Creşterea şi rodirea pomilor - ciclu anual al speciilor pomicole

15/4/2021

Speciile pomicole au o longevitate mare, de la 3-5 ani căpşunul, până la 80-100 de ani nucul şi castanul, perioadă în care trebuie să rodească constant în fiecare an, dacă sunt bine îngrijite. (V. Berar şi colaboratorii) Fructificarea se instalează în al doilea an la căpşun şi în cel mult 7-8 ani la nuc.

În ciclul biologic, de la formare şi până la uscarea naturală, pomii parcurg mai multe perioade de vârstă. Perioada de tinereţe durează 2-3 ani la piersic, merii şi perii altoiţi pe portaltoi vegetativi de vigoare slabă, 3-5 ani la prun, cais, vişin, 4-6 ani la cireş, măr şi păr altoiţi pe portaltoi franc, 6-8 ani la nuc şi castan. În această perioadă, pomii cresc viguros, îşi dezvoltă sistemul radicular, iar coroana îşi desăvârşeşte elementele de schelet.

Apare acum un nou fenomen şi anume alternanţa de rodire, adică după un an cu recolte mari apar unul sau doi ani fără producţie sau cu fructificare slabă. Cauza fenomenului este imposibilitatea pomului de a diferenţia muguri de rod pentru anul următor atunci când este supraîncărcat cu fructe. Absenţa sau slaba diferenţiere este cauzată de insuficienţa substanţelor plastice şi de existenţa în organele anuale a unor hormoni care blochează inducţia florală, hormoni care se formează în seminţele tinere. Cele mai importante lucrări din această perioadă de vârstă sunt tăierile de rodire, numărul încărcăturii de fructe, apărarea recoltei împotriva brumelor şi îngheţurilor târzii, tratamentele fitosanitare, fertilizarea, irigarea etc.

Ciclul anual al speciilor pomicole

În timpul unui an, speciile pomicole trec prin două stări distincte: starea de repaus vegetativ şi starea de vegetaţie. Starea de repaus vegetativ ţine de la căderea frunzelor până primăvara, la dezmugurit. În acest interval funcţiile vitale ale pomilor continuă, dar în ritm mai lent; rădăcinile, de exemplu, cresc vizibil, pomii plantaţi toamna formează rădăcini noi până primăvara. Starea de repaus este mai lungă la măr, păr, gutui, prun şi foarte scurtă la cais, piersic, specii care devin sensibile la ger începând din luna februarie. În perioada de repaus se execută numeroase lucrări de îngrijire în livadă, şi anume: tăierile de rodire şi întreţinere a coroanei, tratamente fitosanitare, plantarea, fertilizarea, lucrarea solului etc. Starea de vegetaţie durează 7-8 luni, din martie-aprilie până la începutul lunii noiembrie. Creşterea lăstarilor şi a organelor de reproducere înregistrează o intensitate mare, procesele sunt vizibile. Cu toate că atât creşterea lăstarilor, cât şi a fructelor se desfăşoară concomitent şi într-o strânsă corelaţie, pentru o înţelegere mai bună se tratează diferit.

În creşterea lăstarilor (îndeosebi a celor lungi) se disting patru fenofaze:

- dezmuguritul şi începutul creşterii lăstarilor este prima fenofază de creştere, ea ţine de la umflarea mugurilor vegetativi şi până la formarea primelor 5-6 frunzuliţe. Substanţele organice necesare desfăşurării acestor fenofaze provin din rezervele pomului acumulate în anul precedent. În această fenofază se fac numeroase tratamente chimice pentru prevenirea instalării bolilor şi a dăunătorilor pe organele tinere foarte sensibile;

- creşterea intensă a lăstarilor ţine de la formarea primelor 5-6 frunzuliţe şi până ritmul de creştere începe să încetinească. Creşterile fiind foarte intense, pomii consumă cantităţi mari de apă şi substanţe minerale; ca urmare, se recomandă fertilizarea suplimentară, udarea, operaţiuni în verde (plivirea şi ciupirea lăstarilor), precum şi tratamente fitosanitare;

- încetinirea şi încetarea creşterii lăstarilor ţine de la încetinirea ritmului de creştere şi până la formarea mugurelui terminal. Fotosinteza este maximă, încep procesele de maturare a ţesuturilor, frunzele devin ceva mai rezistente la boli, iar lăstarii se acoperă parţial cu suber protector, unii muguri încep procesele de diferenţiere în organe florale. Maturarea lăstarilor şi pregătirea pomilor pentru iernare sunt faze în care au loc procese de acumulare a substanţelor de rezervă în ţesuturi, formarea suberului protector, îngroşarea pereţilor celulelor etc. Toate aceste procese şi în final căderea frunzelor conferă pomilor o bună rezistenţă la ger. În această fenofază, aprovizionarea cu apă şi azot trebuie să fie redusă. Fenofaza organelor de rodire se eşalonează pe 2 ani, adică în primul an se diferenţiază şi se formează mugurii de rod, iar în anul următorul are loc fructificarea, respectiv înfloritul, legarea fructelor, creşterea şi maturarea acestora. Toţi pomicultorii trebuie să priceapă că formarea mugurilor de rod începe cu un an înainte, de obicei în lunile iunie-iulie. De aceea, în anii când pomii sunt supraîncarcaţi cu fructe sau frunzele sunt distruse de boli şi dăunători nu se diferenţiază (formează) muguri de rod pentru anul viitor.

Formarea şi obţinerea fructelor îmbracă patru fenofaze distincte:

a) Diferenţierea mugurilor de rod începe în lunile iunie-iulie cu o serie de transformări morfologice şi fiziologice prin care se formează diferitele organe florale. Pentru a avea loc declanşarea (iniţierea) diferenţierii, pomii nu trebuie să fie supraîncarcaţi şi să aibă frunziş bogat, sanătos, perfectă stare de asimilaţie clorofiliană. Aprovizionarea optimă, cu apă şi săruri minerale, este, de asemenea, strict necesară. Diferenţierea mugurilor de rod este mult influenţată de încărcătura de fructe la sămânţoase (măr şi păr), mai ales la soiurile de iarnă şi mai puţin la sâmburoase. Astfel, cireşul, vişinul, piersicul diferenţiază în fiecare an suficienţi muguri de rod, chiar atunci când pomii sunt bine încărcaţi cu fructe. La sămânţoase (măr şi păr) pentru a rodi în fiecare an trebuie să normăm judicios producţia prin tăieri şi rărirea fructelor şi să păstrăm cât mai sănătos frunzişul;

b) Înfloritul şi legatul fructelor sunt fenofaza care are loc primăvara devreme, ea desfăşurându-se în condiţii vitrege (ploi, ceaţă, brume, vânt etc.), pe seama substanţelor de rezervă, deoarece majoritatea pomilor nu au frunze asimilatoare. Înfloritul are loc eşalonat, pe specii şi soiuri începând cu 10-25 martie (caisul) până la 5-10 mai (gutuiul). Pentru a realiza un grad bun de legare a fructelor trebuie să se realizeze condiţii favorabile de climă (lumină, căldură, umiditate atmosferică), să existe insecte polenizatoare (albine) şi să fie asigurate soiuri compatibile pentru polenizarea încrucişată, întrucât majoritatea soiurilor de pomi sunt autosterile sau slab polenizatoare. Dintr-o specie trebuie să avem într-o parcelă 2-3 soiuri compatibile. Combaterea bolilor, dar şi a dăunătorilor, buruienilor şi a îngheţurilor târzii sunt, de asemenea, obligatorii. În condiţii favorabile se asigură producţii bune atunci când leagă fructe de 10-15 % din flori la măr şi păr, 25-30% la prun şi cais, 30-35 % la cireş şi vişin etc. În cazul în care legarea este mult peste aceste procente, trebuie să intervenim chimic pentru rărirea fructelor, sau mai târziu - în iunie - manual.

c) Creşterea fructelor ţine de la fecundarea florilor şi până la intrarea fructelor în pârgă, adică atunci când ele ating 80-85% din greutate şi au o coloraţie specifică. Durata în zile este foarte variată, de la 30-35 de zile la primele cireşe până la 160-170 de zile la cele mai târzii soiuri de măr şi păr. Creşterea fructelor are loc pe seama substanţelor organice produse de frunze, însă influenţează mult şi substanţele hormonale ce se formează în seminţe. Creşterea fructelor decurge inegal, acest fenomen înregistrând două etape maxime la măr şi păr şi 2-4 la sâmburoase. În această fenofază au loc două valori de cădere: în iunie (fiziologică) şi cu 10-14 zile înainte de cules - căderea prematură. Fructele cresc bine dacă s-a făcut rărirea corespunzătoare, se asigură apa şi elementele minerale în sol şi se fac tratamente chimice corespunzătoare.

d) Maturarea fructelor începe o dată cu intrarea în pârgă şi se încheie cu recoltarea. În această fenofază au loc procese fiziologice şi biochimice de transformare a amidonului în glucide simple, de hidroliză a substanţelor pectice, a taninurilor etc., care conduc la formarea gustului dulce, înmuierea pulpei, formarea sau accentuarea aromei specifice.

La multe fructe (mere, pere, gutui, piersici) maturarea se prelungeşte după recoltare în depozite. Calitatea fructelor este influenţată considerabil de alegerea momentului optim de cules.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Creşterea şi rodirea pomilor - ciclu anual al speciilor pomicole

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT