REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Corteva lansează oficial stimulatorul fotosintetic Utrisha N

10/12/2023

0 Comments

 
Picture
​Noile tehnici genomice, contextul agricol european, și în special cel local și ce pregătește compania Corteva pentru 2024 au fost temele abordate în evenimentul Media Club, având ca invitat special pe Teresa Babuscio, director Departamentul guvernamental Industrie și afaceri EMEA la Corteva Agriscience.
​Într-o retrospectivă a acestui an și cu privire în 2024, Jean Ionescu, Country Leader România și Republica Moldova Corteva Agriscience a spus că datorită cererii destul de mari de materii prime agricole, în special de pe continentul asiatic, perspectivele generale privind producția agricolă sunt bune. În țări precum SUA sau Brazilia se așteaptă o producție de porumb foarte bună, chiar un excedent (producții medii în SUA de 11 tone/ha la nivelul întregii suprafețe cultivate). Dar această producție este corelată și cu scăderea pe care o suferă Europa la producția de porumb anul acesta. Pe de altă parte, este dificil de estimat ce se va întâmpla la anul din cauza reducerii unor suprafețe semănate acum cu soia și porumb în Brazilia, care ar putea reprezenta și o oportunitate pentru alte zone producătoare, precum UE. Se estimează ca stocurile la culturile de primăvară să fie mai reduse, în timp ce stocurile cerealelor de toamnă să crească. Perspectiva în România este corelată cu condițiile climatice și se așteaptă creșteri pe cereale păioase.
 
Creștere în sectorul de producere de semințe
Jean Ionescu a prezentat și o parte din rezultatele financiare pe primele 9 luni ale anului, care arată creștere organică semnificativă în afacerea cu semințe, brandul Pioneer: SUA 13% creștere (compania a crescut la gama cu soia în SUA); regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa) 6%; Asia-Pacific 13% creștere, dar America Latină –scădere de 7%.
Pe partea de produse de protecție este mai dificilă însă, se înregistrează o scădere în primele 9 luni per total, chiar dacă alte zone au creșteri datorate noilor lansări de produse, mai ales la produsele biologice care au adus alte venituri. Una dintre veștile importante anunțate este deschiderea businessului pe produsele biologice datorită achiziției a două mari nume din industrie, cu un bogat portofoliu de astfel de produse: Stoller și Symborg.
De asemenea, stația de producere sămânță certificată de la Afumați, unde se cultivă anual 10-14 mii hectare, este cel mai performant loc din punct de vedere al sustenabilității din Europa centrală și de est. În România compania s-a poziționat ca lider în vânzarea în formă combinată semințe-produse de protecție cu o creștere de 26% organic, datorită portofoliului și a hibrizilor. Aici reprezentantul Corteva Agriscience a ținut să sublinieze încă o dată importanța folosirii materialului certificat pentru a ne asigura o productivitate mai bună: ”Noi avem un dezavantaj foarte mare în piață din cauza semănatului cu semințe necertificate, și pentru că foarte mulți dintre micii fermieri au resurse limitate care nu permit utilizarea întregii tehnologii la standarde înalte”.
Un alt factor limitativ important pentru agricultura națională este lipsa apei, a investițiilor în irigații, mai ales în zona centrală și de sud a țării, unde se poate spune că se irigă cel mult un sfert din necesar, a apreciat Jean Ionescu.
În sectorul de Protecția plantelor Corteva Agriscience raportează o creștere de 44% organic datorată noilor produse de la cereale, erbicide și produse în postemergență la porumb.
 
Noutăți pentru 2024
În anul următor Corteva va lansa oficial unul dintre cele mai revoluționare produse biologice: Utrisha N. care conține bacteria Metylobacterium symbioticum. Imediat după aplicare, bacteria intră prin stomate, se răspândește prin plantă cu ajutorul metaboliților, convertind azotul atmosferic în forma amoniacală utilizată de către plantă în procesele biologice. La rândul ei, bacteria se hrănește cu metanolul emis de plantă. Utrisha N este un stimulator și optimizator fotosintetic. Doza este de 330g/ha, atât la culturi de câmp cât și culturi speciale, iar un hectar de plante tratate pot lua din atmosferă până la 30-35 kg azot s.a. Produsul face parte dintr-o gamă mai mare de produse biologice pe care compania le va aduce pe piață, pentru că în 2024 Corteva Agriscience va deschide un nou business al produselor biologice datorită achiziției celor două companii amintite, care au un portofoliu bogat.
 
Europa și Noile Tehnici Genomice
”Traversăm un moment foarte important în UE, pentru agricultură: după mai bine de 20 de ani avem șansa să adoptăm noi tehnologii în sectorul obținerii semințelor care să revoluționeze modul în care producem și modul în care consumăm”, a subliniat Teresa Babuscio, Government and Industry Affairs director la Corteva Agriscience.
Editarea genetică este o tehnologie care intră într-o nouă etapă- CRISPR CAS, metodă de editare a ADN-ului care reduce foarte mult timpul pentru ameliorarea plantelor. Diferită de GMO care folosește material genetic de la alte specii, editarea genetică folosește doar ADN-ul speciei respective. Rezultatul este o varietate mai bună, mai performantă și mai adaptată și rezistentă la condițiile de mediu. Teresa Babuscio a subliniat și beneficiile care le poate aduce această metodă de ameliorare atât pentru fermieri, cât și pentru consumatorii finali și mediu.
Fermierii au șansa să cultive varietăți mai rezistente/tolerante la anumite boli, cu o mai bună înrădăcinare și dezvoltare în condiții de mediu nefavorabile, producții mai bune, maturare mai uniformă, aceste caracteristici putând fi imprimate într-un timp mai scurt decât prin metodele tradiționale. Unele proiecte sunt deja în desfășurare, iar industria este pregătită să livreze dacă UE decide favorabil pentru NGT. În același timp consumatorii vor beneficia de plante cu caracteristici nutritive îmbunătățite: conținut mai mare în anumite substanțe, grâu cu mai puțin gluten și mai multe proteine, conținut în ulei de soia, cafea fără cofeină etc. Pentru mediu, prin editarea genetică se obțin plante cu rezistență mai bună la secetă, deci poate reduce cantitatea de apa consumată, suprafața de teren folosit prin creșterea productivității pe unitate și consumul de pesticide.
”Toate companiile de cercetare lucrează cu aceste noi tehnici. Dacă UE nu adoptă aceste metode de ameliorare, și nu va permite fermierilor săi să folosească aceste rezultate, Europa va fi din nou lăsată în urmă și vom asista la declinul agricol”, a mai spus Teresa Babuscio, care a explicat că ”această idee nu este nouă, ea este dezbătută de circa 15 ani în industria de producție, de procesare, traderi, fermieri și lanțuri alimentare. Dar comunicarea către consumatori trebuie să fie o sarcină colectivă, a tuturor celor implicați, a celor care fac politici agricole”.
”Este un moment crucial să comunicăm care sunt beneficiile pentru Europa și România implicit”, a adăugat și Maria Cârjă, Marketing Manager România, Republica Moldova și Ungaria, Corteva Agriscience. Ea puncta încă o dată faptul că semințele obținute prin NGT 1 (plante la care s-a intervenit cu maxim 20 nucleotide) sunt similare celor prin metode clasice, că nu sunt GMO. Între produsele obținute nu este nicio diferență, pentru că este un proces care se întâmplă și în natură, spontan, dar într-un interval de timp mult mai mare.
Referitor la momentul când fi luată decizia finală, favorabilă, se speră anul acesta. Dacă nu, probabil că în primele 4-5 luni din 2024, iar dacă statele membre nu reușesc un acord, acesta va fi amânată pentru începutul anului 2025, a apreciat Teresa Babuscio. Ea a subliniat din nou că nu este o problemă de etică, ci un progres științific pe care nu ne permitem să îl ignorăm.
Un alt aspect punctat: trebuie explicat clar că ambele categorii de plante (obținute prin modificare genetică sau CRISPR CAS) sunt sigure pentru consum.
 
Roxana Drăghici
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE