarea în perioada optimă, fertilizarea echilibrată, lucrările de întreţinere efectuate la timp şi în condiţii optime asigură o dezvoltare normală a plantelor şi scurtarea perioadelor foarte favorabile bolii. Sola pe care se va planta cartof este bine să fie în câmp deschis, plană, cu sol uşor şi cu drenaj bun pentru a asigura o bună circulaţie a aerului şi o uscare rapidă a foliajului. Încolţirea materialului de plantat, timp în care simptomele bolilor, în special cele de mană, se accentuează şi tuberculii respectivi pot fi eliminaţi, contribuie la îndepărtarea sursei interne de inocul, dar şi la scurtarea perioadei de vegetaţie. Dacă în timpul încolţirii, materialul este sortat foarte atent, eliminându-se toţi tuberculii ce nu sunt perfect sănătoşi, iar materialul sănătos este plantat într-un câmp mai izolat de alte culturi de cartof şi de sole pe care nu s-a cultivat cartof cu un an înainte, putem avea culturi în care mana şi gândacul din Colorado să apară târziu sau deloc.

Desigur, aceste măsuri se pot aplica pe suprafeţe mici, în sistem gospodăresc. Fertilizarea dezechilibrată, în special cu azot în exces, favorizează dezvoltarea luxuriantă a foliajului, asigurând condiţii excelente pentru mana. Plantele de cartof trebuie să stea vertical, să nu se atingă de pământ, pentru a permite uscarea rapidă a foliajului. Întreţinerea culturii şi protejarea de boli şi dăunători are, de asemenea, mare importanţă, plantele stresate fiind mai sensibile. Buruienile sunt în competiţie permanentă pentru lumină, hrană şi apă cu cartoful, iar creşterea lor excesivă reduce circulaţia aerului, prelungind perioada cât frunzele sunt umede, favorizând astfel formarea sporilor şi şansele lor de a produce noi infecţii. Rebilonarea, pe lângă că distruge o parte din buruieni, acoperă tuberculii, reducând şansele de a fi infestaţi de mană. Controlul, supravegherea câmpului, trebuie să înceapă o dată cu răsărirea plantelor şi trebuie făcut cel puţin săptămânal. Se va acorda atenţie locurilor unde probabilitatea apariţiei manei este mai mare, adică unde sunt obstacole în calea vântului, în locurile mai joase şi în zonele unde aplicarea tratamentelor este mai dificilă.

Distrugerea vegetaţiei

Această lucrare, la culturile pentru consum, este recomandată în special dacă: câmpul este îmburuienat; plantele sunt atacate de mană; solul este umed, pentru a grăbi uscarea lui; s-a întârziat recoltarea şi temperatura este în scădere. În cazul în care plantele sunt atacate de mană, distrugerea vrejilor este o măsură cu mare importanţă pentru reducerea frecvenţei tuberculilor mănaţi. În acest caz, se recomandă distrugerea chimică, pentru a scurta perioada de activitate a ciupercii.

Asolamentul şi rotaţia

Asolamentul raţional are mare importanţă în limitarea atacului paraziţilor din sol, dar şi a gândacului din Colorado. În cazul manei, rotaţia nu are nici un rol, deoarece boala este transmisă de la un an la altul prin tuberculii mănaţi. În ultimii ani, o dată cu apariţia tipului A2 şi a existenţei înmulţirii sexuate, prezenţa oosporilor face ca rotaţia să aibă rol şi în cazul manei.

Rolul fungicidelor în controlul manei cartofului

Cu toate eforturile de diversificare a măsurilor de protecţie (sămânţă sănătoasă, soiuri rezistente, igienă fitosanitară, măsuri culturale etc.), fungicidele continuă să aibă un rol important în menţinerea sănătăţii plantelor şi asigurarea unor producţii ridicate. Chiar în condiţiile respectării şi aplicării corecte a măsurilor nechimice, protecţia cartofului presupune un număr mare de tratamente contra manei, care în anumite situaţii pot ajunge până la 20 şi la o cantitate mare de substanţă activă/hectar. Variaţia mare a numărului de tratamente de la 0 la 20 se datorează condiţiilor climatice, dar şi soiului cultivat. Soiurile tardive, cu o perioadă de vegetaţie mai lungă, în general, au nevoie de un număr mai mare de tratamente. În cazul substanţei active, variaţia depinde atât de numărul de tratamente, cât şi de fungicidul folosit.

Clasificarea fungicidelor

Fungicidele sunt substanţe chimice care pot fi clasificate după mai multe criterii. a)  După compoziţia chimică pot fi: fungicide anorganice; fungicide organice şi antibiotice; b)  După locul de acţiune, de aplicare pot fi: fungicide foliare (se aplică pe foliaj); fungicide de sol (se aplică pe sol); fungicide pentru tratarea seminţelor; fungicide pentru produsele depozitate; c)  După momentul aplicării, vizavi de momentul infestării plantelor, există fungicide: protectoare (preventive, de contact) care se aplică înainte de sosirea sporilor pe plantă pentru a preveni infestarea; curative, care pătrund în plantă, dar au o sistemicitate locală (translaminare). Au acţiune asupra ciupercii de pe plantă şi din interiorul ei, doar înainte ca simptomele să fie vizibile, adică în decursul perioadei de incubaţie; eradicante, care sunt absorbite prin frunzele şi rădăcinile plantelor, ajungând în orice parte a plantei, oprind infecţiile deja evidente, vizibile. d)  După modul de acţiune, fungicidele pot fi: de contact (preventive), care acţionează asupra ciupercilor doar prin contact. Ele trebuie să acopere frunzele cât mai bine pentru a asigura o protecţie optimă. De asemenea, trebuie aplicate la intervale scurte de timp pentru a reînnoi depozitul de fungicide de pe frunze şi a proteja noile creşteri; sistemice, fungicide care pătrund în plantă, deplasarea lor fiind locală sau generală. În cazul celor sistemice locale (translaminare), sunt unele fără efect retroactiv şi altele cu efect retroactiv, ceea ce le permite să acţioneze asupra ciupercii pătrunse în plantă, să aibă acţiune curativă.

Alegerea celui mai potrivit fungicid

Alegerea fungicidului pentru o anumită situaţie este o problemă dificilă pentru fermier. Pentru a uşura această activitate, prezentăm câteva aprecieri ale fungicidelor apărute în literatură: sunt sau nu sunt absorbite de plantă (sistemice); au efect retroactiv, adică asupra infecţiilor deja realizate; rezistenţa la spălare, gradul de protecţie al tuberculilor contra manei; riscul apariţiei rezistenţei. Aceste elemente de apreciere a comportării şi acţiunii fungicidelor demonstrează pretenţiile fermierilor faţă de fungicide în condiţiile creşterii agresivităţii ciupercii, dar şi acumularea multor informaţii despre acestea. Până nu de mult nu se punea problema evaluării rezistenţei la spălare sau a gradului de protecţie a tuberculilor contra manei, caracteristici foarte importante în lupta cu acest periculos parazit. Pe baza elementelor descrise mai sus, fungicidele se pot grupa astfel: - fungicide neabsorbite de plantă (de contact, preventive). Acestea nu protejează tuberculii (produse cuprice, clorotalonil etc.) sau protejează bine tuberculii (organostanice, fluazinam etc.); - fungicide absorbite de plantă (sistemice). Acestea nu au efect retroactiv (propamocarb), au efect retroactiv (cimoxamil, dimetomorf) sau au efect retroactive puternic (fenilamide s.a). Cunoscând părţile bune ale fungicidelor, dar şi limitele lor, putem alege cel mai eficient fungicide pentru situaţia concretă din câmpul ce urmează a fi tratat. Trebuie să ne obişnuim a considera fungicidele ca medicamente pentru plante. Un anume fungicid are efect maxim de control al bolii, dar şi economic, într-o anumită situaţie. Până când mana nu a apărut, un fungicid sistemic are un rol preventiv, dar nu-i folosim capacitatea curativă şi de eradicare şi, în general, este mai scump decât un fungicid de contact. De exemplu, fungicidul Altima (fluazinam), fungicid de contact cu efect demonstrat de protecţia tuberculilor, nu va fi folosit până la începerea tuberizării, ci în ultima parte a perioadei de vegetaţie. La fel, fungidele de tipul Brestan protejează tuberculii, dar pe plantele tinere este fitotoxic.

Momentul de începere a tratamentelor contra manei

Momentul, data aplicării primului tratament, are importanţă hotărâtoare asupra modului cum va evolua boala. Întârzierea primului tratament influenţează decisiv eficacitatea întregului program de control. Prognoza are rolul de a atenţiona asupra riscului apariţiei bolii. Ea are însă numai o valoare orientativă. Decizia de începere a tratamentelor se ia pentru fiecare solă în parte, având în vedere condiţiile concrete (expunere, tipul de sol), data apariţiei manei în anii anteriori, dar şi rezistenţa soiului. Cu toate că există multe metode de avertizare a apariţiei manei, fermierii nu vor să accepte nici un risc presupus de reducere a numărului de tratamente, al căror cost este mai mic decât valoarea culturii. De acea încep să trateze culturile când frunzele plantelor de pe acelaşi rând se ating. Această „grabă“ se explică prin faptul că în momentul când observăm simptomele, frecvenţa bolii este de 5%, deci infecţiile s-au realizat mult mai înainte. Dacă până la acest moment mana a avut o evoluţie lentă, după acest nivel al infecţiei, evoluţia bolii este foarte rapidă şi greu de stăpânit.