Cultura de orez

_Orezul, alături de grâu, este o altă plantă principală de cultură. Utilizarea lui în alimentaţie s-a făcut cu mii de ani în urmă, înainte de a fi luat în cultură, obicei menţinut în unele zone ale Africii Centrale şi ale Braziliei până la începutul secolului nostru.

Până în prezent nu se cunoaşte unde a fost cultivat pentru prima dată. Faptul că în India şi China se întâlnesc foarte multe forme de orez îi determină pe mulţi cercetători să considere că în aceste locuri orezul a fost cultivat pentru prima dată. Forme sălbatice de orez se găsesc însă şi în Brazilia şi Africa, forme care cresc în mlaştinile din apropierea râurilor, iar băştinaşii, folosindu-se de bărci, le culeg paniculele şi boabele coapte care plutesc pe apă. Din scrieri vechi, rezultă că primul împărat al Chinei, Schin-Nong (2822 î.Hr.) trebuia să semene cu mâna lui orez, pentru a arăta poporului importanţa acestei plante. În timpul împăratului Jan, tot în China în jurul anului 2356 î.Hr., s-au construit primele orezării pentru cultura irigată. Din vestul Asiei - Iran, Mesopotamia - orezul s-a răspândit în Siria şi mai târziu în Egipt, unde a fost adus de arabi. În ţările din jurul Mării Mediterane, orezul a apărut în secolul al IV-lea î.Hr. La greci, orezul este amintit în intervalul 495-403 î.Hr. de Sophocles şi Herodot, iar Aristotel aminteşte de vin făcut din orez. Romanii au cunoscut orezul mult mai târziu, pe vremea lui Augustus, fără însă a-i cunoaşte adevărata valoare alimentară, aşa cum o cunoşteau grecii. Turcii au adus cu ei orezul în Peninsula Balcanică, iar maurii în Spania. Armatele lui Carol al V-lea (în secolul al XVI-lea) au dus orezul din Spania în Italia. În America, orezul a fost introdus în secolul al XVII-lea, când căpitanul unei corabii olandeze i-a dăruit guvernatorului din Carolina un soi de orez. Acesta l-a semănat într-un teren mlăştinos şi a obţinut o recoltă bună. În România, orezul a fost adus în anul 1745 de o familie de italieni (Avizzii), care s-a stabilit pe malurile râului Bârzava din Banat, făcând prima orezărie în satul Topliţa - Banloc. Extinderea culturii orezului în România s-a făcut mult mai târziu, cea mai buna zonă de cultivare fiind o fâşie de-a lungul Dunării, de la Calafat la Brăila, lată de 10 kilometri, urmată de o altă fâşie de aproximativ 30-40 de kilometri la nord de prima. În Banat, în zona Banloc, deşi este o zonă mai puţin favorabilă decât cea din sudul ţării, datorită priceperii oamenilor şi a soiurilor create de profesorul Cărăuşu Valentin, se obţin an de an recolte foarte bune de orez. În prezent, în lume se cultivă o suprafaţă importantă cu orez, iar producţiile obţinute justifică cultivarea orezului în cele mai diferite colţuri ale lumii. În România, sunt amenajate pentru cultivarea orezului însemnate suprafeţe, suprafeţe care se pot extinde şi care pot valorifica cu succes resursele pedoclimatice zonale, mai ales pe solurile sărăturate, care produc mai puţin când sunt cultivate cu alte culturi agricole.

Victor VĂTĂMANU _