COOPERAREA - cheia succesului

Cooperare şi cooperativă sunt cuvintele cu care vă veţi întâlni cel mai des în acest material. Sunt sigur că acest concept are o rezonanţă morală desuetă, de care nu vă învinovăţesc. Istoria a imprimat asupra marii majorităţi dintre dumneavoastră o profundă neîncredere în mecanismul de asociere şi de a lucra împreună.

---

Din fire, sunt un om care încurajează cooperarea şi care, prin mijloacele pe care le deţin, încerc să vă conving că mai mult rău decât în situaţia în care vă aflaţi deja nu puteţi păţi. Ştiu, în România există deja nişte cooperative care funcţionează. Felicitări! Acum pledez pentru câştigarea încrederii în mecanisme de piaţă ale unei cooperative. Şi pentru a pune acest lucru la cale, nu trebuie să le inventăm. Ceea ce este bun la un stat vecin, aşa cum ne place mereu să ne uităm în ograda altuia, trebuie copiat şi folosit. Acesta trebuie să fie înţelesul materialului de faţă.

Cooperativa Euralis
La începutul lunii octombrie, am avut plăcerea să fac parte din grupul de presă care a efectuat o vizită de documentare în Franţa, la invitaţia companiei Euralis Seminţe România. Dintr-un program dens şi încărcat de multe informaţii am extras cele mai relevante motive care ajută pledoaria mea în favoarea cooperării. Poate că unii dintre dumneavoastră ştiţi deja câteva lucruri despre entitatea economică Euralis din Franţa, dar nu voi ezita să subliniez câteva cifre despre aceasta: o societate comercială, care este în fond o cooperativă de 15.000 de fermieri, pentru care lucrează 5.300 de angajaţi, care are o cifră de afaceri de 1,32 miliarde de euro şi un profit operţional de 23,4 milioane de euro. Cea mai importantă informaţie pentru mine a fost cea referitoare la faptul că fermierii sunt acţionari ai acestei cooperative, ceea ce le conferă atât drepturi, cât şi obligaţii, de care se achită în totalitate în fiecare an. Înfiinţată în urmă cu 70 de ani, cooperativa Euralis are la ora actuală mai multe domenii de activitate, cum ar fi divizia de agricultură, divizia de produse alimentare şi divizia de seminţe. În total, deţine trei fabrici în Europa, una în Spania, una în Ucraina şi una în Franţa, la Lescar, care este cea mai mare dintre ele. Pentru domeniul de activitate seminţe, cu care sunteţi mai obişnuiţi atunci când vorbim de Euralis, fabrica pe care am vizitat-o în Franţa are o capacitate de producţie de seminţe de porumb pentru 2 milioane de hectare. Punctul central al tuturor lucrurilor pe care le-am văzut şi discutat timp de două zile este porumbul. Ceea ce este impresionant este reprezentat de faptul că, în legătură cu această cultură, Euralis reuşeşte să închidă cercul, ceea ce cred cu tărie că este visul oricărui fermier: să fii capabil să produci sămânţă pentru întreaga zonă de sud-vest a Franţei, şi nu numai, să fii capabil să pui la dispoziţia fermierilor inputurile necesare din domeniul protecţiei plantelor, apoi să cumperi de la fermieri întreaga producţie, pe care ulterior să o transformi/procesezi în diverse produse alimentare, sau să reuşeşti să vinzi cantităţi uriaşe de porumb de consum printr-un siloz-port, ca apoi să revii la producţia de sămânţă, pentru a relua un nou ciclu. Am înţeles din întreg acest angrenaj un lucru: liniştea de a te dezvolta este dată de consecvenţa partenerilor implicaţi în actul de cooperare. Fermierii ştiu din momentul înfiinţării culturii că producţia pe care o obţin are un cumpărător sigur care produce plus valoare, iar cumpăratorul are întotdeauna la îndemână toate ustensilele de a produce ceea ce piaţa îi cere. Acest demers scoate din ecuaţia zilnică lipsa unei viziuni şi a încrederii.

Cooperativa Euralis este bazată pe finanţarea în comun a activităţilor, pe construirea în comun a spaţiilor de stocare de mare capacitate, pentru ca fermierii să fie capabili să comercializeze produsele lor aşa cum vor şi, mai ales, atunci când vor. Acest lucru permite finanţarea ulterioară a propriei dezvoltări în fermă, dar şi să finanţeze în comun cercetarea pentru îmbunătăţirea şi eficientizarea profitului. Christian Pees, preşedintele grupului Euralis, ne-a declarat: „Cooperativa a demarat activitatea cu cultura de porumb, care este cel mai important factor de succes în zona de sud-vest a Franţei. La început se făcea doar multiplicare de seminţe, dar cu timpul am produs varietăţi de porumb cerute de piaţă, cu ajutorul cercetării am realizat producţia de porumb necesar industriei alimentare, iar de aproape 25 de ani producem şi porumb dulce. Împreună cu fermierii am decis să dezvoltăm componente noi ale fabricilor noastre, cum ar fi fabrica pentru porumb dulce pentru boabe, fabrica de foie gras, creşterea raţelor. Acum suntem implicaţi în tot lanţul şi încercăm să aducem plus valoare pe fiecare verigă a lanţului filierei de producţie şi procesare a produselor agricole. Astfel, le oferim fermierilor membri ai cooperativei toate inputurile necesare producţiei de porumb, dar şi pasul succesiv de prelucrare a lui în produse finite care ajung la consumatori finali.”

Un fermier mulţumit
Poate că cea mai relevantă experienţă pentru dumneavoastră este discuţia pe care am avut-o cu un fermier francez, membru al cooperativei, a cărui familie se identifică cu istoria Euralis. Lavie Fourthicou, din comuna Denguin, este a doua generaţie de fermieri care se ocupă de cultivarea porumbului. Tatăl acestui fermier este unul dintre fondatorii cooperativei, din moment ce cu 70 de ani în urmă a început să producă alături de partenerul pe care îl are şi acum. Mărimea fermei nu este relevantă pentru discuţia noastră, pentru că imediat veţi spune că are o fermă mică faţă de cele din ţara noastră. Ferma are 75 de hectare, din care 5 sunt în repaos, iar pe câte 35 de hectare cultivă două varietăţi de porumb: porumb dulce şi porumb pentru consum. Din această suprafaţă pe care o lucrează, jumătate este proprietate, jumătate este arendă. Doar din punct de vedere statistic vă comunic preţul unui hectar de pământ: 12.000 de euro. Arenda pe care o plăteşte este de 150 euro/an pentru fiecare hectar. Subvenţia pe care o primeşte este, în medie, de 450 euro/hectar. Pentru acest fermier, anul acesta toate costurile de înfiinţare şi îngrijire a unui hectar de porumb s-au ridicat 800 de euro. Ştiu că vă mai interesează şi situaţia irigaţiilor şi a compactării. Ei bine, fermierii francezi nu ştiu ce este aceea o cultură neirigată, dacă vor să facă producţii mari. Pe de altă parte, adevărat este că şi regimul pluviometric este cu totul altul decât la noi: anul acesta a fost un an sărac în precipitaţii şi pentru ei, dar 1.000 de litri tot s-au adunat. În plus, terenul pe care îl lucrează este aşezat în parcele mari. Pe deasupra, producţia pe care o obţine este năucitoare: anul trecut a reuşit o producţie medie de 13 tone la hectar. Iar pentru anul acesta se aşteaptă la o producţie similară. Producţiile medii multianuale ale acestui fermier se află între 10,5 şi 12,5 tone la hectar, iar grupa FAO pe care o foloseşte frecvent este 580. Şi acum vine ştirea senzaţională: acest fermier face monocultură de 40 de ani şi ştie discuţiile privitoare la această temă, dar remarcă faptul că pentru el monocultura este benefică, din moment ce a avut spor de producţie, mai ales în ultimii 5 ani. Şi încă ceva: toată suprafaţa de teren pe care o deţine o lucrează singur, având la îndemână toată dotarea mecanică de care are nevoie. Singurul lucru pe care nu îl deţine este o combină, dar acest lucru este contracarat de serviciile pe care i le pune la dispoziţie cooperativa. Şi astfel am revenit la partea de colaborare de termen lung cu cooperativa: rolul cooperativei este cel de a cumpăra întreaga recoltă şi de a vinde la cel mai bun preţ al pieţei, dar să-şi vândă fermierilor inputurile la cele mai profitabile preţuri. Cooperativa îndeamnă fermierii să producă anumite culturi, pe care, în mod normal, ei nu le-ar cultiva din lipsă de desfacere a producţiei. Aici intervine cooperativa, care, pe baza unor studii de piaţă şi pe baza nevoilor propriilor fabrici de procesare alimentară, recomandă să facă legumicultură sau plante tehnice. Acelaşi lucru se întâmplă şi pentru partea de zootehnie, cu creşterea raţelor şi a puilor, astfel încât fermierii să aibă siguranţa vânzării a ceea ce produc. Cooperativa vine şi cu o consultanţă de zi cu zi, având o echipă specializată de 130 de tehnicieni, care trebuie să afle permanent problemele fermierilor şi chiar să preîntâmpine posibile probleme. Cel mai mare avantaj este încrederea reciprocă şi lucrul împreună, care le conferă forţa de negociere, dar şi sporirea profitului. În Franţa, ca peste tot în lumea aceasta, nu este dificil să faci o anume producţie, ci să vinzi şi să faci acest lucru profitabil. Tocmai aici intervine cooperativa: fermierul este cel care decide când vinde producţia - fie la recoltare, direct din câmp, fie după o perioadă de stocare în siloz -, timp în care se aşteaptă un preţ mai bun. În tot acest timp, întreaga producţie se află stocată în silozurile comune ale cooperativei. Ca să vedeţi un model maxim de cooperare, vă rog să remarcaţi o „bijuterie” pe care cooperativa Euralis a realizat-o în urmă cu 50 de ani, în parteneriat cu alte cooperative: un siloz, cu capacitatea de stocare de 115.000 de tone de porumb, care deţine propriul doc naval de vânzare. O investiţie de aproape 20 de milioane de euro, care are forţa de a absorbi anual peste 1,2 milioane de tone de porumb, care pleacă peste tot în lume. Această investiţie este o cooperativă de cooperativei, în care Euralis deţine 55% din acţiuni, Maisadour - 27 de procente şi restul este deţinut de alte două cooperative. Cu un astfel de as în mânecă, orice fermier ar dori să producă cât mai mult, ştiind că vânzarea este asigurată. Pentru a beneficia de toate serviciile cooperativei, fermierul plăteşte o cotizaţie, dar care este impropriu spus cotizaţie, din moment ce devine acţionar cu un număr de acţiuni echivalente cu mărimea fermei cu care intră în asociere. Astfel, fermierul cumpără nişte părţi sociale, pe care are posibilitatea să le plătească pe durata a 5 ani de la momentul intrării în cooperativă, iar suma pe care trebuie să o plătească nu depăşeşte 5% din cifra de afaceri a fermei cu care vine în asociere. Interesul cooperativei este ca fermierul să crească permanent, astfel încât să cumpere noi părţi sociale, echivalente nivelului de dezvoltare, iar fermierul nu are cum să nu fie mulţumit, din moment ce veniturile sale cresc. Aceste părţi sociale nu pot fi vândute de la un fermier la altul, ci doar moştenite în cadrul familiei.

În loc de concluzie, vă voi spune ceea ce am discutat cu Florin Constantin, directorul general al filialei pentru România şi Bulgaria a cooperativei franceze. Glumind, dar şi cu părere de rău că nu se poate face acest lucru şi la noi, am întrebat dacă tot mecanismul de cooperare din Franţa funcţionează mai bine decât un mecanism de ceas elveţian, de ce nu se „exportă” în România o cooperativă, ci doar părţi ale afacerii. Răspunsul a fost extrem de franc: „Ceea ce putem noi să facem este să fim alături de fermieri în momentul în care vor decide să devină adevăraţi oameni de afaceri. Avem toată ştiinţa necesară pentru a-i îndruma spre realizarea unei asemenea cooperative”.

Trasabilitatea, ca martor al calităţii
Am stat de vorbă cu François Ochin, directorul de industrializare seminţe, care ne-a explicat procesul de producţie a seminţelor. Poate că acest lucru îl mai cunoaşteţi, dar ceea ce am remarcat că prezintă real interes pentru acest om şi pentru companie este trasabilitatea. Acesta, deocamdată pentru noi, este un termen destul de vag, dar pentru această companie trasabilitatea este factorul de calitate de care se ţine cont pe orice verigă tehnologică, pentru fiecare dintre activităţile pe care fabricile din grup le desfăşoară. „Euralis preia întreaga producţie a fermierilor din zona de sud-vest. În zona în care ne aflăm am început recoltatul porumbului pentru sămânţă la data de 2 septembrie şi vom duce acest proces la final în prima parte a lunii noiembrie. Producţia de porumb vine de la fermier direct din câmp, înregistrată fiind cantitatea, hibridul şi se efectuează un set de analize din mostra care se recoltează la preluare. Porumbul ajunge la fabrică cu o umiditate de 35%, iar aici începe procesul de uscare, pe care îl oprim când ajunge la 12% umiditate. Acest proces este monitorizat permanent, folosind un sistem computerizat, şi durează 72 de ore, la sfârşitul cărora 50 de tone de porumb bun pentru o recoltă viitoare este stocat şi pregătit pentru a fi impregnat cu tratamentele pe care fermierul le solicită. Capacitatea de uscare a fabricii este de 1.000 de tone pe zi, iar fabrica foloseşte, pentru a produce aerul cald, numai gaze naturale”.

Valentin BLĂNARU