Cultura ecologică a căpşunului

15/2/2021

În ultimii ani, asistăm la o necesitate tot mai mare de cultivare ecologică a căpşunului, determinată în primul rând de cerinţele consumatorilor de fructe. (M. Diaconeasa şi colaboratorii)

Într-adevăr, în tinp ce cultura convenţională sau integrată, care presupune folosirea substanţelor chimice, permite preîntâmpinarea erorilor de producţie, cultura ecologică se poate face cu încredere aproape exclusiv prin adoptarea metodelor agronomice ce permit îmbunătăţirea condiţiilor ambientale, prevenind apariţia eventualelor probleme nutriţionale sau sanitare.

Din cauza interzicerii efectuării dezinfectării solului şi fertilizării chimice, cultura ecologică a căpşunului impune aplicarea rotaţiei culturilor, dar cu alegerea atentă a speciilor. În acest sens, se va evita succesiunea căpşunului după solanacee (cartofi, tomate), care pot determina apariţia unor grave probleme cu caracter fitosanitar.

Pregătirea terenului

O bună gestionare a terenului reprezintă un element fundamental pentru succesul culturii biologice a căpşunului. Se urmăreşte menţinerea unui teren bine structurat, evitându-se compactarea excesivă a acestuia, care poate determina creşterea şi ramificarea slabă a rădăcinilor cu repercusiuni grave asupra dezvoltării plantelor şi, implicit, asupra producţiei. Întreţinerea şi îmbogăţirea terenului în substanţe organice poate fi realizată prin mai multe metode: încorporarea reziduurilor culturale de graminee, brasicacee sau leguminoase; folosirea gunoiului de grajd; aplicarea corectă a lucrărilor. Lucrarea excesiv de profundă a terenului poate introduce masa de materie organică proaspătă în straturile de pământ neexploatate de rădăcini, ceea ce determină o pierdere de substanţă organică prin efectul de mineralizare. Aceste pierderi pot avea repersusiuni grave asupra structurii fizice a terenului şi a capacităţii de transport a substanţelor nutritive.

Fertilizarea

Intervenţiile de fertilizare se fac în funcţie de fertilitatea terenului şi de necesităţile culturii, ţinând cont şi de practicile agronomice aplicate (culturile precedente, condiţiile terenului, irigare etc.). Pentru a calcula necesităţile nutritive ale culturii căpşunului se ţine cont şi de producţia ce se presupune că se va obţine. Pentru o tonă de produs recoltat, cultura de căpşun consumă aproximativ 3,5 kg azot, 2,5 kg P2O5 şi 6,5 kg K2O.

Dacă se practică plantarea de vară (iulie-august), fertilizarea căpşunului poate fi bazată pe încorporarea în prealabil de graminee (orz), leguminoase (mazăre, fasole) sau brasicacee semănate în toamnă, încorporate în sol în mai, urmată de cosirea şi îndepărtarea parţială sau totală de masă verde.

Dacă terenul se prezintă cu o bună fertilitate şi înfiinţarea culturii este precedată de încorporarea leguminoaselor, care îmbogăţesc terenul în azot organic, pentru satisfacerea exigenţelor culturii poate fi suficientă intervenţia prin creşterea aportului de fertilizanţi organici comerciali, admişi în cultura ecologică, pe bază de aminoacizi şi acizi humici, distrubuiţi prin fertirigare toamna sau primăvara.

În cazul culturilor în care s-au încorporat graminee sau brasicacee, care nu îmbogăţesc solul în azot, este necesară integrarea aportului nutritiv cu fertilizanţi organici cu efect lent, care pot ceda azot primăvara, când se reia perioada de vegetaţie.

Plantarea şi alte metode de cultivare

Plantarea se poate face în oricare din cele trei epoci de plantare prezentate la cultura multianuală, dar se recomandă plantarea de vară pe folie neagră de polietilenă. Distanţele de plantare sunt de 30-35 cm între rânduri şi 30 40 cm pe rând, pentru plantarea în rânduri duble, şi de 80-90 cm între rânduri şi 18-20 cm între plante, pentru plantarea în rânduri simple. Pentru a evita crearea unui mediu excesiv de umed care poate favoriza apariţia bolilor criptogamice, se recomandă sistemul de irigare prin picurare.

O operaţie culturală importantă în cultura ecologică este reprezentată de curăţirea culturii la reluarea vegetaţiei pentru eliminarea eventualelor focare de infecţie (fungi) sau apariţia dăunătorilor în cultură. Schemele şi distanţele de plantare se stabilesc în funcţie de soi, fertilitatea solului, gradul de aprovizionare cu apă al solului, posibilităţile de irigare, suprafaţa plantaţiei, cantitatea de material săditor, modul de întreţinere al plantaţiei (manual sau mecanizat) etc.

În cultura căpşunului, în România se practică cu preponderenţă următoarele sisteme de plantare: în rânduri simple, echidistante şi în benzi de câte 2-4 rânduri, pe teren modelat şi de 20-25 cm, pe rând, şi sunt necesare circa 44.000-60.000 plante/ha.

Plantarea de vară, în iunie-iulie (putând fi relungită până la 10 august în zonele sudice), dă rezultatele cele mai bune şi în cultura multianuală, dar numai în condiţii de irigare. Plantarea de vară în condiţii de irigare trebuie generalizată, deoarece prezintă avantaje importante, comparativ cu celelalte două epoci de plantare.

Principala problemă a practicării pe scară mai largă a plantării de vară în România este reprezentată de dificultatea procurării stolonilor refrigeraţi, precum şi de preţul de cost ridicat al acestora.

Tratamente fitosanitare

Principiul fundamental care stă la baza protecţiei fitosanitare în cultura ecologică a căpşunului este reprezentat de menţinerea culturii în condiţii ambientale optime, prin luarea tuturor măsurilor preventive cu caracter agronomic (rotaţia culturii, aportul optim de substanţe organice, soiuri rezistente, folosirea stolonilor sănătoşi, irigare localizată, încorporarea resturilor vegetale din cultura premergătoare etc.). Dacă toate aceste practici preventive nu sunt suficiente, este necesar să se recurgă la măsuri directe de luptă prin utilizarea unor preparate de origine naturală. Aceste produse au eficacitate mult inferioară celor folosite în agricultura convenţională, astfel încât singure nu pot rezolva problemele fitosanitare din cultură. Pentru combaterea fungilor patogeni este necesară aplicarea unei rotaţii culturale cu graminee şi leguminoase, utilizarea de soiuri rezistente, aportul de substanţe organice prin încorporarea plantelor biocide aparţinând familiei Brasicacee, asociate şi cu acoperirea cu folie neagră de polietilenă aditivată, care după 45-55 de zile are un bun efect de solarizaţie.

În condiţii de umiditate mare, putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) poate cauza mari pierderi de producţie în cultura biologică a căpşunului, mai ales la cultura de câmp, deoarece în prezent nu sunt disponibile soiuri de căpşun rezistente la agenţi patogeni şi nici un principiu activ în măsură de a controla această boală.

În general, desimea plantelor nu trebuie să fie mare, fertilizarea şi irigarea echilibrate, aerisirea serelor pot limita dezvoltarea putregaiului cenuşiu şi a altor boli criptogamice. Pentru controlul dăunătorilor, o măsură directă disponibilă este reprezentată de lansarea acarienilor prădători (Phitoseiulus persimilis) şi a insectelor utile (Chrysoperla carnea, Coccinella septempunctata), dar şi de folosirea unor produse pe bază de piretroizi acceptate în agricultura ecologică, care nu afectează entomofauna utilă.

O altă soluţie posibilă pentru combaterea insectelor dăunătoare este reprezentată de semănarea plantelor erbacee „capcană“, care înfloresc în acelaşi timp cu căpşunul şi sunt capabile să menţină insectele departe de cultuură.

Controlul buruienilor

Buruienile reprezintă problema cea mai mare a agriculturii ecologice. Măsurile specifice pentru controlul eficient al buruienilor constau în:

- rotaţia culturii, considerată ca o condiţie sine qua non a agriculturii ecologice; ciclul de rotaţie trebuie să dureze cel puţin 4 ani; protejarea cu folie de polietilenă neagră, care, pe lângă alte avantaje, permite menţinerea solului liber de buruieni; adoptarea unor culturi premergătoare (crucifere, orz, mazăre) care să menţină solul liber de buruieni în perioada de toamnă-primăvară.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Cultura ecologică a căpşunului

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT